08/01/2025
Astăzi, pentru mine, este prima zi de muncă din an și mă bucur că mă găsește în spațiul profesional care mă împlinește pe deplin. De anul acesta voi fi doar aici, în cabinet, sau în contexte în care să îmbrac haina de psiholog, dezvoltându-mi în continuare competențele în această zonă.
Cu toate că mi-am deschis cabinetul în 2021, am lucrat în ultimii 6 ani și ca om de resurse umane, având experiență în cadrul unor firme și industrii diferite. Astfel, ultimii 4 ani au fost o adevărată provocare, având câte două job-uri în paralel. Înainte, după programul de muncă și uneori chiar și în weekend-uri, eram prezentă în cabinet, dorind mereu să rămân cât se poate de abilă și competentă în ambele părți. La început nu am simțit vreo presiune sau oboseală, întocmai pentru că îmi plăcea mult domeniul resurselor umane, o latură din psihologia muncii pe care am descoperit-o încă din facultate. Ulterior, însă, a început să devină pentru mine tot mai evident că mă regăsesc doar în anumite părți ale job-ului, în special în interacțiunea 1 la 1 cu candidații. Am putut să accept că nu tot ceea ce implică un job trebuie să fie plăcut sau frumos, mi-am concentrat mult timp atenția spre ceea ce îmi aducea satisfacție, însă totuși au apărut niște gânduri atât de persistente, încât observam că nu mai sunt dispusă să mă implic suficient.
Timp de 4 ani am reușit în ritmul acesta, și sunt recunoscătoare pentru oameni și experiențe, însă nu am putut să ignor consecințele evidente din plan psihic, precum burn-out-ul sau episoadele de anxietate prin care am trecut.
În tot acest timp, existau două tipuri de scheme cognitive în mintea mea, care, pe cât erau de puternice, pe atât erau de contradictorii. Prima îmi spunea că am nevoie de o stabilitate, că nu pot renunța la un job 9-17 cu un venit sigur și că făcând lucrurile în felul acesta, complicat, o să reușesc. Cea de-a doua, îmi spunea că sunt făcută pentru meseria de psiholog și că dacă mi-aș canaliza toată atenția și energia acolo, fără vreun alt angajament, aș putea deveni un adevărat profesionist. Acest gând îmi era întreținut și de faptul că, spre deosebire de alte activități, niciodată nu se punea problema să fiu prea obosită sau fără chef pentru a merge la cabinet. Dimpotrivă, de abia așteptam.
Anul trecut, însă, într-un context nefavorabil al pieței IT în care lucram, am încheiat ultima colaborare în resurse umane. Am zis că e bine că s-a întâmplat așa, că e pasul pe care nu am avut niciodată curajul să îl fac și că, în sfârșit mă voi concentra doar pe cabinet. Nu a durat mult, iar prima schema despre care vă spuneam mai sus s-a reactivat și, ca o paranteză, nu e muncă ușoară să scapi de tiparele vechi de gândire 🙂. Am început să aplic, din nou, la câteva job-uri de resurse umane, dar la fiecare discuție aveam tendința să întreb: “Dar oare ceva programe de consiliere pentru angajați nu ați dori să introduceți pe viitor? Oare pentru suport psihologic în această firmă nu aveți nevoie de cineva?”. Și cu toate că nu primeam răspunsurile așteptate, au apărut alte răspunsuri, pentru mine, care să îi dea mai multă putere schemei cognitive care îmi spune că sunt făcută pentru meseria de psiholog și că drumul meu de acum trebuie să o ia într-o singură direcție.
Deci, iată-mă la început de 2025, mai încrezătoare și mai dornică să fiu aici, decât oricând. Parcursul ultimilor ani îmi justifică, cu atât mai mult, bucuria acestui început, dacă l-aș putea numi așa.
Ne vedem în continuare cu conținut din sfera psihologiei și cu muuultă conștientizare în ceea ce privește importanța sănătății mintale.
