26/04/2026
E interesant cm oamenii se atașează de o persoană caldă, implicată, prezentă… 🤍 până în momentul în care căldura aia începe să aibă și nevoi.
Atunci devine „prea mult”.
Și tot la fel de interesant e cm aceeași persoană, după ce a explicat, a avut răbdare, a fost acolo de prea multe ori fără să fie văzută cu adevărat, ajunge să fie numită „rece”.
Doar că lucrurile nu se întâmplă brusc. Nu te trezești într-o zi și te schimbi.
Te schimbi puțin câte puțin, din interacțiuni în care ai dat și nu s-a întors nimic, din momente în care ai spus ce simți și ai fost întâmpinată cu „exagerezi”, din situații în care ai rămas, deși poate ar fi trebuit să pleci.
La un moment dat, nu mai e despre cât poți oferi. E despre cât mai vrei.
Și da, uneori schimbarea asta e sănătoasă. Înveți să pui limite, să nu mai fii disponibilă pentru oricine, să nu mai dai acces acolo unde nu există grijă. 🧠
Dar alteori, o duci prea departe. Nu mai e doar selecție, e închidere. Nu mai alegi, ci te retragi complet.
Și asta nu pentru că „așa ești tu”, ci pentru că a fost mai sigur așa decât să mai simți încă o dată același lucru.
Ce nu prea înțelegem este că nu suntem făcuți să trăim așa. Suntem oameni, avem nevoie de oameni. Și în momentul în care apare un context în care nu mai trebuie să te aperi constant, nu mai trebuie să demonstrezi, nu mai trebuie să te explici… ceva se schimbă din nou. 🤝
Tu, persoana care citești asta și te regăsești… să știi că nimic nu este ireversibil. Și e păcat să-ți trăiești viața cu zidurile ridicate inclusiv în fața oamenilor care chiar ar ști să rămână lângă tine. 🫶🏻
Nu trebuie să te întorci la cine erai. Dar nici să rămâi blocată în cine ai devenit din durere. Dacă simți că ești undeva între cele două… acolo e de explorat. Sunt Eliza, sunt psiholog… și dacă te-ai regăsit, știm de unde să începem. ✨