15/11/2025
În activitatea mea cu preșcolarii, atenția se concentrează, înainte de toate, asupra creării unei relații de încredere - acel spațiu sigur în care copilul simte că poate fi el însuși, fără teamă de a greși. Așa cm spune și Gordon Neufeld, dezvoltarea autentică a copilului începe atunci când acesta se simte atașat și conectat, nu când este presat să învețe sau să se conformeze. De aceea, RELAȚIA PRECEDE ÎNVĂȚAREA.
În acest spirit, continuăm cu crearea unei rutine care aduce siguranță și predictibilitate - precum Cercul de Siguranță, un timp dedicat în care explorăm împreună apropierea, autonomia și nevoia de reconectare atunci când apar provocări.
Apoi pășim spre alfabetizarea emoțională și Zones of Regulation, unde copiii descoperă cm să recunoască, să exprime și să regleze emoțiile (din din punct de vedere al dezvoltării creierului, reglarea emoțiilor are loc mult mai târziu, însă putem planta semințele și să îi familiarizăm pe copii cu diferite tehnici).
Un alt specialist care mă inspiră foarte mult este Daniel Siegel, iar el explică în cărțile sale de ce e important ca, indiferent de vârstă, să facem primul pas pentru a ne regla emoțional: „name it to tame it” - numește-o ca să o îmblânzești (adică emoția).
Odată ce emoția e recunoscută și acceptată, intensitatea ei scade, iar copilul (sau adultul) se simte mai în siguranță și mai liniștit.
Prin joc, poveste și reflecție, îi ajutăm pe copii să dea sens lumii lor interioare și să învețe cm să ceară ajutor în momentele dificile. Pentru că la această vârstă, cei mici au nevoie de un adult pentru a se putea liniști; de un adult cât mai conținător, care să își înțeleagă el însuși, în primul rând, emoțiile și apoi să se poată autoregla, ca mai apoi să îl poata regla și pe copil.
Ideea esențială este că CEI MICI AU NEVOIE DE NOI nu doar pentru a-i îmbrăca, hrăni sau culca, ci și PENTRU A SE LINIȘTI și A SE SIMȚI ÎN SIGURANȚĂ. Și mai au nevoia, dar și capacitatea de a învăța despre emoții încă de la o vârstă foarte fragedă, însă nu prin teorii și "lecții" predate, ci prin experiențele de zi cu zi. Acestea sunt cele mai valoroase lecții.
În concluzie, din perspectiva mea de psiholog, în lucrul cu preșcolarii (cu copiii, în general) accentul nu cade pe acumularea de cunoștințe, ci pe construirea unui cadru emoțional sigur, în care copilul se simte recunoscut, acceptat și înțeles. De aici începe, cu adevărat, o creștere sănătoasă. Din acest spațiu de încredere și conectare poate prinde rădăcini și procesul de învățare - unul care, cu cât este mai trăit și experiențial, cu atât se fixează mai profund și mai durabil.
