26/03/2024
𝗙𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝗳𝗮𝗽𝘁𝗲, 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗲𝗹𝗲 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝘇𝗮𝗱𝗮𝗿𝗻𝗶𝗰𝗲.
Așadar, prieteni dragi, pentru 24 de ore, am ales să fiu ambasador pentru un proiect tare drag sufletului meu: Tabara Dulce, un loc unde copiii cu autism, sindrom Down si nu numai, își pot regăsi bucuria, tihna și prietenii.
Pentru ca misiunea mea să fie încununată cu succes, trebuie să colectez, în campania mea de ambasador, un fond de 1000 RON, bani ce vor fi folosiți integral la construirea acestui loc de poveste, un tărâm al copilăriei în care cred cu tărie și despre care știu, încă de pe acum, că va vindeca rănile sufletești ale multor familii.
Timp de 24 de ore, inima mea va bate în ritmul inimilor parinților ce au copii speciali. Va bate cu teamă, cu speranță, cu emoție continuă.
Pentru o zi, aș vrea să preiau puțin din poverile lor și să le transform în ale mele, pentru că sarcinile se poartă mai ușor atunci cand se impart.
Voi lua asupra mea o parte din durerea, neputințele, amăraciunea și disperarea ce îi încearcă, pentru că am curaj să fiu OM și voi încerca să le înăbuș tristețea prin determinare, dăruire, empatie și dragoste.
Vreau să le fiu aproape, am ales să simt cu inima unui părinte de copil special, măcar 24 de ore!
Timp de 24 de ore, mai mult ca niciodată, vă rog să îmi fiți aproape!
Vă invit să priviți acestă faptă ca și când aș fi părintele unui copil special, care vă cere sprijinul.
Această experiență îmi va da speranțe că încă există umanitate. Îmi asum! Ține totul (și ține mult) de inimile care mă vor ajuta.
De aceea, dragi prieteni, dați-mi voie să fac un apel către voi.
Vă voi cere ajutorul, chiar dacă poate unora vi se va părea că deranjez sau că nu e pentru voi o asemenea cauză. O voi face cu toată inima, ca și când de voi depinde inima mea timp de 24 de ore. Ajutați-mă să ajut!
Îmi puteți fi aproape! Donând și poate chiar alăturându-vă și voi campaniei, ca AMBASADORI PENTRU O ZI. 🤍
Contez pe fiecare dintre voi, astfel încât, împreună, să așezăm o caramidă la cea mai frumoasa tabara din Romania: Tabăra DULCE, o tabără pentru copiii care cresc fără copilărie.
În primul comentariu găsiți link-ul unde puteți dona. Folosiți-l cu încredere.
Cu iubire și speranță nemăsurată,
Patricia ❤️