22/03/2026
Cei cu diagnostic și patologie cronica, va rog fiți f atenți și cititi, visionati cu mare grijă.
A. I nu este și nu va fi niciodată substituent sau echivalent cu un om, o persoana cu emoții și descernamant. Un reminder sau îndrumar poate, strict tehnic dar nu va autosabota ți si amagiti, tratați cu ajutorul A. I. Șansele sunt fff mari sa ajungeți într o criza și o firma și mai avansata a bolii, suferinței. 🙏😇
https://www.facebook.com/share/p/1GVQ2eA1DD/
COMUNICAT DE PRESĂ – pentru difuzare imediată București, 20.03.2026
Celebra psihiatră Cristina Kossyvakis și psiholog Radu Leca lansează o lucrare despre impactul inteligenței artificiale asupra pacienților psihiatrici: între promisiunea intervențiilor personalizate și riscul de a confunda suportul digital cu îngrijirea reală
Într-un moment în care inteligența artificială (AI) trece de la „subiect de viitor” la infrastructură prezentă în viața de zi cu zi, practica din sănătatea mintală se află într-un punct sensibil: pacienții își caută răspunsuri online, apar aplicații care promit evaluări rapide ale stării emoționale, iar unele servicii de telemedicină încearcă să automatizeze trierea și monitorizarea simptomelor. În acest context, psihiatra Cristina Kossyvakis și psihologul Radu Leca anunță publicarea lucrării „Impactul AI asupra pacienților psihiatrici”, o analiză amplă și accesibilă despre modul în care AI influențează pacientul psihiatric, relația terapeutică și deciziile clinice. Lucrarea propune un cadru clar de înțelegere a avantajelor, limitelor și riscurilor, cu o miză practică: cm putem folosi tehnologia ca sprijin fără a dilua actul terapeutic și fără a pune presiuni suplimentare pe persoane deja vulnerabile.
Lucrarea apare într-o perioadă în care publicul larg se intersectează cu AI mai des decât își dă seama: de la recomandări de conținut și publicitate „personalizată”, până la chatboți de suport emoțional, aplicații de meditație cu algoritmi adaptivi sau instrumente care promit să detecteze depresia pe baza vocii ori a tiparelor de scriere. Pentru pacienții psihiatrici, această „ambientă digitală” poate fi uneori un ajutor, alteori un factor de stres, confuzie sau chiar de agravare a simptomelor, în funcție de diagnostic, de momentul evolutiv al bolii și de calitatea suportului social și medical. În paginile lucrării, Kossyvakis și Leca descriu limpede cm aceeași tehnologie poate produce efecte opuse: pentru un pacient cu anxietate, o aplicație de monitorizare poate oferi structură și sentiment de control; pentru un pacient cu idei delirante, aceleași mecanisme de interpretare automată pot alimenta convingeri eronate, mai ales când sunt combinate cu dezinformare și cu izolarea socială.
Un punct central al lucrării este distincția dintre AI ca instrument și AI ca substitut. Autorii subliniază că tehnologia poate fi extrem de valoroasă ca suport: remindere pentru medicație, jurnale digitale de simptome, algoritmi de triere în centre aglomerate, analize statistice pentru cercetare, sisteme de programare și follow-up care reduc abandonul tratamentului, sau platforme de telepsihiatrie care cresc accesul în zone defavorizate. Însă, avertizează ei, atunci când AI este prezentată drept „terapeut complet” sau „diagnostic instant”, se intră într-o zonă riscantă, în care nu doar acuratețea e în joc, ci și siguranța pacientului, calitatea alianței terapeutice și responsabilitatea deciziei clinice. În sănătatea mintală, nu contează doar „ce” se spune, ci și „cum”, „când” și „de ce” — iar aceste nuanțe sunt greu de capturat fără context uman real.
Lucrarea vorbește pe înțelesul publicului și despre un aspect adesea trecut cu vederea: efectul psihologic al tehnologiei asupra identității pacientului. În mod practic, o persoană care primește frecvent feedback automat („pare că ești deprimat”, „ești la risc”, „ai un tipar negativ”) poate ajunge să se definească exclusiv prin scoruri, grafice și etichete. Pentru unii, asta poate fi un sprijin; pentru alții, poate genera hipervigilență, auto-stigmatizare sau o dependență de confirmări externe. Autorii discută despre cm „măsurarea” constantă a dispoziției poate schimba dispoziția în sine, mai ales în tulburările anxioase și obsesiv-compulsive, unde nevoia de certitudine poate deveni o capcană. În același timp, recunosc și partea bună: pentru pacienți care nu știu să-și observe simptomele sau nu le pot pune în cuvinte, un jurnal ghidat sau un set de întrebări bine concepute poate facilita discuția cu clinicianul și poate face tratamentul mai eficient.
Pe plan clinic, Kossyvakis și Leca aduc în discuție problema bias-ului algoritmic și a generalizărilor periculoase. AI învață din date, iar datele pot fi incomplete, inegale sau nereprezentative. Dacă un instrument de evaluare a riscului suicidar este antrenat predominant pe populații din anumite regiuni, cu anumite obiceiuri de comunicare și acces la servicii, rezultatele pot deveni înșelătoare când sunt aplicate altor grupuri. Un algoritm poate „prinde” corelații false (de pildă, un anumit stil de scriere asociat cu depresia într-un set de date, dar care în alt context cultural înseamnă altceva). În sănătatea mintală, astfel de erori nu sunt doar statistici; ele pot afecta decizii de tratament, pot crește stigmatizarea și pot amplifica neîncrederea în sistemul medical.
Un alt capitol important al lucrării este dedicat confidențialității și intimității psihologice. Autorii subliniază că informațiile legate de sănătatea mintală sunt printre cele mai sensibile date personale. Într-un ecosistem digital în care multe aplicații monetizează atenția sau datele, pacienții pot ajunge să-și expună involuntar vulnerabilitățile. Lucrarea descrie riscurile practice ale „consimțământului de tip click”: utilizatorul acceptă termeni lungi fără să înțeleagă ce se colectează, unde se stochează, cine are acces și cm se folosesc datele pentru profilare. Pentru o persoană cu tulburare psihotică, paranoia poate fi accentuată când află că aplicația „știe prea multe”; pentru o persoană cu depresie, sentimentul de lipsă de control se poate intensifica. Kossyvakis și Leca propun o abordare simplă și pragmatică: transparență reală, opțiuni clare de dezactivare a colectării și o comunicare onestă între clinician și pacient despre ce instrumente digitale sunt recomandate și de ce.
Relația terapeutică rămâne, în viziunea autorilor, o zonă pe care AI o poate susține, dar nu o poate înlocui. În lucrare sunt explicate, cu exemple, diferențele dintre o conversație terapeutică și o conversație „plauzibilă” generată de un sistem automat. Un pacient poate simți alinare temporară dintr-un dialog bine formulat, dar terapia nu înseamnă doar validare: înseamnă formulare de ipoteze, confruntare blândă a distorsiunilor, ajustarea intervenției la istoria de viață, la resursele reale și la riscurile specifice. Aici apare unul dintre cele mai delicate puncte: dacă pacientul dezvoltă o dependență de chat, evită întâlnirea cu realitatea și cu relațiile umane, sau folosește AI ca refugiu constant, e posibil ca unele simptome să fie menținute, nu ameliorate. Autorii nu demonizează tehnologia; dimpotrivă, o pun „la locul ei” într-un plan de îngrijire centrat pe om.
Lucrarea abordează și un subiect de interes pentru spitale și clinici: trierea și eficientizarea fluxurilor de lucru. În servicii supraîncărcate, AI poate ajuta la programări, la prioritizarea cazurilor urgente, la detectarea ratelor crescute de neprezentare și la automatizarea unor sarcini administrative. E o promisiune reală: mai mult timp pentru contact uman, mai puțină birocrație, acces mai rapid. Dar autorii avertizează asupra riscului de a transforma pacientul în „scor” și de a trata eficiența ca scop în sine. În sănătatea mintală, ceea ce pare „neurgent” pe hârtie poate ascunde o criză. De aceea, lucrarea insistă pe ideea de supraveghere clinică: AI poate sugera, dar decizia trebuie să rămână responsabilă și verificabilă.
În plan educațional, „Impactul AI asupra pacientilor psihiatrici” vorbește și despre alfabetizarea digitală ca formă de prevenție. Pacienții au nevoie să știe să diferențieze între conținut de calitate și pseudoștiință, între suport general și recomandare medicală, între un instrument de auto-monitorizare și un diagnostic. Autorii propun includerea unor discuții scurte, practice, în consultație: ce aplicații folosește pacientul, ce caută online, ce interpretări își face, ce anxietăți îi declanșează fluxul de informație. O astfel de conversație, de câteva minute, poate preveni multe neînțelegeri și poate întări alianța terapeutică: pacientul se simte văzut în realitatea lui, nu „certat” că folosește internetul.
Un element distinctiv al lucrării este echilibrul între optimism și prudență. Kossyvakis și Leca recunosc potențialul AI în cercetare identificarea tiparelor, predicția recăderilor, personalizarea intervențiilor, dezvoltarea instrumentelor pentru zone fără acces la specialiști. În același timp, subliniază că „mai multă tehnologie” nu înseamnă automat „mai multă sănătate”. În psihiatre, riscul nu e doar o eroare de calcul; e o relație pierdută, un pacient care se simte redus la o etichetă, sau o decizie luată prea repede pe baza unei recomandări automate. Pe scurt, autorii propun o etică simplă: să folosim AI ca să creștem calitatea îngrijirii, nu ca să o diluăm.
„Mereu poți mai mult, alături de oamenii potriviți”, declară Cristina Kossyvakis. „Un articol bine făcut, contine cel puțin două minți”, adaugă Radu Leca. Împreună, cei doi arată că discuția despre AI în sănătatea mintală nu este un moft tehnologic, ci o realitate care cere reguli clare, limbaj comun între specialiști și public și o atenție autentică la experiența pacientului. Lucrarea se adresează atât profesioniștilor psihiatri, psihologi, psihoterapeuți, medici de familie cât și pacienților și aparținătorilor care vor să înțeleagă ce e util, ce e marketing și ce e periculos.
Ce spun autorii ideii articolului.
Cristina Kossyvakis: o lucrare stufoasă, si cu emoție multă.
Radu Leca psihologul care scrie, recunoaște: elegantă și atrăgătoare lucrare.
Despre lucrare
„Impactul AI asupra pacientilor psihiatrici” explorează impactul AI asupra pacienților psihiatrici prin prisma clinică, psihologică și socială, discutând aplicații utile, limite, riscuri, aspecte etice și recomandări practice pentru utilizare responsabilă.
Link în comentarii
