22/07/2025
Credeam că sunt grasă… dar, privind înapoi, văd o fată slabă. Era doar în mintea mea...
Dar simțeam că trebuie să repar ceva la mine.
„Totul va fi bine.”
Așa își spunea de mică, clienta mea, în timp ce mama ei țipa, agitată, speriată, imprevizibilă.
În timp, acea propoziție a devenit o mantra de supraviețuire.
Una care o ținea pe linia de plutire, dar o ținea departe de adevăr.
De propria durere.
Ani mai târziu, în terapie, îmi spunea cu zâmbetul pe buze că e „OK”.
Deși în ultimul an își pierduse patru membri ai familiei.
Avea o relație care o consuma.
Și o greutate care o apăsa fizic și emoțional.
— Dar totul va fi bine, repeta ea.
Ca și cm binele ar fi fost ceva ce trebuie forțat.
Obținut cu prețul negării.
Bianca a crescut cu o mamă critică şi instabilă emoțional.
Încă de mică, a învățat să se ascundă, să se încordeze, să se facă mică pentru a nu deranja.
Să nu simtă.
Să nu plângă.
Să nu fie „prea mult”.
A învățat să nu se supere pe mama ei.
Apoi, ca adult, să nu se supere pe nimeni.
Să fie „buna”, „slaba”, „credincioasa”, „perfecta”.
Dar furia? Tristețea? Nevoile ei?
S-au dus într-un singur loc: în corp.
Mai exact, pe burtă.
— „Aici am strâns tot ce nu aveam voie să simt”, mi-a spus într-o zi.
Ani la rând a ținut diete.
A încercat să „repare” burta, corpul, exteriorul.
Dar de fapt, voia să repare acea parte din ea care părea de „neacceptat”.
Care ținea toată rușinea. Toată suferința.
A urât ceea ce, de fapt, o salvase.
Până când a început să audă:
— Îmi pare rău că te-am urât atâta timp.
— Tu doar ai ținut durerea mea… când eu nu am putut.
Bianca nu s-a vindecat controlându-și corpul.
S-a vindecat întorcându-se cu blândețe către el.
A înțeles că greutatea ei în acel moment nu era o boală.
Era un răspuns de protecție.
O formă de supraviețuire.
Un strigăt vechi: „Vreau să fiu bine. Vreau să fiu văzută.”
În loc să repare ce e „greșit”, a început să dea spațiu adevărului interior.
Și, în timp ce lucra cu greutatea, lucra de fapt cu rana.
Cu rușinea. Cu moștenirea emoțională transmisă din generație în generație.
💭 în una din şedințele noastre mi-a spus…
„Dumnezeu nu voia să fiu slabă. Voia să fiu întreagă.”
Asta e calea vindecătoare.
Nu în a deveni mai „puțin”, ci în a deveni mai tu.
📌 Dacă și tu te-ai urât în oglindă. Dacă ai simțit că e ceva greșit cu tine. Dacă ai ținut durerea în corp, poate e timpul să nu te mai repari.
Ci să te asculți. 💜
💬 Scrie-mi dacă simți că ești pregătită să lucrezi cu povestea corpului tău.
Să vezi ce spune.
Să înțelegi de ce te doare.
Să începi să te onorezi.
