Iata de ce. P O V E S T E A M E A ! Aveam 35 de ani, cînd am făcut prima criza lombară. Blocajul acela la coloană cind nu te mai poți mișca de durere. Fizioterpie, exerciții, injecții, Pe la 42-43 de ani durerile au început să reapară, din ce în ce mai frecvente si mai violente. În zona lombara erau tot mai acute. După mai multi ani, mă durea toata coloana. La zona cervicală gîtul, capul. Vreo opt
ani. Este cumplit sa nu poti scăpa de dureri de cap atiția ani. Nu ma mai ajuta nici un medicament. Devenisem cunoacut la Spitalul de Neurologie, la urgențe. Dureri la umarul sting, de nesuportat. Dimineața, bratul, antebrațul, și trei degete amortine aproape complet. Amețeam tot timpul, în orce poziție. Virtejuri din acelea groaznice. Ma trezeam noaptea cu dureri „de toate felurile” sa le zic așa. Cîrcee dese, cam în acelasi loc, la glezna piciorului sting. Ma balonam tot timpul. Aveam o zonă între omblic și stern, tare, mă durea în permanență. Ma suspectam de tumoră.. Tot mai dese situațiile cînd nu mă mai puteam da jos din pat. Ketonalul nu mă mai ajuta. Simteam cm mi-a blocat ficatul si stomacul. Nu ma puteam odihni de durerei. Au apărut insomniile. Mai apoi depresiile, atacurile de panică. Nu mai puteam mînca. Slăbisem mult. Randament tot mai slab la serviciu. Investigatii, analize. Era limpede. Herinia de disc, si spondiloza cervicală. Celelalte afecțiuni, si nu puține, nu încetau. Sigur că am fost la medici. Cred ca la vreo zece, in vreo 12 ani, de diferite specialitați. Mai multe internări in spital. Acupuctura, homeopatie, produse Aloe-vera, Favisan…Ganoderma si altele. Nici un rezultat notabil. Medicamente multe. Fiecare medic, cu rețeta lui. Aflasem de la cîteva cunostințe că undeva se face terapie cu „niște pietre”. Nu stiam nimic despre „pietrele astea”. Mă întrebam. Cum să mă ajute niște pietre, dacă după mulți ani, mulți medici, multe medicamente nu m-au putut ajuta? Pe 7 aprile 2010 am mers si eu „acolo la pietre”. Sint sincer cu mine. Nu-mi puneam mari sperante. Nu cunoștem nimic despre.. Merg să vad. Ce am de pierdut? Si cine stie? Poate că.. Acolo, multa lume. Stateam la rind. Intram cite 25 pe serie. In prezentarile de acolo, ce spuneau cei care aveau déjà vechime, ma facea să cred că acolo au venit „glumetii”.. Și încercam un zîmbet pe sub mustață. Mi-era pur si simplu greu să cred ce aud. După chiar citeva ședințe au aparut smnale de mai bine. Mă mișcam mai usor, si dureriule erau mai putin violente. Cam dupa 30-40 de ședințe, mi se parea ca nu-i adevărat ce simt. Nu mai amețeam. Nu ma mai durea capul, si nici spatele. Imi revenise somnul, pofta de mîncare, optimismul, pofta viata, de dragoste. Am aruncat toate medicamentele. Nu putine, credeti-mă! Sint 15 ani de cind eu sînt un om sanatos, si nu mai iau medicamante. Atunci mă gîndeam. Să-mi cumpar patul acasă, sau sa deschid eu un salon. Cu eforturi materiale cu totul deosebite, am deschis salonul in 2011. Prin ce trecusem, m-a motivat foarte puternic, si mi-a format convingerea profunda ca merita sa-i ajut si pe alti suferinzi.
