Cabinet Psiholog Bacau - Gabriela Matei

Cabinet Psiholog Bacau - Gabriela Matei Numele meu este Gabriela Matei si sunt psiholog atestat de către Colegiul Psihologilor din România.

Am absolvit Universitatea “Petre Andrei” din Iași, secția Psihologie , apoi am urmat în cadrul aceleiași universități cursurile de masterat, obținând diploma de disertație în psihologie clinică. Avand o vasta experienta in domeniu, ofer servicii de terapie atat familiilor, adultilor, adolescentilor, cat si copiilor. De-a lungul timpului, am lucrat cu sute de pacienți din toate categoriile sociale, care mi-au oferit o perspectivă profundă și o viziune practică asupra problemelor cu care se confruntă oamenii în prezent, în ceea ce privește viata personala si profesionala. Abordarea mea față de tratarea pacienților mei este o combinație de tehnici medicale si de consiliere, care impreuna contribuie la aducerea unui echilibru mental și fizic foarte necesar, indiferent de ce fel de probleme psihologice vă confruntați. Scopul meu este de va scoate din starea curenta in care va aflati, de a va canaliza energia negativa spre exterior intr-o maniera foarte bine coordonata. Ea ajută la readucerea armoniei atat de necesare in viata dumneavoastra si infuzeaza pozitivitate.

Să aveți o zi de duminică minunată și binecuvântată!
31/10/2021

Să aveți o zi de duminică minunată și binecuvântată!

Să aveți o săptămână minunată!
20/09/2021

Să aveți o săptămână minunată!

Mult succes tuturor copiilor în noul an școlar!
13/09/2021

Mult succes tuturor copiilor în noul an școlar!

22/08/2021
Psihoterapie individuală, de cuplu și familie
16/05/2020

Psihoterapie individuală, de cuplu și familie

La mulți ani tuturor celor care poartă numele de floare! Să aveți o zi minunată!
12/04/2020

La mulți ani tuturor celor care poartă numele de floare! Să aveți o zi minunată!

06/02/2020

Să aveți o zi minunată!

04/02/2019

7 situații de viață în care și oamenii sănătoși pot apela la psiholog

Oamenii sănătoși au și ei momente în care pot fi depășiți de situație. Faptul că ești perfect sănătos nu te ferește de probleme! Viața este mereu plină de surprize, iar necazurile apar cu regularitate în viața oricui! Iar sistemul clasic de învățământ pune accent pe cultura generală și memorare, și prea puțin pe EDUCAȚIA pentru viață! Prin urmare, majoritatea oamenilor sănătoși nu sunt pregătiți pentru a face față stresului și unor situații neprevăzute!

1. Relațiile toxice afectează și oamenii sănătoși
Suntem ființe sociale, și funcționăm armonios între oameni. Atât la slujbă, cât și acasă, avem oameni în jurul nostru. Și cu cât avem mai multe persoane în anturaj, cu atât șansa să întâlnim abuzatori emoționali crește! Suntem un popor extrem de conflictual, iar arta gestionării conflictelor și a aplanării lor ne este străină. Obișnuim să răspundem cu aceeași monedă, și suferim când ne simțim criticați sau contraziși! Este suficient ca o singură persoană din anturajul nostru să fie toxică, suferindă sau rău intenționată, ca să ne ridice nepermis de mult nivelul de stres!

Psihologul consilier poate ajuta oamenii sănătoși să gestioneze eficient relația lor cu persoanele toxice! Să știe să pună limite, să iasă din zona de conflict sau să evite cu diplomație intrarea în polemici sterile cu diverși agresori emoționali.

2. Slujba nepotrivită afectează oamenii sănătoși
Conform unor sondaje, circa 80% din români sunt nemulțumiți de slujba lor. Fie muncesc prea mult, fie sunt prost plătiți, fie există oameni toxici în jurul lor. În toate cazurile, nivelul de stres crește nepermis de mult. Astfel că starea de sănătate a unui om sănătos, dar NEMULȚUMIT, va avea, pe termen mediu și lung, de suferit! Petrecem mai mult de jumătate din timp la serviciu, iar mediul de acolo ne afectează. Puțini din cei 80% de români nesatisfăcuți de slujba lor sunt CONȘTIENȚI că se pot reprofila, recalifica, sau pot identifica noi și noi oportunități. De preferință pot căuta o vocație profesională nedescoperită, reprimată, adesea diferită de ocupația actuală! Oamenii sănătoși rămân adesea adepții unui tipar mental limitativ, conform căruia schimbarea slujbei e ceva negativ. Convingerea aceasta disfuncțională nu le mai permite să învețe, să se recalifice, să avanseze, să evolueze!

Psihologul specializat în carieră și vocație poate ajuta o persoană să-și identifice punctele forte, pasiunile, calitățile și abilitățile încă nevalorificate pe deplin! Apoi să facă schimbarea dorită cu curaj!

3. Relația cu partenerul de viață afectează și oamenii sănătoși
Cele mai multe căsnicii au fost rezultatul unor iluzii, venite sub forma unor pasiuni de moment, a sexualității proaspăt descoperite sau al unor aranjamente. Rareori partenerii au reușit să conviețuiască ani de zile înaintea căsătoriei, să se cunoască foarte bine, și să se adapteze la partenerul de viață! Normele sociale restrictive au determinat cuplurile să se grăbească. Fără a putea experimenta în prealabil abilitatea de a depăși împreună anumite probleme. La toate acestea se adaugă și imixtiunile rudelor, în special ale părinților, care pun uneori o prea mare presiune pe tinerii căsătoriți. Însă nimeni nu pregătește, nici măcar teoretic, noile cupluri! E la modă să faci nunți grandioase, să cheltui sume uriașe pe formații la modă, pe haine de lux, și nimic pe educația cuplului.

Psihologul specializat pe relația de cuplu poate face uneori diferența dintre o căsnicie funcțională și un divorț inevitabil! Abilitatea de a trece peste frustrări, peste probleme, peste situațiile critice de moment, se EDUCĂ din mers. Cu condiția ca ambii parteneri să fie conștienți că și oamenii sănătoși au nevoie de educație. Pe care să o acceseze fără prejudecăți!

4. Relațiile cu părinții pot fi încordate și pentru oamenii sănătoși
Chiar și oamenii sănătoși pot avea părinți în vârstă, cu perspective DIFERITE asupra vieții. Și cu o dorință fierbinte de control, de a le impune prea agresiv copiilor lor (maturi deja, și căsătoriți), punctul lor de vedere. Odată cu vârsta, la prejudecățile existente se adaugă și nevoia de atenție, de control și de a domina… propriii copii! Educația tradițională, care impunea respectul față de oamenii în vârstă, nu ține cont de aceste aspecte. Astfel, conflictul interior ia naștere. Între nevoia de autodeterminare, și respectul față de părinții care ți-au dat viață, apare, inevitabil, un CONFLICT. Iar gestionarea lui e o adevărată artă. Pe care nu ai învățat-o la școală! Dacă vei refuza să te educi, există riscul să rămâi captiv în șantajul emoțional al unor părinți cu dezechilibre. Să-ți ratezi căsnicia, cariera sau viața doar pentru că erai CONVINS că trebuie(?) să asculți de cei mai în vârstă!

Împreună cu psihologul consilier vei descoperi modurile în care poți să-ți păstrezi autonomia personală, să pui limite în amestecul părinților din viața ta, și să-ți păstrezi echilibrul.

5. Relația cu propria persoană are nevoie de timp și la oamenii sănătoși
Dialogul interior, ceea ce îți spui tu ție, este o artă. Școala te-a educat să asculți doar ce spun alții, să studiezi operele altora! S-a pus prea puțin accent pe cm să îți formezi tu propria ta analiză critică. Astfel că ajungi să fii coordonat de alții, doar pentru că tu ai uitat să gândești. Uiți cm este să visezi, să planifici, să creezi lucruri care îți plac. Doar pentru că ești prins într-un vârtej de supra-informație.

În astfel de situații, tot ce ai nevoie este să te oprești. Să găsești, cu orice preț, TIMP pentru TINE. Pentru dialogul tău interior, pentru gândurile tale, pentru visele și planurile tale. Dacă nu vei găsi timp, și vei neglija obiectivele tale, vei petrece toată viața muncind pentru obiectivele altora. Care ție îți sunt străine, și a căror atingere nu îți aduce vreo satisfacție.

Alături de un psiholog specializat în consiliere, vei fi mult mai motivat să aloci acel TIMP propriei tale persoane.

6. Și oamenii sănătoși îmbătrânesc!
Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul de energie scade. Oricât ai fi de sănătos, la 50-60 de ani nu mai ești ca la 25! Este nevoie de o reorientare, de o dozare mai echilibrată a eforturilor fizice. Dacă la 25 de ani îți poți permite două joburi deodată, nopți nedormite și eforturi fizice mari, la 50-60 de ani ai de redus turația. Iar dacă păstrezi vechile obiceiuri, și muncești în exces, uzura apare.

Desigur, prin reducerea timpului de muncă, a efortului fizic, scad automat și veniturile! Lucru cu care rareori suntem de acord! Soluția nu este, în nici un caz, excesul de muncă! La un organism care are nevoie de menajare, de odihnă mai multă și de alimentație corectă, a încerca să păstrezi RITMUL este contraproductiv.

Soluții există, și pot să fie descoperite. Uneori avansezi în carieră, te recalifici pentru un job mai ușor, sau alegi să reduci programul de muncă, găsind și alte activități productive. Important e să ACCEPȚI că bătrânețea este, ea însăși, o problemă, și că soluțiile sunt la tine. Psihologul specializat în consiliere te va determina să le cauți, iar cine le caută, are mari șanse să le și descopere!

7. Chiar și oamenii sănătoși pot avea grijă de ei!
Suntem un popor crescut în cultul sacrificiului. Dispus să îți dea viața pentru țară. Și prea puțin educat să aibă grijă de propria persoană! Astfel, apar adesea comportamente auto-sabotante. Excesele de orice fel intră în această categorie. Iar ECHILIBRUL interior are de suferit datorită exceselor. Prea puțin contează dacă e exces de muncă, de conștiinciozitate, de cafea sau tutun. Excesele uzează prematur, și pun în pericol echilibrul interior. Odată pierdut, echilibrul se redobândește cu mare dificultate!

Este ca mersul pe bicicletă, te dezechilibrezi mereu, câte puțin, și te reechilibrezi rapid, din mers, aproape instinctiv, automat. Însă dacă ești neglijent, neatent, și cazi, vei suferi. Viteza prea mare, o neatenție de moment sau o groapă greu vizibilă te poate dezechilibra serios, sau doborî pentru moment! Chiar dacă ești un ciclist bun, ți se poate întâmpla oricând. Important e să fii capabil să te ridici, chiar dacă asta presupune să ceri sprijinul cuiva. Nu e un semn de slăbiciune, ci unul de curaj!

Vei descoperi, discutând cu un psiholog, cât este de important să ai GRIJĂ DE TINE. Să încetezi să sacrifici prea mult timp, prea multă energie, pentru interesele altora. Vei învăța să te pui pe tine pe primul plan! Și vei descoperi că asta e normalitate, nicidecum egoism! Un om sănătos, dar educat să se sacrifice complet în interesul altora, nu va putea rămâne sănătos prea multă vreme!

06/01/2019

Multumesc tuturor pentru aprecieri!

04/01/2019

Noul an să vă aducă sănatate, bucurie, împliniri pe toate planurile, pace în suflet și multă iubire!

09/07/2018

Multumesc mult pentru aprecieri!

Address

Strada Războieni, Nr. 11, Ap. 5
Bacau

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Psiholog Bacau - Gabriela Matei posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Psiholog Bacau - Gabriela Matei:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram