04/04/2025
Vi s-a întâmplat vreodată să vă petrece aproape toată ziua cu copilul și totuși, către seară, el să pară la fel de dornic să primească atenție? Ba, chiar, în mod inexplicabil, să fie și mai insistent, și mai agățat de voi, și mai pretențios, mârâit, nemulțumit, solicitant, neliniștit că nu îi sunteți, pentru a zecea oară dedicat, atent, angajat în ceea ce spune sau face?
Ați avut ciudata senzație că îi este încă tare dor de voi deși sunteți împreună, și încă atât de aproape? Ați simțit că tot cere deși i-ați dat deja mult din voi?
De ce face copilul asta deși ați făcut totul ca la carte: ați mers în parc, la locul de joacă, ați văzut împreună un film, poate, i-ați cumpărat ce și-a dorit din raft, ați și rezolvat un puzzle împreună etc?
Are copilul dreptate? Mai are ceva de luat de la noi după ce am pus la cale o zi în care i-am dat totul? Toată energia și timpul nostru?
Da, are.
Este foarte posibil să facem o mulțime de lucruri împreună fără să fim cu adevărat împreună. Este foarte posibil să fim lângă el toată ziua fără să avem cu adevărat un moment adevărat de conectare.
Cum așa? Ce este cu conectarea asta de care vorbește toată lumea de la o vreme, dând iarăși și iarăși vina tot pe părinți?
Conectarea înseamnă chiar și două minute de intimitate ochi-în-ochi, de regăsirea a sentimentului de recunoaștere, de respirație ușurată că suntem aici împreună și că ne avem unul pe altul. Conectarea este fără cuvinte și fără acțiune. Este un mod de a fi. Este întoarcerea la adevărul că suntem aici și acum, într-o bulă doar a noastră, în care ne sunt de ajuns tăcerea sau făcutul de nimic.
Copiii asociază asta cu iubirea, fiindcă acestea sunt momentele care îi ancorează cu adevărat. De aceea au încă sete de noi seara, la culcare, după o zi plină de încercări mari de a-i face fericiți prin fapte și prin obiecte.
Deci, sa fim alături de ei. Conectați cu ei cu adevărat.🥰
