Reiki Bistrita

Reiki Bistrita Reiki îți oferă șansa unică de a-ți îndeplini potențialul prin accesarea energiilor vindecătoare. La ce ajută terapia Reiki?

Practicată pentru prima data în Japonia, terapia Reiki este echivalentul acupuncturii din China, ambele bazându-se pe principiul manipularii energiei universale despre care se spune ca restabileste echilibrul și reda sanatatea. O ședintă de Reiki canalizează energia universală și o transferă cu ajutorul mainilor în mai multe părți ale corpului pacientului. Terapia decurge astfel: pacientul se așează pe spate, pe o masă de masaj unde mainile terapeutului vor fi asezate in 12 poziții diferite (sau lăsându-se ghidat de intuiția personală) , începând de la nivelul capului, apoi deplasându-se către zona pieptului, urmând ca pacientul să se așeze pe burta, pentru a se efectua terapia și la nivelul spatelui. O sedintă de terapie durează între 45 si 75 de minute, iar majoritatea pacienților descriu senzația resimtită pe parcursul acesteia ca fiind una de caldură. Deoarece pe parcursul unei ședințe de terapie Reiki pacienții se relaxeaza si îmbrățișează o senzatie de odihnă profundă, terapia este din ce în ce mai folosită și mai apreciat. Terapia Reiki este folosită în tratarea multor afecțiuni însă nu garantează vindecarea acestora. Aceasta se concentrează mai mult pe vindecarea spiritului care poate duce ulterior la vindecarea corpului. Cele mai frecvente afeciuni tratate cu ajutorul terapiei Reiki sunt bolile de inima, afecțiuni ale nervilor, tumorile necanceroase, bolile de piele necontagioase, bolile digestive și cele ginecologice, bolile sistemului endocrin, reumatismul si afecțiunile psihosomatice. Terapia este folosită și ca metoda de reducere și prevenire a stresului. Fiind o metodă noninvazivă, terapia Reiki este ușor de aplicat și nu are efecte secundare. Aceasta nu necesită aparatură specială ori cunoștințe medicale și mai ales, nu necesită dezbracarea pacientului, aceasta put nd fi aplicată într-o multitudine de situații.

În plus, terapia Reiki poate deveni un stil de viață, această putând fi folosită și doar ca metodă de meditatie si relaxare.

Îmbrătisând principiul Reiki ne putem îmbunătăți calitatea vieții cât și relațiile cu cei din jur.

De ce ai alege terapia Reiki ? Dacă îți dorești o metodă naturală și non-invazivă de echilibrare a energiei și de îmbună...
15/02/2025

De ce ai alege terapia Reiki ?
Dacă îți dorești o metodă naturală și non-invazivă de echilibrare a energiei și de îmbunătățire a stării de bine, ai posibilitatea să alegi terapia Reiki.
Iată câteva motive principale:

🔹 Reducerea stresului și anxietății – Reiki ajută la relaxare profundă, oferind o stare de liniște interioară.
🔹 Eliberarea blocajelor energetice – Echilibrează fluxul de energie din corp, facilitând vindecarea emoțională și fizică.
🔹 Ameliorarea durerii – Mulți oameni raportează o reducere a durerilor cronice și a tensiunii musculare.
🔹 Sprijin emoțional – Poate ajuta în perioade de schimbări majore, pierderi sau depresie.
🔹 Creșterea vitalității și clarității mentale – Mulți practicanți simt o stare de echilibru și o conectare mai profundă cu sine.
🔹 Complementar altor terapii – Poate fi folosit alături de tratamente medicale pentru recuperare mai rapidă.

Alte beneficiile Reiki
Ajută corpul să se autovindece
Elimină durerea
Reduce stresul, anxietatea, frustrarea
Echilibrează organele şi glandele
Oferă echilibru emoțional şi mental
Echilibrează sistemul nervos
Echilibrează energiile organismului
Accelerează procesele de vindecare prin stimularea sistemului imun
Detoxifică şi curăță corpul, purifică totodată şi chakrele
Curăță şi elimină blocajele energetice
Diminuază efectele secundare ale medicamentelor
Reducerea consumului de medicamente
Creşte conştiința spirituală
Dezvoltă compasi unea şi respectul pentru viață
Aduce o mare bucurie, pace interioară şi echilibru
Creşte intuiția, creativitatea, gândirea logică, clară
Aduce exact ceea ce este necesar în viaĠa practicantului în acel moment
Nu are efecte nocive sau dăunătoare
Nu crează dependență

✨ Reiki este mai mult decât o tehnică de relaxare – este o experiență holistică de vindecare! Ai încercat vreodată? 😊

14/11/2024

„Doamne, fie ca eu să fiu deschis mereu către Ghidarea Divină care îmi indică în ce fel îi pot ajuta pe alții, iar când eu sunt cel care are nevoie de ajutor, ghidează-mă, te rog, către cei pe care TU îi consideri cei mai potriviți în acest sens.
Îți sunt profund recunoscător pentru faptul că ne ocrotești mereu cu Iubire pe toți cei care trăim pe Pământ. Deseori noi nu înțelegem de ce trebuie să trecem prin încercări dificile; în astfel de momente, ajută-mă să-mi păstrez credința în Tine.
Fie ca eu să fiu întotdeauna ghidat să duc o viață în serviciul Binelui comun, să fac alegeri care servesc umanitatea, precum și evoluția mea spirituală."

𝙄𝙣𝙫𝙤𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙖 𝘼𝙧𝙝𝙖𝙣𝙜𝙝𝙚𝙡𝙪𝙞 𝙂𝙖𝙗𝙧𝙞𝙚𝙡 𝙨̦𝙞 𝙈𝙞𝙝𝙖𝙞𝙡𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑢𝑙  𝐺𝑎𝑏𝑟𝑖𝑒𝑙 𝑛𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑝𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑢𝑙 𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖𝑡𝑢𝑎𝑙, 𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑖̂𝑚𝑏𝑢𝑛...
08/11/2024

𝙄𝙣𝙫𝙤𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙖 𝘼𝙧𝙝𝙖𝙣𝙜𝙝𝙚𝙡𝙪𝙞 𝙂𝙖𝙗𝙧𝙞𝙚𝙡 𝙨̦𝙞 𝙈𝙞𝙝𝙖𝙞𝙡
𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑢𝑙 𝐺𝑎𝑏𝑟𝑖𝑒𝑙 𝑛𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑝𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑢𝑙 𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖𝑡𝑢𝑎𝑙, 𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑖̂𝑚𝑏𝑢𝑛𝑎̆𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑚 𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑛𝑒 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒 𝑚𝑒𝑠𝑎𝑗𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑎𝑟𝑢𝑟𝑖 𝐷𝑖𝑣𝑖𝑛𝑒.
𝑹𝒖𝒈𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒄𝒂̆𝒕𝒓𝒆 𝑨𝒉𝒂𝒏𝒈𝒉𝒆𝒍𝒖𝒍 𝑮𝒂𝒃𝒓𝒊𝒆𝒍.
𝐼̂𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑐𝑒𝑙 𝐴𝑡𝑜𝑡𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝐷𝑎̆𝑡𝑎̆𝑡𝑜𝑟, 𝑡𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑚 𝑝𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒 𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙 𝐺𝑎𝑏𝑟𝑖𝑒𝑙, 𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙 𝑎𝑙 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑁𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑚𝑎̆ 𝑐𝑢𝑓𝑢𝑛𝑑𝑎 𝑖̂𝑛 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖 𝑒𝑡𝑒𝑟𝑛𝑒 𝑎 𝐶𝑟𝑒𝑎𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙 𝐺𝑎𝑏𝑟𝑖𝑒𝑙, 𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚 𝑠𝑖𝑛𝑐𝑒𝑟 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠, 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑐𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑒 𝑝𝑢𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑡 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔 𝑐𝑢𝑣𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢, 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡, 𝑠𝑎̆ 𝑔𝑎̆𝑠𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑖𝑡𝑒 𝑚𝑜𝑑𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑎-𝑚𝑖 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑖𝑑𝑒𝑖𝑙𝑒, 𝑠𝑒𝑛𝑡𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑒𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑝𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢𝑙 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟 𝑐𝑢 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡𝑖𝑣 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑎 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑣𝑖𝑑𝑢𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑡 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑟𝑚𝑒𝑧 𝑣𝑜𝑐𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑖𝑖. 𝐴𝑑𝑢-𝑚𝑖 𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖𝑒 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒, 𝑙𝑎 𝑓𝑒𝑙 𝑙𝑎 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑙𝑒.
𝐼̂𝑡̦𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐.
𝑆𝑓𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑙 𝑛𝑒 𝑐𝑎̆𝑙𝑎̆𝑢𝑧𝑒𝑠̦𝑡𝑒, 𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑛𝑒𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡 𝑝𝑒 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑖𝑎, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑝𝑖𝑒𝑟𝑑𝑢𝑡̦𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑚𝑜𝑙𝑖𝑡̦𝑖, 𝑒𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑔𝑎𝑡𝑖𝑣𝑒, 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟.
𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑖̂𝑛𝑔𝑒𝑟 𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑒𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑙 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖, 𝑎𝑙 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑚 𝑚𝑖𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆,
𝑛𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑜𝑏𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑚 𝑟𝑎̆𝑏𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑜𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑒𝑖.
𝑹𝒖𝒈𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒄𝒂̆𝒕𝒓𝒆 𝑨𝒉𝒂𝒏𝒈𝒉𝒆𝒍𝒖𝒍 𝑴𝒊𝒉𝒂𝒊𝒍
𝐼̂𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑐𝑒𝑙 𝐴𝑡𝑜𝑡𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐 𝑠̦𝑖 𝑉𝑖𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑜𝑠, 𝑡𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑚
𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑒 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑙. 𝑇𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑢𝑚𝑖, 𝑠𝑎̆ 𝑔𝑎̆𝑠𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢, 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑒𝑟𝑛 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑏𝑖𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑟𝑚𝑒𝑧 𝑐𝑢 𝑖̂𝑛𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑎𝑐𝑒 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑓𝑎𝑐.
𝐸𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑡𝑒𝑎𝑚𝑎, 𝑖̂𝑛𝑑𝑜𝑖𝑎𝑙𝑎, 𝑛𝑒𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑓𝑢𝑛𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑚𝑒𝑙𝑒, 𝑠̦𝑖 𝑑𝑎̆-𝑚𝑖 𝑐𝑟𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑚𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎. 𝐴𝑗𝑢𝑡𝑎̆-𝑚𝑎̆, 𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑐𝑎 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑔𝑎̆𝑠𝑒𝑠𝑐 𝑒𝑛𝑒𝑟𝑔𝑖𝑎 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑙𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑐𝑢 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑒𝑡̦𝑒 𝑠̦𝑖 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑒.
𝐼̂𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑇𝑎𝑡𝑎̆𝑙𝑢𝑖 𝐶𝑒𝑟𝑒𝑠𝑐, 𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑒 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑙 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑖, 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑑𝑒𝑚 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒.
𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑒 𝐺𝑎𝑏𝑟𝑖𝑒𝑙 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑖 𝑖̂𝑛 𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑎̆-𝑚𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒.
𝐴𝑟ℎ𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑒 𝑅𝑎𝑓𝑎𝑒𝑙 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑖 𝑖̂𝑛 𝑠𝑡𝑎̂𝑛𝑔𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎̆-𝑚𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑠/𝑎̆.
𝑉𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐.

AURA (câmpul nostru energetic) își schimbă culoarea și dimensiunea în funcție de emoțiile noastre.Tot ce exista în unive...
05/09/2024

AURA (câmpul nostru energetic) își schimbă culoarea și dimensiunea în funcție de emoțiile noastre.
Tot ce exista în univers emite o vibrație.
Cu cât vibrația este mai înaltă, cu atât este mai puternica.
Pentru că sunt energie, și emoțiile emit vibrație.
Aceste vibrații emoționale interacționează cu câmpurile enegetice ale corpului și au efecte care pot fi simțite.
AURA noastră colorează totul în jurul nostru.
Este ca și cm am pune ochelari colorați și apoi am experimenta totul ca fiind colorat de acest câmp de energie.
Oamenii dominați de frică percep lumea ca pe un tărâm al pericolului, o amenințare, o lume înspăimântătoare ce se află mereu în pericol. Când merg pe stradă în acest câmp energetic ei văd pericolul oriunde în jurul lor.
Încercând să schimbăm lumea, pe cei din jurul nostru, nu vom diminua energia fricii, PENTRU CĂ ACEASTA VINE DIN PROPRIUL NOSTRU CÂMP ENERGETIC.
Mintea, prin energia să vibrațională, își transmite starea bazală pe o DISTANȚĂ NELIMITATĂ. Aceasta înseamnă că noi îi afectăm pe ceilalți în mod obișnuit fără să ne dăm seama, prin gândurile noastre și starea noastră emoțională.
Pentru că EMOTIILE EMIT UN CÂMP DE ENERGIE VIBRAȚIONAL, acesta influențează și determină persoanele existente în viața noastră.
Evenimentele de viața ajung să fie influențate de EMOTIILE noastre reprimare și suprimate la nivel psihic.
Astfel, furia atrage gânduri încărcate de furie.
Regula de aur a universului fizic este aceea că "ceea ce se aseamănă se adună"
Persoanele care se complac în apatie aduc în viață lor circumstanțe care întrețin sărăcia,
iar cele care degajă un aer de prosperitate atrag în existența lor abundența.

Emoțiile și ReikiO practică ce dă rezultate imediat este folosirea simbolurilor Reiki pentru eliberarea, dizolvarea unor...
13/01/2024

Emoțiile și Reiki
O practică ce dă rezultate imediat este folosirea simbolurilor Reiki pentru eliberarea, dizolvarea unor emoții de joasă frecvență și înlocuirea lor cu emoții elevate, echilibrate.

Atunci când simţi teamã, centrul 1-Chakra-Rãdãcină,
al nevoilor materiale, este imediat afectat. Frica îţi zdruncinã sentimentul de siguranţã, te dezrãdãcineazã de viaţa pe care o trãieşti. Iar de aici, o posibilã reacţie în lanţ: blocaje şi la centrii energetici 2 Chakra Sacralã, a creativitãţii şi 3 Chakra Plexului Solar, a identitãţii personale.

Pe scurt, frica necontrolatã: te ţine în nesiguranţã, în imposibilitatea de a merge înainte pe drumul potrivit pentru tine îţi seacã resursele de creativitate, pofta de viaţa îţi furã puterea personalã, capacitatea de a te cunoaşte cu adevãrat şi de a te accepta în totalitate.

Se folosesc simbolurile:
Cho Ku Rei, Sei Hi Ki, Rama cu intenția de a dizolva frica.

Și rostim următoarele afirmații:

Pentru: - centrul 1-Chakra-Rãdãcină, baza coloanei vertebrale, roșu:
Corpul meu se află în siguranță indiferent cm mă simt. Mă simt în siguranță în această viață, în acest Univers. Sunt pământul. Sunt creativitate.

Pentru: centrul energetic - 2 Chakra Sacralã, două degete sub ombilic, portocaliu vibrant: ”Sunt înconjurat de dragoste și susținere din partea tuturor ființelor din viața mea. Totul și toți cei care au formă fizică sunt aici pentru a mă susține pe mine în formă fizică.

Pentru centrul energetic - 3 Chakra Plexului Solar, plex solar, galben:
Toate sentimentele mele sunt în siguranță. Eu aleg ce anume să gândesc și cm șă îmi folosesc energia. Aleg cu blândețe gânduri pozitive și sentimente care mă susțin să navighez prin viață cu ușurință și stabilitate. Îmi lărgesc conștiența cu fiecare zi care trece.

În mintea noastră sunt generate zilnic zeci de mii de gânduri.

Alegerea cu privire la lucrurile cărora le că acordăm atenție este determinata de sursa opiniilor noastre.

De deciziile și gândurile arhetipale care se află în temeiul ființei noastre. De unele dintre aceste opinii profunde suntem conștienți de altele nu.

Folosirea simbolurilor Reiki în combinație cu afirmații arhetipale poate ridica vălul și revela opinii false despre viață și despre noi înșine pe care le avem încă de la naștere.

11/10/2023

Sf Luca al Crimeei:
“Fă-ți inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază și te roagă. Prin credința în Dumnezeu viața noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară neprețuită….”

Existența chakrelor nu mai poate fi contestată in ziua de astăzi.Chakrele pot fi văzute și detectate prin utilizarea de ...
08/09/2023

Existența chakrelor nu mai poate fi contestată in ziua de astăzi.

Chakrele pot fi văzute și detectate prin utilizarea de aparate de biofeedback și/sau de oameni ce au dezvoltată capacitatea de a citi și interperta aura oamenilor.

Dezechilibrele la nivel de chakre au infleunță evindente atât la nivel fizic cât și la nivel mental/emoțional:

💓 Chakra Rădăcină (Muladhara):
Fizic: Probleme digestive, dureri de spate sau probleme ale picioarelor.
Emoțional: Sentimente de nesiguranță, anxietate, frică, lipsă de încredere în sine.

💓 Chakra Sacrală (Svadhisthana):
Fizic: Probleme reproductive, dureri lombare, probleme urinare.
Emoțional: Probleme legate de creativitate, dependență, depresie, emoții reprimate.

💓 Chakra Plexului Solar (Manipura):
Fizic: Probleme digestive, afecțiuni hepatice, diabet.
Emoțional: Lipsa de control, sentimente de furie sau frustrare, lipsa de direcție sau scop.

💓 Chakra Inimii (Anahata):
Fizic: Probleme cardiace, hipertensiune, probleme pulmonare.
Emoțional: Sentimente de tristețe, dificultăți în relații, lipsa empatiei, teama de respingere.

💓 Chakra Gâtului (Vishuddha):
Fizic: Probleme ale gâtului, afecțiuni tiroidiene, probleme dentare.
Emoțional: Probleme de comunicare, teama de a vorbi, dificultăți în exprimarea sentimentelor.

💓Chakra Frontală sau a Al Treilea Ochi (Ajna):
Fizic: Probleme de vedere, dureri de cap, probleme sinusale.
Emoțional: Dificultăți în luarea deciziilor, confuzie, pesimism, lipsa clarității mentale.

💓 Chakra Coroanei (Sahasrara):
Fizic: Probleme neurologice, migrene, probleme de somn.Emoțional: Sentimente de izolare, lipsa de conexiune sau direcție spirituală, depresie.

Pentru terapii și inițieri in tehnica Reiki:
0753 425 459
Maria Doina Moldovan

Energia nu este un concept spiritual imaginar - este o realitate a existenței noastre.Energia  care curge prin noi  și p...
12/08/2023

Energia nu este un concept spiritual imaginar - este o realitate a existenței noastre.

Energia care curge prin noi și pe care o radiem în lume, prin extindere este aceeași pe care o primim înapoi. Ceea ce dăm mai mult sau mai puțin este echivalentul cu ceea ce primim înapoi, astfel începem să ne familiarizam și să înțelegem că vibrația noastră este importantă și este o parte importantă a vindecării interioare.

Cum vine asta?
Dacă suferi, este foarte probabil că vei atrage oameni care suferă.
Dacă nu crezi în propria ta valoare, nici ceilalți oameni nu te vor trata ca și cm ai fi demn de iubire și respect autentic.
Dacă vibrația ta este joasă, grea și întunecată, va fi dificil să atragi oameni și experiențe care au o vibrație mai înaltă, mai ușoară și mai luminoasă.

Pentru ca întregul nostru sine să vibreze la un nivel înalt, să se simtă viu și plin de energie și pozitivitate, este nevoie ca fiecare dintre cele șapte corpuri ale noastre sau straturi ale sinelui să fie în armonie unele cu celelalte.

Informațiile următoare ne aduc aproape de cele șapte corpuri si ne sprijină să înțelegem cm funcționează ele:

Corpul fizic
De regulă percepem un singur corp, corpul fizic.
Acesta este intermediarul dintre sine și lume;
Îl folosim pentru a experimenta, pentru a simți și pentru a experimenta.

Corpul eteric.
Acest corp este legat de emoțiile noastre.
Se spune că se dezvoltă între vârsta de șapte și paisprezece ani, dar poate continua să se schimbe de-a lungul vieții noastre dacă lucrăm îndeaproape cu el.
Acesta corpul unde ne depozităm experiențele emoționale care, mai apoi, ne formează percepția noastră, asupra altor oameni și a lumii.

Corpul astral
Corpul astral este asociat cu rațiunea, intelectul și gândirea logică. Se dezvoltă prin instrucțiunile noastre cu lumea - prin urmare, modul în care ne folosim logica, rațiunea și forța gândirii pozitive depinde foarte mult de cm și unde creștem.
În orice caz, la fel ca toate corpurile, și cel astral se poate dezvolta, iar noi ne putem concentra asupra lui pentru a schimba felul în care gândim și pentru a crea noi tipare, obiceiuri și motivații pentru a învăța și schimba.

Corpul mental
Corpul mental merge cu un pas mai departe de corpul astral; în loc de logică și rațiune aici este vorba de intuiție și putere mentală mai profundă.
Acest lucru nu trebuie să fie ezoteric.
Cu toții avem intuiție; noi toți avem capacitatea de a simți lucruri, de a prezice lucruri și de a ne ridica la nivelul semnalelor oricât de mici pentru a construi o imagine.

Corpul spiritual
Acest corp este despre conexiune.
Când lucrăm cu el, ne deschidem până la conexiune mai profundă cu adevăratul nostru Sine, ajungând până la acea stabilitate și pace care există întotdeauna în noi.

Corpul cosmic
Majoritatea dintre noi experimentăm corpul cosmic la un moment dat, fără să ne dăm seama de acest lucru.
Este nivelul de dincolo de sine și simțim că suntem conectați cu tot ce există.
Poate ai priceput și tu asta stând în natură și simțim că suntem conectați cu tot ceea ce există.
Poate ai simțit și tu asta stând în natură și simțind cm se învârte lumea cu tine, știind că ești parte din ceva mai mare; simțind iubire, căldură sau bunătate pentru un om străin sau poate privind sus la cerul cu stele și dându-ți seama cât de mic ești -într-un mod eliberator, nemaipomenit.

Corpul nirvanic
Acest corp este locul în care experimentăm libertatea supremă.
Un adevărat simț al eliberării - nimic în lume nu ne poate să ne țină jos sau să ne împiedice să fim cine suntem. Atunci când lucrezi cu regularitate și îndeaproape cu acest corp te poți simți liber în orice moment, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Sentimentul de libertate va veni și va trece, dar este întotdeauna posibilă.

Trauma nu există în vid - ne afectează toate cele 7 corpuri pe care le avem. Și pentru fiecare corp joacă un rol în felul în care ne simțim, ne mișcăm, respirăm, acționăm și trăim.

Vindecarea interioară nu poate avea loc dacă doar un singur corp este vindecat.
Trebuie să lucrăm cu toate cele șapte și să permitem să se creeze între ele noi conexiuni.
Corpurile sau straturile sinelui, vizibile și detectabile cu aparatele de biorezonanță, le folosim ca pe un cadru pentru a ne ajuta să ne explorăm pe noi înșine pe deplin.

Sănătate și vibrație cât mai ridicată vă doresc!

Reiki și mâinilePrivește-ți mâinile…la propriu.Cum arată mâinile tale?Sunt frumoase?Îngrijite? Catifelate?Sau sunt munci...
04/03/2023

Reiki și mâinile

Privește-ți mâinile…la propriu.
Cum arată mâinile tale?
Sunt frumoase?
Îngrijite? Catifelate?
Sau sunt muncite? Obosite?
Există tăieturi, zgârieturi, vânătăi? Deformări?

Pentru a practica Reiki aspectul exterior al mâinilor nu contează.
Indiferent cm arată mâinile tale, sunt bune așa cm sunt.
Pentru că de fapt nu le folosim -le lăsăm să fie folosite.

Mâinile noastre sunt multifuncționale. Suntem cu toții destul de familiarizați cu propriile mâini. Le folosim conștient sau inconștient în aproape fiecare moment al vieții noastre. Țin obiecte, creează, scriu, testează, indică. Ne jucăm emoționați cu ele.
Și fac și mai multe lucruri.
Mâinile noastre pot să atingă.
Mâinile noastre pot să simtă.
Mâinile noastre pot să conecteze.

Când vine vorba de Reiki, există un element în plus.
Folosim mâinile în trei moduri inedite:
Pentru a ne conecta - nu doar fizic, ci și energetic.
Pentru a simți - nu doar funcțiile corpului, ci și emoțiile și blocajele energetice.
Pentru a împărtăși - conexiunea noastră cu sursa Reiki.
Expresia ”a da o mână de ajutor” ne este familiară.
Iar în prin Reiki chiar asta facem. Ne ajutăm pe noi înșine si pe alții.
Putem pune mâinile vindecătoare pe oricine și pe orice, în siguranță.
Tot ce trebuie e să învățăm cum, când și în ce fel să ne folosim măinile pentru a
ne tămădui pe noi înșine sau alte persoane și să fi beneficiat în prealabil de acordaj Reiki.
Reiki
Produce o senzație de armonie și echilibru.
Acționează asupra sănătății noastre fizice.
Înlătura blocajele energetice.
Ne simțim mai energici și mai concentrați în timpul zilei.
Este posibil să primi idei intuitive pentru ziua respectivă.
Ne armonizăm mai mult cu universul.
Se simte minunat, beneficiind de o relaxare profundă.

Reiki este potrivit pentru cei interesați de calea vindecării, dornici să îmbrățișeze călătoria căutării și descoperirii vindecătorului propriu interior. Acesta este un dar al instruirii Reiki, acordajului și practicii – înțelegerea, în timp, că nu suntem singuri sau deconectați.

Pentru informații referitoare la Reiki, terapii sau acordaje,
telefon (whatsapp) 0753 425459.
Maria Doina Moldovan

Afirmații pentru a reechilibra fiecare chakră:🔴 PRIMA CHAKRA: Sunt dispus să renunț la toate temerile, grijile și situaț...
18/02/2023

Afirmații pentru a reechilibra fiecare chakră:

🔴 PRIMA CHAKRA: Sunt dispus să renunț la toate temerile, grijile și situațiile legate de bani, cariera, siguranță și securitate. Știu că sunt perfect protejată și că toate nevoile mele sunt acoperite din abundență.

🟠 A DOUA CHAKRA: Îmi eliberez toate dorințele și poftele către lumină. Renunț la orice frici si gânduri negative care ma impiedică să simt pacea, armonia si echilibrul.Toate gândurile şi emoțiile mele curg armonios. Toate dorințele mele sunt perfect echilibrate.

🟡 A TREIA CHAKRA: Sunt dispus să renunț la toate temerile și situațiile care au legătură cu puterea și controlul. Îmi accept pe deplin puterea interioară, este în regulă că am controlul asupra puterii mele și o folosesc spre binele meu suprem şi a celorlalți

🟢 A PATRA CHAKRA: Eliberez voluntar toate temerile și grijile legate de a oferi și de a primi iubire. Inima mea este deschisă și curge liber cu dragoste pentru mine și pentru ceilalți. Îmi permit să dau și să primesc dragoste cu ușurință.

🔵 A cincea CHAKRA: Eliberez voluntar toată frica și negativitatea care mă împiedică să-mi exprim adevărul. Îmi spun cu dragoste adevărul și permit Sinelui Meu Superior să vorbească prin mine. Îmi folosesc cuvintele pentru a crea frumusețe în această lume.

🟣 A ȘASEA CHAKRA: Eliberez voluntar toate temerile de a privi spre trecut, prezent și viitor. Eliberez orice temeri pe care le am de a vedea Adevărul. Viziunea mea este perfect ordonată și luminată de iubire, am incredere in intuiția mea.

⚪️ A ȘAPTEA CHAKRA: Permit luminii să dizolve orice bariere care mă împiedică să primesc înțelepciunea și îndrumarea. Renunț la orice frică și mă deschid pentru a asculta Sufletul şi Sinele Meu Superior.
Sunt in echilibru şi armonie cu tot Universul!!

Unul dintre cele mai frumoase sisteme Reiki, este Karuna,  care presupune vindecarea narurală prin conectare la îngeri, ...
07/06/2022

Unul dintre cele mai frumoase sisteme Reiki, este Karuna, care presupune vindecarea narurală prin conectare la îngeri, arhangheli și lumină.
În limba sanscrita cuvântul "karuna" are semnificația de iubire necondiționată și compasiune.
Sistemul Karuna de vindecare este unul nu numai deosebit de complex, ci și o cale de evoluție spirituală.
Compasiunea presupune înțelegere și iertare.
Înțelegerea presupune cunoaștere iar iertarea presupune iertarea de sine și iertarea celorlalți și chiar a unor evenimente din viață.
Tot în limba sanscrită particula "kar"- comportamentă a cuvântului Karuna- are semnificația de trezire, acceptare și realitate.
Fiecare dintre noi este înzestrat cu o multe daruri divine cu care venim la întrupare, daruri care se completează pe parcursul existenței noastre pe Pământ cu altele, bineînțeles în funcție de strădaniile personale de a face bine, de a ajuta și de q ne purifica.
Dezvoltarea acestor daruri este cât se poate de necesară pe Calea fiecăruia dintre noi și tocmai de aici metodele și simbolurile Karuna ajuta foarte mult.
Ghizii pe care ii primim în urma inițierilor în sistemul Karuna, se implică direct în dezvoltarea acestor daruri și extrasensibilt ăti, la fiecare dintre noi, în funcție de meritele personale.
Extras din cartea KARUNA, R. Vlad Rusu
Pentru inițiere în sistemul Karuna și pentru terapii,
Maria Doina Moldovan
0753425459

Despre Chakre și corpul umanȘcoala Reiki ne învață că acest corp uman, conține șapte centri energetici.Fiecare dintre ac...
07/04/2022

Despre Chakre și corpul uman

Școala Reiki ne învață că acest corp uman, conține șapte centri energetici.

Fiecare dintre acești centrii energetici conține o lecție de viață universal spiritual pe care trebuie să o învățăm pentru a putea evolua și înălta conștiința.

Sistemul chakrelor este o descriere arhetipală a maturizării individuale prin șapte etape distincte

Chakrele sunt aliniate vertical, pornind de la baza coloanei vertebrale și până la corona capului, sugerand faptul că urcăm spre Divin, stăpânind treptat ademenirea seducătoare a acestei lumi fizice..

La fiecare nivel câștigăm o înțelegere mai elaborata a puterii noastre personale și spirituale, reprezintă o lecție de viață, spiritual vorbind sau o încercare comună pentru toate ființele umane.

Pe măsură ce o persoană stăpânește fiecare chakră, dobândește putere și cunoaștere de sine care devin integrante spiritului său, acestea împingând-o mai departe pe calea către conștiința spirituală în călătoria clasică a eroului.

Pe măsură ce devenim si mai constienti si recunoastem impactul gandurilor al atitudinilor, al vieții noastre interioare, asupra vieții fizice a corpurilor noastre și asupra vieții exterioare,, devenim adulți din punct de vedere spiritual, acceptăm responsabilitatea pentru co-crearea vieții noastre și a sănătății noastre.
Co-crearea este, de fapt, esența maturității noastre.

Prima chakră: lecții legate de lumea materială;
A doua chakră: lecții legate de sexualitate, muncă și dorința trupească;
A treia chakră: lecții legate de ego, personalitate și respectul de sine;
A patra chakră: lecții legate de iubire, iertare și compasiune:
A cincea chakră: lecții legate de voință și exprimare de sine;
A șasea chakră: lecții legate de minte, intuiție și înțelepciune;
A șaptea chakră; lecții legate de spiritualitate;

Pentru terapii si initieri Reiki,
Maria Doina Moldovan
Telefon 0753425459

Address

Bistritz

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00

Telephone

+40753425459

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Reiki Bistrita posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Reiki Bistrita:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram