27/05/2025
„Îl poți salva în telefon ca ‘Vităluș’”, mi-a spus în timp ce dicta numărul lui de telefon.
Când l-am întrebat numele lui complet, s-a bâlbâit de trei ori.
Apoi, cu jumătate de gură, mi-a spus numele.
L-am căutat. Soție. Două fetițe. Familie „fericită” — cel puțin pe Facebook.
Și iar mi s-a rupt o bucățică din respectul pentru ceea ce unii numesc bărbat.
Pentru că fericirea lui e construită pe minciună.
Pe lipsă de curaj.
Pe spatele unei femei care, probabil, își pune toată ființa în a-i oferi confort, iubire, acasă.
Femeia are o capacitate uriașă de sacrificiu.
Se sacrifică pentru copii, pentru bărbatul iubit, pentru familie.
Dar vine o zi în care uitarea de sine se oprește.
În care își amintește de ea. De forța, intuiția și demnitatea ei.
Când se trezește lupoaica din interior, nu mai merge cu jumătăți de adevăr.
Nu mai merge cu „scuze”, cu „nu m-am gândit”, cu „nu am vrut să rănesc”.
Atunci… săracii de voi.
Vă veți trezi goi, confuzi, cu sufletul rătăcit, incapabili să vă purtați de grijă, pentru ca sunteți niște copii în corp de adult.
Pentru că nu știți să prețuiți ce aveți,
și vi se va lua.
Așa că, dacă știi că nu poți susține o relație cu adevărat frumoasă, onestă și respectuoasă…
…nu o începe.
Sau, dacă tot vrei să intri în viața unei femei, ai curaj și pune cărțile pe masă de la început:
Spune-i că nu vrei să fii cu o singură persoană.
Spune-i câți parteneri vrei să mai ai pe parcurs.
Fii onest.
Dar știu…
Pentru asta ar fi nevoie de coloană vertebrală.
Și e mai ușor să minți.
Și mai e ceva…
Genul acesta de bărbați strică imaginea bărbaților adevărați.
Și cresc femei atotputernice, care ajung să se sprijine doar pe ele.
Nu pentru că așa vor, ci pentru că nu au cu cine.
Dar nu asta e calea.
Nu așa construim familii, nu așa vindecăm lumea.