13/01/2026
Când durerea nu e doar durere - Despre corp, experiențe timpurii și siguranță
(articol fundamentat pe cercetare și experiență clinică)
Motto: Când durerea pare prea mare, nu intensitatea e problema, ci istoria.
Introducere
În ultimii ani, studii din neuroștiințe, psihologia durerii și medicina pediatrică au arătat că experiențele dureroase severe trăite în copilăria timpurie pot influența modul în care sistemul nervos procesează durerea la vârsta adultă.
Literatura de specialitate descrie aceste efecte prin mecanisme precum sensibilizarea centrală, influența experiențelor dureroase anterioare asupra percepției durerii actuale și biasuri de memorie legate de durere, fără a exista un diagnostic formal numit „memoria durerii”.
Pornind de la aceste date științifice, articolul de față îmbină perspectiva clinică cu experiența trăită, pentru a ilustra modul în care durerea poate deveni nu doar un simptom actual, ci și o reacție amplificată de istoricul corpului.
Două tipuri de durere, adesea confundate:
- Durerea actuală este durerea care aparține prezentului: inflamație, leziune, boală.
Are un mecanism identificabil și răspunde, de regulă, la tratament și măsuri medicale adecvate.
- Durerea influențată de experiențe dureroase anterioare apare atunci când sistemul nervos reacționează nu doar la stimulul prezent, ci și pe fondul unor expuneri dureroase timpurii.
Această reacție este explicată în literatura de specialitate prin mecanisme neurobiologice și cognitive documentate, nu prin exagerare sau fragilitate emoțională.
Un exemplu personal (asumat profesional)
Mă folosesc aici de un exemplu personal, nu ca formă de confesiune, ci pentru că explică foarte clar aceste mecanisme.
În primul an de viață am suferit arsuri severe, de gradul III și IV, care au necesitat intervenții chirurgicale de plastie la nivelul mâinii, cu spitalizări repetate și proceduri dureroase într-o perioadă extrem de vulnerabilă din punct de vedere neurologic.
Ulterior, la vârsta de 5 ani, au fost necesare noi intervenții chirurgicale pentru corecție și reconstrucție.
Am fost, de asemenea, copil prematur, cu expunere medicală timpurie și repetată.
În astfel de situații, corpul învață foarte devreme că durerea nu este un eveniment minor, ci un semnal care trebuie tratat cu maximă seriozitate.
Acest tip de expunere poate influența modul în care sistemul nervos răspunde la durere pe termen lung.
Ca adult, am observat că orice durere, chiar și una mică, este resimțită mult mai intens.
Nu pentru că ar exista o tendință de dramatizare, ci pentru că sistemul nervos a fost antrenat precoce să reacționeze puternic la stimuli dureroși, mecanism descris în literatura de specialitate.
Înțelegerea faptului că:
– nu orice durere actuală este periculoasă
– dar unele reacții ale corpului sunt influențate de experiențe dureroase timpurii
a schimbat fundamental relația mea cu propriul corp și modul în care realizez intervenția clinică - persoane cu istoric similar.
De ce nu ajută minimalizarea?
Fraze precum:
– „nu e nimic grav”
– „e doar o durere mică”
– „trebuie să fii mai tare”
nu sunt eficiente în aceste situații.
Pentru că reacția corpului NU cere explicații, ci reglare și siguranță.
Un sistem nervos expus timpuriu la durere severă nu poate fi convins doar prin rațiune că este în siguranță.
Siguranța trebuie simțită, nu demonstrată.
Ce ajută, concret?
Literatura clinică și experiența terapeutică converg asupra unor principii clare:
- diferențierea între durerea prezentă și reacțiile influențate de istoricul corporal
- calmarea sistemului nervos înainte de analiză cognitivă
-ritmul lent și orientarea conștientă în prezent
-atingerea non-invazivă
o relație de respect cu corpul, nu de control
Un adevăr esențial este acesta:
corpul nu greșește atunci când reacționează puternic.
El răspunde pe baza experienței sale.
❤️
Exercițiu de reglare: „Sunt aici, acum”
Scop:
Reducerea activării sistemului nervos atunci când reacția corporală este influențată de experiențe dureroase anterioare.
Când se folosește:
– la apariția durerii
– în stări de alertă corporală fără cauză clară
– preventiv, o dată pe zi
Durată: 2–3 minute
Pasul 1 – Contactul
Așază-te confortabil.
Pune o mână pe piept și una pe abdomen.
Nu modifica respirația.
Spune în gând:
„Sunt în corpul meu.”
Pasul 2 – Orientarea în prezent
Numește mental:
3 lucruri pe care le vezi
2 sunete pe care le auzi
1 senzație corporală neutră (sprijinul scaunului, temperatura aerului)
Acest pas ajută sistemul nervos să diferențieze prezentul de trecut.
Pasul 3 – Recunoașterea reacției
Spune încet:
„Această reacție a corpului este influențată și de experiențe anterioare.”
Apoi adaugă:
„Acum sunt adult și sunt în siguranță.”
Pasul 4 – Închiderea
Cu mâna de pe abdomen, fă o mișcare lentă, circulară.
Spune:
„Pot avea grijă de mine fără să înțeleg tot.”
Respiră normal câteva secunde.
Observație
Exercițiul nu are ca scop dispariția imediată a durerii,
ci scăderea alarmei sistemului nervos.
Notă terminologică
Expresii precum „memoria durerii” sunt utilizate uneori în limbajul clinic ca formulări descriptive. În literatura științifică, aceste fenomene sunt discutate prin concepte precum sensibilizare centrală, pain-related memory și biasuri de memorie pentru durere.
Ramona Pantea
Psiholog / psihoterapeut
