IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie

IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie Instituția Medico - Sanitară Publică Spitalul Clinic de Psihiatrie

Cu prilejul Zilei profesionale a psihologului, adresăm sincere felicitări și alese cuvinte de apreciere tuturor speciali...
22/05/2026

Cu prilejul Zilei profesionale a psihologului, adresăm sincere felicitări și alese cuvinte de apreciere tuturor specialiștilor psihologi din instituția noastră.

În mod special, transmitem recunoștință colegelor și colegilor noștri:
Angela TOMUZ, Angela PODBORSCHI, Olga Sturza, Смолинская Анна, Antonina ŢURCAN, Svetlana STRECALOVSCHIH, Igor Barbarov, Lilia Iachim și Inga CURAŞOV.

Activitatea Dumneavoastră reprezintă un sprijin fundamental în procesul de recuperare a pacienților. Prin profesionalism, empatie, răbdare și echilibru, contribuiți la restabilirea încrederii, la reducerea suferinței emoționale și la crearea unui mediu terapeutic sigur și uman.

Vă mulțumim pentru dedicarea constantă, pentru modul în care reușiți să ascultați, să înțelegeți și să sprijiniți fiecare persoană aflată în dificultate, precum și pentru contribuția importantă la munca echipei multidisciplinare din cadrul instituției.

Vă dorim multă sănătate, putere de muncă, liniște sufletească și împliniri profesionale. Să aveți parte de respectul și recunoștința pe care le meritați pe deplin! 🙏

Cu respect, IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie !

Două zile consecutive pline de emoții pozitive, implicare și spirit de echipă în cadrul secțiilor nr. 9 – asigurarea măs...
20/05/2026

Două zile consecutive pline de emoții pozitive, implicare și spirit de echipă în cadrul secțiilor nr. 9 – asigurarea măsurii de constrângere medicală cu supraveghere obișnuită și nr. 10 – asigurarea măsurii de constrângere medicală cu supraveghere riguroasă.

Pacienții încadrați în programul de reabilitare psihosocială au participat la competiții sportive și intelectuale organizate între cele două secții, demonstrând că perseverența, comunicarea și dorința de implicare pot crea momente autentice de solidaritate și încredere.

Campionatul a inclus probe de dame, șah și tenis de masă, fiecare participant având ocazia să își manifeste abilitățile, spiritul competitiv și capacitatea de cooperare într-un mediu pozitiv și motivant.

Aceste activități au fost organizate cu implicarea directă și dedicarea terapeuților ocupaționali Ana Stoleru, Ivan Stoleru și Vera Ghimp, care au contribuit la desfășurarea competițiilor și la crearea unei atmosfere de susținere, motivație și încredere pentru pacienți.

La finalul competițiilor, câștigătorii au fost premiați, iar participanții au trăit momente de bucurie autentică, apreciere și încurajare reciprocă.

Astfel de activități demonstrează încă o dată cât de important și benefic este procesul de reabilitare psihosocială prin implicarea pacienților în activități constructive, interactive și educative, care contribuie la dezvoltarea atenției, răbdării, disciplinei, comunicării și spiritului de echipă, oferindu-le totodată motivație și încredere în propriile capacități. 👏🏆♟️🏓

Astăzi, în cadrul secției nr. 11 – Asigurarea tratamentului prin constrângere medicală, supraveghere obișnuită, a fost d...
15/05/2026

Astăzi, în cadrul secției nr. 11 – Asigurarea tratamentului prin constrângere medicală, supraveghere obișnuită, a fost desfășurată o activitate deosebită dedicată Zilei Internaționale a Familiei.

În cadrul programului de reabilitare psihosocială, pacienții, ghidați cu multă implicare de către terapeuta ocupațională Margarita Tonu au discutat despre semnificația familiei, despre dragoste, fidelitate, dorul de casă, grija față de cei apropiați și despre acele valori care oferă omului puterea de a merge înainte. Mulți dintre participanți au spus cu emoție că pentru ei familia înseamnă, înainte de toate, „mama” — simbol al căldurii, grijii și al iubirii necondiționate.

Activitatea a fost completată prin realizarea unor lucrări manuale și activități ocupaționale, în care pacienții au transpus prin culoare și creație propriile emoții și gânduri despre speranță, pace, empatie, sănătate și iubire. De asemenea, pacienții participă activ și la îngrijirea spațiilor verzi și la plantarea florilor, activități care contribuie la dezvoltarea responsabilității, liniștii interioare și a sentimentului de utilitate.

Un gest deosebit de emoționant este faptul că, de fiecare dată când rudele vin în vizită, pacienții aleg cu drag să le dăruiască lucrările realizate de ei, ca semn al dorului, recunoștinței și afecțiunii față de cei dragi. În spatele fiecărei creații se regăsesc emoții sincere și dorința de a păstra legătura cu familia.

Astăzi ne-am reamintit încă o dată că familia rămâne sprijinul cel mai important pentru fiecare om, locul unde găsim înțelegere, acceptare și speranță.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, transmitem tuturor familiilor cele mai sincere urări de sănătate, liniște, răbdare și iubire. Să aveți mereu aproape oamenii care vă oferă sprijin, căldură sufletească și puterea de a merge înainte.
La mulți ani tuturor familiilor! ❤️

Astăzi, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie am celebrat oamenii care oferă zilnic nu doar îngrijire medicală, c...
12/05/2026

Astăzi, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie am celebrat oamenii care oferă zilnic nu doar îngrijire medicală, ci și alinare, răbdare, sprijin și speranță – asistenții și asistentele medicale.

Ziua Internațională a Asistenților Medicali este despre oameni deosebiţi, despre cei care rămân alături de pacient în cele mai dificile momente, care oferă o vorbă bună atunci când durerea apasă și care transformă profesia într-o adevărată misiune de viață.

Evenimentul organizat de conducerea IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie de comun cu Comitetul Sindical al instituției, a fost un prilej de apreciere sinceră pentru munca imensă pe care personalul medical o depune zilnic, deseori în condiții dificile, cu multă responsabilitate și dăruire.

Invitata evenimentului, doamna Elena Anton, șefa Departamentului Organizare, Educație și Informare din cadrul Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a susținut un discurs prin care ne-a reamintit cât de importantă este grija față de cei care, în fiecare zi, au grijă de sănătatea altora, despre prevenirea epuizării profesionale, protejarea sănătății emoționale a angajaților medicali, necesitatea asigurării unor condiții de muncă sigure și combaterea suprasolicitării la locul de muncă.

În semn de apreciere pentru dedicația, responsabilitatea și contribuția adusă sistemului medical, asistentelor medicale din cadrul instituției le-au fost înmânate diplome de recunoștință de către conducere, distincții oferite de Asociația de Nursing din Republica Moldova.

La mulți ani tuturor asistenților și asistentelor medicale! Sunteți oameni extraordinari, iar munca dumneavoastră merită respect, apreciere și recunoștință în fiecare zi. 🌹🙏

Cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, adresăm sincere felicitări colegilor și colegelor noastre – asi...
12/05/2026

Cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, adresăm sincere felicitări colegilor și colegelor noastre – asistenți și asistente medicale, care prin profesionalism, răbdare, grijă și devotament sunt alături de pacienți zi de zi.

Fără implicarea, munca și susținerea dumneavoastră, îngrijirea pacienților și activitatea medicală nu ar avea aceeași calitate, empatie și siguranță.

Vă mulțumim pentru dedicație, responsabilitate și sufletul pe care îl puneți în această profesie nobilă.

Vă dorim multă sănătate, putere, apreciere și împliniri frumoase atât pe plan profesional, cât și personal.

La mulți ani tuturor asistenților și asistentelor medicale!

Cu respect,
IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie

Astăzi, 30.04.2026 în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie au continuat sesiunile de instruire practică dedicate ac...
30/04/2026

Astăzi, 30.04.2026 în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie au continuat sesiunile de instruire practică dedicate acordării primului ajutor, desfășurate de această dată cu participarea medicilor psihiatri și a conducerii instituției.

Activitatea a fost susținută de către medicul anesteziolog-reanimatolog Victor Grădinaru, din cadrul Secției Terapie Intensivă, care a prezentat, într-o primă etapă materiale video demonstrative și noțiuni teoretice privind intervenția rapidă în situații critice, urmate ulterior de exerciții practice aplicative.

În cadrul instruirii au fost abordate subiecte precum:
🔹 acordarea primului ajutor până la sosirea echipelor specializate.
🔹 recunoașterea urgențelor medico-sanitare;
🔹 obstrucția căilor respiratorii și manevrele de dezobstrucție;
🔹 resuscitarea cardio-respiratorie.

Medicii participanți s-au implicat activ în partea practică a instruirii, aplicând manevrele demonstrate și aprofundând procedurile necesare pentru gestionarea corectă a situațiilor de urgență medicală.

Astfel de activități contribuie la dezvoltarea abilităților practice, la consolidarea reacției operative în cazuri critice și la menținerea unui nivel înalt de pregătire profesională în beneficiul pacienților.

În perioada 24.04–29.04.2026, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie au fost organizate instruiri practice pentru ...
29/04/2026

În perioada 24.04–29.04.2026, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie au fost organizate instruiri practice pentru asistenții medicali și infirmieri, dedicate intervenției rapide și corecte în situații de urgență medico-sanitare.

Sesiunile au fost susținute de către medicul anesteziolog-reanimatolog Victor Grădinaru, din cadrul Secției Terapie Intensivă, care a prezentat și demonstrat tehnici esențiale de prim ajutor, cu tematici de maximă importanță:

🔹 Obstrucția căilor respiratorii cu corp străin;
🔹 Manevre de dezobstrucție a căilor respiratorii;
🔹 Măsuri de resuscitare cardio-respiratorie;
🔹 Acordarea primului ajutor până la intervenția echipelor specializate.

Participanții au avut posibilitatea de a exersa practic manevrele de salvare, consolidându-și abilitățile necesare pentru a acționa prompt, eficient și profesionist în cazuri critice.

Investiția în instruirea continuă a personalului medical înseamnă mai multă siguranță pentru pacienți și servicii medicale de calitate.

Mulțumim domnului Victor Grădinaru pentru dedicare, profesionalism și implicarea activă în instruirea continuă și perfecționarea personalului medical auxiliar și mediu sanitar din cadrul instituției noastre!! 👏

În lumina Sfintelor Sărbători Pascale, ne reamintim cât de important este să fim mai buni unii cu alții, să alegem înțel...
10/04/2026

În lumina Sfintelor Sărbători Pascale, ne reamintim cât de important este să fim mai buni unii cu alții, să alegem înțelegerea în locul grabei, răbdarea în locul judecății și grija în locul indiferenței.

Sănătatea şi bunăstarea mintală este una dintre cele mai prețioase resurse ale fiecăruia dintre noi, ea are nevoie de liniște, de sprijin, de cuvinte calde și de oameni care știu să asculte. Într-o lume în care fiecare poartă propriile lupte nevăzute, bunătatea devine un sprijin real.

Colegilor noștri le mulțumim pentru implicarea zilnică și grija față de oameni. Pacienților noștri le dorim putere, echilibru și pași siguri pe drumul vindecării. Iar tuturor celor care ne urmăresc, ne susţin le transmitem un gând sincer să aveți grijă de voi, de sufletul vostru și de cei din jur.

Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă pace în gânduri, lumină în suflet și mai multă grijă pentru ceea ce contează cu adevărat viața, echilibrul și umanitatea.

Sărbători cu lumină și stare de bine !

IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie

🌿🐣 Creativitate și armonie în pregătirea Sărbătorilor PascaleÎn cadrul secțiilor nr. 9, nr. 10 şi nr.11, unde este asigu...
09/04/2026

🌿🐣 Creativitate și armonie în pregătirea Sărbătorilor Pascale

În cadrul secțiilor nr. 9, nr. 10 şi nr.11, unde este asigurată aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical, au început pregătirile pentru sărbătorile pascale. Activitățile fac parte din programul de reabilitare ocupațională și terapie prin activități manuale, în care pacienții sunt implicați activ și creativ.

Sub îndrumarea personalului, pacienții confecționează cu multă răbdare și dedicare decorațiuni pascale, precum: ouă decorative pictate, coșulețe pascale, compoziții tematice cu iepurași și puișori, aranjamente florale, dar și obiecte realizate prin croșetare sau modelare manuală. Fiecare piesă este lucrată cu grijă pentru detalii, transformând materialele simple în mici opere pline de culoare și simbolistică pascală.

Un element deosebit al acestor momente este atmosfera caldă creată în timpul activităților - pe fundalul muzicii de pian, interpretată cu sensibilitate de unul dintre pacienți, ceilalți participanți își exprimă creativitatea prin culori, forme și lucrări manuale. Muzica și arta se împletesc astfel într-un cadru liniștitor, care stimulează inspirația, colaborarea și starea de bine.

Aceste activități nu reprezintă doar un prilej de pregătire pentru sărbători ci și un proces important de reabilitare, dezvoltare a abilităților motrice, stimulare a creativității și consolidare a echilibrului emoțional. Prin muncă, răbdare și implicare, pacienții reușesc să creeze lucruri frumoase, demonstrând că talentul, dorința de a participa și bucuria de a realiza ceva cu propriile mâini pot transforma fiecare activitate într-o experiență valoroasă.

Totodată, aceste momente reflectă dăruirea și implicarea terapeuților ocupaționali care, prin profesionalism, răbdare și empatie, ghidează pacienții în activități menite să le stimuleze creativitatea și încrederea în propriile capacități. Prin sprijinul și atenția oferite zilnic, aceștia contribuie la crearea unui mediu cald și motivant, în care fiecare pacient este încurajat să își descopere sau să își redescopere abilitățile, să se exprime liber și să participe activ la procesul de reabilitare.

Cu multă dăruire și implicare, pregătirile de Paști prind viață în secțiile noastre, iar rezultatul este o atmosferă caldă, plină de culoare, speranță și creativitate.

IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie

În contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătății, astăzi  8 aprilie 2026, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a...
08/04/2026

În contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătății, astăzi 8 aprilie 2026, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a avut loc o activitate dedicată instruirii și coordonării asistentelor medicale superioare din secțiile clinice.

Activitatea a fost organizată de către Aliona Onilă, asistentă medicală șefă interimară și a avut ca tematică coordonarea activităților de promovare a sănătății și prevenire a bolilor la nivel de secție.

În cadrul instruirii au fost abordate aspecte practice privind rolul personalului medical în promovarea unui stil de viață sănătos, prevenirea îmbolnăvirilor și susținerea stării de bine a pacienților. Totodată, s-a subliniat importanța implicării active a asistentelor medicale în organizarea activităților de educație pentru sănătate în cadrul secțiilor.

Prin astfel de inițiative, instituția noastră continuă să promoveze prevenția, educația pentru sănătate și grija pentru sănătatea mintală, contribuind la crearea unui mediu de îngrijire mai sigur și mai echilibrat pentru pacienți și personalul medical. 🌿

🌍 Ziua Mondială a Sănătății – Secția nr. 11Astăzi, în secția nr. 11 – Tratament prin constrângere medicală, cu supravegh...
07/04/2026

🌍 Ziua Mondială a Sănătății – Secția nr. 11

Astăzi, în secția nr. 11 – Tratament prin constrângere medicală, cu supraveghere obișnuită – am sărbătorit Ziua Mondială a Sănătății printr-o serie de activități dedicate promovării grijii pentru starea de bine fizică și mintală. 💛

Pacienții au fost activ implicați în gimnastica de dimineață, au participat la diverse exerciții sportive și au lucrat cu materiale informative. În plus, și-au exprimat creativitatea și emoțiile prin desene, reflectând importanța sănătății și a grijii față de propria bunăstare.

Aceste activități au menirea să sublinieze cât de important este să fim atenți la starea noastră fizică și mintală, să rămânem activi și să ne bucurăm de momentele simple care ne oferă energie, echilibru și liniște interioară.

IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie

Address

Mun. Chisinau, Or. Codru, Str. Costiujeni 3
Codru
MD-2011

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 16:30

Telephone

+37378944901

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie:

Share

Category