26/12/2025
Nu suntem un popor leneș.
Dar am fost învățați prea mult timp să ne purtăm ca un popor mic.
Nu suntem lipsiți de inteligență.
Dar am fost obișnuiți să o folosim ca să ne descurcăm, nu ca să construim.
Suntem un popor care nu a avut voie să fie întreg.
Iar când generații la rând trăiești sub alte puteri,
înveți să te adaptezi, nu să creezi.
Să supraviețuiești, nu să conduci.
Să te micșorezi, nu să te afirmi.
Asta nu mai este de mult o scuză.
Este o explicație care, repetată la nesfârșit, devine autosabotaj.
Pe 26 decembrie 1991, un imperiu s-a destrămat oficial.
Hârtiile s-au semnat.
Steagurile s-au schimbat.
Dar ocupația nu dispare odată cu un document.
Ea rămâne în frică.
În lipsa de verticalitate.
În neîncrederea dintre noi.
În reflexul de a da vina pe stat, pe sistem, pe „alții”.
Cel mai comod loc rămâne rolul de victimă istorică.
Pentru că acolo nu e nevoie de responsabilitate.
Trezirea începe atunci când acest rol devine insuportabil.
Când încetăm să ne mai explicăm prin trecut
și începem să răspundem pentru prezent.
Un popor liber nu se naște din destrămarea unui imperiu.
Se naște din maturitate emoțională.
Iar asta nu vine fără disconfort.
📍26.12.1991 a fost sfârșitul unui imperiu.
Întrebarea reală este:
când se termină imperiul din interiorul nostru?