Psihoterapie Arad -Oana Morcan

24/07/2025

🧠 Psihoterapia nu este o conversație ocazională, ci o intervenție psihologică structurată.
Ea funcționează pe baza unei alianțe terapeutice, nu a unei "glume" între două sarmale, la un suc..intre prieteni/ cunoștințe. E un proces ghidat de mecanisme validate științific: reglare emoțională, reconsolidare a amintirilor, restructurare cognitivă. Nu se face „în pauză de țigară”, nici „printre pulpe pe grătar”.

Când spui: „Zi-mi și mie repede ceva, că tu ești psiholog!”, e ca și cm ai cere unui medic, să-ți facă o ecografie la nuntă, între dansul pinguinului și ciorba de potroace.

📍 Psihoterapia are nevoie de cadru, timp, spațiu emoțional și o relație profesională. Nu e disponibilă „la liber”, ca "mostrele" de mezeluri din hypermarket.

A fi psiholog nu înseamnă „a da sfaturi”. Înseamnă a susține procese complexe de schimbare internă, care de cele mai multe ori merg mai adânc decât se vede la suprafață. Nu confunda disponibilitatea emoțională cu disponibilitate non-stop.

✨ Concluzia?
Dacă ai vreo traumă de descărcat, întreabă-te sincer:
„I-aș spune asta unui chirurg la cabana de Revelion?”
Dacă nu, atunci probabil nici psihologului nu i se potrivește momentul.

Cu empatie, dar nu la reduceri. Cu respect, dar nu „la minut”.

🛑 Psihoterapia nu e fast-emo.
Nici terapie drive-in, nici „hai zi-mi ce crezi că are fostul”.

E mai degrabă chirurgie fină cu bisturiul sufletului.
Și, slavă Domnului, nu se face pe balcon, cu berea-n mână. 🍻

Argument științific

🧠 De ce să mergi la psihoterapie când ai o problemă emoțională sau psihologică?
Nu doar pentru că „ai cu cine vorbi”, ci pentru că funcționează.

🔍 Studiile recente în neuroștiințe și psihologie clinică arată că psihoterapia produce modificări reale în creier, comparabile cu cele ale medicației, dar fără efectele secundare ale acesteia.

🔬 Scanările fMRI (imagistică prin rezonanță magnetică funcțională) au arătat că, după un proces terapeutic eficient, se observă:
– scăderea activității amigdalei (responsabilă cu reacțiile de frică și anxietate)
– creșterea activării în cortexul prefrontal (implicat în luarea deciziilor, reglarea emoțională și controlul impulsurilor)
– reconectarea unor circuite neuronale afectate de traumă sau stres cronic

📊 Meta-analize recente demonstrează că:
– Terapia este la fel de eficientă ca antidepresivele pentru depresie ușoară-moderată, oferă beneficii pe termen lung în anxietate, traume și tulburări de personalitate,

🎯 Terapia nu înseamnă „să vorbești cu cineva”.
Înseamnă să lucrezi cu un specialist format să:
✔ recunoască tipare disfuncționale
✔ ajute la restructurarea gândirii
✔ regleze răspunsul emoțional
✔ încurajeze procese sănătoase de adaptare și schimbare

🛠️ La fel cm nu-ți repari singur mașina dacă nu ești mecanic, nu te poți „repara emoțional” doar din sfaturi sau clipuri motivaționale. Ai nevoie de un cadru, metode, experiență – exact ce oferă psihoterapia.

22/07/2025

Gandul meu..despre o altfel de ținere de mână....

Viata /nasterea copilului tău. . este viața, șansa, destinul lui, nu o a doua " șansă " pentru reglarea ta prin el!

Copilul tău nu este pansament pentru rănile tale.
Mulți părinți, fără să-și dea seama, pun pe umerii copiilor nevoile lor emoționale nerezolvate – așteptând de la ei validare, iubire, sens. Dar copiii nu sunt terapeuți. Ei nu au venit să ne repare trecutul.

🔹 A-ți proiecta durerea asupra copilului rupe legătura de siguranță.
Copilul ajunge să creadă că e valoros doar dacă „salvează” emoțional pe cineva. Astfel, își pierde autenticitatea și trăiește cu povara de a face fericit pe altcineva.

🔹 Vindecarea ta e libertatea lui.
Nu îi spune copilului: „Fără tine n-aș fi nimic”. Nu îl face responsabil pentru fericirea ta.
Tu ești părintele – ghidul, nu pacientul.

💡 Întreabă-te sincer:
„Îl văd pe el sau îmi privesc durerea?”
Asta e cheia pentru a nu-l transforma într-un remediu emoțional.

❤️ Un copil are dreptul la propria poveste, nu la povara trecutului tău.
El nu a venit să-ți repare copilăria, ci să-și trăiască viața.
Alege să te vindeci, ca să-i poți oferi libertatea de a fi el însuși.

🧠 "Când copilul devine locul în care îți vindeci rănile", defapt tu...îi rănești drumul.

Studiile din neuroștiințe și psihologia dezvoltării arată că atunci când părinții nu își conștientizează propriile traume, copiii devin inconștient unelte de reglare emoțională pentru părinți. Ce înseamnă acest lucru: copilul e forțat să fie „bun”, „calm”, „reușit”, ca părintele să nu simtă rușinea, frustrarea, respingerea sau golul interior.

📌 Cercetările lui Dr. Daniel Siegel și studiile despre atașament arată clar:
➡️ Când părinții nu își procesează emoțiile proprii, ei le „deversează” asupra copiilor.
➡️ Copiii cresc cu o confuzie toxică: „Sunt iubit pentru cine sunt sau pentru cât de bine îl fac pe mama/tata să se simtă?”

🔴 Acest lucru provoacă:

Anxietate de performanță,

Sentiment de vină pentru emoțiile altora,

Pierderea propriei identități,

Incapacitatea de a pune limite,
Etc...

🔁 Practic, copilul trăiește o viață care nu-i aparține. El devine un „proiect de reparație”, în loc să fie o ființă liberă.

🔹 Vindecarea începe când îți iei înapoi durerea – și nu o pui pe umerii copilului.

Nu-l obliga să-ți demonstreze că ești un părinte bun.
Nu-l forța să-ți repare neîmplinirile.
Nu-l împiedica să-și scrie propriul destin – doar pentru că tu nu ți-ai trăit încă pe al tău.

✨ Un părinte conștient spune:
„Durerea mea e a mea. Copilul meu are dreptul la propriul drum. Eu aleg să mă vindec – ca el să fie liber.”






PS..gânduri pentru tine părinte iubitor, în primul comment♡

17/07/2025

Nu stiu dacă ați observat:); dacă vi se " întâlnește " privirea pe stradă cu cineva, in 5 minute iti apare la sugestii pe Facebook ;)!

Ce este mai este real in manifestarea conștientă, ce este manipulare?

"Percepția este realitate pentru individ, iar percepția poate fi modelată cu ușurință."

Din punct de vedere filosofic, ideea pornește din constructivism și fenomenologie – curente care susțin că nu accesăm realitatea obiectivă în mod direct, ci prin filtrele minții noastre: emoții, credințe, educație, limbaj.

Real?

Psihologia cognitivă confirmă acest lucru prin concepte precum „biasul de confirmare”, „efectul de halou” sau „teoria cadrului” (framing theory), care arată că simpla formulare a unui mesaj influențează reacția noastră la el.

Simplu: Dacă percepția poate fi schimbată (prin emoție, repetiție, autoritate, frică etc.), iar noi reacționăm la percepții, nu la realitate pură, atunci suntem ușor de manipulat.

Realitatea este că Facebook folosește conexiuni indirecte (rețele de contacte)..localizarea GPS, Facebook (și aplicațiile asociate, ca Messenger sau Instagram) pot folosi GPS sau IP pentru a detecta când două persoane au fost în apropiere.

Dacă ai fost în aceeași zonă (ex: la un eveniment, în același birou, cafenea etc.), algoritmul poate deduce o posibilă legătură.

Facebook urmărește patternuri de comportament (ce pagini urmărești, ce vizitezi), iar dacă se suprapun cu ale altei persoane, crește șansa să apară ca sugestie.

Da, într-o anumită măsură, suntem influențați și modelați prin platforme ca Facebook – nu în sensul conspiraționist absolut („control total”), ci prin mecanisme psihologice, algoritmice și comerciale foarte puternice.

1. Algoritmii decid ce vezi și ce gândești

Feed-ul*- flux de conținut pe care îl puteți derula, care apare în blocuri cu aspect similar, ce se succed repetitiv. Un feed poate fi editorial (cum ar fi o listă de articole sau știri) sau înregistrări (cum ar fi o listă de produse și servicii). Feedurile pot apărea oriunde în pagină nu e cronologic, ci modelat de algoritmi care îți arată conținutul cel mai „angajant”, adesea emoțional sau polarizant.

În timp, acest lucru îți poate modela opiniile politice, sociale și chiar percepția realității.

🧠 2. Exploatează psihologia umană

Notificările, like-urile și validarea socială activează dopamina – aceeași zonă a creierului implicată în dependență.

Fără să realizezi, devii condiționat să revii, să reacționezi, să te conformezi trend-urilor.

🔍 3. Datele tale sunt „produsul”

Nu plătești pentru Facebook – deci TU ești "produsul."

Facebook știe unde ești, ce citești, cu cine vorbești, la ce reacționezi, cât timp te uiți la o postare – și folosește asta pentru a te manipula subtil.

🧾 4. Bula informațională (filter bubble)

Vezi doar ce confirmă convingerile tale. Astfel, ți se pare că toți „gândesc ca tine” – ceea ce face societatea mai divizată.

În loc să vezi realitatea completă, vezi o realitate filtrată.

🔐 5. Nu e doar despre Facebook

Același tip de influență se aplică și pe Instagram, TikTok, YouTube, Twitter – doar că sub forme diferite.

Diferența e că Facebook (Meta) are o amprentă uriașă de date și conexiuni sociale.

Concluzie:
Nu suntem „controlați” în sensul clasic, dar influența este reală, subtilă și persistentă. Cea mai bună apărare este conștientizarea și limitarea expunerii: alege ce urmărești, folosește ad-block, verifică sursele, și fii sceptic/ă când ceva pare prea perfect sau prea enervant;)!

P.S. Din ' capitolul" parodie.....
întreabă un client;)))))
"Dacă Facebook nu îți citește gândurile, … atunci de ce a apărut fostul exact când te-ai gândit la el?"..pam-pam:)

20/06/2025

Nu, nu.. trebuie să porți singur povara!

Sunt momente în viață când totul pare prea greu. Zâmbești, dar înăuntru e tăcere. Îți spui că trebuie să fii puternic, că va trece... dar zilele se tot adună și durerea nu pleacă. Te întrebi dacă mai are rost să speri, să încerci, să vorbești.

Adevărul este că nu ești singur. Sufletul tău merită ascultat. Merită înțeles. Merită liniște.

Psihoterapia nu este un semn de slăbiciune. Este un act de curaj. Curajul de a-ți întinde mâna spre lumină, chiar și atunci când totul pare întunecat. Un spațiu sigur, unde poți fi tu – fără măști, fără judecăți, fără teamă.

Un psihoterapeut nu are toate răspunsurile, dar are răbdarea, empatia și instrumentele care te pot ghida înapoi către tine.

Ai voie să ceri ajutor. Ai voie să nu fii bine. Ai voie să vrei vindecare.
Și nu, nu este prea târziu.

Viața ta contează. Durerea ta contează. TU contezi.
Fă pasul. E primul spre vindecare.

01/05/2025

🧠 Provocare psihologică: Ce gânduri te opresc să acționezi?

Te-ai surprins vreodată spunându-ți:

„Nu sunt suficient de bun.”

„O să eșuez oricum.”

„Ce vor spune ceilalți?”

Aceste gânduri automate pot părea realiste, dar adesea sunt preconcepții învățate care ne sabotează acțiunile și ne țin pe loc.

🎯 Exercițiu de conștientizare:

1. Alege o situație în care ai ezitat să acționezi.

2. Notează gândurile care ți-au trecut prin minte.

3. Întreabă-te: „Cine mi-a spus asta prima dată?” și „Este acest gând cu adevărat al meu?”

Identificarea acestor preconcepții este primul pas spre eliberarea de ele.

💬 Împărtășește cu mine în comentarii: Ce preconcepție ai descoperit că te ține pe loc? Hai să discutăm și să ne susținem reciproc în procesul de conștientizare și schimbare.

01/05/2025

Când mama/ figura de atașament lipsește, rămâne un gol. Dar acel gol poate fi vindecat.

Poate ai simțit că nu ai fost văzut, auzit sau suficient de iubit în copilărie. Absența mamei/ figura principală de atasament*(fie el/ea bunica, ingrijitor)– fie că a fost fizică sau emoțională – poate crea răni adânci care se reactivează și în viața adultă. Relațiile devin nesigure, iar în interior pare că lipsește ceva esențial.

Cum se manifestă această traumă în prezent?
Atașamente dureroase – Te temi să fii părăsit, dar în același timp îți e greu să ai încredere cu adevărat.

Un eu fragil – Ai nevoie constantă de aprobare pentru a simți că meriți iubire.

Emoții greu de dus – Furia, rușinea sau tristețea te pot copleși fără să înțelegi de ce.

Vindecarea e posibilă. Iar tu nu ești singur(ă).

Începe prin a-ți valida propria poveste. Rănile din copilărie merită să fie ascultate.

Învață să construiești relații sigure și blânde, începând cu relația ta cu tine.

Cu ajutor terapeutic, poți elibera tiparele vechi care te țin blocat și să creezi o viață mai autentică.

Nu ești definit de ceea ce ți-a lipsit. Ești demn de iubire, siguranță și conexiune.
Dacă simți că e timpul să înțelegi și să vindeci, te invit să pornim împreună acest drum.

18/04/2025

Despre Sărbătoarea speranței: Paștele prin ochii unui psiholog, sau despre liniște și sens – un Paște cu inimă împăcată!

Sănătatea mintală a omului este adeseori rezultatul unui echilibru fragil între lumea interioară și realitatea exterioară.

Psihoterapia oferă un spațiu sigur unde gândurile pot fi înțelese, iar "rănile" procesate.

🕯🕯🕯Credința, pe de altă parte, aduce sens, speranță și ancorare în ceva mai mare decât sinele.
Împreună, ele nu sunt în opoziție, ci formează un drum comun către vindecare. Pentru că uneori, omul are nevoie atât să fie ascultat de un psihoterapeut, cât și ........să se roage în "tăcere".

Cred cu tărie că, mintea se vindecă atunci când și rațiunea, și sufletul, merg în aceeași direcție!♡

Sufletul omenesc este asemenea unei grădini: credința îi udă rădăcinile, iar psihoterapia îi curăță buruienile. În timp ce, una aduce lumină din interior, cealaltă aduce ordine în gânduri. Împreună, ele nu se exclud, ci se completează – pentru că omul este atât duh, cât și minte.

Sănătatea mintală nu înseamnă doar lipsa durerii, ci prezența păcii. Iar când omul Îl caută pe Dumnezeu cu o inimă sinceră și își deschide mintea către vindecare, el pășește cu adevărat spre echilibru.

📢📢📢 Am putea spune că în picioare te tine: Credinta, in timp ce, terapia te ajută să înțelegi de ce ai căzut. Si daaa! E ok să mergi atât la psiholog și să nu încetezi să te rogi!!!!!

Uneori, vindecarea are două voci.;)🎼🎼🎼

15/02/2025

Cum să comunici eficient cu un copil atunci când îi este frică?

Frica este o emoție firească în copilărie, manifestându-se în diverse grade de intensitate. Copiii percep lumea ca plină de pericole, fie ele reale sau imaginare, iar părinții au un rol esențial în gestionarea acestor temeri. O abordare corectă nu doar că îi oferă copilului un sentiment de siguranță imediată, dar contribuie și la dezvoltarea sa emoțională pe termen lung.

Studiile arată că anxietatea este una dintre cele mai frecvente probleme psihologice la copii, având adesea rădăcini în fricile netratate din copilărie. În multe cazuri, anxietățile adulte își au originea în experiențele din primii ani de viață. Prin urmare, sprijinirea copilului în depășirea fricii nu doar că îl ajută să facă față momentului, ci joacă un rol preventiv în dezvoltarea unor tulburări anxioase la vârsta adultă.

Părinții pot folosi strategii eficiente pentru a comunica cu copilul speriat, precum validarea emoțiilor sale, explicarea rațională a situației și oferirea unui sentiment de protecție. Astfel, copilul învață să-și gestioneze fricile și să construiască mecanisme sănătoase de adaptare pentru viitor.

14/02/2025

14/02/2025

Experienta de 20 de ani🤔🫣, în evaluarea și intervenția în cazul copiilor cu istoric de traumă, sau tulburări emoționale și/sau comportamentale o completez de astazi cu testarea clinică prin utilizarea PCRI, ca instrument de evaluare.
O evaluare clinică prealabilă este esențială pentru a asigura o intervenție eficientă și bine direcționată. În contextul actual, în care se pune un accent tot mai mare pe implicarea activă a taților în creșterea și dezvoltarea copiilor, *PCRI™* oferă o măsurare clară și detaliată a atitudinilor și comportamentelor parentale, atât în cazul mamelor, cât și a taților.

Relația dintre părinte și copil reprezintă fundamentul pe care se construiește dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a copilului. Din perspectivă psihologică, tipul de atașament pe care copilul îl formează cu părintele influențează într-o manieră semnificativă modul în care copilul se simte securizat, respectiv capacitatea acestuia de a relaționa cu ceilalți, de a face fața provocărilor și de a dezvolta o stimă de sine pozitivă.

Un atașament securizant este caracterizat de un sentiment profund de siguranță și de încredere a copilului într-un părinte care îi oferă suport emoțional, atenție și disponibilitate constantă.

Te invit sa iti faci o programare pt testarea cu PCRI, pentru a intelege, aprofunda si/sau îmbunătăți dinamica dintre tine și copil.

Ce este PCRI™?
PCRI™ a fost dezvoltat pentru a oferi o imagine clară a modului în care părinții se simt cu privire la copiii lor și la sarcina de a fi părinte.

Acest instrument aduce o perspectivă normativ-comparativă evaluării calitative a interacțiunilor părinte-copil.

PCRI™ este deosebit de util specialiștilor care își desfășoară activitatea în domeniul clinic, al consilierii și psihoterapiei familiale, în domeniul școlar, cât și în domeniul expertizei psihologice judiciare, acesta facilitând evaluarea și abordarea problemelor legate de relația părinte‑copil, oferind orientare și sprijin atât părinților, cât și specialiștilor, în îmbunătățirea acestei relații.

31/01/2025

https://podcasts.apple.com/ro/podcast/oana-morcan-sindromul-impostorului-at%C3%A2t-din-papucii/id1616829194?i=1000567348919

Sindromul impostorului afectează în special persoanele competente și performante, care, în ciuda succeselor lor, simt că nu merită realizările obținute și se tem că vor fi „descoperite” ca fiind incompetente. Această stare de autoîndoială este frecventă în rândul:

Profesioniștilor de succes – antreprenori, medici, profesori, artiști, oameni de știință. .chiar psihologi ;) etc.

Studenților și academicienilor – care simt că nu sunt suficient de buni, chiar și cu rezultate excelente.

Persoanelor aflate în medii competitive – unde standardele sunt ridicate și compararea cu ceilalți este constantă.

Femeilor și minorităților – mai ales în domenii dominate de bărbați sau unde există prejudecăți culturale.

În esență, sindromul impostorului poate afecta pe oricine, dar este mai frecvent la cei care își pun standarde foarte înalte și au tendința de a se subestima.

La celalalt pol câți ati auzit de Efectul Dunning-Kruger?!
Acesta este o eroare de apreciere în care persoane incompetente își apreciază eronat competența ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul propriu, tocmai din cauza lipsei de cunoștințe în domeniu.

Cunoașteți persoane în vreuna dintre sindroame?P.S...cum nu?! Dacă ați fi ascultat Oana Morcan se identifica cu una dintre situatii;).

Podcast Episode · Nespuse · 22/06/2022 · 50m

30/01/2025

Am citit de curând o fabulă care mă face sa ma gândesc la atat de multe situații întâlnite în cabinet în care oamenii de bine, oameni minunati, care doar au "oferit din ei " pentru binele celorlalți ajung în situatii..de ..hai sa va povestesc:

Când doar oferi fără a primi nimic în schimb, se pot întâmpla mai multe lucruri din punct de vedere psihologic:

1. Epuizare emoțională și fizică – Oferirea constantă de resurse (emoționale, mentale, fizice) fără a primi sprijin poate duce la stres cronic, oboseală și chiar burnout. Corpul și mintea au nevoie de echilibru, iar lipsa acestuia poate cauza anxietate, depresie sau iritabilitate crescută.

2. Scăderea stimei de sine – Dacă ceilalți nu recunosc eforturile tale sau consideră că este "normal" să le oferi fără oprire, poți ajunge să te simți neapreciat(ă) și să ai impresia că valoarea ta depinde exclusiv de ceea ce faci pentru alții.

3. Resentimente și frustrare – În timp, s-ar putea să te simți folosit(ă) sau să ai sentimente de nedreptate față de cei din jur, mai ales dacă îți cer în continuare să dai, dar nu îți recunosc nevoia de odihnă sau de reciprocitate.

4. Dependența de validare externă – Dacă ai fost obișnuit(ă) să oferi mereu, este posibil să fi dezvoltat o dependență de a fi util(ă) pentru a simți că ai valoare. În acest caz, când iei o pauză, poți experimenta sentimente de vinovăție sau teamă de a fi respins(ă).

5. Relații dezechilibrate – Dacă oamenii din jurul tău consideră că este „nedrept” să îți iei un răgaz, este posibil ca relațiile tale să fie bazate pe un dezechilibru de putere. Poate că ai fost pus(ă) în rolul „persoanei care trebuie să ofere” și ceilalți s-au obișnuit să primească fără să ofere înapoi.

Iti sugerez cateva lucruri pe care le poți face:

Stabilește limite clare – Învață să spui „nu” fără a te simți vinovat(ă). Pauza ta nu este egoism, ci o necesitate.

Prioritizează îngrijirea de sine – Ai dreptul să te odihnești și să ai grijă de nevoile tale fără a fi judecat(ă).

Evaluează relațiile tale – Persoanele care nu respectă nevoile tale poate că nu sunt prieteni sau parteneri echilibrați.

Caută sprijin – Dacă te simți blocat(ă), discută cu cineva de încredere sau cu un psihoterapeut.

Este important să îți amintești că a oferi este frumos, dar sănătatea ta emoțională și fizică sunt la fel de importante ca și bunăstarea celor din jur.

Iată povestea care ajută la stabilirea limitelor:

Fabula iepurelui generos

„Într-o pădure fermecată, trăia un iepuraș pe nume Nico. Nico era cunoscut pentru generozitatea și dorința sa de a ajuta toate animalele din pădure. Dacă veverița Magda avea nevoie de nuci, Nico le aduna; dacă vulpea Maria avea un adăpost stricat, Nico îl repara; și dacă țestoasa Mirela avea nevoie de companie pentru a traversa râul, Nico era acolo, purtând-o pe spate.

Iepurele lucra neobosit, sărind din loc în loc pentru a răspunde nevoilor celorlalți. Deși toată lumea îl aprecia, mulți au început să considere că ajutorul său este de la sine înțeles. Într-o zi, în timp ce o ajuta pe girafa Felicia să-și decoreze cel mai înalt copac, Nico a alunecat și a căzut. Nu a fost o căzătură gravă, dar când s-a ridicat, a simțit o durere în picioarele din spate. Acea durere nu era doar fizică, ci și povara de a se simți mereu necesar pentru alții, dar niciodată îngrijit.

În acea noapte, în timp ce se odihnea în ascunzișul său, Nico s-a uitat la lună și a suspinat. „Îmi place să-mi ajut prietenii, dar nu mai am puterea. Nimeni nu se oprește să se gândească la cm mă simt sau dacă am și eu nevoie de ajutor.”

A doua zi, când castorul Manuel a cerut ajutor pentru a-și construi barajul, Nico a respirat adânc și a răspuns:

-Îmi pare rău, Manuel, dar astăzi am nevoie de timp pentru mine. Sunt obosit și vreau să mă odihnesc.

Manuel s-a uitat la el surprins, dar apoi a dat din cap. De atunci încolo, Nico a început să spună „nu” atunci când simțea că trebuie. În loc să ajute pe toată lumea tot timpul, s-a apucat să își îngrijească propria ascunzătoare, să se bucure de soare și să sară fericit prin pădure fără nicio grijă.

În timp, celelalte animale au înțeles că Nico nu putea face totul pentru ele. Unele au început să se sprijine reciproc în loc să depindă mereu de el. Chiar s-au organizat pentru a-l ajuta pe iepure atunci când avea nevoie de ceva, cm ar fi să-i aducă morcovi proaspeți sau să aibă grijă de vizuina lui.

Viața lui Nico s-a schimbat în bine. A învățat că e bine să ajuți, dar și să ai grijă de tine este la fel de important. Și întreaga pădure a înflorit cu un spirit de cooperare și echilibru.

Morala: Să fii generos este minunat, dar trebuie să ne amintim că și cele mai mari inimi au nevoie de odihnă și îngrijire. A-i ajuta pe alții nu trebuie să însemne să uităm că prioritatea suntem noi înșine”.

- José P. Sacristán*(fabulă preluată)

Această fabulă este o ilustrare excelentă a importanței stabilirii limitelor și a echilibrului între generozitate și îngrijirea de sine. Mesajul principal este că, oricât de bine intenționați am fi, nu putem oferi necontenit fără a ne epuiza

1. Generozitatea trebuie echilibrată cu autoîngrijirea
2. Este în regulă să spui „nu”
3. Cei din jur pot învăța să se descurce singuri
4. O relație sănătoasă este una reciprocă .
..va invit sa adăugați listei..