The touch of an angel

The touch of an angel «Nihil sine Deo» - „ Nimic fără Dumnezeu”- " Nothing without God"

Physical therapist specialized in medical recovery (terapeut specializat in recuperare medicala) - Luisa Daniela

MUȘCHIUL SUFLETULUI(PSOAS), cel care-ți păstrează traumele!Avem un corp tare inteligent, iar cei conectați cu propriul c...
29/03/2025

MUȘCHIUL SUFLETULUI(PSOAS), cel care-ți păstrează traumele!

Avem un corp tare inteligent, iar cei conectați cu propriul corp, știu și simt semnalele interioare primite prin corp atunci când ne adâncim în drame sau traume emoționale.
Totuși de existenta unui mușchi care memorează durerile sufletului și apoi face pe portalul între tine și trecut, nu este foarte cunoscută de multă lume.
Acest mușchi, nu numai că ne influențează echilibrul, flexibilitatea, puterea și funcționarea organelor, însă și stabilitatea emoțională, nivelul de energie și întreaga sănătate.
Acest mușchi, influențează totul, de la durerile de spate, starile de anxietate și până la experiența orgasmului în întreg corpul.
Acesta este mușchiul Psoas, cel mai lung și profund mușchi al corpului nostru, ne stochează durerile și este format din două perechi de mușchi care traversează zona lombară, zona pelviană și încheietura șoldului, fiind legat la extremități de vertebra T12 toracică și de capsula osului femural.
Mai pe înțelesul tuturor, e singurul mușchi care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală.
Corpul nostru ține minte tot ce ni s-a întâmplat, de ordin fizic și psihic. Fiecare traumă, chiar și micro-traumă, dezamăgire sau momente în care "crezi" că ești bine și nu te afectează, a ajuns la celulele din corp. Emoţiile trăite, generează un răspuns al corpului, o manifestare, așa suntem noi oamenii, construiți, însă dacă acea exteriorizare fizică nu a existat, rămânem cu imensul "bagaj" sentimental.
Acest mușchi ne afectează viața emoțională de zi cu zi și vitalitatea. De fapt el este un țesut dotat cu inteligență care conține dorința noastră de a supraviețui și de a înflori ca ființe umane. Este un mușchi emoțional care transmite cm ne simțim, zonei de sub abdomen, ceea ce cunoaștem sub numele de instinct, adică instinctul din intestin.
Când această zonă a corpului este tensionată și contractată pot apărea multe boli, atât fizice cât și psihice. Acest mușchi leagă picioarele de coloana vertebrală, în apropierea șoldurilor. Cănd mușchiul psoas functionează bine, acționează ca un pod de suspensie între picioare și trunchi.
Este foarte important să accepți, să trăiești
procesul supărării, al tristeții, al durerii, așa cm ne vine, natural. Ca o furtună de furie, tristețe, angoasă. Adică dă-ți voie să plângi, să fii vulnerabilă, să scoți din corp suferința, ești om, nu robotul programat să-și reprime emoțiile pentru că așa dă bine în jur.
Nepriceperea noastră sau chiar ignoranța în a ne trăi durerea, face echipa cu mușchiul aceasta, numit si “MUȘCHIUL SUFLETULUI ”, care duce cât duce, iar apoi ne atenționează cm poate el mai bine, prin tot felul de simptome, afecțiuni, dureri.
În cazul în care simți că șoldurile sunt închise, rigide, nu răspund ușor la exercițiile de întindere, este clar că mușchii din zona respectivă sunt tensionați, contractați și obișnuiți să fie așa de vreme ce stilul nostru de viață cuprinde 8 ore de stat pe scaun și cel puțin încă una în mașină, stres la ordinea zilei și, dacă se poate, cronic.
Mușchiul Psoas face un tandem cu amigdala, acea zonă a creierului care este responsabilă de răspunsurile primordiale menite să ne țină în viață prin luptă sau fugă, zona care mai este numită și creierul reptilian.
Pentru că este conectat și de diafragmă, acest mușchi influențează și respirația și prin urmare, răspunsurile de frică sau anxietate.
Ritmul vietii, declanșează în permanență sistemul nervos, care acţionează asupra mușchiului Psoas, făcându-l să fie încordat în permanență. Astfel că, mușchiul se scurtează, ceea ce dă naștere la dureri de spate, sciatica, scolioză, probleme cu discurile vertebrale, probleme cu șoldurile, dureri de genunchi, dureri în timpul menstruației, infertilitate și probleme digestive. Mai mult decât atât, un Psoas încordat pune presiune asupra nervilor, împiedică buna curgere a fluidelor în corp și îngreunează respirația din diafragmă.

Ce putem face, este acordăm mai multă atenție lucrurilor mai mici, sau mai mari, care se adună și pun presiune, de orice fel, pe bucuria noastră de zi cu zi. Nu poți sări în sus de fericire dacă spatele sau sufletul îți este înțepenit de durere.
Când însă treci prin ceva neplăcut, asigură-te că îți permiți să simți momentul. Nu-l ignora și nu-l repezi. Pe lângă asta, sportul, exercițiile de întindere a coloanei si de deschidere a șoldurilor, sunt cele mai bune.
Sunt câteva remedii prin care poți recupera bucuria, dacă îți dorești,
-odihna pe podea,
-întinderea coloanei vertebrale pe podea.
-respiratia abdominală.
Din momentul în care învățăm să abordăm viața fară tensiune cronică, mușchiul Psoas începe să se relaxeze. Astfel ne creăm starea de pace interioară și ne putem conecta la noi înşine, recunoscând cănd suntem cu adevarat în pericol, fără a reacționa.
LUMINĂ și IUBIRE .

Ceea ce este denumit în mod obișnuit ca fiind  fascia plantară, sunt de fapt trei benzi formate de fascie, pe partea inf...
29/03/2025

Ceea ce este denumit în mod obișnuit ca fiind fascia plantară, sunt de fapt trei benzi formate de fascie, pe partea inferioară a piciorului.
Banda de mijloc de fapt NU face parte din fascia plantară, ci mai degrabă este denumită aponevroză plantară. Este mai groasă și adesea mai sensibilă decât fascia plantară.
Când oamenii sunt diagnosticați cu fasciită plantară, cel mai adesea ceea ce simt de fapt este aponevroza sau mușchii profundi, flexorul brevis și quadratus plantae.
😉
What is commonly referred to as the plantar fascia, is three bands of fascia on the bottom of the foot. The middle band actually is NOT part of the plantar fascia, but rather is referred to as the plantar aponeurosis. It's thicker and often more tender than the plantar fascia. When people are diagnosed with plantar fasciitis, most often what they're actually feeling is the aponeurosis or the deeper muscles, the flexor digitorum brevis and quadratus plantae.

Happy New Year! La mulți ani binecuvântați!!!
31/12/2024

Happy New Year! La mulți ani binecuvântați!!!

T10!
02/03/2024

T10!

02/03/2024
Un pic din anatomia mâinii ...
02/03/2024

Un pic din anatomia mâinii ...

Drenajul limfatic...
02/03/2024

Drenajul limfatic...

Noi vindecăm tot ce iubim💞Să vindeci este o dorinţă umană, care se manifestă în fiecare clipă, prin fiecare om. Cînd te ...
28/01/2024

Noi vindecăm tot ce iubim💞
Să vindeci este o dorinţă umană, care se manifestă în fiecare clipă, prin fiecare om.

Cînd te bucuri pentru cineva, tu îl vindeci.
Când te rogi pentru el, îl vindeci.
Când mergi pe stradă, poţi vindeca strada.
Când iubeşti pe cineva, iubirea ta îl vindecă pe cel iubit.
Fiecare om este un vindecător în multe clipe ale vieţii sale, fără să ştie prea bine aceasta. Omul poate vindeca frântura de lume în care se mişcă. Omul vindecă, iubind.

A dărui, a visa, a gândi binele pentru altul, a face binele înseamnă a vindeca. Parfumul nostru vindecător alunecă mereu şi mereu în urma noastră, cu discreţie şi cu stăruinţă.
Nu este nevoie să ne plimbăm mâinile peste corpul unui bolnav şi nici să alinăm cu vorbe duioase mintea cuprinsă de disperare a celui de lângă noi.
Nu trebuie să avem în mâini un bisturiu şi nu-i musai să ştim secretele bulinelor pentru a vindeca.

Doctorul vindecă în felul lui şi omul simplu vindecă în felul lui.
Fiecare om poate fi doctor şi este doctor ori de câte ori vorbeşte, zâmbeşte, priveşte cu dragoste, mângâie, dăruieşte şi iubeşte.
În lumea noastră, vindecarea este la îndemână, fără să ştim aceasta.
Termenul, folosit restrâns de-a lungul vremurilor, i-a răpit omului înţelegerea menirii sale în viaţă.

Pentru a înţelege destinul său de vindecător, omul nu trebuie să fie religios, nici credincios, nici plin de diplome şi de averi.
El trebuie doar să iubească şi să cunoască adâncimea armoniei sufletului său.

Suntem vindecătorii oamenilor cărora le dăm ajutor şi vindecătorii locurilor înfrumuseţate de munca noastră.
Text preluat, cu multumiri autorului, dna Maria Timuc. 🙏

Scolioza reprezintă o deformare tri-dimensională a coloanei vertebrale în forma literei S sau C, care se  manifesta prin...
14/01/2024

Scolioza reprezintă o deformare tri-dimensională a coloanei vertebrale în forma literei S sau C, care se manifesta prin afectarea și înclinarea laterală a coloanei, uneori însoțită de rotația vertebrală și de apariția gibozității posterioare.
Se pot observata acele asimetrii cqrqcteriatice la nivelul centurii scapulare și a centurii pelviene, omoplaților, spinelor, coastelor, precum și înclinarea capului și diferențe ale tonusului muscular, etc .
Dintre factorii care predispun, cei mai întâlniți, la formarea scoliozei, sunt: factorii genetici sau hormonali, postura incorectă la birou(la scoală, la serviciu, la masă, etc),purtarea de greutăți inegale pe umeri, contracturile musculare.
Scolioza este o patologie cu caracter evolutiv în special în perioada puseelor de creștere ale copilului și adolescentului, tehniciile manuale , masajul terapeutic, kinetoterapia fiind esențiale în tratamentul profilactic și dar mai ales în cel curativ în vederea încetinirii sau stopării evoluției, corectarea posturii, stabilirea unui program de exerciții individualizat pentru fiecare pacient în parte (esențial a fi realizat și acasă zilnic), ameliorarea durerilor, prevenirea instalării deviațiilor compensatorii la nivelul diferitelor segmente, îmbunătățirea capacității respiratorii și a stării de sănătate.
Pentru evaluari inițiale și pentru stabilirea unui plan de intervenție optim, apelați la personal calificat, specializat pentru a evita complicațiile și eventualele deteriorări ale intregii stări de bine , care pot surveni în urma manipularilor neaveniților .
De asemenea recomand , pe lângă colaborarea dintre tehnicieni maseuri specializați ( licențiați), fiziokinetoterapeuți, practinarea înotului , dar și , obligatoriu, colaborarea cu un cabinet de stomatologie, pentru un plan eficient de rezolvare a problemelor din cavitatea bucală, bine știută fiind( sper!), legătura dintre cele două: postură corectă și sănătatea cavitatății bucale!
Deci:
Craniul este cea mai grea parte a corpului, cântărind aproximativ 4 kg. și este poziționat pe ultima vertebră cervicală. (Deși până acum se credea că acesta este suținut doar de mușchii gâtului, recent s-a descoperit că există o legătură strânsă între maxilar și poziția coloanei vertebrale.)

De ce sunt dinții/ ocluzia atât de importante pentru postura?

O poziție incorectă a craniului, datorată unei mușcături greșite duce adesea la o poziție greșită a coloanei cervicale și lombare. Spre exemplu, o deviație a maxilarului inferior spre o parte duce la o poziție strâmbă a bazinului, stimulând o lungime diferită a picioarelor. Mai mult, aceasta duce la o repartizare defectuasă a greutății asupra tălpilor și călcâielor.

Poziția craniului este influențată de poziția mandibulei, iar poziția mandibulei depinde de erupția și poziția finală a dinților. Așadar, mușcătura îți poate dicta postura. De aceea este important să vii în mod regulat la controalele stomatologice. Medicul dentist poate observa o eventuală problemă și îți poate sugera un consult de specialitate, la medicul ortodont.

Pe de altă parte și postura corpului îți poate afecta dantura.

”În timpul somnului, dacă pacientul doarme pe spate cu o pernă mare sub cap, se produce hiperflexia capului față de corp, iar mandibula se deplasează spre anterior (înainte). Dacă acesta doarme pe un plan subdenivelat, fără nici o pernă, mandibula este deplasată spre posterior (înapoi). Dacă doarme pe o singură parte timp îndelungat se pot produce asimetrii faciale și implicit ale aparatului dento-maxilar.
Obiceiuri vicioase pot fi considerate cele de tipul sprijinirii unei zone a capului pe una din mâini, cotul fiind sprijinit pe masă, bancă sau genunchi. Zonele faciale de sprijin sunt frecvent reprezentate de bărbie, buze sau obraji. În urma acesor atitudini de postură se pot produce asimetrii faciale cu deviația mandibulei.
Concluzionăm: între dinți și corp există o legătură strânsă, interdependentă, iar orice afecțiune aveând repercursiuni în altă parte a corpului. Te așteptăm pentru un consult de specialitate. Să previi este mai ușor decât să tratezi!

A DOUA INIMĂ A CORPULUI- UNDE O GĂSIM?CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE ?Viața de zi cu zi ne forțează corpul într-un ritm frenetic...
28/07/2023

A DOUA INIMĂ A CORPULUI- UNDE O GĂSIM?
CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE ?
Viața de zi cu zi ne forțează corpul într-un ritm frenetic și acest lucru implică un stres major pentru corpul nostru. Cea mai abuzată suprfață a corpului este cu siguranță cea a membrelor inferioare și în special plantele(picioarele).
În ciuda aparențelor piciorul nu se limitează doar la suportul greutății corporale. Un rol foarte important îl prezintă vascularizarea și inervația, iar structura osteo-articulară îi permite să se adapteze la orice situație de echilibru statică sau dinamică.

Sângele pompat de la inimă către extremitățile distale ale corpului trebuie ulterior să urce din nou, în ciuda câtorva obstacole: distanța care anulează efectul inițial de presiune la nivelul inimii și gravitatea care tinde să favorizeze stagnarea în vasele cele mai îndepărtate de inimă.
Returul venos este în schimb favorizat de stația erectă care provoacă contracția membrelor inferioare favorizând un adevărat masaj adevărat al venelor. În timpul marșului se adaugă compresia venelor plantare, care este golită la fiecare pas. Ca dovadă a acestui fapt, sub zonele de susținere a piciorului, culoarea pielii devine albă. Există un întreg sistem de comunicare între venele plantare și venele dorsale, ceea ce facilitează revenirea venoasă din rețeaua profundă.
Cu toate acestea, deoarece membrele inferioare nu beneficiază de împingerea directă a unei pompe pulsatoare cm ar fi inima, oare cm poate garanta inima o întoarcere venoasă bună ?
A doua inimă este bazată pe cele 2 structuri:
P***a lui Lejars: contracția dinamică a acestei structuri favorizează acțiunea pompei musculare și, prin urmare, întoarcerea sângelui în raioanele superioare. Cu toate acestea, este un "pat" de capilare foarte mici care conține o cantitate redusă de sânge.
Triunghiul arcurilor plantare : o structură arhitecturală, situată în cea mai adâncă parte a piciorului, care conține cele mai importante vene adânci: venele plantare interne și externe. Apăsarea acestor vene, la fiecare pas și mișcare semnificativă, reprezintă adevărata inimă periferică și cea mai importantă funcție vasculară a piciorului.
Sângele continuă întoarcerea în sus, ajutată de contracția mușchilor gambei și a mușchilor anteriori ai piciorului, în timpul mișcării plantare flexionare-extensie, dă viteză masei sanguine și o duce în sistemul popliteal, la următoarea etapă flexia a genunchiului favorizează golirea în vena popliteală, care reprezintă cea mai importantă cale de drenaj spre sistemul venos profund al coapsei, în care apoi intră în funcțiune mecanismele pompei mai apropiate.

Care sunt sfaturile pentru a îmbunătăți întoarcerea venoasă?

1) Exercițiu fizic regulat, de fapt mai sus am spus că mișcarea membrelor favorizează circulația sângelui.

2) Mențineți greutatea ideală. Oamenii supraponderali și obezi sunt mai expuși riscului de a dezvolta insuficiență venoasă.

3) Evitați să purtați adesea tocuri înalte și haine bine fixate.

4) Evitați să stați prea mult timp. Dacă munca te forțează să stai, nu uita să-ți miști picioarele des.

5) Evitați, în mod firesc,FUMATUL.

6) Consumați alimente bogate în vitamina C.

7) Evitați supraîncărcarea cu alcool și cafea.

8)Plimbările cu picioarele goale sunt cele mai indicate, ajutând rapid la relaxarea și ușurarea picioarelor „grele„

Reflexoterapia Mecanismul de acțiune al reflexoterapiei și beneficiile potențiale pentru sănătate, așa cm sunt explicat...
10/06/2023

Reflexoterapia
Mecanismul de acțiune al reflexoterapiei și beneficiile potențiale pentru sănătate, așa cm sunt explicate de știință
Reflexele sunt răspunsul automat al organismului la stimuli, iar reflexoterapia se bazează pe această idee. Aplicarea unei presiuni asupra unor zone specifice ale picioarelor, mâinilor și urechilor care corespund diferitelor părți ale corpului servește drept stimul în reflexoterapie. Reflexologii lucrează pentru a echilibra energia corpului și pentru a încuraja vindecarea prin stimularea acestor zone.

Metoda specifică de acțiune a reflexologiei nu a fost încă pe deplin înțeleasă. Cu toate acestea, au fost prezentate diverse posibilități. Potrivit unei idei, reflexoterapia stimulează sistemul neurologic, activând reacția înnăscută de vindecare a organismului. Practicanții cred că pot îmbunătăți circulația, pot reduce inflamația și pot ameliora durerea prin stimularea punctelor reflexe.
Reflexoterapia poate, de asemenea, ameliora durerea prin declanșarea calmantelor naturale ale organismului, endorfinele, care urmează să fie eliberate. Corpul eliberează endorfine ca răspuns la durere, stres sau alți stimuli. Se crede că ele contribuie la atenuarea durerii și la creșterea emoțiilor de bunăstare. Reflexologii cred că activarea punctelor reflexe stimulează eliberarea de endorfine, reducând durerea și suferința.

O a treia ipoteză susține că reflexoterapia influențează meridianele corpului, care sunt canalele sale energetice. Această noțiune spune că reflexologia ajută la echilibrarea fluxului de energie al corpului, ceea ce încurajează vindecarea. Principiile medicinei tradiționale chineze, care susțin că sănătatea unei persoane este guvernată de echilibrul energetic din organism, servesc ca fundație pentru această noțiune.

09/03/2023

Address

Centrul De Revitalizare Corporală și Loisir (SPA), 1 Decembrie Nr 16
Bîrlad
731104

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 08:15 - 16:30
Wednesday 08:15 - 16:30
Thursday 08:15 - 16:30
Friday 08:15 - 16:30

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when The touch of an angel posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram