23/10/2025
Renunțarea la sine nu se întâmplă brusc, ci treptat. La început este un proces subtil, în care începi să te adaptezi din ce în ce mai mult la nevoile și așteptările celorlalți, până când pierzi contactul cu propriile tale dorințe, emoții și limite.
Renunți la tine atunci când spui „da” pentru a evita un conflict, deși în tine e un „nu” clar. Când îți ascunzi nemulțumirile ca să nu deranjezi, când te străduiești să fii „cum trebuie” pentru a fi plăcut, acceptat sau iubit.
În timp, această adaptare continuă te deconectează de tine. Nu mai știi ce simți cu adevărat, ce îți dorești sau ce ai nevoie. Apare epuizarea, golul interior, sentimentul de confuzie — „nu mai știu cine sunt”.
Din perspectivă psihologică, renunțarea la sine este un mecanism de supraviețuire. Este o formă de protecție învățată, menită să evite durerea respingerii sau a conflictului. Însă, pe termen lung, acest mecanism devine o sursă de suferință, pentru că te ține departe de autenticitate și de o relație reală cu tine însuți.
Procesul de reconectare începe atunci când devii conștient că te-ai pierdut. Când începi să observi unde spui „da” din teamă și nu din alegere, când începi să îți acorzi permisiunea de a avea limite, de a simți, de a greși.
A te alege pe tine înseamnă să îți asumi nevoile, emoțiile și valorile proprii ca fiind valide. Înseamnă să construiești o relație sigură și blândă cu tine, pentru ca și relațiile tale cu ceilalți să devină mai autentice.
