02/02/2026
Vorbesc în ultima vreme cu oameni care sunt obosiți de spiritualitate tocmai pentru că au transformat-o într-un proiect de performanță. Încă un curs, încă o tehnică, încă o inițiere, încă un "nivel". Egoul se strecoară fin și face din ceva simplu o cursă fără linie de sosire.
Ne place să complicăm. Parcă dacă e greu, dacă e sofisticat, dacă e plin de concepte și termeni, atunci sigur e valoros. Când, de fapt, cele mai profunde adevăruri sunt dezarmant de simple. Poate tocmai de aceea greu de acceptat.
Există această fantezie că spiritualitatea ne face evoluați, speciali, diferiți, uneori chiar deasupra altora. Că ne oferă control și putere. Dar asta e deja o rătăcire. E o îndepărtare de Adevăr. Spiritualitatea autentică nu te face supraom, ci te face OM: mai blând, mai prezent, mai responsabil,
mai capabil să iubești.
Nu e despre a citi minți, ci despre a-ți asculta propria inimă. Nu e despre a mișca obiecte cu gândul, ci despre a-ți liniști mintea.
Este despre a nu te răni pe tine. Despre a ierta.
Este despre Dumnezeu, iubire și pace. Atât. Restul sunt decoruri.
Poate că oboseala oamenilor nu este legată de spiritualitate, ci de spiritualitatea complicată. Pentru că spiritualitatea reală nu te epuizează. Te așază. Te întoarce acasă. 🤍