Cabinet Individual de Psihologie - Lichi Andreea Alexandra, Mioriței, nr 7C, Bacau (2025)

10/10/2025

De Ziua Mondială a Sănătății Mintale și nu numai:

“Mi-aș dori să înțelegem că la psiholog nu mergi doar când simți că „nu mai poți”, ci și pentru a învăța să te cunoști, să te înțelegi, să-ți dai voie să fii mai blând cu tine. Așa cm ne întreținem corpul, pielea, unghiile, părul, putem avea grijă și de partea noastră emoțională. Nu pentru că suntem „defecți”, ci pentru că suntem oameni. Când ne doare o parte din corp, după câteva reprize de durere, adesea, oamenii se îndreaptă către un medic. Și această acțiune e văzută ca fiind normală – te doare stomacul, mergi la medic. În schimb, când sufletul te doare, adesea, rușinea și etichetele primează. Ba chiar vorbele grele precum „N-ai nimic”, „Ești prea sensibil”, „Alții au probleme mai grave” ajung să doară mai tare decât durerea inițială. Ajung să te facă să-ți negi suferința, să o ascunzi, să o împingi într-un colț întunecat, doar ca să pari „puternic”. Dar adevărul e că nu trebuie să suferi în tăcere ca să fii valid. Nu trebuie să te compari cu durerile altora ca să-ți dai voie să ceri ajutor. Durerea sufletească nu e mai puțin reală doar pentru că nu se vede la radiografie. Anxietatea, depresia, burnout-ul, trauma, frica, nesiguranța – toate lasă urme. Și avem nevoie de înțelegere, de timp, de spațiu și, mai ales, de sprijin.

Mi-aș dori ca atunci când cineva spune „Nu mai
pot” sau „Mi-e greu”, să nu se mai lovească de ziduri de judecată, ci de brațe deschise și de un „Hai să vedem de ce ai nevoie. Sunt aici.” A merge la psiholog nu este un act de slăbiciune, ci un gest de curaj. E felul în care spui: „Mă respect suficient cât să nu mai ignor ce simt. Merit să-mi fie bine. Și nu trebuie să trec singur prin asta.” Cum ar fi dacă am trata și durerea sufletească cu aceeași grijă cu care tratăm o rană pe piele? Cum ar fi dacă ne-am permite să fim și fragili și curajoși în același timp? Și ce-ar fi dacă am vedea mersul la psiholog ca pe o formă de igienă emoțională? Ca pe o formă de respect pentru propria viață interioară, ceva de care să ne preocupăm încă de la primele semne? Pentru că asta e esența umanității: să simțim. Să cerem ajutor, să relaționăm. Să ne vindecăm, să ne întregim. Pentru mine, a normaliza mersul la terapie înseamnă a da voie oamenilor să nu mai poarte totul singuri. Înseamnă a spune cu sinceritate: nu ești slab dacă ceri ajutor. Ești om. Și meriți să fii sprijinit. Și e în regulă. Nu e nimic defect la tine.” - fragment din noua mea carte, “Eu și piesele din puzzle-ul meu”

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

08/10/2025

În limbajul cotidian, expresia „ieși din zona ta de confort” este adesea asociată cu ideea de curaj, motivație și dezvoltare personală. Însă, din perspectivă psihologică, este important să diferențiem între zona de confort și zona de siguranță, deoarece ele nu se suprapun.

Ieșirea din zona de confort presupune confruntarea graduală cu situații noi sau provocatoare, care implică un anumit nivel de disconfort, dar nu activează răspunsurile de supraviețuire. Este o expunere adaptativă, în care sistemul nervos rămâne suficient de reglat încât persoana poate integra experiența. De altfel, ieșirea din această zonă (atunci când există resurse interne) poate fi benefică și chiar necesară: de exemplu, a susține o prezentare în public, a pune o limită sănătoasă într-o relație, a cere ajutor sau a spune „nu” pentru prima dată. În aceste situații, disconfortul este semnul unei extinderi sănătoase a capacității de reglare.

În schimb, ieșirea din zona de siguranță presupune depășirea limitelor interne de toleranță emoțională și fiziologică. Când o persoană este împinsă sau se împinge singură dincolo de această zonă, se pot activa mecanismele de supraviețuire (luptă, fugă, îngheț sau colaps) și procesul nu mai este despre creștere, ci despre supraviețuire.
De exemplu:
A rămâne lângă un partener abuziv nu înseamnă că „ieși din zona de confort”, ci că rămâi blocat în afara zonei de siguranță, într-un spațiu al fricii și al reactivității.
A lucra constant peste program, în epuizare și fără limite clare, nu este o formă de „dezvoltare profesională”, ci o autoexpunere la stres cronic care destabilizează sistemul nervos.
A-ți reprima constant furia „ca să fii o persoană bună” nu este reglare emoțională, ci o formă de disociere care menține tensiunea în corp.

Prin urmare, a ieși din zona de confort este adesea sănătos, dar a ieși din zona de siguranță este contraproductiv și chiar periculos. Procesul de creștere nu înseamnă să ne forțăm, ci să ne extindem treptat zona de siguranță, astfel încât să putem tolera experiențe noi fără a ne pierde echilibrul interior.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

07/10/2025

“Mintea mea nu mai tace.” - aud foarte des această frază în cabinet. Ei bine, în psihoterapie, facem adesea distincția între cogniții și convingeri.

Cognițiile sunt gânduri automate, evaluări de moment care apar spontan în minte, adică niște răspunsuri imediate ale psihicului la o situație externă („Nu mă place”, „O să greșesc”, „Nu sunt suficient”). Convingerile, în schimb, sunt structuri mai profunde și mai stabile, formate în timp, de obicei în urma unor experiențe dificile repetate. Ele nu apar doar în minte, ci se încorporează în felul în care ne percepem pe noi și lumea. Sunt niște filtre cognitive și emoționale prin care interpretăm realitatea.

O convingere precum „Nu merit afecțiune” poate genera mii de cogniții de suprafață:
„De ce nu mi-a răspuns?”
„Sigur am făcut ceva greșit.”
„Mai bine nu mă mai apropii de nimeni.”

Atunci când lucrăm în terapie, nu ne oprim la gândurile de la suprafață, ci coborâm treptat spre nucleul lor, adică acolo unde se află sensul originar al durerii. De altfel, în procesul psihoterapeutic, restructurarea cognitivă este susținută de o experiență emoțională corectivă, trăită într-un context de siguranță relațională. Mai mult, convingerile disfuncționale nu se dizolvă prin explicații, ci (mai ales) prin relații care oferă o nouă experiență de a fi în siguranță în prezența celuilalt.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

06/10/2025

În spatele hiperimplicării profesionale se ascunde adesea o istorie relațională complexă. Dincolo de aparența unui angajament admirabil, dependența de muncă poate reprezenta un mecanism de supraviețuire, adică o formă de anestezie emoțională.

Întrebările „Ce obțin datorită muncii?” și „Ce mi se întâmplă din cauza ei?” devin esențiale pentru orice proces de autocunoaștere. Munca ne poate aduce validare, sens, control, apartenență. Dar, în același timp, poate produce fragmentare, epuizare și o pierdere a contactului cu sine.

Întreabă-te: Ce se întâmplă când nu lucrez? Când sunt în concediu și nu am “de făcut” nimic? Pot să rămân cu mine, fără să mă definesc prin utilitate? În cazul dependenței de muncă, când persoana nu lucrează (în concediu, în weekend sau în momente de respiro), apare disconfortul. Practic mintea caută imediat o nouă sarcină, un obiectiv, o dovadă a utilității. Astfel, relaxarea devine inconfortabilă, iar tăcerea e percepută ca fiind amenințătoare.

În primii ani de viață, dacă figurile de atașament au fost respingătoare, absente sau critice, copilul învață rapid că singura formă de siguranță este să fie „de folos”. El învață că pentru a fi acceptat trebuie să fie „bun”, „harnic”, „de ajutor”. Gabor Maté explică mecanismul foarte clar și concret: „Dacă ceilalți nu m-au vrut, măcar să mă fac suficient de util încât alții să aibă nevoie de mine.”

Așadar, performanța devine o formă de atașament condiționat, iar munca apare ca un spațiu de reglare a durerii vechi. Dependența de muncă nu este doar despre productivitate, ci despre evitarea contactului cu rănile neprocesate.

În psihoterapia traumei, explorarea acestei dependențe presupune a trece dincolo de simptom și a privi către nevoia profundă de a fi văzut, valorizat și iubit. Procesul terapeutic redeschide calea spre ființare (către “a fi”), nu doar funcționare (către “a face”).

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

02/10/2025

Se vorbește tot mai des despre sensul vieții. Ei bine, sensul vieții nu se reduce doar la întrebări și răspunsuri filosofice. Din punct de vedere psihologic, sensul are o funcție de bază: reglează psihicul, oferindu-i direcție, vitalitate și continuitate. Absența sensului produce dezorganizare: scăderea energiei, pierderea motivației, diminuarea capacității de a tolera stresul etc.

Astfel, întrebarea “De ce fac ceea ce fac?” nu este un simplu exercițiu filosofic, ci un proces fundamental de igienă psihică. Așa cm organismul are nevoie de oxigen pentru a supraviețui, psihicul are nevoie de sens pentru a menține echilibrul și coerența.

Într-un context traumatic, firul sensului se rupe adesea, ceea ce generează fragmentare și vulnerabilitate psihică. Procesul psihoterapeutic facilitează însă reconstrucția sensului, nu prin răspunsuri definitive, ci prin identificarea unor repere cotidiene care restabilesc coerența și capacitatea de autoreglare. De altfel, a găsi sau regăsi sensul nu înseamnă să urmărești atingerea unor obiective mari, ci să descoperi mici ancore care te țin conectat la tine și nevoile tale.

Așadar, sensul nu este doar un concept existențial, ci un motor reglator care menține coerența psihicului.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

30/09/2025

“Vreau să fiu (mai) puternic!” - aud des această dorință în cabinet. Însă întrebarea care se naște firesc este: ce înseamnă, de fapt, să fii puternic?

Dacă prin “a fi puternic” înțelegem „să nu mai pun la suflet jignirile”, „să îndur abuzul partenerului” sau „să rezist oricât ar fi de greu”, atunci vorbim, de fapt, despre supraviețuire, despre o variabilă care te erodează, care îți degradează sănătatea psihică. Și supraviețuirea nu este același lucru cu sănătatea.

Psihoterapia nu te învață să rabzi mai mult. Te învață să-ți definești binele, să-ți trasezi limite, să te protejezi, să alegi relații care hrănesc, nu relații care te rănesc constant.

Puterea (cea sănătoasă) nu înseamnă să suporți totul, ci să știi ce e prea mult pentru tine și să spui „nu” acolo unde e nevoie. În terapie, e important să redefinim împreună ce înseamnă să fii puternic: nu prin a “nu mai pune la suflet”, ci prin a te apropia de ceea ce este sănătos pentru tine.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

28/09/2025

În psihoterapia traumei nu există scurtături. Întâi construim terenul: stabilizăm, creăm siguranță, întărim resursele. Abia apoi putem procesa ceea ce a durut. Nu există “hai mai repede” atunci când corpul și psihicul au trecut printr-un eveniment copleșitor (un accident, o boală, pierderea cuiva drag, o relație abuzivă, un mediu disfuncțional etc).

De altfel, pentru a simți, nu există „hai mai repede”. Nu există un programator care să spună: „azi mă ocup de tristețe, iar săptămâna viitoare de vinovăție”. Emoțiile nu apar la comandă, iar procesul are multe fațete. Uneori apare plânsul, alteori tăcerea, alteori evitarea și inhibarea. Toate acestea sunt răspunsuri firești la pericolul trăit. Important este să le recunoști și să le lași să existe în ritmul tău, atât cât poți acum, atât cât poți mai târziu.

Vestea bună este că așa cm a învățat frica, corpul poate învăța și siguranța. Iar siguranța se construiește prin expuneri repetate la medii și relații care transmit: “Ești în regulă aici. Nu mai ești singur. Ești în siguranță.”

Avem nevoie de oameni care să ne fie sprijin în acest proces. Avem nevoie de experiențe noi, trăite în propriul corp, care să contrazică vechile mesaje de neputință, de limitare, de lipsă de control. Avem nevoie de experiențe noi care să ne arate că există și o altă variantă: una în care corpul învață din nou siguranța, una în care corpul simte că realitatea e și prietenoasă, că nu înseamnă pericol.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

21/09/2025

E în regulă să ai nevoie de odihnă, chiar dacă ceilalți merg mai departe.
E în regulă să ai nevoie de liniște, chiar dacă alții sunt gălăgioși.
E în regulă să ai nevoie de cineva care să te asculte, chiar dacă te-ai obișnuit să taci.
E în regulă să ai nevoie de blândețe, chiar și atunci când ai învățat să fii dur cu tine.
E în regulă să ai nevoie de sprijin, chiar dacă ți-ai spus mereu că trebuie să te descurci singur.

De multe ori, inclusiv în decizia de a merge la psihoterapie, acțiunea pare să fie grea tocmai pentru că primul pas nu e să găsim soluții sau să ne expunem, ci să recunoaștem adevărul: „Mă doare. Mă încurcă. Am nevoie de ajutor.” De multe ori, exact aici ne blocăm. Ne e greu să acceptăm că avem nevoie. Că nu putem duce totul singuri. Că nu suntem omnipotenți.

Adevărul este că toți avem nevoie. De sprijin, de înțelegere, de cineva care să ne vadă, să ne audă, să țină spațiul pentru noi atunci când greutatea e prea mare. Și e în regulă. A avea nevoie face parte din firescul vieții.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

11/09/2025

Telefonul ne atenționează adesea și pentru lucruri importante: un mesaj de la cineva drag, un e-mail, o alarmă, un reminder pentru o programare. Uneori deschidem imediat, alteori lăsăm notificarea acolo, să aștepte. Dar știm că, mai devreme sau mai târziu, tot o să ne ocupăm de ea (în funcție de importanța notificării).

Și emoțiile noastre funcționează la fel. Anxietatea, oboseala, tristețea, iritarea – toate sunt notificări interioare. Îți spun: „Hei, e ceva ce ai de văzut aici. O nevoie care cere atenție. O limită pe care ai depășit-o. O rană care are nevoie de blândețe.”. Dacă le ignori, ele nu dispar. Se adună și se transformă în presiune. Până când „sistemul” (adică tu) obosește sau chiar se blochează.

Așa cm îți verifici aplicațiile și faci update la telefon ca să meargă mai bine, la fel e nevoie să faci și cu tine: să-ți ștergi task-urile inutile (să spui “nu”, să pui limite sănătoase), să-ți actualizezi resursele și să îți acorzi momente de respiro. Pentru că nu ești făcut/ă să funcționezi pe pilot automat sau ca un robot. Ești om. Și ai nevoie să-ți asculți propriile notificări.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

10/08/2025

“O nevoie primară apare și este satisfăcută. Aceasta se retrage în fundal și apare o altă nevoie; și astfel continuă ciclul. Atunci când, pentru un copil, acest ciclu nevoie-satisfacție este întrerupt în mod semnificativ, este perturbată dezvoltarea sănătoasă, iar lipsurile din mediul înconjurător declanșează atât tensiune și încordare la nivel muscular, cât și activarea unor dezechilibre la nivelul sistemului nervos și al biochimiei - toate acestea pregătind terenul pentru simptome și boală.

Atunci când nevoile de bază nu sunt satisfăcute, iar protestul pentru a obține satisfacerea acestor nevoi nu are succes, copiii ajung să creadă că este ceva în neregulă cu nevoile lor; ei nu pot să știe că mediul înconjurător este cel care nu răspunde în mod adecvat. Prin urmare, ei internalizează eșecurile îngrijitorului lor, trăindu-le ca pe propriile eșecuri. Reacționând la eșecul îngrijitorilor lor de a le satisface nevoile, copiii ajung să simtă diferite grade de furie, rușine, vinovăție și colaps psihologic. În mod tragic, în cazul în care există o lipsă cronică de răspuns la nevoile lor de bază, copiii nu învață să răspundă nici ei la nevoile din ei înșiși.

Atunci când nevoile de bază sunt constant nesatisfăcute, ciclul nevoie-satisfacție este întrerupt și se declanșează dereglări ale sistemului nervos și distorsiuni ale identității care ajung adesea să aibă un impact negativ pe tot parcursul vieții.”

* fragment din cartea “Trauma de dezvoltare” (Laurence Heller și Aline LaPierre)

08/08/2025

În viață, unii oameni trăiesc într-o casă interioară, în timp ce alții locuiesc, fără să-și dea seama, într-un cort.

Casa este acel spațiu psihologic construit cu răbdare și perseverență. Are temelii adânci, pereți care pot susține greutatea emoțiilor, ferestre prin care intră lumina conștientizării și uși care se pot deschide și închide în funcție de limitele sănătoase. E locul în care te simți acasă cu tine. Și ai investit în casa ta: timp, pierderi, întrebări, renunțări și speranțe.

Cortul, în schimb, e ceva ce ai ridicat în grabă. Poate în copilărie, poate într-un moment greu. E făcut din frici, adaptări, răspunsuri generate dintr-un mecanism de supraviețuire. Nu are temelie, dar te-a protejat. Și a fost bun atunci. Însă cortul nu e făcut pentru a rămâne. Nu rezistă în fața furtunilor vieții. Se lasă ușor dărâmat de o critică, de o despărțire, de o pierdere. Și atunci te întrebi: de ce mă simt atât de fragil?

Pentru că poate a venit momentul să te muți. Să începi construcția propriei tale case interioare. Și da, e greu. O să doară când vei da jos cortul și vei vedea cât de mult ai stat în întuneric. O să doară când îți vei da seama că te-ai mulțumit cu prea puțin, pentru că nu ai putut să ceri mai mult. Când vei începe să pui limite și unii oameni vor pleca. Când nu vei mai fi „pe placul tuturor” și va trebui să te întrebi: dar eu, sunt pe placul meu? Când vei renunța la vechile roluri (de exemplu: copilul cuminte, salvatorul, omul puternic mereu) și te vei simți gol, pentru că nu știi, încă, cine ești fără ele. Dar, în final, tot procesul va merita.

Poate cortul l-ai ridicat când fugeai, dar casa o construiești când decizi să rămâi.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

06/08/2025

Autenticitatea e adesea confundată cu ideea de „așa sunt eu”. Dar între cele două există o diferență fină, care face totodată distincția între apărare și asumare.

“Așa sunt eu” poate deveni o carapace sau un mecanism de apărare. O replică spusă din reflex care uneori ascunde nevoia de control, frica de respingere sau de schimbare. Spunem “așa sunt eu” ca să punem un punct. Sau ca să evităm disconfortul autoanalizei. Sau ca să nu ne simțim vinovați pentru ce poate fi, de fapt, o reacție născută din ceva ce a fost cândva dureros.

Autenticitatea, în schimb, nu înseamnă să ne agățăm de trăsături fixate, ci să fim curioși față de cm am ajuns să le avem. Nu e un argument pentru a rămâne în reacție, ci o invitație de a ne recunoaște vulnerabilitatea.

“Așa sunt eu” poate suna a defensivă:
👉 “Eu așa răspund, nu suport să fiu contrazis.”
👉 “Eu așa funcționez, nu sunt genul care-și cere scuze.”
👉 “Eu așa sunt, nu mă atașez ușor.”

Autenticitatea, în schimb, ar spune:
👉 “Îmi dau seama că atunci când sunt contrazis, se activează în mine o frică de a nu fi invalidat.”
👉 “Încă învăț să-mi recunosc greșelile fără să simt că-mi pierd valoarea.”
👉 “Mi-e greu să mă atașez, dar nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că, într-un moment din viața mea, atașamentul a fost dureros.”

Autenticitatea nu e o scuză, ci o asumare. Nu e un zid, ci o fereastră prin care învățăm să privim în noi cu mai multă sinceritate. E un drum, nu un punct final. Și, poate cel mai important, e o alegere constantă de a ne observa și de a rămâne disponibili schimbării – nu pentru că “nu suntem suficienți”, ci pentru că ne dorim relații mai blânde, viață mai conștientă, sens mai profund.

Andreea Lichi - Psiholog
✉️ contact@andreealichi.ro
📍 Str. Mioriței, nr. 7C, în incinta Mediclinic, Bacău SAU online
🌐 https://andreealichi.ro
——————

Cabinet Individual de Psihologie - Lichi Andreea Alexandra

10/10/2025

08/10/2025

07/10/2025

06/10/2025

02/10/2025

30/09/2025

28/09/2025

21/09/2025

11/09/2025

10/08/2025

08/08/2025

06/08/2025

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Featured

Share

Category