26/11/2025
Cafeaua din dimineața asta a venit cu o mică observație revelatoare privind numitorul comun al pacienților mei. Cât de mulți dintre oamenii cu care lucrez poartă, sub zâmbete și „sunt bine”, o formă de anxietate...Unii vin cu atacuri de panică evidente, cu inima care o ia razna parcă din senin. Alții, cu corpuri ce devin câmpuri de luptă. Astfel, fiecare senzație fizică pare o amenințare. O boală. Pentru mulți, anxietatea se îmbracă în perfecționism, în OCD, în gânduri care nu se mai opresc nici la 3 dimineața. Cei dragi o confundă ușor cu „sensibilitate”, cu „slăbiciune”, cu „îți faci prea multe filme”. Și prietenul tuturor: "Nu te mai gândi la asta".
Din afară, pare doar o exagerare. Dinăuntru, însă, simți cm somnul nu mai e somn, palpitația e palpitație, cm stomacul se strânge fără un motiv clar. Cum amorțeala pune stăpânire pe viața ta. Dar poate cea mai grea nu e atât intensitatea simptomelor, ci singurătatea lor: senzația că „nu e chiar atât de grav” cât să ceri ajutor, dar nu e nici o perspectivă să trăiești așa la nesfârșit.
Dacă ai în jurul tău pe cineva care suferă de anxietate, transformă „hai că nu e nimic”, într-un „te cred”. Nu-i minimiza trăirile - „alții au probleme mai mari”, nu-i ironiza simptomele. În primă fază, ajută mai mult un „văd că ți-e greu, sunt aici, vrei să îmi povestești?” decât zece soluții rapide din rețetele de le tot văd pe aici, pe rețelele de socializare. Uneori, sprijinul înseamnă să stai lângă, să respirați împreună, să-l ajuți să caute informații corecte sau un specialist potrivit. Nu să îl tragi de mână să „se adune”. Ușor, ușor, un om care se simte înțeles poate fi ghidat către o formă de terapie sau de ajutor care chiar îi face bine.
Iar dacă tu ești cel care se regăsește în rândurile de mai sus, poate primul pas este să iei în serios ce ți se întâmplă, nu să te cerți pentru asta. Să recunoști: „Ce trăiesc eu contează, nu e doar ‘în capul meu’.” Următorul pas poate fi să vorbești cu o persoană de încredere, nu doar cu vocea critică din mintea ta. Apoi, să cauți un specialist - medic, psihoterapeut - cu care să pui cap la cap simptomele, istoria lor, ce declanșează, ce le mai calmează. Nu trebuie să știi din start „ce terapie ți se potrivește”; e suficient să nu mai porți singur totul. Anxietatea nu dispare dintr-o dată, dar poate deveni gestionabilă când nu mai lupți cu ea în tăcere.
Pregătesc pentru 2026 un grup de terapie dedicat anxietății – un spațiu în care să înțelegem împreună ce se întâmplă, să lucrăm cu gândurile și cu corpul și să construim, pas cu pas, mai multă liniște care chiar te lasă să respiri.
Ce spui? Ai participa?
