Magazin Naturist

Magazin Naturist Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Magazin Naturist, Medical supply store, Braila.

10/06/2015

Prof. Dumitru Constantin Dulcan, neurolog: “Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare și astfel se poate declanşa boala”
Publicat pe 14 aprilie 2015

“Gândul, cea mai puternică forţă din univers”

– În “Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cm spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cm ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.

Legea binelui

– Care e aceea?

– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.

– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5, 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.

– Se şi spune în popor că “a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Relaxare şi respiraţie

– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cm dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

“Rugăciunea – o realitate fizică”

– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinţa ta te-a vindecat” ?

– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cm şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie.

10/04/2015

SARE DE HIMALAYA- Cristalul de sare Himalaya conține 84 de minerale, care se găsesc în aceeași componență în sângele uman si intr-o structura care poate contribui la autovindecarea mecanismelor organismului nostru.
Efectele benefice ale sării de Himalaya sunt următoarele:

• este potrivită pentru bolile astmatice și alergice, pentru ameliorarea simptomelor de răceli și afectiuni ale căilor respiratorii ( lămpi de sare, sare de baie, cărămizi de sare, camere de sare);
• folosirea regulată ajută la curățarea porilor pielii, ajută la regenerarea dermei și reglarea pH-ului natural al pielii (săpunuri de sare, sare de baie);
• ajută la detoxifiere, are un efect de relaxare pentru organism și suflet (sare de baie);
• ameliorează tulburările de somn și de concentrație (lămpi de sare, pernă de sare);
• mărunțită fin se poate folosi (sare de masa); la prepararea mâncărurilor si la condimentarea lor
• efectul de purificare și ionizare al aerului se simte cel mai bine dacă o încălzim sau o iluminăm, fiind de asemenea o terapie de culoare plăcută pentru ochi și suflet (lămpi de sare, candele de sare, cărămizi de sare);
• neutralizează smogul electric care se formeaza în vecinătatea aparaturii electrice –calculator, televizor (lămpi de sare);
• în afară de efectele benefice, prin lumina sa caldă este o podoabă a căminului nostru (lămpi de sare, candele de sare, cărămizi de sare

VEIOZA DE HIMALAYA - poate ameliora tulburările de somn și concentrare neutralizează electrosmogul format în apropierea aparatelor electrice(calculator, televizor, etc.) Are efect benefic asupra îmbolnăvirilor alergice și astmAjută eficacitatea exercițiilor de relaxareÎn afara efectului benefic, cu lumina ei plăcută și caldă, este un ornament decorativ al căminului nostr
PERNA DE SARE HIMALAYA - este un produs terapeutic folosita în loc de perna cu care dormim. Asigură odihnă liniştită în timpul somnului, oferă remediu pentru simptomele alergiei, respiraţiei grele, tusei seci şi strănutării. Perna se poate folosi sub formă rece sau încălzită. Prin aşezarea pernei de sare cu cristale de sare, sub formă încălzită în zonele cu dureri, precum spatele, gâtul, articulaţiile şi urechile, dar şi rinichii, ficatul şi zona vezicii biliare, ajută la ameliorarea simptomelor. Perna cu sare sub formă rece tratează afecţiunile provocate de întinderi, entorse, dislocări, julituri uşoare, contuzii, pe toate suprafeţele corpului.

SAPUN DIN CRISTALE DE SARE HIMALAYA - nu este un săpun tradițional , nu conține spumanți sau alți aditivi chimici.Utilizarea face posibilă regenerarea naturală a pielii. Curăță porii pielii, să poată respira liber, ajută reînnoirea dermei și reglarea valorii naturale al pHului a pielii. Se poate utiliza la orice tip de piele. Contrar credinței, în cazul pielii uscate nu usucă pielea, la pielea grasă ajută la producerea sănătoasă de sebum. Datorită efectului de eliminare de bacterii putem renunța la alte deodorante.

De urmarit !!
15/03/2015

De urmarit !!

Valeriu Popa

06/03/2015

DETOXIFIEREA MINTII,SUFLETULUI SI TRUPULUI
Mens sana in corpore sano
-DETOXIFIEREA nu priveşte doar CORPUL. Ea este utilă şi pentru limpezirea minţii, deoarece atunci când organismul este curăţat, MINTEA ne devine mai limpede, ne putem concentra mai bine pe scopurile noastre în viaţă. Într-un spaţiu curăţat, nu mai este loc pentru gânduri negative, depresie, violenţă, gelozie, furie. Cu cât avem mai multe blocaje interne, cu atât ne simţim mai rău în propria minte şi corp. Există o legătură incontestabilă între minte şi corp. Din păcate, în ultimele decenii, pe măsură ce medicina a pus tot mai mult accent pe medicamente şi intervenţii chirurgicale, nu s-a preţuit curăţarea internă şi a dispărut credinţa în capacitatea organismului de a se vindeca singur.
Corpul fizic este un instrument complex, care răspunde fără echivoc gândurilor cu care este impregnat, iar obiceiurile şi tiparele de gândire vor produce în mod corespunzător și proporţional cu intensitatea acestora efecte bune sau rele asupra corpului fizic. Având gânduri curate, pline de dragoste, recunoştinţă, compasiune, optimism, şi bunătate, rezultatul este întotdeauna un corp fizic curat, sănătos şi frumos.

- Când un om îşi purifică felul de a gândi şi devine tot mai atent la gândurile sale, corpul său fizic va deveni si va reflecta în mod fidel această stare de echilibru şi armonie interioară.

SUFLETUL este energia fundamentala a vietii, fara de care viata
nu ar fi posibila. Odata afectata aceasta structura
principala, intreg organismul nu mai poate functiona la parametri
optimi, iar in timp aparand afectiuni din cele mai diverse. Afectarea
negativa a sufletului, fie ca este vorba de pierderea lui sau
acceptarea energiilor si entitatilor malefice in el, poate duce la o
gama foarte variata de afectiuni, fie ca este vorba de boala,
suferinta fie orice alta serie de traume fizice cat si psihice.
Sufletul se pierde prin pacate savarsite cu liber arbitru si este
preluat de rau prin drept divin. Odata cu pierderea sufletului se
pierde si din protectia pe care Dumnezeu o ofera celui in cauza.
Fara aceasta protectie din partea celui de Sus, omul ramane
vulnerabil in fata raului, care nu asteapta mult pentru a-l chinui.

Multora rugaciunea li se pare complicata, insa ea este o simpla vorbire cu Dumnezeu.
RUGACIUNEA este linia noastra directa cu cerul. Rugaciunea este un proces de comunicare prin care vorbim cu Dumnezeu! El vrea sa comunicam, asa cm are loc o discutie intre doua persoane pe telefon. Telefoanele mobile si alte aparate au devenit o necesitate pentru unii oameni din societatea de astazi. Avem radiouri si telefoane mobile si computere ! Acestea sunt mijloacele de comunicare care permit ca doua sa interactioneze, sa discute si sa raspunda una alteia.Multi oameni se intreaba ce este rugaciunea fiindca vor sa se roage, insa nu stiu cm sa o faca.
iata cateva sfaturi:

-Ce ar trebui sa spun? Rugaciunea este ca si cm ai vorbi cu cel mai bun prieten al tau! Este usor sa vorbesti cu cineva despre care stii ca te iubeste neconditionat!
1. Roaga-L pe Iisus sa-ti ierte pacatele si sa te faca un om nou in El! “Pocaiti-va, deci, si intoarceti-va la Dumnezeu, ca sa vi se stearga pacatele...” (Faptele Apostolilor 3:19).
2. Spune-I Lui despre nevoile tale! “Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de voi.” (1 Petru 5:7).
3. Multumeste-I ca a murit pe cruce la Golgota pentru tine! “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”(Ioan 3:16).

Cum ar trebui sa o spun? Aici ne referim la modul in care ne raportam la Mantuitorul vietii noastre.

1, Cu incredere si credinta ca El va raspunde: “In El avem, prin credinta in El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu incredere.” (Efeseni 3:12). “Sa ne apropiem, deci, cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, ca sa fim ajutati la vreme de nevoie” (Evrei 4:16).
2,Cu bucurie ca El va raspunde. “Mi-ai facut cunoscut caile vietii, si Ma vei umple de bucurie cu starea Ta de fata.” (Fapte 2:28).
3, Cu asteptare, stiind ca El va raspunde. “Doamne, auzi-mi glasul, dimineata! Dimineata eu imi indrept rugaciunea spre Tine, si astept” (Psalmul 5:3). “Strig catre Tine, caci m-asculti, Dumnezeule! Pleaca-Ti urechea spre mine, asculta cuvantul meu!” (Psalmul 17:6).

- Rugati-va unii pentru altii. Iisus ne-a dat un exemplu despre cm sa ne rugam. El S-a rugat pentru ucenicii Lui si pentru fiecare generatie care Il va urma. Rugaciunea Lui a fost ca Dumnezeu sa-i protejeze si sa-i intareasca atata timp cat vor fi in aceasta lume. De asemenea, Iisus S-a rugat pentru aceia care vor crede in El prin mesajul Evangheliei (Ioan 17).

-Rugati-va cu credinta. “Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” (Evrei 11:6).

-Rugati-va cu inchinare si reverenta. “Inaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si inchinati-va inaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfant!” (Psalmul 99:5). „Cred, Doamne” I-a zis el; si I s-a inchinat” (Ioan 9:38).

Vei sti cu siguranta ca Dumnezeu te poate auzi cand te rogi, asa ca deschide linia aceasta de comunicare! Roaga-te, stiind ca indiferent cat de departe te gasesti, legatura ta cu El nu poate fi pierduta!

Astfel in vindecarea unui pacient trebuie avut in vedere curatarea si
refacerea sufletului. Odata aceasta problema rezolvata structurile
persoanei incep sa se refaca, putand fi posibila vindecarea ei, de asemenea d**a refacerea sufletului.

"Bolile nu sunt altceva decât semnalele şi simptomele care reflectă nevoia organismului de a se curăţa şi reconstrui”

Există multe variante de detoxifiere a corpului de exemplu, prin post , rugaciune , prin cure cu sucuri de legume şi fructe, printr-o dietă alcalină. În prezent, datorită vastelor studii în domeniul nutriţiei, există nenumărate posibilităţi şi modalităţi de curăţare şi regenerare a organismului. Este important ca aceste cure să se realizeze periodic pentru că pot preveni din timp apariţia bolilor sau afecţiunilor, dar este necesar să cereţi întotdeauna îndrumarea avizată din partea unui specialist competent care să vă ofere varianta cea mai potrivită şi personalizata pentru dumneavoastră.

Pentru a redobândi adevărata sănătate şi vitalitate, trebuie să purificăm atât corpul fizic cât şi gândurile şi sentimentele. Este necesar să ne acordăm timp pentru propria persoană şi să ne fixăm drept obiectiv nici mai mult nici mai puţin decât -sănătatea – o viaţă din care bolile de orice fel dispar.

10/02/2015

AI DURERI ?

Renunta la ibuprofen si incearca aceste alternative naturale

Modul in care corpul iti spune ca este in neregula – este de obicei prin durere. Pentru multi insa, durerea este cronica si de o intensitate ridica, astfel ca numai utilizarea constanta a anestezicelor o poate calma. Recomandarea pe care majoritatea medicilor o dau este o aspirina sau o pastila cu ibuprofen cand apare durerea si in rest sa-si vada de viata. Dar este aceasta abordare cu adevarat eficienta sau sigura?

In cazul ibuprofenului si al aspirinei, aceste efecte secundare includ anemia, deteriorarea ADN-ului, pierderea auzului, hipertensiunea, pierderea sarcinii, gripa sezoniera

Cel mai rau este ca aceste anestezice farmaceutice nu fac altceva decat sa acopere durerea, netratand cauza si cauzand mai mult rau prin efectele secundare.

Vestea buna insa este ca exista multe cai naturale prin care poti elimina durerea fara sa distrugi organe vitale si fara a risca o moarte prematura. Si in multe cazuri, aceste remedii naturale chiar ajuta corpul vindecand direct cauza care provoaca durerea.

1) Scoarta de salcie alba. Planta naturala folosita la producerea aspirinei, scoarta de salcie alba, contine o substanta denumita salicina care, la intrarea in stomac, devine acid salicilic. Aceasta substanta puternica este recunoscuta in literatura stiintifica ca remediu eficient pentru inflamatii, febra, afectiuni gastrice si diverse alte forme de durere. Atat medicina traditionala chineza, cat si cea europeana prefera scoarta de salcie alba pentru tratarea durerilor de cap, de spate, osteoartrita si afectiuni inflamatorii precum bursita si tendinita

2) Boswellia. Denumita si “Tamaia indiana,” extractul de boswellia este o alta substanta puternic antiinflamatorie prezenta in copacii boswellia. Este bogata in acizi boswellici care stimuleaza circulatia sangelui in articulatii si blocheaza celulele albe inflamatorii sa patrunda in tesuturile afectate. Un studiu a descoperit ca boswellia a redus indicele de durere cu pana la 90 %, precum si cu 70 % la pacientii cu colita ulcerativa in remisie.

3)Gheara matei. Denumita si Uncaria tomentosa, sau una de gato, gheara matei este o planta sud-americana ce contine agenti puternic antiinflamatori care ajuta in mod natural la blocarea productiei de prostaglandina, hormonul ce declanseaza durerea si inflamatia. Se foloseste de sute de ani in medicina traditionala, iar stiinta moderna a descoperit ca ajuta la remedierea ADN-ului, a sanatatii articulare, a functiei imune si a divizarii celulare normale.

4) Acizii grasi Omega 3. Supranumiti si uleiuri pentru incheieturi, acizii grasi omega 3 de genul celor prezenti in canepa, seminte de chia si de in, sunt un medicament puternic antiinflamator si intrutotul natural. Se raporteaza constant efectele lor de ameliorare a durerilor cronice si a afectiunilor inflamatorii, precum si de reducere a riscului de boli cardiovasculare.

Bolnavii de artrita reumatoida pot si ei sa profite de efectele benefice ale acestor acizi grasi, care s-au dovedit a reduce durerea si rigiditatea incheieturilor si amelioreaza inflamatiile in mod natural, poate chiar mai eficient decat medicamentele antiinflamatorii fara steroizi (cele din categoria NSAID).

5) Curcumina. Unul dintre principalii componenti din turmeric, curcumina este considerata un puternic anestezic. Ca si capsaicina, curcumina blocheaza semnalele de durere catre creier, iar cei ce sufera de dureri cronice declara reduceri drastice ale durerii la consum zilnic. Iar varietatea BCM-95 de curcumina combate in special efectele artritei asupra incheieturilor actionand asupra mai multor zone inflamate in acelasi timp.

VIATA PROFESIONALA VS VIATA PERSONALAEchilibrul dintre viata personala si cea profesionala este un concept care a luat a...
03/02/2015

VIATA PROFESIONALA VS VIATA PERSONALA

Echilibrul dintre viata personala si cea profesionala este un concept care a luat amploare in ultima perioada si la noi in tara.Datorita avansului tehnologiei si al climatului economic actual,care pune o presiune asupra noastra.Cautarea acestui echilibru a devenit o nevoie importanta a omului modern.
Disocierea dintre munca si viata pare un pic fortata ca si cand atunci cand muncim nu traim,dar ne poate provoca sa ne clarificam viziunea asupra unei vieti frumos traita ,in care munca sa fie in acord cu viata personala.
Abordarea echilibrului dintre cariera si viata personala este diferita de la o persoana la alta,in functie de prioritati si de angajamentele asumate .
Echilibrul dintre viata personala si cea profesionala determina acea stare de bine pe care o experimenteaza o persoana,din imbinarea cat mai eficienta a responsabilitatilor de la locul de munca cu cele de acasa.,Acest lucru ajuta la ,mentinerea unei stari generale de sanatate fizica si psihica ce tine la distanta stresul si efectele sale negative .
Dezechilibrele duc la extenuare ,aspect care isi pune amprenta atat pe viata personala ,ducand la deterioarea relatiilor cu cei dragi,cat si pe cea profesionala,generand lipsa de performanta la locul de munca.
Pentru a naviga cu succes intre performanta profesionala si timpul de calitate petrecut cu familia,prietenii ar fi bine sa va elaborati cateva strategii care presupun mici obiceiuri care se vor transforma intr-un stil de viata.
- stabiliti care sunt lucrurile cu adevarat importante
-creati limite realiste intre job si alte aspecte ale vietii
- faceti o lista in care sa notati obiectivele pe care vi le-ati propus pentru ziua respectiva
-evitati perfectionalismul nevrotic in realizarea sarcinilor
- CONSUMATI SUPLIMENTE NATURALE care vor ajuta organismul pentru un plus de energie ,actionand eficient in conditii de STRES,NERVOZITATE SI OBOSEALA .
-APELATI LA TERAPII CU APARATUL TESLATRON care ajuta organismul sa se recupereze usor d**a o zi de munca

NORMOCOLESTEROL -supletea arterelor este un produs natural recomandat pentru menţinerea concentraţiei normale a colester...
29/01/2015

NORMOCOLESTEROL -supletea arterelor

este un produs natural recomandat pentru menţinerea concentraţiei normale a colesterolului şi a grăsimilor în sânge.

COLESTEROLUL şi TRIGLICERIDELE:
-Colesterolul este o substanţă de natură lipidică, care se găseşte în toate organele, fiind sintetizată în principal la nivelul ficatului. Colesterolul intră în compoziţia membranelor celulare, cărora le conferă stabilitate şi permeabilitate selectivă. Colesterolul participă, de asemenea, şi la sinteza: acizilor biliari, vitaminei D, hormonilor steroizi şi sexuali. În sânge colesterolul circulă legat de 2 fracţiuni lipoproteice: LDL-lipoproteine cu densitate joasă, care transportă ,,colesterolul rău'' şi HDL-lipoproteine cu densitate înaltă, care transportă ,,colesterolul bun''. În organism, lipoproteinele cu densitate joasă (LDL) transportă colesterolul către ţesuturi, iar lipoproteinele cu densitate înaltă (HDL) colectează colesterolul nefolosit de celule, asigurând transportul acestuia din ţesutul extrahepatic către ficat, în vederea catabolizării şi excreţiei. LDL-colesterolul reprezintă 65% din cantitatea totală de colesterol, creşterea acestuia conducând la depunerea sa pe pereţii vaselor sanguine şi la îngustarea arterelor. Hipercolesterolemia constă în creşterea concentraţiei de colesterol din sânge peste valorile normale (200 mg/dL-pentru colesterolul total).
-Trigliceridele reprezintă o altă categorie de lipide care pot influenţa lipemia (concentraţia de lipide din sânge). Factorii favorizanţi care determină hipercolesterolemia şi hipertrigliceridemia sunt: alimentaţia (consumul de carne grasă, gălbenuş de ou, brânzeturi grase, sosuri, maioneze, smântână etc), stresul intelectual, sedentarismul, obezitatea, diabetul zaharat, factorii ereditari, etc. Hipercolesterolemia şi hipertrigliceridemia conduc la apariţia aterosclerozei şi a complicaţiilor acesteia (cardiopatie ischemică, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, arterită obliterantă şi accident vascular cerebral).
Din acest motiv, pentru menţinerea stării de sănătate, este necesară aducerea atât a colesterolului, cât şi a trigliceridelor la valorile normale. Reducerea grăsimilor din sânge poate fi realizată prin administrarea de produse cu acţiune hipocolesterolemiantă şi hipolipemiantă, fiind stringent necesară respectarea unui regim alimentar adecvat.

REGLATOR AL TENSIUNII  -   este un produs natural care ajută la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale.DESPRE ...
29/01/2015

REGLATOR AL TENSIUNII

- este un produs natural care ajută la menţinerea tensiunii arteriale în limite normale.

DESPRE TENSIUNEA ARTERIALĂ:
Tensiunea arterială reprezintă presiunea pe care sângele o exercită asupra pereţilor vasculari în timpul contracţiilor şi a relaxării inimii. Tensiunea arterială are două valori: o valoare mai mare, dată de presiunea sistolică (când inima se contractă) şi o valoare mai mică, dată de presiunea diastolică (când inima se relaxează). Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt cuprinse între 120 şi 139 mm coloană de mercur pentru tensiunea sistolică şi între 80 şi 89 mm coloană de mercur pentru presiunea diastolică, valoarea optimă fiind 120/80 mm Hg. Hipertensiunea arterială reprezintă creşterea tensiunii arteriale peste limitele normale (cu valori care depăşesc 140/90 mm Hg). Factorii care favorizează apariţia hipertensiunii arteriale sunt: ereditari, psiho-emoţionali, aportul excesiv de sare, afecţiuni ale glandelor suprarenale, consumul excesiv de cafea şi alcool, fumatul, obezitatea ,stresul de lunga durata etc. Crizele de hipertensiune arterială se manifestă prin: dureri de cap, senzaţie de oboseală, ameţeli, ţiuituri în urechi, apariţia de pete luminoase sau negre în câmpul vizual, amorţeală şi furnicături la nivelul extremităţilor, sentiment de disconfort, epistaxis (hemoragii nazale) etc. Hipertensiunea arterială poate afecta diverse organe, cm ar fi: creierul, inima, vasele sanguine şi rinichii, ea reprezentând un factor de risc major care favorizează apariţia accidentelor vasculare cerebrale, infarctului miocardic, aterosclerozei sau insuficienţei renale. Din acest motiv, este imperios necesară măsurarea regulată a tensiunii arteriale şi administrarea de produse cu acţiune hipotensivă.

Contribuie la

- menţinerea tensiunii arteriale şi ritmului cardiac în limite normale
- reducerea disconfortului ce apare la nivel cardiac
- îmbunătăţirea fluxului coronarian şi funcţiei cardiace
- îmbunătăţirea tonusului cardiac
- protejarea organismului împotriva stresului, contribuind la funcţionarea normală a aparatului cardio-vascular.

SPIRULINĂ CU CĂTINĂ -   este un produs natural recomandat pentru procesul de remineralizare şi vitaminizare al organismu...
29/01/2015

SPIRULINĂ CU CĂTINĂ

- este un produs natural recomandat pentru procesul de remineralizare şi vitaminizare al organismului, ajutând la îmbunătăţirea stării generale şi rezistenţei acestuia.

DESPRE SPIRULINĂ:
Algele au fost primele forme de viaţă de pe pământ, ele fiind organisme aflate la graniţa dintre regnul vegetal şi cel animal. Spirulina face parte din clasa cianobacteriilor sau algelor albastre-verzi, care trăiesc în apele calde şi alcaline, din diverse zone geografice. Ea a apărut cu aproximativ 3,5 milioane de ani în urmă, având formă spiralată şi culori ce variază între verde închis şi verde-albăstrui. Se consideră că, până în secolul al XVI-lea, spirulina a reprezentat o sursă de hrană pentru azteci şi mesoamericani, ea având o concentraţie mare de proteine şi o valoare nutritivă ridicată. Spirulina are o compoziţie bogată în: proteine, vitamine din complexul B (B1, B2, B6, acid folic), beta-caroten, vitamina E, săruri minerale (fier, calciu, zinc, potasiu, magneziu, seleniu, cupru şi sodiu), acizi graşi, phycocianină, clorofilă etc. Sub formă uscată, 100g spirulină conţin 60 - 70g proteine (de 3 ori mai mult decât carnea de porc, de 2 ori mai mult decât carnea de vită şi de peste 1,5 ori mai mult decât boabele de soia), fiind uşor asimilată de organismul uman.

DESPRE CĂTINĂ:
Cătina este un arbust spinos care creşte începând de la nisipurile litorale până în regiunile muntoase. Cătina a fost folosită de secole în Mongolia, China şi Tibet, primul text tibetan referitor la utilizarea plantei datând din secolul al VIII-lea î. Ch. Fructul de cătină conţine de 2 ori mai multă vitamina C decât Măceşul şi de 10 ori mai mult decât citricele, el constituind o importantă sursă de vitamina C. Planta mai conţine: vitaminele B1, B2, E, P, PP, provitamine D, carotenoide (α şi β-caroten, licopină, zeaxantină), acid folic, flavonoide (quercetină, kaempferol, siringetină, isoramnetină, miricetină), proantociani, acizi fenolici (galic, protocatechic, vanilic, salicilic, cinamic, cafeic, ferulic, p-cumaric), trans-resveratrol, acizi triterpenici (ursolic şi oleanolic), lipide (gliceride ale acizilor palmitic, oleic, linoleic, linolenic), oligoelemente (Ca, P, Mg, K, Fe, Na), steroli (β-sitosterol), zaharuri etc.

Contribuie la

- procesul de remineralizare şi vitaminizare al organismului
- îmbunătăţirea stării generale şi rezistenţei organismului
- susţinerea organismului în perioada de alăptare,
- refacerea organismului după boală
- susţinerea organismului în perioadele de efort fizic şi intelectual intens
- funcţionarea normală a metabolismului celular
- încetinirea procesului de îmbătrânire
- protejarea celulelor hepatice
- menţinerea greutăţii corporale în limite normale
- protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Address

Braila

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Magazin Naturist posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

LOCATIE

STR OBOR BL AG 7 PARTER...MAGAZIN PLANTE SI LUMINA