Spitalul Orășenesc Dr.Alexandru Borza Abrud

Our Story

Acest edificiu destinat ospitalizarii suferintelor din regiunea Muntilor Apuseni s-a cladit in anii 1924 – 1929 sub glorioasa domnie a regelui Ferdinand I si aceea a regelui Mihai I cu cheltuiala statului si a comitetului de initiativa, de sub inaltul patronaj a As. Regale Principesa Mama Elena si compus din 22 persoane

Dr. Alexandru Borza (1868 – 1935), medic în Abrud. Cercul electoral Abrud l-a delegat să voteze Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Bravii abrudeni întorşi de la Alba Iulia, au intrat in acţiune. Dascălii Ioan Micu şi Ioan Simulescu au preluat localurile de învăţământ de la vechile autorităţi. Doar medicul Alexandru Borza nu avea ce prelua. După ce Abrudul şi populaţia sa a avut de suferit ca urmare a incursiunilor războinice fãcute de Hătváni şi Kemeny (mai – iunie 1849) a urmat înfrângerea ungurilor: ”După înăbuşirea revoluţiei maghiare în 1849, Austria a orânduit în Transilvania, o guvernare centralist-absolutistă aşezând în ţara Moţilor oficii şi funcţionari după sistemul lor administrativ, care, în general, a lucrat ca o maşinărie bine pusă la punct. Acest regim a crezut de cuviinţă să înfiinţeze in Abrud un spital care era susţinut de toate comunele din Munţii Apuseni, aparţinând judeţului Alba, Turda şi Hunedoara. Într-o convorbire pe care a avut-o dr. Aurel Stoianovici cu dr. Alexandru Borza, acesta i-a relatat că a descoperit într-o arhivă particulară părăsită, procese verbale de primire a bolnavilor, corespondenţa cu comunele care subvenţionau spitalul, foi de ordinaţiune, adică prescrieri de medicamente, acte ce au fost predate spre păstrare în arhiva acestui spital şi poartă date între anii 1853 – 1857. După mârşava cârdăşie care a dus la apariţia Austro – Ungariei în 1867 începe dezastrul. De la acea dată, Transilvania a fost dată Ungariei. Ungurii nu puteau uita rezistenţa românilor moţi în faţa lor. Au trecut repede la desfiinţarea celor făcute de austrieci. Între măsurile de răzbunare draconice a fost şi desfiinţarea spitalului din Abrud, care era necesar pentru a combate bolile şi a trata accidentele din minele de aur. Spitalul fusese întreţinut de mineri prin „Fondul pisetal”, care adunând „ piseta” adică un ban şi jumătate din preţul unui gram de aur, ce se schimba la „ Cămara” de pe atunci din Abrud, aşa cm i se spunea Oficiului de schimb, din zilele noastre, al Băncii Naţionale. Acest fond susţinea 5 medici şi 2 moaşe, în Abrud, Roşia Montană şi Bucium. Minerii de la minele şi uzina (steampurile) statului aveau şi o casă de asigurare ce funcţiona şi între anii 1941 – 1944 sub numele de „ Lădiţă” , şi care le dădea ajutoare băneşti membrilor bolnavi. Aceste instituţii particulare au strâns un fond respectabil de circa 500.000 florini (2,10 lei =fl.) în valută forte de pe atunci, plasaţi în cea mai mare parte, în înscrisuri maghiare de stat, purtătoare de dobânzi. Medicii acestui ţinut, printre care şi dr. Alexandru Borza au pledat necontenit pentru înfiinţarea unui spital din acest fond, care să trateze, pe lângă mineri şi alte persoane. Toată lumea de pe atunci, chiar şi autorităţile locale, în cap cu şpanul, prefectul judeţului au îmbrăţişat această idee, dar proiectul s-a izbit de rezistenţa ministerului de interne maghiar, de care depindea, pe acea vreme, şi sănătatea publică şi care a refuzat înfăptuirea lui. După terminarea primului război mondial şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 cu Patria Mamă, a fost ales Marele Sfat Naţional ( 2 Decembrie 1918 în sala tribunalului din Alba Iulia), din care a făcut parte şi dr. Alexandru Borza. În această calitate, dr. Alexandru Borza a pledat cu toată căldura, necesitatea înfiinţării unui spital în acest ţinut, lipsit de comunicaţii lesnicioase şi de orice aşezământ de asistenţă medicală pe o rază de 100 Km. Insistenţa sa a avut răsunetul, iar dr. Iuliu Moldovan, pe atunci secretar general la Ocrotiri Sociale din Consiliul Dirigent, a însărcinat pe dr. Alexandru Borza cu organizarea şi conducerea spitalului. Spitalul a fost instalat, în lipsa altui loc mai potrivit, în cazarma Abrudului, părăsită şi deteriorată, având 115 paturi bugetare şi s-a inaugurat la 15 septembrie 1919. A fost o operă grea şi anevoioasă. Mai întâi s-au folosit primele 2 pavilioane de la şosea ( azi demolate) apoi un al treilea de pe platou ( azi cazarmă). Cazarma maghiară era stricată. Fără uşi, fără ferestre, podelele rupte, fără mobilier şi inventar. Cu ajutorul Societăţii „Crucea Roşie” din România filiala Iaşi, care a dăruit paturi de campanie şi o parte din inventarul moale şi cu tot ce a putut adăuga, neobosita râvnă a dr. Alexandru Borza, care a mai adus de acasă şi de pe la diverşi donatori şi binevoitori din oraş, mobilă şi obiecte necesare. Spitalul şi-a început activitatea în condiţii acceptabile. Lipsurile erau întâmpinate cu mult curaj. Iată formaţia primului personal medical: dr. Alexandru Borza, directorul spitalului; dr. Lehrer, medic primar al secţiei de boli interne; dr. Grosariu (bucovinean) medic primar al secţiei de chirurgie; dr. Aurel Stoianovici, medic secundar la secţia medicală şi cea dermato-venerică. Pentru a înţelege ce a însemnat, ca asistenţă medicală, spitalul din Abrud, în ce priveşte combaterea bolilor trebuie să se ţină seama, că în primii ani după Unire, nu exista în jurul Abrudului, decât un singur medic de circumscripţie la Câmpeni, pe toată valea Arieşului (de la Arieşeni la Lupşa). Începând cu anul 1921, Batalionul „ 5 Vânători de munte” a început să ocupe unele pavilioane în dauna spitalului. Norocul moţilor a fost că a trecut prin zonă generalul Alexandru Lupaşcu - Stejar şi care aflând situaţia disperată a spitalului a acceptat propunerea doctorului Alexandru Borza de a se afla în fruntea unui comitet care să strângă fonduri pentru edificarea unei clădiri noi pentru spitalul din Abrud. Comitetul de iniţiativă, din care făceau parte multe persoane, printre care dr. Laurenţiu Pop, avocat Candin David, Aurel Stoianovici, medic, Ioan Micu directorul gimnaziu s.a. au lansat liste de subscripţie în întreaga ţară, cărţi poştale ilustrate, broşuri etc. de pe urma cărora s-au strâns aproape 2 milioane de lei. S-a cumpărat terenul şi în 1924 a început construcţia care a fost terminată în 1929. A fost dat în folosinţă pavilionul central şi cel care servea ca locuinţă pentru director. Cu ajutorul statului au fost construite mai târziu celelalte 2 pavilioane.

...................................................................................................................................................

 ...