Dr. Natalia Alina Topor - psihoterapeut

Dr. Natalia Alina Topor - psihoterapeut

Psihoterapie Experiențială- terapia unificării transgenerațională
Tehnici cognitiv comportamentale
Tehnici experiențiale și gestalt
Tehnici psihanalitice și psihodinamice
Tehnici NLP, hipnoză psihodinamică
Tehnici din psihologia transpersonală
Psihogenealogie
Psihosomatică

05/08/2025

Trauma de identitate și rolurile false, în cheie Franz Ruppert, completată cu IFS, constelații și teorie psihodinamică
Trauma de identitate și rolurile false

(Când nu mai știu cine sunt, dar știu ce vor ceilalți de la mine)

I. Definiție și încadrare

Franz Ruppert definește trauma de identitate drept rezultatul unei rupturi timpurii între ființa autentică a copilului și așteptările parentale sau ambientale. Copilul, pentru a supraviețui psihic și/sau fizic, renunță la propria autenticitate și adoptă o identitate falsă, adaptativă.

Această „pseudo-identitate” poate deveni:

copilul bun

adultul de succes

fata frumoasă și cuminte

băiatul puternic și tăcut

terapeutul salvator

femeia spirituală

bărbatul autosuficient

> „Când trăim în afara identității reale, devenim o copie a ceea ce ni s-a cerut să fim.”
— Franz Ruppert, „Early Trauma”

II. Cum se formează?

Trauma de identitate nu se formează printr-un eveniment singular, ci printr-un proces lent de modelare forțată, care include:

Invalidare repetată a trăirilor autentice: „nu ai voie să fii furios”, „nu plânge”, „nu vorbi așa”.

Identificare cu proiecțiile părinților: „ești exact ca bunica ta”, „numai tu îmi aduci bucurie”, „tu ești sprijinul meu”.

Roluri de supraviețuire transmise intergenerațional: „fii tare”, „nu arăta slăbiciune”, „reușește pentru familia noastră”.

III. În IFS – exilatul și managerul identitar

În perspectiva IFS (Internal Family Systems), trauma de identitate produce:

exilați: părți fragile, autentice, vulnerabile – ascunse și protejate

manageri identitari: părți hipercontrolate, performante, „corecte” – care țin imaginea intactă

Managerul identitar spune:

> „Nu arăt cine sunt cu adevărat. N-aș fi iubit(ă).”

IV. În constelații – identitate substitutivă

În constelațiile familiale:

persoana poate ocupa simbolic locul altcuiva (ex. un frate mort, un părinte respins, un bunic exclus).

se simte „altcineva”, dar nu poate formula asta în cuvinte.

trăiește o viață care nu e a ei, cu alegeri profesionale, relaționale sau spirituale care nu o reprezintă.

V. Semne clinice ale traumei de identitate

sentiment persistent de gol interior sau „nu știu cine sunt”

hiperadaptare socială și lipsă de spontaneitate

relații bazate pe ceea ce oferă, nu pe cine este

dificultăți în a lua decizii pentru sine

senzația că „joacă un rol” chiar și în terapie sau spiritualitate

disociere între imaginea publică și viața interioară

VI. Vindecarea: reconectarea cu identitatea autentică

Procesul implică:

1. Confruntarea cu golul: a rămâne în spațiul „nu știu cine sunt” fără a fugi în comportamente compensatorii

2. Separarea de proiecțiile parentale: „aceasta este imaginea mamei despre mine, nu eu”

3. Lucrul cu părțile (IFS): explorarea exilaților care au fost ascunși pentru a proteja sistemul

4. Ritualuri de separare și întoarcere: exerciții simbolice de ieșire din roluri și de revendicare a sinelui

VII. Fraze terapeutice (în stil constelațional)

„Îți dau înapoi imaginea despre mine. Nu e a mea.”

„Am jucat acest rol ca să te am aproape. Acum nu mai e nevoie.”

„Nu știu cine sunt. Dar azi încep să simt.”

„Ce simt e al meu. Ce vreau contează.”

„Îmi dau voie să nu știu. Să nu fiu perfect(ă). Să fiu eu.”

VIII. Întrebări pentru reflecție

Cine sunt dincolo de ce am fost nevoit(ă) să devin?

Ce rol joc frecvent în fața altora? Cui folosește acel rol?

Ce parte din mine îmi cere să fiu „altfel decât sunt”?

Ce n-am avut voie să exprim?

Ce simt când nu fac nimic pentru a fi văzut(ă)?

05/08/2025

Change is a process, not an event.”
> „Schimbarea este un proces, nu un eveniment.”
— Prochaska & DiClemente

MODELUL PROCHASKA – SCHIMBAREA CA PROCES SPIRALIC

>

Schimbarea durabilă nu este liniară, ci spiralică și tranzitorie. Este un proces în care oamenii intră și ies din diferite etape – uneori revin, uneori rămân blocați.

1 PRECONTEMPLAREA

> „I don’t need to change.”
„It’s not a problem for me.”

Psihodinamic: mecanism de apărare – negare, proiecție.
IFS în terapie/ constelații protectorii blochează accesul la părțile vulnerabile.
Traumă: disociere, lipsa contactului cu suferința reală.
Relațional: „așa sunt eu”, refuzul de a vedea impactul asupra celuilalt.
Arhetipal: orbirea mitologică – cel care refuză să vadă (ex. Oedip).

> „People in precontemplation do not intend to take action in the foreseeable future (within the next 6 months) and are often unaware that their behavior is problematic.”
– Prochaska & Velicer, Health Psychology, 1997

> „Persoanele aflate în precontemplare nu intenționează să ia nicio măsură în viitorul apropiat (6 luni) și adesea nu conștientizează că comportamentul lor este problematic.”

2 CONTEMPLAREA

> „I know something has to change, but not now.”
„Maybe I should do something about it.”

Psihodinamic: conflict între două tendințe interne – ambivalență.
IFS: părțile protectoare sunt curioase, dar încă în gardă.
Somatic: neliniște difuză, anxietate existențială.
Simbolic: momentul de răscruce – alegerea drumului.
Spiritual: apar primele întrebări despre sens și responsabilitate.

> „Contemplators acknowledge that they have a problem and begin to think seriously about solving it.”
– Prochaska & Norcross, Systems of Psychotherapy, 2010
> „Cei aflați în contemplare recunosc că au o problemă și încep să se gândească serios la soluționarea ei.”

3 PREGĂTIREA

> „I’m ready to change. I just need to figure out how.”

Psihodinamic: mobilizarea voinței conștiente – ieșirea din pasivitate.
IFS: alianță cu Sinele – părțile protectoare acceptă sprijinul.
Terapie: clientul începe să formuleze obiective.
Somatic: energizare, neliniște pozitivă.
Arhetipal: chemarea la acțiune (Campbell) – pregătirea pentru drum.
> „Preparation combines intention with small behavioral steps toward change.”
– Prochaska & DiClemente, Changing for Good, 1994

> „Pregătirea combină intenția cu pași comportamentali mici către schimbare.”

4 ACȚIUNEA

> „I’m doing something about it.”
„I’ve started therapy, I’ve set boundaries.”

Psihodinamic: restructurarea identitară – se creează noi obiceiuri.
Somatic: eliberare energetică, expresie corporală.
IFS: Sinele conduce. Acces la compasiune, claritate, curaj.
Relațional: schimbarea dinamicilor (setarea de limite, renunțări).
Spiritual: integrarea voinței cu acțiunea – fapte, nu doar intenții.

> „Action is the stage in which people modify their behavior, experiences, or environment in order to overcome their problems.”
– Prochaska & Norcross, Systems of Psychotherapy, 2010

> „Acțiunea este etapa în care oamenii își modifică comportamentul, experiențele sau mediul pentru a-și depăși problemele.”

5 MENȚINEREA

> „It’s been a few months now. I want to keep going.”

Psihodinamic: consolidarea noii identități.
Somatic: stabilitate în sistemul nervos, încredere corporală.
Terapie: învățarea auto-susținerii, autonomie.
Spiritual: trăirea coerenței interioare.
Riscuri: recăderile – parte a procesului natural.

> „Maintenance is about sustaining the change and avoiding relapse.”
– Prochaska & DiClemente

> „Menținerea înseamnă susținerea schimbării și evitarea recăderilor.”

POSIBILITATEA DE RECĂDERE

> „I thought I was done with this.”
„It happened again…”

Nu este eșec, ci parte a procesului.
Psihodinamic: revelație a unor straturi mai profunde.
Terapie: moment de revalorizare – întoarcere la contemplare sau pregătire.
Arhetipal: „marea întoarcere” – spirală, nu cerc.

> „Relapse is not a failure – it is an expected part of the cycle of change.”
– Prochaska, Changing for Good, 1994

> „Revenirea nu e un eșec – este o parte previzibilă a ciclului schimbării.”

REFLECȚII

1. În ce etapă a schimbării mă aflu acum în viața mea?

2. Ce părți din mine se opun schimbării?

3. Ce ritualuri personale m-ar ajuta să marchez momentul de trecere?

4. Ce mesaj interior am nevoie să ascult – cel al fricii sau al curajului?

5. Cum aș putea rămâne fidel procesului fără să mă judec pentru recăderi?
Resurse:

Prochaska, J.O., Norcross, J.C., DiClemente, C.C. – Changing for Good (1994)

Prochaska, J.O., Velicer, W.F. – Health Psychology (1997)

Prochaska, J.O. – Systems of Psychotherapy (ediții multiple)

05/08/2025

De ce rămânem în relații disfuncționale?

O analiză pe mai multe straturi

1 Nivelul comportamental și cognitiv

(„Ce fac?” / „Ce cred?”)

Frica de singurătate – „Mai bine cu cineva decât singur(ă).”

Convingeri limitative – „Nimeni nu e perfect”, „Trebuie să rabzi”, „Eu nu merit mai bine.”

Normalizarea abuzului – „Așa e el/ea”, „Așa am văzut și la părinții mei.”

Ciclul intermitent recompensă–durere – Momentele „bune” devin drog, alternând cu perioade de tensiune.

Se menține prin mecanisme precum disonanța cognitivă, evitarea conflictului și iluzia controlului.

2Nivelul emoțional

(„Ce simt când sunt în această relație?”)

Confuzie și anxietate – Partenerul e imprevizibil: te iubește / te respinge.

Vinovăție – „Poate exagerez”, „Poate e vina mea.”

Speranță obsesivă – „Dacă am mai face terapie”, „Dacă ar înțelege...”

Rușine – „Ce vor zice ceilalți dacă plec?” sau „Cum am ajuns aici?”

Se produce un atașament traumatic sau anxios-ambivalent. Rușinea menține tăcerea și izolarea.

3 Nivelul relațional și intersubiectiv

(„Ce joacă facem împreună?”)

Relație codependentă – Unul oferă prea mult, celălalt ia fără reciprocitate.

Dansul victimă–salvator–persecutor (triunghiul Karpman)

Întărirea unui contract tacit – „Eu te tolerez, tu nu mă părăsești.”

Este o scenă relațională în care fiecare își joacă rolul – uneori inconștient, repetitiv, compulsiv.

4 Nivelul inconștient și arhaic (psihodinamic)

(„Ce parte din mine e prinsă aici?”)

Reactualizarea unui model parental – Repetă relația cu o figură importantă (mamă/tată).

Fantasme inconștiente – „Dacă voi fi suficient de bun(ă), o să mă iubească și o să se schimbe.”

Loialitate față de o durere veche – „Dacă eu sufăr, îl/o salvez pe tata/mama.”

Fracturi în atașamentul timpuriu – Lipsa unui sine autonom bine conturat.

Relația actuală devine un container pentru durerea trecută. Iubirea adultă e contaminată de nevoi infantile neîmplinite.

5Nivelul transgenerațional și sistemic

Identificare cu un membru exclus din sistem – „Port o soartă care nu-mi aparține.”

Loialitate inconștientă – „Toate femeile din familia mea au suferit lângă un bărbat”, „Trebuie să repar ce s-a stricat înainte.”

Replicarea unui tipar transgenerațional – Relația devine ecoul unei traume vechi a sistemului familial.

Când contextul personal e suprapus pe o matrice sistemică, puterea de ieșire e mult diminuată. În schimb, poate fi lucrată conștient.

6 Nivelul transpersonal și al conștiinței extinse

(„Ce sens mai înalt poate avea această experiență?”)

Oportunitate de transformare profundă – Relația e catalizatorul unei metamorfoze.

Alchimie interioară – Prin confruntare cu umbra, se accesează o cale spre Sinele autentic.

Refacerea legăturii cu Sacrul și cu libertatea interioară – „A rămâne” sau „a pleca” devin expresii ale unui nou nivel de conștiință.

Nivelul la care nu doar vindeci, ci transcenzi povestea. Unde nu mai ești „prizonierul” relației, ci martorul și creatorul propriei evoluții.

Întrebare-reflector pentru jurnal:

> „Ce parte din mine crede că a suferi pentru iubire este dovada unei relații adevărate?”

„Cine sau ce din trecutul meu îmi spune că trebuie să rămân, chiar dacă doare?”

„Dacă m-aș întoarce la Sinele meu, ce aș alege?”

05/08/2025

Esența psihopatologiei fenomenologice — în viziunea autorilor ca Minkowski, Binswanger, Boss, Straus — nu este despre „boală”, ci despre natura umană: cm se poate bloca, cm poate fi relansată, cm se închide și cm se deschide din nou către lume.

Ce putem învăța noi, ca oameni „normali”, din acești autori?

Eugène Minkowski – Timpul trăit

Ne învață să ne întrebăm: Trăiesc timpul sau doar trec prin el?
Ne arată că pierderea vitalității nu e depresie, nu e lene, ci poate fi ruptura de viitor.
Ne ajută să observăm unde în noi s-a oprit timpul — o relație, un vis, un moment traumatic — și să îi redăm curgerea.

Pentru vindecare:

> Fii atent la cm trăiești viitorul.
Dacă nu-l mai visezi, înseamnă că o parte din tine s-a decuplat de la viață.
Nu forța, ci întoarce-te la sursa impulsului viu.

2 Ludwig Binswanger – Iubirea ca formă de-a fi în lume

Ne învață că a iubi înseamnă a fi vulnerabil față de ființa celuilalt.
Cazul Ellen West ne arată cm idealul de perfecțiune poate ucide libertatea de a fi.
Ne ajută să vedem când libertatea noastră devine o închisoare estetică sau morală.

Pentru vindecare:

> Întreabă-te: Îmi dau voie să fiu imperfect în fața cuiva?
Dacă nu, poate că ai construit o lume rigidă în jurul tău în loc să trăiești o lume vie.

3 Medard Boss – Psihiatria existențială

Ne învață că nu suntem ființe cu tulburări, ci ființe în devenire care și-au pierdut contactul cu lume și sens.
Ne provoacă să vedem psihoterapia ca întâlnire între două ființe vii, nu ca reparație.

Pentru vindecare:

> Pune-ți întrebarea: Cum sunt în lume? Mă deschid sau mă închid?
Vindecarea începe din momentul în care încetezi să te mai repari și începi să trăiești.

4 Erwin Straus – Percepția corporală

Ne învață că a percepe nu e un act pasiv, ci o relație vie între corp și lume.
Ne arată cm ceea ce simțim în corpul nostru ne conectează sau ne deconectează de existență.
Ne învață că boala poate începe printr-un corp care nu mai „prinde” lumea.

Pentru vindecare:

> Observă: Cum percep lumea? Mă atinge, mă implică, mă mișcă?
Dacă nu, e posibil să fie nevoie de reîntoarcere la simțuri ca poartă spre viață.
Sinteză:

Acești autori spun un adevăr radical:

> Patologia e doar o extremizare a ruperii de lume, de timp, de simțire.
Dar acea ruptură trăiește în forme subtile și în omul funcțional.

Ei nu vorbesc despre „nebunie”, ci despre cm se poate pierde omul de sine, în sine, prin lume.

Ce rămâne viu pentru evoluție și transformare?

Autor /Întrebare fundamentală/ Instrument de vindecare

Minkowski /„Timpul meu curge sau e suspendat?/” Reconectare la viitor, la mișcare
Binswanger /„Sunt liber sau captiv în idealul meu?/” Relația autentică, nu perfecțiunea
Boss/ „Cum ființez în lume?”/ Prezența, întâlnirea vie
Straus /„Simțurile mele mă implică sau mă izolează?”/ Corporalitatea, ancorarea senzorială

Propunere de exercițiu integrator (zilnic):

> „Unde sunt azi în raport cu lumea?
O percep? O evit? O sper? O trăiesc?
Cum se simte timpul în corpul meu?
Ce parte din mine a rămas suspendată într-o clipă trecută?”

04/08/2025

Nevoia de control și frica de autonomie-

Jurnal reflexiv integrat cu abordarea Franz Ruppert – trauma simbiotică, și susținut de perspectiva IFS și constelațională:

1. În ce domenii îmi manifest nevoia de control?

Relații apropiate: partener, copil, părinți?

Spațiul profesional: perfecționism, planificare, anxietate?

Corpul meu: alimentație, somn, simptome?

Emoțiile mele: simt că nu „am voie” să simt?
Exprimare liberă:

> „Simt că trebuie să controlez... pentru că altfel...”
„Dacă nu controlez, mi-e teamă că...”
„Controlul mă face să simt că sunt...”

2. Cine din mine are nevoie să controleze? (IFS)

Ce vârstă are această parte?

Cum arată în imaginație? Ce spune? Cum se comportă?

Ce simte când apare incertitudinea?
Dialog scris:

> Eu: Ce vrei să-mi spui, parte dragă?
Partea: …
Eu: Ce te sperie cel mai tare?
Partea: …
Eu: Ce ai nevoie să știu despre tine?

3. Ce parte din mine se teme de autonomie?

Autonomia mea a fost pedepsită sau ignorată în copilărie?

Când m-am desprins prima dată și ce s-a întâmplat?

Autonomia altuia m-a făcut să mă simt abandonat(ă)?
Explorare:

> „Când îmi doresc autonomie, în mine se activează…”
„Ceva din mine crede că dacă mă desprind, atunci…”
„Mă simt vinovat(ă) dacă…”

4. Moștenire familială – Cine controla în familia mea?

A fost controlul o formă de iubire în familia mea?

A fost autonomia permisă, susținută sau atacată?

Ce roluri am preluat inconștient?
Constatare narativă:

> „Am învățat că dacă nu țin totul în frâu…”
„În familia mea, cine avea voie să fie liber?”
„Poate am preluat controlul de la…”

5. Cum se simte corpul meu când renunț la control?

Ce părți se tensionează?

Pot să respir liber când nu știu ce urmează?

Ce senzații apar când las un lucru nesupravegheat?

Descriere corporală sinceră:

> „Când las lucrurile așa cm sunt, simt…”
„Corpul meu îmi spune că…”
„Dacă îmi dau voie să renunț la control, apare…”

6. Viziune din Sine: cm ar fi să trăiesc fără să controlez tot?

Cum arată o viață cu mai multă încredere și curgere?

Ce relație ar fi posibilă dacă n-aș mai controla?

Ce aș simți dimineața, seara, în alegeri?

Scriere imaginală / vizionară:

> „Dacă aș trăi din Sine, aș simți…”
„Libertatea mea nu înseamnă fugă, ci…”
„Aș putea în sfârșit să…”

7. Fraze de încheiere și desprindere

> Scrie sau rostește ca într-un ritual:

„Nu mai trebuie să controlez totul ca să fiu în siguranță.”

„Îmi dau voie să nu știu.”

„Nu sunt vinovat(ă) pentru că vreau să fiu liber(ă).”

„Astăzi, renunț la frica de autonomie. Aleg încrederea.”

„O parte din mine va învăța că nu se sfârșește lumea dacă las lucrurile să fie.”

04/08/2025

Claritate, înțelegere și comunicare existențială

Jurnal inspirat din – Karl Jaspers

> Jaspers vede omul ca pe o ființă care suferă nu doar din cauze biologice, ci din ruptura dintre ceea ce este și ceea ce ar putea deveni în mod autentic. Pentru el, psihiatria trebuie să caute sensul și comunicabilitatea suferinței.

Întrebări:

1. Ce parte din mine pare imposibil de spus în cuvinte?

2. Dacă aș putea exprima ceea ce simt fără teama de a fi greșit(ă), ce aș spune?

3. Ce aspect din suferința mea cere înțeles, nu tratat?

4. Pot sta cu ideea că nu voi înțelege niciodată totul?

5. Cine sunt eu dincolo de ceea ce mi se poate explica?
> „Adevărul apare în actul de a căuta.” – K. Jaspers
(„Die Wahrheit entsteht im Akt des Suchens.”)

Jurnal 2 inspirat din – Ludwig Binswanger

Tema: A fi-în-lume ca formă de viață trăită

> Binswanger nu clasifică omul, ci îl însoțește în modul său unic de a fi în lume. Psihiatria nu e o tehnică, ci o etică a întâlnirii.

Întrebări:

1. Cum este lumea în care trăiesc, acum, în acest moment?

2. Simt că am loc în ea? Sau sunt un străin în propria existență?

3. Cum arată spațiul meu interior: deschis, închis, suspendat?

4. Care este ritmul în care exist? Lent? Grăbit? Fără ritm?

5. Pot să accept că felul meu de-a fi în lume nu trebuie corectat, ci cuprins?

> „Viața nu este de înțeles prin simptome, ci prin felul în care e trăită.” – Binswanger

Jurnal 3 inspirat din – Medard Boss

Tema: Daseinsanalyse – re-deschiderea ființei către lume

> Boss, influențat de Heidegger, vede suferința psihică drept înstrăinare de lume și de sine. Vindecarea nu e reparație, ci o redeschidere ontologică.
Întrebări:

1. Când am început să mă simt deconectat(ă) de lume?

2. Ce parte din mine a închis ușa vieții?

3. Ce nu-mi permit să trăiesc acum – și de ce?

4. Dacă aș fi complet deschis(ă) lumii, ce s-ar întâmpla? Ce mi-e teamă că s-ar vedea?

5. Pot doar sta cu lumea, fără să o controlez, fără să fug?

> „Suferința apare când ființa uită că este ființă-în-lume.” – M. Boss

04/08/2025

INVIDIA – Umbra dorinței neexprimate

Invidia este emoția care trădează dorința blocată. Ea apare acolo unde admirația nu este permisă, iar dorința nu poate fi exprimată deschis. Se manifestă ca durere în fața absenței a ceva ce altul are, dar pe care simțim că nu avem voie sau nu merităm.

> “Envy is the art of counting the other fellow’s blessings instead of your own.”
– Harold Coffin
„Invidia este arta de a număra binecuvântările celuilalt în locul propriilor tale binecuvântări.”

Invidia este o dublă scindare:

între ceea ce doresc și ceea ce îmi permit să recunosc că doresc

între eu-l real și imaginea idealizată a celuilalt

Mecanisme:

Idealizare și devalorizare: altul e prea sus, eu prea jos

Proiecție: atribuim altuia ceea ce nu putem tolera în noi („e prea arogantă”, când de fapt simțim rușine că nu strălucim)

Atac narcisic: încercare inconștientă de a distruge simbolic ceea ce nu putem avea sau deveni

> “Invidia este o formă de auto-trădare reprimată.”
– Adaptare după Melanie Klein

Nivel arhetipal

Invidia activează figuri interioare puternice:

Cain și Abel – fratele care simte că nu a fost ales, iubit, validat

Lilith – femeia care a fost exclusă pentru că a dorit putere, libertate

Medusa – invidia devenită furie paralizantă, otrăvitoare

Echidna – arhetipul disimulat, invidios, al femeii-umbră care se ascunde în spatele perfecțiunii

Invidia este vocea copilului interior care spune:

> „Și eu voiam asta. De ce n-am primit?”
Nivel corporal și energetic

Invidia nu este doar psihică – are o amprentă somatică clară:

Contracturi ale gâtului, umerilor, mandibulei

Tensiune în piept sau în stomac

Respirație tăiată, superficială

Poate fi resimțită ca o „greață subtilă” sau ca un foc amar în interior

> „Corpul nu știe să mintă. El va arăta întotdeauna unde ai simțit că altcineva a avut 'prea mult'.”
– Adaptare după Alice Miller
Nivel relațional

Invidia rupe puntea de legătură: transformă potențialul de oglindire în rivalitate și separare.

Nu mai pot admira, deci nu mai pot învăța de la celălalt

Mă simt invalidat(ă) doar prin simpla existență a celuilalt

Se reactivează scenarii timpurii: „fratele favorit”, „elevul preferat”, „copilul mamei”

În terapie / practică personală/ Constelații

Validarea dorinței: „Este uman să-ți dorești ceea ce altul are.”
Lucru cu părțile (IFS) in Constelații: partea invidioasă, partea rușinată, partea care judecă
Transformare prin conștientizare corporală: aducerea senzației în corp și observarea ei fără judecată
Reîntoarcerea la sine: întrebări despre ce îmi lipsește cu adevărat
Admirația conștientă: transformarea invidiei în recunoaștere activă: „Îți recunosc frumusețea / reușita / talentul.”

Reflecție

1. În fața cui am simțit ultima dată invidie?

2. Ce parte din mine s-a simțit mai mică, nevăzută ?
3. Ce dorință nespusă ascunde această emoție?
4. Pot recunoaște admirația fără rușine?
5. Dacă aș transforma invidia în combustibil creativ, ce aș face?

> “Envy is the most stupid of vices, for there is no single advantage to be gained from it.”
– Honore de Balzac
„Invidia este cel mai stupid dintre vicii, pentru că nu aduce niciun avantaj.”

03/08/2025

I. Ontologia percepției la Erwin Straus

(= cm vede realitatea și omul)

Straus sparge paradigma „carteziană” (corp-mecanism + minte-raționament). El spune:

> „Nu trăim într-o lume de lucruri, ci într-un câmp de sensuri. Și primul care înregistrează sensul nu este mintea, ci corpul viu.”

Pentru el, corpul nu este un „recipient” pentru suferință sau o „carcasă” pentru emoții, ci:

un organ al relației (nu doar de percepție, ci de atingere mutuală cu lumea),

o conștiință pre-verbală,

un subiect trăitor, nu un obiect „instrumentalizat”.

II. Ce este patologia? O răcire a relației cu lumea

Pentru Straus, multe patologii nu sunt „defecte mentale”, ci modificări în felul în care ființa noastră se raportează corporal la lume.

În depresie: lumea nu mai vine către noi. Este plată, fără relief. Corpul e greoi. Nu răspunde.
În schizofrenie: lumea vine haotic, fără coerență. Corpul nu mai filtrează, nu mai „ține forma”.

> Boala e o ruptură a continuității corporal-simbolice cu lumea.

III. Corpul ca „loc de întâlnire cu lumea”

Unul dintre conceptele-cheie ale lui Straus este:

„Corp afectiv” (Leib) ≠ „Corp fizic” (Körper)

„Körper” = corpul măsurabil, anatomic, mecanic.

„Leib” = corpul simțit, trăit din interior, afectiv, viu, prezent.

> „Boala apare adesea când omul e redus doar la Körper, când se pierde experiența de Leib.”

În traumă, în control excesiv, în disociere – ne trăim ca Körper, nu ca Leib.
Ne „privim din afară”, ne „controlăm din cap”, dar nu suntem acolo.

IV. Implicații pentru vindecare

Vindecarea nu înseamnă „să înțelegi ce ai”.
Ci să reintri în contact cu fluxul viu al simțirii și relației cu lumea.

> „Nu simt nimic” – în psihoterapie – nu e un obstacol, e simptomul central.
Omul se întreabă: Unde s-a rupt fiorul? Când a început lumea să nu mă mai atingă?

Straus ar spune: începe de acolo. Simțirea e începutul reîncarnării în viață.

V. Corelații cu constelațiile, spiritualitatea, meditația
În constelații:

Când cineva își „ia locul în câmp”, începe să simtă fără a gândi.

Straus ar numi asta activarea conștiinței corporale directe, pre-reflexive.

Acolo unde cuvintele nu ajung, corpul prinde mesajul din câmpul fenomenal.
În spiritualitate:

> „Calea este prin corp” – spun tradițiile tantrice și budiste.
Straus nu e ezoteric, dar are aceeași concluzie: vindecarea este întoarcerea în Leib – corpul viu, simțitor, vulnerabil și deschis.

În mindfulness:

Observarea respirației, senzațiilor, mișcărilor – toate sunt moduri de reactivare a percepției afective directe.

> „Le sentiment d’exister naît dans l’acte de sentir.”
„Sentimentul de a exista se naște în actul de a simți.”

> „La perception sensorielle est toujours imprégnée d’un ton affectif.”
„Percepția senzorială este întotdeauna impregnată de o tonalitate afectivă.”

> „Un monde sans relief est un monde sans appel.”
„O lume fără relief este o lume fără chemare.”

VI. Aplicații practice

Exercițiu de reîntoarcere la simțire (inspirat de Straus)

> Închide ochii și întreabă-ți corpul:

Ce simt în mâinile mele?

Ce vine spre mine din această cameră?

Ce mă atinge în sunetele din jur?

Unde simt lumea venind spre mine și unde nu?

Scrie câteva rânduri după. Nu analiza, doar notează.

Erwin Straus ne dă o cheie tăcută și esențială:

> Omul nu trebuie „vindecat de boală”, ci reintegrat în fluxul viu al lumii prin corpul său.

03/08/2025

HARTA POZIȚIILOR PSIHICE: DE LA DEFENSĂ LA ÎNTREGIRE

Această hartă propune o viziune evolutivă a psihicului uman – de la stadii primitive de funcționare (scindare, negare, fuziune), până la maturitate relațională și deschidere către dimensiuni transpersonale ale conștiinței.

1 Poziția Schizo-Paranoidă

Melanie Klein
Vârsta simbolică: 0–6 luni
Funcționare defensivă: scindare, idealizare extremă, proiecție a răului

Trăsături:

Lumea e „bună” sau „rea” – fără nuanțe

Teama intensă de anihilare sau persecuție

Apărare prin atac sau retragere totală

Apariții: psihoze, borderline, traume timpurii

2 Poziția Depresivă

Klein, Winnicott
Vârsta simbolică: 6–12 luni
Funcționare: început de integrare a binelui și răului în aceeași persoană

Trăsături:

Vinovăție sănătoasă: „Am rănit pe cineva pe care îl iubesc”

Doliul pentru relația ideală

Capacitate de reparare, empatie, relație reală

Apariții: depresie matură, anxietate relațională, capacitate de atașament

3 Poziția Narcisică (Intermediară)

Kernberg, Kohut, Jessica Benjamin
Vârsta simbolică: 1–3 ani
Funcționare: imagine de sine idealizată, lipsă de alteritate reală

Trăsături:

Oglindire excesivă: am nevoie să fiu văzut(ă) constant ca „special(ă)”

Reacții disproporționate la critică sau respingere

Seducție, control, devalorizare a celuilalt

Goliciune interioară, dar acoperită de performanță și imagine

Apare în: tulburări de personalitate narcisică, structuri borderline funcționale

Kohut: Narcisismul ≠ patologie, ci o încercare de vindecare a unui Sine fragmentat.

4 Poziția Relațională Matură

Stephen Mitchell, Winnicott, Daniel Stern
Vârsta simbolică: 3+ ani (dar apare pe deplin abia la adultul conștient)

Funcționare: alteritatea e recunoscută, relația devine mutuală

Trăsături:

Pot rămâne în contact cu emoția celuilalt fără să mă dizolv

Îmi pot cere iertare sincer

Recunosc și diferența, nu doar fuziunea

Pot să iubesc fără să domin sau să mă anulez

Relații sigure, atașament adult matur, prietenie reală, cuplu conștient

5 Poziția Transpersonală / Integrală

Ken Wilber, Stanislav Grof, Michael Washburn
Nu e o vârstă simbolică, ci o stare emergentă a conștiinței
Funcționare: transcendere a eului ca entitate fixă

Trăsături:

Eu nu sunt gândurile/mele, nici emoțiile mele

Pot rămâne martor conștient, fără a mă identifica cu suferința

Compasiunea devine firească, fără efort

Simt legătura cu tot ce este

Apare în: spiritualitate autentică, stări de flux, vindecare transpersonală, stări mistice, reconectare cu Sinele

CUM SE LEAGĂ ÎNTRE ELE

Pozițiile NU sunt etape fixe, ci stări recurente de funcționare psihică

Un adult poate oscila între poziție narcisică și depresivă, în funcție de relații sau traumă

Maturizarea psihologică presupune:
integrare (poziția depresivă)
acceptarea alterității (relațională)
transcenderea eului (transpersonală)

UTILIZARE

Pentru terapeuți: cadru de orientare în dinamica clientului
Pentru clienți: înțelegere a tiparelor repetitive
Pentru educație: alfabetizare psihologică aplicabilă în cuplu, parenting, leadership, spiritualitate

(Clasificarea este inspirată și coerentă cu mai multe surse din psihanaliza contemporană, psihologie dezvoltării și abordări integrative: Klein, Kernberg, Kohut, Wilber și Grof, este o reconstrucție originală ce propune o hartă dinamică a maturizării psihice, de la poziții primitive la integrare transpersonală.)

02/08/2025

Nevoia de control și frica de autonomie

I. Trauma simbiotică = frică de separare = frică de autonomie

Franz Ruppert susține că o persoană cu traumă simbiotică profundă va percepe autonomia nu ca libertate, ci ca părăsire, pierdere, gol existențial.
Din acest motiv, va încerca – mai mult sau mai puțin inconștient – să controleze:

relațiile,

spațiul personal și emoțional al celuilalt,

contextul,

sinele propriu (autocontrol extrem),

chiar și terapeutul, pentru a evita imprevizibilul.

> „Persoanele traumatizate simbiotic vor simți că, dacă nu controlează totul, se prăbușesc.”
(Franz Ruppert – „Simbioză și autonomie”)

II. Forme de control psihologic

1. Controlul asupra propriei vieți

Rigiditate, perfecționism, suprafuncționare.

Planificare excesivă → frică de haos.

Autocritică dură → încercarea de a „ține totul în frâu”.

2. Controlul asupra celorlalți

Îngrijire invazivă (falsă empatie) → „fă ce e mai bine pentru tine” înseamnă de fapt „fă ce vreau eu”.

Frică de despărțire → manipulez subtil ca să rămâi.

Nevoia de a ști tot → pentru a nu fi luat prin surprindere.

3. Controlul în terapie / spiritualitate

Nevoia de a ști „ce urmează”, de a înțelege totul cognitiv.

Control prin cunoaștere sau prin pseudo-detachment.

Tendința de a „ghici” ce vrea terapeutul, de a se adapta în exces.

III. În plan corporal și energetic

Mușchii fesieri, umerii și abdomenul sunt adesea tensionați.

Controlul se manifestă printr-un sistem nervos simpatic hiperactiv.

Respirația este adesea superficială.

În constelații: persoanele controlează mișcarea, stau „în cap”, nu în simțire.

IV. Cum se leagă cu IFS?

Partea care controlează este un manager protector.

Ea se teme că dacă pierde controlul, apare haosul (trauma nerezolvată).

În spate, există adesea un copil rănit care a fost invizibil, ignorat sau sufocat.

V. Dinamica cu autonomia

Pentru o persoană rănită simbiotic:

Autonomia altuia = abandon.

Propria autonomie = vinovăție („trădez pe mama/tata dacă mă desprind”).

Nevoia de control devine o strategie de a nu mai simți rana originară.

> „Autonomia nu este respinsă pentru că nu este dorită, ci pentru că este percepută ca mortal periculoasă.”
(Franz Ruppert)

VI. Direcție terapeutică

1. Identificarea părții controlatoare (IFS):

Cum arată? Cum vorbește? Ce spune? Ce simte?

Ce se teme că se va întâmpla dacă „cedează controlul”?

2. Constelație de intenție:

„Vreau să văd de ce trebuie să controlez totul.”

Adesea apare mama/părintele copleșit, confuz, slab → și copilul decide: „Trebuie să am grijă, altfel totul se prăbușește.”

3. Ritual de desprindere:

Separarea simbolică de rolul de „salvator” sau „pilon”.

Restituirea responsabilității celor cărora le aparține.

VII. Întrebări pentru Jurnal Reflexiv

În ce domenii simt nevoia de control excesiv?

Ce se teme partea mea controlatoare că se va întâmpla dacă renunță?

Ce rol am avut în copilărie? Cui i-am ținut lumea în picioare?

Ce înseamnă pentru mine „să las lucrurile să fie”?

Ce ar spune o parte din mine care iubește libertatea?

VIII. Propoziții de eliberare

„Nu mai trebuie să țin totul sub control pentru a fi în siguranță.”

„Pot avea încredere în mine, chiar și când nu știu.”

„Suficientul meu este suficient.”

„A fi autonom nu înseamnă a fi singur.”

„Eliberez nevoia de a salva totul și pe toți.”

Address

Paris Nr. 2
Arad

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 12:00

Telephone

+40724541600

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dr. Natalia Alina Topor - psihoterapeut posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Dr. Natalia Alina Topor - psihoterapeut:

Shortcuts

Share

Category