Psiholog Loredana Pintilie

05/10/2025

Experimentul "Universul 25"

În anul 1968, etologul american John Calhoun a realizat unul dintre cele mai tulburătoare experimente din istoria ştiinţei comportamentale. L-a numit „Universul 25” – un model al unei societăţi ideale, unde şoarecii urmau să trăiască într-un adevărat paradis.

Calhoun a construit un spaţiu închis, conceput pentru 3.840 de rozătoare. În această „lume” exista totul: hrană nelimitată, apă proaspătă, temperatură constantă, siguranţă desăvârşită, curăţenie şi supraveghere medicală. Fără boli, fără prădători, fără competiţie pentru resurse.
Au fost introduse patru perechi de şoareci.

La început, totul evolua impecabil: populaţia creştea, şoarecii îşi amenajau cuiburi şi aveau grijă de pui. Însă la apogeu – când numărul indivizilor a ajuns la circa 2.200 – au început transformări ireversibile.

Masculii şi-au pierdut interesul pentru femele şi pentru apărarea teritoriului. Mulţi au devenit apatici sau agresivi. Femelele au renunţat la îngrijirea puilor – iar unele i-au ucis. A apărut o categorie nouă – aşa-numiţii „şoareci frumoşi”: fizic îngrijiţi, cu blana impecabilă, dar complet pasivi. Nu se luptau, nu se împerecheau, nu creşteau urmaşi. Îi interesau doar hrana, somnul şi îngrijirea de sine.

Societatea s-a dezmembrat. Legăturile sociale s-au destrămat. Reproducerea s-a oprit. Chiar şi când numărul a scăzut brusc, iar resursele rămâneau din belşug, şoarecii nu mai puteau reveni la un comportament firesc.

În a 1780-a zi a experimentului a murit ultimul exemplar.
Experimentul lui Calhoun a devenit o metaforă nu doar pentru biologi, ci şi pentru filosofi, sociologi şi urbanişti. A demonstrat că, în condiţii de abundenţă absolută, unde dispar provocările, lupta şi nevoia de adaptare, societatea îşi pierde sensul, finalitatea şi capacitatea de a supravieţui.
Ceea ce fusese gândit ca o utopie s-a preschimbat în tăcerea unui paradis pustiit.

04/10/2025

Cum ar arăta tulburarile mentale dacă ar fi camere...

04/10/2025

❤️

Un înger tânăr, sleit de puteri, ședea pe pervazul unui apartament urban și privea cu melancolie la femeia ce zăcea nemișcată pe canapea.

— Rămâi în urmă față de grafic, răsună brusc o voce din spate.

Lângă el s-a așezat lin un înger mai vârstnic, cărunt, atingându-l ușor cu aripa.

— Pur și simplu nu mai știu ce să fac cu ea, șopti, deznădăjduit, cel tânăr.

Cel bătrân desfăcu o fișă ivită de nicăieri și citi:

— Doamna Valeria Vladimirovna, 36 de ani. Potențial literar și artistic — nevalorificat. Șansele unui mariaj fericit și ale doi fii gemeni — de asemenea ratate.

Tânărul suspină:

— Nu vrea nimic. Ar trebui să scrie povești pentru copii și să picteze ilustrații. În schimb, e jurist într-o firmă mare. Urăște munca, dar merge acolo cu încăpățânarea unui berbec. Se teme să piardă banii, deși îi risipește doar pe costume business, pe care nu le suportă. Și-a cumpărat un apartament central, dar îl vede doar noaptea, când vine să doarmă.

Dacă ar lăsa totul și s-ar apuca de ceea ce iubește, într-un an ar avea aceiași bani. Ar trăi la malul mării, unde o așteaptă un motan roșcat și dolofan, despre care visează din copilărie… Și povestea cu iubirea e la fel — ursitul o așteaptă chiar acolo, de cinci ani deja. Chiar a găsit un pisoiaș și l-a crescut, ca și cm s-ar fi pregătit să o întâmpine.

Bătrânul își frecă chelia:

— I-ai trimis și vise care să o inspire? Ai aranjat și întâlnirile potrivite?

— Și vise, și reclame la cursuri de desen, și concursuri literare… Șterge tot fără să citească. Chiar și întâlnirea cu acel bărbat era aproape pusă la cale: venise aici la un prieten. Dar ea a trecut pe lângă el, cu telefonul la ureche — discuta despre un client, murmură stingherit tânărul.

— Bine, e momentul pentru metode mai radicale, rosti gânditor cel în vârstă.

…Dimineața a început cu un telefon de la șef:

— Peste o jumătate de oră ai avion. În sud sunt probleme la filială; dacă rezolvi, primești primă. Dacă dai greș, așteaptă-te la mustrare.

Câteva ore mai târziu, Valeria stătea pe faleza unui oraș sudic, inspirând aerul sărat. Era gata să se întoarcă spre filială când un biciclist, observând-o prea târziu, s-a izbit direct de ea. Femeia a căzut de pe trepte în apă — și doar bărbatul care s-a repezit să o salveze a împiedicat tragedia.

Seara, șeful a sunat cu reproșuri pentru că nu apăruse la lucru. Atunci, cu durere de cap și lacrimi, Valeria și-a vărsat pentru prima oară, după mulți ani, toate poverile. Și a rămas șomeră.

…Pe o ramură a copacului de sub fereastra salonului de spital ședeau doi îngeri.

— Crezi că n-am fost prea duri? Acum e în spital… spuse, nesigur, cel tânăr.

— Nu, e exact ce trebuie. Nu are unde fugi, iar zguduitura îi va opri gândurile de prisos. Iar ursitul a înțeles deja tot — vezi cm vine zilnic cu mandarinele? zâmbi cel bătrân.

— Și cu creația cm rămâne? întrebă tânărul.

— Mâine vecina de salon va fi externată și va „uita” în noptieră un album cu creioane. Atunci totul va începe, spuse mulțumit cel vârstnic, frecându-și mâinile.

Autor: Tamara Cistiakova

30/09/2025

27/09/2025

💔 După o infidelitate, nimic nu mai rămâne la fel. Pentru femeie, alegerea de a rămâne lângă bărbat nu este una simplă, ci încărcată de întrebări, temeri și nesiguranțe.

Chiar dacă decide să continue relația, în interiorul ei apare frământarea: „Mă mai iubește cu adevărat? Sau a rămas doar din obișnuință?”

A rămâne nu înseamnă că a uitat sau că a iertat complet. Înseamnă că alege să dea o șansă, în timp ce poartă în suflet îndoiala și dorința de a fi din nou sigură că este iubită.
Este un proces delicat, în care ea își caută echilibrul între iubirea pentru partener și iubirea pentru sine.

✨ Reconstrucția nu se face doar prin cuvinte frumoase, ci prin gesturi constante, prin respect și prin asumarea reală a responsabilității.
Pentru că, în cele din urmă, întrebarea esențială rămâne: „Pot să mai fiu eu liniștită și întreagă în această relație?”

A rămâne nu înseamnă că rana s-a închis, ci că există speranța că iubirea poate fi reconstruită. Însă acest drum nu se parcurge ușor și nu doar prin promisiuni – e nevoie de implicarea ambilor parteneri, de rescrierea regulilor și de negociere sinceră.

🌿 Terapia individuală sau de cuplu oferă spațiul unde emoțiile pot fi înțelese, nesiguranțele exprimate, iar relația reparată pas cu pas.

👉 Lucrez cu femei, bărbați și cupluri, atât din România, cât și din diaspora. Dacă treci printr-un astfel de moment și simți că ai nevoie de sprijin, te invit să mă contactezi. Împreună putem găsi o cale spre vindecare și reconstrucție.





Nu poți repara dacă nu mai există iubire.

22/09/2025

✨ Când o femeie se dezangajează dintr-o relație ✨

De multe ori, sfârșitul unei relații nu începe cu o despărțire, ci cu acel moment subtil în care femeia își retrage emoțiile, energia și implicarea. Nu e un gest brusc, ci un proces lent – un fel de dezangajare emoțională.

🔎 Psihologic vorbind, acest mecanism apare atunci când nevoile ei de siguranță, de afecțiune sau de validare au fost neglijate prea mult timp. Pentru a se proteja, ea începe să-și reducă investiția emoțională. Este un semnal profund, uneori mai grăitor decât cuvintele.

💔 Emoțional, multe femei recunosc acel moment: simt că nu mai au putere să lupte, că dragostea se transformă într-o rutină rece și că prezența celuilalt nu mai aduce alinare, ci distanță. Este un amestec de durere, dezamăgire și, paradoxal, liniște.

🌱 Dar există speranță. Fie că e vorba de a vindeca relația, fie de a regăsi propria voce și forță interioară, procesul terapeutic poate fi un sprijin real. În terapie, putem explora aceste trăiri, putem înțelege ce se întâmplă și putem găsi împreună o cale către claritate și echilibru.

👉 Dacă te regăsești în acest moment sau simți că ești pe drumul spre el, îți ofer un spațiu sigur de ascultare și susținere. Poți programa o ședință online cu mine, indiferent unde te afli.

27/04/2025

Când ajungem în burnout, nu se întâmplă peste noapte.
Este o acumulare lentă de "mai suport încă puțin", de "nu am timp acum de mine", de "trebuie să rezolv asta urgent"...

În goana de a face față așteptărilor, uităm ceva esențial: să ne ascultăm.
Corpul șoptește — și noi ignorăm.
Sufletul cere — și noi amânăm.

Ce-ar fi dacă, în loc să ajungem să ne "reparăm", am începe să ne îngrijim acum?
Ce-ar fi dacă primul pas important ar fi să cerem sprijinul potrivit, înainte ca oboseala să devină copleșitoare?

Îți propun să pornim împreună acest drum.
Scrie-mi în privat și hai să stabilim o ședință de psihoterapie. Să lucrăm la echilibrul tău — înainte ca lumea dinăuntru să se prăbușească.