24/11/2025
🌟 Activități recente la Centrul LOW VISION – incluziune și colaborare internațională.
În această perioadă, Centrul LOW VISION a avut onoarea să îl găzduiască pe dl. Hans Bjorn Bakketeig din Norvegia, o personalitate-cheie pentru dezvoltarea serviciilor de reabilitare vizuală din Republica Moldova. De peste apr. două decenii, dl. Bakketeig contribuie esențial la incluziunea persoanelor cu deficiențe de vedere, asigurând accesul acestora la dispozitive, tehnologii asistive și servicii specializate care altfel ar fi fost inaccesibile, precum și la instruire și suport profesional de înaltă calitate.
🤝 Vizita dl. Hans Bjørn Bakketeig la Centrul LOW VISION și schimbul de experiență
Pe parcursul vizitei, am realizat împreună evaluări pentru persoane cu deficiențe de vedere, au fost prescrise tehnologii asistive și corecții optice cu prescripții înalte, precum și eliberate dispozitive asistive donate de Norvegia. Dl. Bakketeig a oferit instruiri practice atât beneficiarilor, cât și echipei centrului, împărtășind bune practici și metode moderne utilizate în Norvegia, contribuind semnificativ la consolidarea competențelor profesionale și dezvoltarea continuă a serviciilor de reabilitare vizuală.
🌍 Activitate în Vulcănești – sprijin pentru refugiați
Împreună cu dl. Hans Bjørn Bakketeig, echipa Centrului LOW VISION a oferit consultații oftalmologice, corectii optice, recomandări privind investigațiile suplimentare pentru 19 refugiați din regiunile de sud ale Moldovei, în cadrul parteneriatului cu Intersos Moldova.
🏫 Vizită la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Împreună cu dl. Hans Bjørn Bakketeig am vizitat Catedra de Oftalmologie și Optometrie a USMF „Nicolae Testemițanu”, un program pe care dl. Hans l-a propus și l-a sprijinit încă de la înființare. Dl. Bakketeig s-a întâlnit cu prof. Valeriu Cușnir – șef de clinică Oftalmologie, conf. Lilia Dumbrăveanu – șefa catedrei, Dr. Rodica Bîlba – șefa de studii, Dl. Aurel Rusu – lector, precum și cu studenții și cadrele didactice.
Discuțiile au vizat îmbunătățirea formării profesionale, dezvoltarea studiilor de master în Optometrie clinică și implicarea studenților în screening-ul vizual al viciilor de refracție, inclusiv prescrierea corecției optice.
📌 Priorități pentru următorii ani
Pe baza acestei colaborări, au fost stabilite direcțiile strategice: extinderea accesului la servicii moderne de reabilitare vizuală, dezvoltarea capacităților profesionale și întărirea suportului pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
→ Activitățile desfășurate evidențiază rolul Centrului LOW VISION în promovarea incluziunii persoanelor cu deficiențe de vedere, în dezvoltarea serviciilor de reabilitare vizuală și în consolidarea colaborărilor internaționale, precum și în susținerea celor aflați în situații vulnerabile, inclusiv refugiați.