Dr. Ghemeș Cătălina - medic ginecolog

27/05/2026

Terapia hormonală nu este un tratament care se poate întrerupe si relua  oricând. Continuitatea este esentiala. 

12/05/2026

𝗣𝗖𝗢𝗦 (𝗦𝗶𝗻𝗱𝗿𝗼𝗺𝘂𝗹 𝗼𝘃𝗮𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗽𝗼𝗹𝗶𝗰𝗵𝗶𝘀𝘁𝗶𝗰) 𝗿𝗲𝗱𝗲𝗻𝘂𝗺𝗶𝘁 𝗰𝗮 𝗣𝗠𝗢𝗦 (𝗦𝗶𝗻𝗱𝗿𝗼𝗺 𝗼𝘃𝗮𝗿𝗶𝗮𝗻 𝗺𝗲𝘁𝗮𝗯𝗼𝗹𝗶𝗰 𝗽𝗼𝗹𝗶𝗲𝗻𝗱𝗼𝗰𝗿𝗶𝗻) 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗲𝗻𝘀 𝗴𝗹𝗼𝗯𝗮𝗹

Conform unei publicații din The Lancet, a fost utilizat un proces în mai mulți pași pentru a genera un nou nume, pentru a evita referințele înșelătoare la chisturile ovariene, reflectând în același timp cu acuratețe diversele caracteristici ale afecțiunii.

În urma a ceea ce autorii au numit un „proces de consens global fără precedent, riguros, în mai mulți pași”, sindromul ovarelor polichistice (PCOS) are un nou nume:

𝗦𝗶𝗻𝗱𝗿𝗼𝗺 𝗼𝘃𝗮𝗿𝗶𝗮𝗻 𝗺𝗲𝘁𝗮𝗯𝗼𝗹𝗶𝗰 𝗽𝗼𝗹𝗶𝗲𝗻𝗱𝗼𝗰𝗿𝗶𝗻 (𝗣𝗠𝗢𝗦).

Schimbarea de nume a fost publicată în The Lancet pe 12 mai 2026, unde autorii au menționat că PCOS ca termen era „inexact, implicând chisturi ovariene patologice, mascând diverse caracteristici endocrine și metabolice și contribuind la diagnosticarea întârziată, îngrijirea neunitară și stigmatizare, limitând în același timp cercetarea și elaborarea politicilor de sănătate”.

Schimbarea numelui a venit ca urmare a colaborării dintre 56 de organizații de top academice, clinice și de pacienți, precum și a unor sondaje globale iterative care au obținut răspunsuri de la peste 14.300 de persoane cu PCOS și profesioniști multidisciplinari din domeniul sănătății „din toate regiunile lumii”, se arată în publicație.

„Am identificat principii care prioritizează acuratețea științifică, claritatea, evitarea stigmatizării, adecvarea culturală și fezabilitatea implementării”, au scris autorii publicației The Lancet. "Un nume nou și precis a fost prioritizat față de păstrarea acronimului PCOS sau a unui nume generic.”

𝗕𝗮𝘇𝗮 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲𝗻𝘂𝗺𝗶𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗶𝗻𝗱𝗿𝗼𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗼𝘃𝗮𝗿𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗼𝗹𝗶𝗰𝗵𝗶𝘀𝘁𝗶𝗰𝗲

Timp de decenii, clinicienii și pacienții au observat că termenul „sindrom ovar polichistic” era o denumire improprie. Numele sugera prezența chisturilor ovariene patologice, care nu sunt o caracteristică a afecțiunii; mai degrabă, „chisturile” observate la ecografie sunt foliculi blocați. Cercetările au arătat că această terminologie a dus la întârzieri semnificative în diagnostic - afectând până la 70% dintre persoanele cu această afecțiune - și la o îngrijire fragmentată.

Noul nume, PMOS, a fost selectat pe baza mai multor priorități științifice și clinice:

𝗣𝗼𝗹𝗶𝗲𝗻𝗱𝗼𝗰𝗿𝗶𝗻: Recunoaște faptul că afecțiunea este susținută de multiple tulburări hormonale interactive, inclusiv insulina, androgenii și hormonii neuroendocrini, mai degrabă decât să fie o tulburare ovariană izolată.
𝗠𝗲𝘁𝗮𝗯𝗼𝗹𝗶𝗰: Recunoaște caracteristicile metabolice inerente, cm ar fi rezistența la insulină, obezitatea și riscurile crescute de diabet zaharat de tip 2 și boli cardiovasculare.
𝗢𝘃𝗮𝗿𝗶𝗮𝗻: Păstrează legătura cu disfuncția ovariană, inclusiv tulburările ovulatorii și infertilitatea, care rămân caracteristici definitorii ale sindromului.

𝗜𝗺𝗽𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲𝗻𝘂𝗺𝗶𝗿𝗶𝗶 𝗣𝗠𝗢𝗦

Strategiile de implementare concepute în comun au fost prezentate și discutate în cadrul unor ateliere de lucru, în cadrul unor grupuri separate. Feedback-ul de la grupuri a fost colectat, pe lângă sondaje live, pentru finalizarea acestor strategii. Drept urmare, au fost dezvoltate 8 etape pentru implementarea noului nume PMOS. Acestea sunt următoarele, așa cm au fost publicate în The Lancet:

Etapa 1: publicare și diseminare academică

Etapa 2: dezvoltarea resurselor

Etapa 3: comunicare și implicare globală

Etapa 4: integrare în cadrul sistemelor de asistență medicală și al sistemelor de informații medicale

Etapa 5: alinierea politicilor și cercetării

Etapa 6: clasificare internațională și organisme globale

Etapa 7: tranziție și rafinare viitoare

Etapa 8: elaborarea de ghiduri

𝗜̂𝗺𝗯𝘂𝗻𝗮̆𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗼𝗻𝘀̦𝘁𝗶𝗲𝗻𝘁𝗶𝘇𝗮̆𝗿𝗶𝗶, 𝗱𝗶𝗮𝗴𝗻𝗼𝘀𝘁𝗶𝗰𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝗶̂𝗻𝗴𝗿𝗶𝗷𝗶𝗿𝗶𝗶 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗮𝗱𝗼𝗽𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗻𝘂𝗺𝗲𝗹𝘂𝗶 𝗣𝗠𝗢𝗦

„Această schimbare are implicații globale pentru sistemele de asistență medicală, politici și cercetare, precum și pentru avansarea înțelegerii și tratamentului afecțiunii”, au declarat autorii politicii de sănătate. „Tranziția la noul nume va avea loc pe parcursul a 3 ani, susținută de o strategie de implementare multifațetată. Obiectivele generale includ o mai mare conștientizare, un diagnostic mai clar, o calitate crescută a îngrijirii și satisfacției pacientelor, precum și rezultate optimizate în toate caracteristicile generale ale afecțiunii. Tranziția este susținută de o implementare globală și o strategie de evaluare integrată.”

(Traducere selectivă a articolului cu Google Translate)

According to a publication in The Lancet, a multistep process was used to generate a new name to avoid misleading references to ovarian cysts while accurately reflecting the condition's diverse features.

28/04/2026

Ce trebuie să știe despre perimenopauză și menopauză orice femeie peste 40 de ani.

De fapt, peste 35.

De fapt, orice femeie.

Ce este menopauza?
- menopauza este perioada în care ovarul încetează să mai secrete hormoni, în speță estrogeni; această perioadă se diagnostichează la o femeie peste 45 de ani atunci când sângerarea menstruală a lipsit pentru 12 luni consecutive - dar acesta este doar unul din efectele deficitului hormonal.

Ce este perimenopauza?
- perimenopauza este o perioadă de până la 10 ani înainte de instalarea propriu-zisă a menopauzei, în care numărul celulelor care secretă hormoni din ovar scade, iar ovarul începe să aibă dificultăți în a menține nivelele optime de hormoni în sânge - cu alte cuvinte, face când prea mulți, când prea puțini estrogeni;
- este, așadar, o perioadă de fluctuații hormonale, în care pot să apară atât simptome specifice, cât și efecte negative la nivelul organelor și țesuturilor, cu consecințe negative pe termen lung.

De ce sunt importanți estrogenii?
- pentru că toate țesuturile și organele din corpul femeii au receptori pentru estrogeni - de exemplul, al doilea cel mai bogat organ în receptori pentru estrogeni, după vagin, este creierul; dar estrogenii sunt implicați și în funcționarea unor structuri cu răsunet pe întregul organism, cm ar fi mitocondriile (“fabricile de energie” ale celulei), sistemul imunitar sau microbiomul intestinal.

Când pot să apară simptome?
- simptomele pot să apară nu numai în menopauză, ci mai ales în perimenopauză, când organismul se resimte de pe urma oscilațiilor hormonale și a nivelului în scădere constantă de estrogeni;
- vârsta medie de instalare a menopauzei este de 51 de ani, dar intervalul considerat normal este între 45-55 de ani; asta înseamnă că o femeie care intră la menopauză la 50 de ani, poate începe să aibă simptome după 40 de ani, dar cele care vor intra la menopauză la 45 de ani pot să înceapă să aibă simptome după 35 de ani.

Ce fel de simptome pot să apară?
- pentru că estrogenii sunt implicați în toate procesele din corpul femeii, simptomele pot fi extrem de diverse;
- simptomele cerebrale pot fi de tip vasomotor - bufeuri de căldură, transpirații, frisoane; de tip cognitiv - ceață mintală, tulburări de memorie, dificultăți de concentrare; de tip psihoemoțional: depresie, anxietate, uneori chiar atacuri de panică, iritabilitate, nervozitate, tulburări de dispoziție; și de asemenea tulburări de somn, care vin să complice tot restul tabloului;
- simptome uroge***ale: de tip ge***al - disconfort vaginal sub orice formă - durere, usturime, arsură, uscăciune, apărute la urinat, la contact sexual sau spontan; de tip sexual - scăderea libido-ului, scăderea frecvenței și calității orgasmului, scăderea satisfacției sexuale în general; de tip urinar - simptome de urgență urinară, urinări nocturne, pierderi urinare, infecții urinare repetate sau simptomatologie de infecție urinară neconfirmată prin urocultură;
- simptome musculoarticulare - dureri articulare apărute brusc - tipic sindromul de umăr înghețat sau tendinopatia gluteală;
- simptome legate de organele de simț - tinnitus (țiuit în urechi), amețeli, tulburări de sensibilitate la nivelul pielii, furnicături, mâncărimi; de asemenea uscăciunea ochiului, a pielii, a gurii.

Toate femeile au aceste simptome?
- 80% dintre femei au cel puțin un simptom deranjant de (peri)menopauză; dintre acestea o treime au simptome foarte intense care le scad dramatic calitatea vieții, putând culmina cu tragedii personale de genul pensionărilor anticipate, divorțurilor sau chiar sinuciderii;
- 20% dintre femei intră la menopauză fără neplăceri deosebite; de reținut că nu se cunoaște motivul pentru care aceste femei nu au simptome - genetica și stilul de viață par să joace un rol, dar nu se verifică întotdeauna.

Care sunt efectele mai puțin vizibile ale deficitului estrogenic?
- indiferent de prezența sau absența simptomelor, menopauza vine la pachet cu creșterea accentuată a cel puțin patru categorii de riscuri pentru sănătate pe termen lung: riscul cardiovascular (de infarct miocardic acut, accident vascular cerebral); riscul metabolic (diabet zaharat, ficat gras non-alcoolic); riscul de fragilitate (osteoporoză, fracturi de șold, scăderea masei și forței musculare); riscul cognitiv (declin cognitiv, demențe);
- creșterea acestor riscuri este independentă de procesul de îmbătrânire cronologică, fiind prezentă, și chiar mai accentuată, și la femeile care intră în menopauză prematură (sub 40 de ani).

La ce fel de doctor trebuie să mergi?
- specialitatea medicului e irelevantă, atâta vreme cât este calificat să se ocupe de îngrijirea medicală a (peri)menopauzei; poate fi endocrinolog sau ginecolog, dar dacă nu locuiești în România poate fi și urolog, medic de familie sau medic de medicină internă.

Cum știi că medicul tău e calificat să se ocupe de îngrijirea medicală a (peri)menopauzei? Asta e mai dificil, dar mai probabil nu ai tras lozul câștigător dacă ți se spune:
- că tot ce ți se întâmplă e “în capul tău”, eventual cu o trimitere la psihiatrie drept cireașa de pe tort (asta nu înseamnă că trimiterea la psihiatrie nu e justificată în anumite cazuri, ci doar că mult prea des ea reprezintă primul și singurul lucru cu care te alegi);
- că tot ce ți se întâmplă e “normal”, că nu mai ai 20 de ani, că trebuie să îți accepți vârsta;
- că hormonii dau cancer;
- că răspunsul e o poală de suplimente alimentare recomandate fără nicio responsabilitate și fără niciun fundament științific.

Ce ar trebui să se întâmple în cursul unei consultații de (peri)menopauză? Consultația de (peri)menopauză NU este o consultație de ginecologie, motiv pentru care, cm am spus deja, poate fi efectuată de medici de diverse specialități, altele decât ginecologia. În cursul ei medicul ar trebui:
- să îți evalueze simptomele și să te încadreze în faza corectă a vieții tale, să stabilească dacă pentru diagnostic este nevoie sau nu de analize hormonale - indiciu important: cu excepția unor situații care se pot număra pe degete, NU e nevoie!
- să efectueze un bilanț al stării tale de sănătate - prin discuția specializată despre istoricul tău medical personal și familial și prin elaborarea unui plan personalizat de investigații - din care să rezulte care sunt factorii tăi de risc pe termen scurt și pe termen lung; în funcție de aceștia, medicul tău specializat în menopauză ar trebui să îți coordoneze aprofundarea investigațiilor la medici de alte specialități (doar) atunci când este cazul și, împreună cu aceștia, să te ajute să pui la punct o strategie de scădere a acestor riscuri.

Care este scopul acestei strategii și în ce constă ea?
- scopul acestei strategii este să îți menții un timp cât mai îndelungat o stare suficient de bună a sănătății încât să îți păstrezi autonomia și să îți poți desfășura viața normal - nu numai tu, ci si cei din jur pentru care nu vei deveni o povară;
- strategia cuprinde obligatoriu: o alimentație sănătoasă - sau, pentru persoanele supraponderale sau obeze, scăderea în greutate; exercițiul fizic pentru menținerea mobilității, a sănătății metabolice și mintale; somnul; sănătatea emoțională; și tratamentele farmacologice.

Care este rolul tratamentului hormonal de (peri)menopauză în această strategie? Tratamentul hormonal de (peri)menopauză are dublu scop:
- de ameliorare a simptomelor de (peri)menopauză și a calității vieții;
- de prevenție a bolilor cronice.

Care sunt indicațiile oficiale ale tratamentului hormonal de (peri)menopauză?
- simptomele vasomotorii (bufeuri etc) și alte simptome de (perimenopauză);
- prevenirea (după alte societăți profesionale și tratamentul) osteoporozei;
- tratamentul vaginal hormonal local al sindromului genitourinar de menopauză;
- tratamentul cu testosteron al tulburării hipoactive a dorinței sexuale.

De ce, cu excepția osteoporozei, prevenirea bolilor cronice nu se numără printre indicațiile oficiale?
- pentru că indicațiile oficiale provin, ori de câte ori e posibil, în medicina bazată pe dovezi, din studii randomizate controlate (un tip de studii care reprezintă standardul de aur al studiilor medicale); din nefericire, deși avem numeroase studii observaționale și de alte tipuri, precum și experiența a mai bine de 70 de ani de tratamente hormonale, în privința scăderii riscului cardiovascular, metabolic și cognitiv nu avem deocamdată studii randomizate controlate; probabil nici nu vom avea curând, pentru că acestea ar trebui să fie studii pe termen lung, foarte costisitoare;
- foarte recent, The International Menopause Society a publicat noile sale recomandări privind sănătatea femeii de vârstă mijlocie, în care, pentru prima dată, s-a menționat că medicii trebuie să ia în considerare efectul de scăderea a mortalității generale și a riscului cardiovascular al tratamentului hormonal corect inițiat și administrat, chiar dacă aceasta este o indicație “off-label”; cu alte cuvinte, au lăsat la latitudinea femeii și a medicului ei decizia dacă ar fi potrivit un tratament cu viză preventivă.

Care sunt contraindicațiile tratamentului hormonal?
- cancerele hormonodependente în istoricul personal; adică dacă ai avut tu însăți un astfel de cancer; niciun fel de antecedent familial NU reprezintă contraindicație pentru tratamentul hormonal, fie că e cancer de sân în familie sau altă boală;
- boala cardiacă activă, riscul crescut de tromboză, boala hepatică activă - toate acestea sunt discutabile, se revine tot mai mult asupra lor și se nuanțează tot mai mult contraindicațiile.

Care NU sunt contraindicații ale tratamentului hormonal (și semnale de alarmă că medicul tău NU este calificat în îngrijirea (peri)menopauzei - deși poate fi un medic, altminteri, foarte bun!):
- mama cu cancer de sân; bunica, mătușa cu cancer de sân sau alte cancere; antecedentele familiale în general NU sunt CI;
- fibrom uterin;
- chist ovarian funcțional, fără caractere suspecte;
- implanturi mamare;
- endometrioză;
- adenomioză;
- trombofiliile - cu foarte puține excepții;
- hipertensiune arterială controlată sub tratament;
- fumat;
- migrenă.

Care sunt riscurile tratamentului hormonal?
- riscul să stimuleze un cancer hormonodependent pe care nu știm că-l avem; cm cancerele de sân prezintă, în proporție de 80%, receptori pentru estrogeni, este absolut necesară monitorizarea sistematică a sânului înainte de inițierea tratamentului hormonal și apoi pe tot parcursul lui; NU pentru că estrogenii ar produce un cancer de sân, ci pentru că îl pot stimula;
- riscul de tromboză în cazul estrogenului administrat pe cale orală; în toate cazurile cu risc crescut se va administra estrogenul transdermic.

Când se poate iniția tratamentul hormonal?
- tot mai multe studii pledează pentru inițierea tratamentului relativ devreme în perimenopauză, pentru a preveni modificări ireversibile care au loc în această perioadă, cm sunt demineralizarea osoasă accelerată sau pierderea de masă musculară;
- recomandarea conform căreia se poate administra tratament hormonal numai după un an de lipsă a menstruației este depășită;
- beneficiile cele mai mari se obțin atunci când tratamentul se începe într-un interval de maxim 10 ani de la instalarea menopauzei și sub vârsta de 60 de ani - care este mai târziu; de exemplu, la o femeie care a intrat la menopauză la 40 de ani, se poate iniția tratamentul până la 60 de ani, dar la o femeie care a intrat la menopauză la 55 de ani, tratamentul se poate iniția până la 65 de ani;
- asta nu înseamnă că tratamentul hormonal nu se poate începe și mai târziu, doar că beneficiile nu vor mai fi aceleași, mai ales pe partea de scădere a riscului cardiovascular.

Cât timp se continuă tratamentul hormonal?
- se poate continua atâta vreme cât femeia dorește și cât, la reevaluările periodice, se apreciază că beneficiile depășesc riscurile;
- nu există o vârstă limită în recomandările actuale, iar recomandările să se facă tratament hormonal maxim 5 ani sau până cel mult la 60 de ani sunt depășite.

În ce constă tratamentul hormonal de (peri)menopauză?
- componenta centrală și fără de care nu putem vorbi de un astfel de tratament este estrogenul; tratamentul numai cu progesteron NU este tratament hormonal de (peri)menopauză;
- în general, tratamentul hormonal de (peri)menopauză conține un estrogen, un progesteron sau progestativ și, dacă este nevoie, se poate adăuga și testosteron;
- acestea se pot administra pe cale orală, transdermică (gel, spray, plasture), intravaginală sau intrarectală - în funcție de tolerabilitatea pacientei și scopul tratamentului; componenta progestativă se poate administra și sub forma unui sterilet hormonal.

În ce constă personalizarea tratamentului?
- în alegerea celei mai potrivite variante de tratament pentru tine - asta înseamnă tipul de hormoni, calea de administrare și doza - ținând cont de efectele pe care le urmărim și de factorii de risc individuali.

16/04/2026

Acesta a vrut să fie un comentariu la o postare a unei doamne care întreba cm se raportează la menopauză femeile din grupul de substituție hormonală pe care activez. Pentru că a ieșit mult mai lung decât am crezut inițial, o să-l postez aici, în speranța că mai multă lume îl va găsi interesant de citit. Ca întotdeauna, vă aștept cu interes părerile.

Vă prezint și punctul meu de vedere și îmi place să cred că e bazat mai mult pe date științifice decât pe percepții subiective.

Faptul că am ajuns să ne trăim 30-40 de ani din viață în perimenopauză și menopauză este, după părerea mea, o anomalie din punctul de vedere al evoluției speciei - de fapt ăsta este elementul “nenatural” din toată povestea și nicidecum suplimentarea /înlocuirea hormonilor ovarieni.

Până în urmă cu o sută-două de ani (care e cam cât o fracțiune de secundă dintr-o zi raportat la evoluția speciei umane), majoritatea femeilor mureau la scurt timp după ce intrau la menopauză, de obicei câțiva ani. Desigur, mai era câte o bunică ce trăia 70-80 de ani, dar acestea erau excepții, întrucât speranța medie de viață era undeva la 50 și ceva de ani. Știm, de asemenea, că vârsta de instalare a menopauzei nu s-a modificat foarte mult și, contrar aparențelor, ea a crescut de-a lungul istoriei umanității atâta cât o cunoaștem azi - iar ultima perioadă nu face excepție.

În antropologie există o teorie numită “Ipoteza bunicii”, care spune că femeile au “evoluat” să trăiască atât de mult după instalarea menopauzei pentru că asta a conferit un avantaj pentru perpetuarea speciei. Bunica la menopauză, ce nu constituia concurență pentru fiicele ei din punct de vedere reproductiv, era concentrată pe a le ajuta pe acestea să își crească progeniturile în timp ce ele continuau să procreeze. În plus, aceste bunici erau păstrătoarele unor cunoștințe transmise din generație în generație.

Oricât mi-ar plăcea narativa asta, din punctul meu de vedere nu se susține deloc, în primul rând pentru că faptul că acum trăim aproape jumătate din viață în perimenopauză și menopauză nu are nimic de-a face cu evoluția noastră ca specie, ci cu progresele pe care omenirea le-a făcut în domeniul tehnologiei și al medicinei, dar și al asigurării hranei și siguranței și al creșterii nivelului de trai. (Desigur că atunci când treci prin foamete sau războaie, bufeurile trec, probabil, în plan secund.) Dar toate aceste progrese și îmbunătățiri nu s-au întâmplat ca o evoluție “naturală” a speciei. Câtuși de puțin. Corpul nostru e la fel și funcționează la fel ca al unei homo sapiens sapiens de acum 150000 de ani.

În al doilea rând, părem să uităm că până în urmă cu un secol, fetele se căsătoreau și aveau copii foarte devreme, așa că majoritatea bunicilor aveau 30 și ceva de ani atunci când aveau primii nepoți - așadar, chiar nu erau în menopauză la momentul respectiv.

Așadar, în mod cu totul neașteptat pentru evoluția speciei, noi am ajuns practic să trăim mulți ani după ce ne epuizăm capitalul folicular din ovare determinat genetic - adică celulele care secretă hormoni ovarieni. În consecință, vom trăi acești ani fără acești hormoni, însă corpul nostru nu e deloc proiectat să facă asta pe termen lung. Acesta este, în opinia mea, unul din cele mai importante motive pentru care, deși am adăugat ani mulți de viață, aceasta nu este o viață de calitate - adică am lungit ceea ce se numește lifespan - durata vieții - , dar nu și ceea ce se numește healthspan - durata de viață sănătoasă.

Din păcate, modificările care au loc în corpul femeii din cauza inițial a fluctuațiilor și apoi a deficitului estrogenic se întâmplă indiferent de simptomele și percepția subiectivă a femeii cu privire la menopauză. Riscul cardiovascular (infarct miocardic acut, accident vascular cerebral), riscul metabolic (diabet zaharat), riscul de fragilitate (osteoporoză și fracturi) și riscul de declin cognitiv (boală Alzheimer și alte demențe) cresc semnificativ după instalarea menopauzei indiferent dacă femeia prezintă sau nu simptome de menopauză, de numărul și intensitatea acestora - deși există corelații între intensitatea unor simptome și unele riscuri de boli cronice (de exemplu bufeurile frecvente și intense se asociază cu risc cardiovascular crescut). Dar, în general, sănătatea femeii cunoaște o degradare accelerată după menopauză care e doar în parte legată de îmbătrânirea cronologică propriu-zisă - lucru demonstrat de faptul că femeile cu menopauză prematură sau precoce suferă o degradare și mai accentuată a sănătății, deși sunt mai tinere!

Și atunci, iată că, dacă privim lucrurile din acest unghi, tratamentul hormonal devine un gest logic de a încetini acest declin biologic, iar acest lucru este tot mai mult recunoscut de lumea medicală - mă refer la partea educată și actualizată cu aceste cunoștințe, că restul vor continua să bată apa în piuă cu “hormonii nu sunt pentru toată lumea”.

La acest aspect de bază, al ameliorării sănătății, se adaugă, desigur, ameliorarea calității vieții. Povestea cu tranziția “normală” și propovăduirea martirajului pe care l-au trăit și mama și bunica aparține, de regulă, unui mic procent de norocoase care, din motive care deocamdată ne scapă în medicină, trec prin etapa de perimenopauză și instalarea menopauzei cu simptome minime sau chiar deloc. Însă pentru cele 75-80% care au cel puțin un simptom deranjant sau pentru cele 20% care au simptome debilitante (femei care ajung în această perioadă la pensionări anticipate, divorțuri, uneori chiar sinucideri), narativa cu “etapa normală” este, și pe bună dreptate, nimic altceva decât o glumă proastă.

În această ordine de idei, dacă ar fi să îmi declar crezul personal, mie îmi scapă de ce o femeie care are la dispoziție un tratament eficient, cu rezultate excelente - scăderea riscului cardiovascular, de exemplu, e undeva la 30-40%, adică dublu față de ceea ce realizăm prin totalitatea intervențiilor la nivelul stilului de viață - de ce, așadar, o femeie care nu are contraindicații ar refuza un astfel de tratament. De ce ar vrea cineva să se martirizeze precum mama și bunica - despre care, a propos, nici nu știm prea multe, pentru că ele adesea refuză să discute acest subiect încă tabu - dacă poate să n-o facă și să își și protejeze sănătatea pe termen lung. Mă rog, nu e treaba mea să judec, fiecare face cm consideră că este mai bine pentru sine, dar ca medic, dacă mi se cere părerea, voi recomanda acest tratament ori de câte ori consider că beneficiile lui depășesc riscurile, din toată inima și cu inima ușoară.

Dintr-un motiv oarecare, se spune că nu putem face paralela între acest tratament hormonal și administrarea de insulină în diabet sau cea de hormon tiroidian în hipotiroidism, doar pentru că TOATE femeile care trăiesc suficient de mult ajung în insuficiență ovariană. Din punctul meu de vedere, acest argument nu se susține din motivele pe care vi le-am prezentat mai sus. Nici operația de apendicită nu e “naturală”, dacă ar face toată lumea apendicită la un moment dat în viață, n-am mai opera pe nimeni și am lăsa pe toată lumea să moară de apendicită? Really? Chiar și pe bărbați? Sau ne-am începe toate discursurile cu “Vreau să spun de la început că operația de apendicită nu e pentru toată lumea”?

Întreb doar.

29/03/2026

O recomand cu drag pe Adina! ❤️

Sunt Adina și, din 2016, sunt alături de mame încă de la prima contracție 💞

În sala de nașteri am trăit unele dintre cele mai autentice conexiuni. Am ținut mâini strânse de emoție, am spus „respiră, ești bine” de nenumărate ori si am văzut nu doar cm vine un copil pe lume, ci și cm se naște o MAMA.

Să fiu parte din povestea lor a venit cu multe daruri. Am învățat cât de important este să fiu prezenta, să ghidez cu blândețe, răbdare și empatie
și să ofer încredere că sunt pe drumul cel bun.

Am ales să devin consultant în alăptare ca să pot fi alături de mame și după naștere,
în acele zile în care apar cele mai multe întrebări.

Și sunt aici 🤍

20/03/2026

Sindromul genitourinar hipoestrogenic

Astăzi vreau să vă vorbesc despre inițiativa unor experți în domeniul sănătății feminine care, la întâlnirea ISSWSH (care este Societatea Internațională a Sănătății Sexuale a Femeilor) din 2025, au propus extinderea terminologiei de sindrom genitourinar la alte câteva categorii de femei care se confruntă cu simptome de hipoestrogenism - adică cu un deficit al hormonilor estrogeni mai mult sau mai puțin asemănător cu cel din perimenopauză și menopauză.

De ce cred că este important să cunoaștem care sunt aceste categorii? - din două motive:
- în primul rând, pentru că putem întâlni femei aparținând acestor categorii, care din cauza stării hipoestrogenice au sindrom genitourinar similar cu cel din (peri)menopauîză, în ciuda vârstei tinere;
- în al doilea rând, pentru că unele din aceste stări pot accentua și mai mult sindromul genitourinar la o femeie care este în perimenopauză sau menopauză.

Vă reamintesc care sunt simptomele tipice ale unui sindrom genitourinar hipoestrogenic:
- simptome ge***ale, cm ar fi un disconfort vulvovaginal uneori aproape permanent, extrem de deranjant, sau infecții sau disbioze vaginale repetate;
- simptome urinare, cm ar fi fie infecții urinare repetate, fie simptome similare - urinat frecvent sau usturimi sau dureri la urinat dar fără ca o infecție urinară să se confirme în urocultură;
- simptome sexuale, cm ar fi disconfortul la contact sexual și scăderea din acest motiv a libido-ului.

Femeile cu astfel de simptome, indiferent de vârstă, sunt de obicei tratate în mod repetat și separat pentru fiecare din aceste categorii de simptome. Din păcate, dacă nu ne adresăm cauzei, care este hipoestrogenismul, rezultatele sunt destul de modeste. și multe femei ajung să se resemneze că așa arată viața lor și prea multe nu pot face - ceea ce este foarte trist.

Din acest motiv, grupul de experți despre care vă vorbeam a propus extinderea acestei terminologii de sindrom genitourinar dincolo de circumstanțele care țin de perimenopauză și menopauză, pentru a conștientiza în primul rând medicii, dar și publicul, că practic orice stare de hipoestrogenism, indiferent de cauză, poate produce aceste simptome. În toate aceste situații, tratarea cauzei presupune fie suprimarea factorului care cauzează deficitul estrogenic, fie, dacă asta nu e posibil și dacă nu există contraindicații, un tratament estrogenic local vaginal similar cu cele recomandate în (peri)menopauză.

O să vă descriu pe rând categoriile la care s-a referit acest demers, cu mențiunea că, desigur, unele femei se pot regăsi în mai multe din aceste categorii:

1. Sindromul genitourinar de (peri)menopauză (SGUM) - nu mai insist asupra lui, am scris mai multe articole pe această temă și găsiți informații detaliate și pe menolady.net și pe canalul de YouTube Menolady. Vreau să reamintesc doar câteva lucruri care mi se par insuficient menționate:
- SGUM poate părea chiar din perimenopauză;
- SGUM nu se ameliorează, ci se accentuează pe măsura trecerii timpului;
- SGUM nu se corelează întotdeauna cu aspectul clinic de atrofie vulvovaginală - cu alte cuvinte, putem avea o atrofie vulvovaginală foarte accentuată și femeia să fie complet asimptomatică, dar puteam avea și un aspect normal sau foarte puțin modificat al organelor ge***ale cu sindrom genitourinar foarte intens;
- aproximativ 25% din femeile care fac tratament hormonal de menopauză sistemic (cu efect pe tot corpul) au totuși nevoie și de suplimentare cu tratament estrogenic vaginal local, pentru că tratamentul sistemic nu este suficient.

2. Sindromul genitourinar de lactație - apare la femeile care alăptează, mai ales un timp mai îndelungat, și la care nivelul scăzut al estrogenilor e cauzat de nivelul crescut al prolactinei. Prolactina este hormonul care controlează lactația și el inhibă întregul ax hormonal HT-HF-ovarian. De aceea multe femei nu au menstruație și adesea (atenție, nu întotdeauna!) nici ovulație atâta timp cât alăptează. (Legat de acest sindrom hipoestrogenic de lactație, care poate avea și alte manifestări tipice în afara celor genitourinare, întâlnim frecvent situația femeii care are o sarcină ceva mai târziu în viață, își pune simptomele pe seama alăptării, dar apoi acestea nu dispar după terminarea alăptării pentru că se continuă cu cele de perimenopauză.)

3. Sindromul genitourinar al tulburărilor endocrine - aici sunt incluse nu numai insuficiența ovariană prematură (IOP), dar și sinromul ovarului micropolichistic (PCOS) și endometrioza. În aceste afecțiuni, sindromul genitourinar poate să apară și din cauza afecțiunii în sine - cm este cazul PCOS unde, din cauza lipsei ovulației și a absenței unui nivel de progesteron care să crească și să scadă apoi brusc provocând menstruația, nivele de estrogeni sunt adesea reduse și plate, fără oscilațiile normale, ceea ce afectează sfera genitourinară atât de dependentă de estrogeni. Sau, cm este în cazul endometriozei, simptomele sunt cauzate mai ales de tratamentele recomandate, care au drept scop tocmai scăderea și aplatizarea nivelelor de estrogeni - de exemplu tratamente cu contraceptive orale și cu agoniști de GnRH. Despre insuficiența ovariană prematură nu mai reiau, am făcut material separat și mecanismul e același cu perimenopauza și menopauza instalată la vârsta considerată normală.

4. Sindromul genitourinar medicamentos - se manifestă ca urmare a unor dezechilibre hormonale induse de anumite medicamente - sunt citate aici: spironolactona, isotretinoinul și alte tratamente pentru acnee; inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei - fluoxetina, sertralina, escitalopramul și alte antidepresive - despre care știm că sunt adesea recomandate pentru manifestările depresive din perimenopauză și menopauză și iată, ne putem trezi că mai contribuie și ele la sindromul genitourinar din această perioadă.

5. Sindromul genitourinar din tratamentele endocrine oncologice - cm sunt cele binecunoscute din cancerul de sân, care de asemenea au ca țintă scăderea până la inhibarea totală a estrogenilor. Din păcate aici, deși nu mai avem în prezent contraindicația fermă pentru tratamentele hormonale locale vaginale, există încă totuși rezerve în recomandarea acestor tratamente, care se face cu prudență, în acord cu oncologul și doar atunci când tratamentele nonhormonale nu sunt suficiente.

6. Sindromul genitourinar din tratamentele contraceptive orale - cauzele acestuia le-am discutat pe larg chiar în postarea anterioară, ele țin atât de starea hipoestrogenică indusă de blocarea activității ovariene și de diferențele de selectivitate dintre diferitele tipuri de estrogeni din compoziția acestor medicamente, cât și de downregularea receptorilor estrogenici și de scăderea testosteronului liber prin creșterea SHBG.

Iată deci, că vom putea întâlni sindrom genitourinar la o femeie de 70 de ani, în menopauză - foarte frecvent el este accentuat brusc de o infecție urinară sau vaginală care apoi pare că nu se mai vindecă; dar îl putem întâlni și la o femeie de 25 de ani care alăptează sau la o femeie în perimenopauză care ia un contraceptiv oral și poate mai ia și un antidepresiv.

De aceea mi se pare salutară această inițiativă de a extinde terminologia de sindrom genitourinar la toate aceste stări hipoestrogenice, astfel încât să le avem în vedere atât ca factori care pot complica această patologie la femeia în perimenopauză sau menopauză, cât și ca factori cauzali de sine stătători la femeile de vârstă mai tânără, la care nu ne-am aștepta să găsim astfel de manifestări.