Spitalul de Recuperare Borșa

Spitalul de Recuperare Borșa Spitalul de Recuperare Borșa este unul dintre cele mai mari spitale de recuperare din nordul României

COMUNICAT OFICIALÎn urma anchetei derulate de Poliția orașului Borșa, a constatărilor instituției Arhivele Naționale, a ...
30/04/2026

COMUNICAT OFICIAL

În urma anchetei derulate de Poliția orașului Borșa, a constatărilor instituției Arhivele Naționale, a procesului-verbal întocmit de firma de pază a Spitalului de Recuperare Borșa și a raportului emis de biroul administrativ al unității, s-au constatat următoarele:

• Știrea difuzată de numitul Vasile Vlașin pe pagina sa personală de Facebook, privind presupusa spargere a locației unde este depozitată provizoriu arhiva spitalului și ulterior preluată de presă, este falsă.

• Apelul efectuat către numărul unic de urgență 112, prin care a fost semnalat un incident inexistent, a fost abuziv și neîntemeiat.

• Instituția Arhivele Naționale a sancționat în trecut unitatea medicală cu două avertismente pentru depozitarea necorespunzătoare a documentelor arhivate. Din acest motiv, la ultimul control, Spitalul va fi sancționat contravențional cu amendă, al cărei cuantum va fi comunicat ulterior, pentru neîndeplinirea recomandărilor și măsurilor dispuse fostei conduceri.

• Nu au existat urme de spargere sau de forțare a accesului în sala de sport unde sunt depozitate temporar documentele. De asemenea, nu s-au constatat lipsuri și nici distrugeri ale arhivei.

• Arhiva spitalului nu este supusă niciunui risc de divulgare a datelor cu caracter personal.

• Va fi demarată procedura de casare a documentelor care depășesc termenul legal de arhivare, conform legislației în vigoare, precum și procedura de digitalizare a documentelor rămase în urma acestei sortări.

Spitalul de Recuperare Borșa vă asigură că întreaga sa activitate de comunicare se bazează pe transparență și responsabilitate și că va parcurge toate demersurile legale necesare pentru apărarea intereselor instituției.

Cu respect,

Manager interimar
Ec. Bâg Maria

Este oficial! Ministerul Sănătății a emis astăzi aprobarea pentru o investiție majoră destinată modernizării Spitalului ...
01/04/2026

Este oficial! Ministerul Sănătății a emis astăzi aprobarea pentru o investiție majoră destinată modernizării Spitalului de Recuperarea Borșa.
Proiectul, cu o valoare totală de 4.000.000 de euro, vizează dotarea unității sanitare cu o listă extinsă de 57 de tipuri de echipamente medicale esențiale. Printre cele mai importante achiziții se numără un computer tomograf, sisteme robotizate de ultimă generație pentru reeducarea mersului și echilibrului, ventilatoare pentru terapie intensivă, precum și o unitate complexă de sterilizare de 500 de litri.
Finanțarea, asigurată integral din bugetul Ministerului Sănătății, va permite spitalului să ridice standardele de îngrijire medicală, oferind pacienților acces la tehnologii avansate de diagnostic, tratament și recuperare neuromotorie. Acest proiect contribuie semnificativ la consolidarea capacității infrastructurii medicale din regiune.
Mulțumiri speciale conducerii Ministerului Sănătății, domnului ministru Alexandru Florin Rogobete, domnului președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, precum și domnului primar al orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, pentru implicare, susținere și toate demersurile făcute pentru realizarea acestui proiect important pentru comunitate.

24/03/2026

𝐂𝐀𝐁𝐈𝐍𝐄𝐓 𝐃𝐄 𝐀𝐋𝐄𝐑𝐆𝐎𝐋𝐎𝐆𝐈𝐄

Cabinetul de Alergologie prin 𝗱𝗼𝗰𝘁𝗼𝗿 𝗣𝗼𝗽𝗲𝘀𝗰𝘂𝗹 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗲𝗻𝘁𝗶𝗻𝗮 oferă consultații pentru diagnosticarea afecțiunilor alergologice și imunologice, atât persoanelor adulte, cât și copiilor.

Pacienții pot beneficia de:

• Diagnosticarea și tratarea afecțiunilor alergice și imunologice
• Teste cutanate pentru aeroalergeni, alergene alimentare și medicamentoase
• Imunoterapie specifică (desensibilizare)
• Prescriere și monitorizare tratament

Diagnostic și monitorizare pentru:

• Rinoconjunctivite alergice
• Astm bronșic
• Alergii alimentare
• Alergie la înțepături de insecte
• Alergii medicamentoase
• Dermatită de contact
• Afecțiuni imunologice

Proceduri frecvente:

• Testare prick
• Testare patch
• Testare intradermică
• Teste de provocare

Oprirea antihistaminicelor este necesară cu minimum 5 zile înainte de testare.

Consultațiile sunt gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

𝐂𝐀𝐁𝐈𝐍𝐄𝐓 𝐃𝐄 𝐏𝐍𝐄𝐔𝐌𝐎𝐋𝐎𝐆𝐈𝐄

Cabinetul de Pneumologie prin 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐈𝐥𝐢𝐬𝐢𝐮 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐚𝐝𝐚 oferă consultații pentru sănătatea sistemului respirator.

Diagnostic și monitorizare pentru:

• BPOC
• Astm bronșic
• Infecții respiratorii
• Sechele post-COVID-19
• Sechele post TBC
• Patologie pleurală
• Pneumopatii interstițiale
• Spirometrie și pulsoximetrie
• Evaluare tulburări de somn

Nu amânați evaluarea dacă aveți simptome respiratorii!

Consultațiile sunt gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

19/03/2026

✨ Vești excelente pentru comunitatea noastră!

Echipa medicală a spitalului nostru s-a mărit!

Ne bucurăm să vă anunțăm că ni s-au alăturat medici noi, dedicați și bine pregătiți, care vin să completeze echipa noastră și să contribuie la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.

Prin profesionalismul și experiența lor, ne dorim să răspundem și mai bine nevoilor dumneavoastră și să oferim îngrijiri la cele mai înalte standarde.

🔹 Bolohan Olivia – medic specialist în laboratorul de analize medicale
🔹 Ilisiu Andrada – medic specialist pneumologie
🔹 Cocian Georgiana – medic specialist medicină internă
🔹 Măgurean Ioana – medic specialist epidemiologie
🔹 Pasca Gabriel – medic specialist recuperare, medicină fizică și balneologie
🔹 Popescul Florentina – medic specialist alergologie și imunologie clinică

De asemenea, doamna dr. Timiș Corina, medic specialist pediatrie, va efectua consultații în ambulatoriul de specialitate, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 08:00–16:00.

Le mulțumim și le urăm mult succes!

18/03/2026

Azi, 18.03.2026, a avut loc prima apendicectomie laparoscopică din istoria Spitalului de Recuperare Borșa.

Suntem foarte mândri de performanța doctorilor chirurgi Popa Vitalie și Țui Ion, care pun accent pe calitatea actului medical și pe recomandările internaționale privind recursul la chirurgia minim-invazivă, în urmă căreia pacientul beneficiază de o recuperare rapidă postoperatorie.

Spitalul de Recuperare Borșa

Ordinul Ministrului Sănătății care prevede preluarea Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Recupe...
05/03/2026

Ordinul Ministrului Sănătății care prevede preluarea Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Recuperare Borșa este extrem de binevenit și pe această cale mulțumim tuturor celor implicați, în special domnului Timis Ion Sorin, primarul orașului Borșa, domnului Sălăjeanu Florian, prefect al județului Maramureș, precum și Ministerului de Interne.
Un management spitalicesc eficient este dependent de o implicare politică atât la nivel local cât și central.

📍Vești importante pentru Borșa și borșeni!

👉Ministrul Sănătății a semnat astăzi ordinul prin care Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Recuperare Borșa este inclus în sistemul de finanțare directă de la bugetul de stat.
👉Aceasta înseamnă că spitalul va beneficia de resurse dedicate pentru activitatea de urgență: echipe medicale suplimentare, medicamente, materiale sanitare și investigații necesare pacienților.
👉Astfel, echipa CPU Borșa va putea evalua rapid pacienții, începe tratamentul fără întârzieri și gestiona cazurile acute mai aproape de comunitate.
👉Prin această măsură, România ajunge la 80 de Compartimente de Primiri Urgențe finanțate la nivel național, iar Borșa se alătură rețelei naționale menite să asigure îngrijire rapidă, sigură și aproape de casă pentru fiecare pacient.

Stimați pacienți,Vă informăm că începând cu data de 23 ianuarie 2026 activitatea Secției de Pediatrie și a Ambulatorului...
24/01/2026

Stimați pacienți,

Vă informăm că începând cu data de 23 ianuarie 2026 activitatea Secției de Pediatrie și a Ambulatorului de specialitate aferent este suspendată temporar, iar în acest moment nu se cunoaște o dată privind reluarea activității.

În această perioadă, pacienții pediatrici vor fi direcționați către unitățile sanitare din județ pentru a beneficia de îngrijiri medicale în condiții de siguranță.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Conducerea Spitalului de Recuperare Borșa

„Colinde, colinde,E vremea colindelor!Căci gheața se întindeAsemeni oglinzilor.Și tremură brazii,Mișcând rămurelele,Căci...
24/12/2025

„Colinde, colinde,
E vremea colindelor!
Căci gheața se întinde
Asemeni oglinzilor.
Și tremură brazii,
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.” ✨

În aceste zile de sărbătoare, gândurile noastre se îndreaptă către pacienții noștri și familiile acestora, dar și către toți cei care, indiferent de zi sau de ceas, se află la datorie, în slujba oamenilor.

Vă dorim Sărbători frumoase, cu pace în suflet, liniște și multă sănătate! ✨

Spitalul de Recuperare Borșa
— Sănătate în inima munților. 💙

18/12/2025

Am primit din nou colindători. 🎹 🎤 🔔

A răsunat orașul, curtea și holul spitalului, spre încântarea trecătorilor, a personalului medical și a pacienților care au primit vestea bună a Crăciunului.

„Rămâi, gazdă, sănătoasă
Și găzdoaia veseloasă,
Asta-i sara de Crăciun,
Noi merem la altă casă.”

Spitalul de Recuperare Borșa – Sănătate în inima munților. 💙 🌄

16/12/2025

Astăzi, pe lângă pacienți, am primit și noi colindători.

❤️ Ne-au încântat sufletele și ne-au adus vestea Nașterii Domnului elevii Școlii Gimnaziale Nr. 9 Borșa.

Le mulțumim pentru emoția și bucuria dăruite.

❄️Sărbători cu sănătate!
Spitalul de Recuperare Borșa — Sănătate în inima munților. 🌄

Address

Floare De C**t 1
Borsa
435200

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Spitalul de Recuperare Borșa posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Spitalul de Recuperare Borșa:

Share

Category