25/05/2026
🟡 CUM PROTEJĂM OCHII ÎN SEZONUL CALD
În sezonul cald, ochii noștri sunt expuși mai intens la radiații UV, praf, aer condiționat, polen și deshidratare.
RECOMANDĂRI simple și utile pentru menținerea unei vederi sănătoase:
✔️ Purtați ochelari de soare cu protecție UV certificată (blocare 100% a razelor UVA și UVB).
✔️ Evitați expunerea îndelungată la soare în orele de vârf.
✔️ Utilizați lacrimi artificiale pentru a preveni uscarea ochilor cauzată de soare, praf și aer condiționat.
✔️ Nu atingeți fața sau ochii cu mâinile murdare și evitați să împărțiți prosoape, produse cosmetice sau ochelari de soare.
✔️ Dacă intră ceva în ochi, este indicat să-i clătim cu apă potabilă sau soluție salină sterilă.
✔️ Lentilele de contact vara necesită atenție sporită: căldura, uscăciunea și praful pot provoca iritații sau infecții, de aceea spălați mâinile înainte de a le atinge și nu dormiți cu ele. La fel, asigurați-vă că vă scoateți lentilele înainte de a înota.
✔️ Protejați ochii în timpul înotului prin utilizarea ochelarilor speciali.
✔️ Limitați timpul excesiv petrecut în fața ecranelor și faceți pauze regulate.
✔️ Hidratați-vă suficient.
🟡 Un CONSULT OFTALMOLOGIC PREVENTIV este recomandat cel puțin O DATĂ PE AN, chiar și în lipsa simptomelor, mai ales pentru ‼️ copii, persoane care poartă ochelari sau lentile de contact, pacienți cu diabet sau hipertensiune arterială.
🟡 Adresați-vă DE URGENȚĂ medicului oftalmolog dacă apar:
✖️ scăderea bruscă a vederii
✖️ durere oculară intensă
✖️ roșeață severă
✖️ sensibilitate accentuată la lumină
✖️ traumatisme oculare
✖️ apariția bruscă a „fulgerelor”, petelor negre sau senzației de perdea în câmpul vizual.
👩⚕📝 Dacă aveți semne și simptome care vă îngrijorează, programați-vă un consult la medicii oftalmologi, categoria superioară – Dr. GRUMEZA Victoria, Dr. BABĂRĂ Stela.
☎️ Pentru programări și alte detalii, apelați Recepția la numărul de telefon (022) 85 85 00
▪️ luni-vineri, 8.00 – 17.00
▪️ sâmbăta, 8.00 – 12.00
👪 Aveți grijă de sănătatea DVS și a celor din jur!