Ioana Gabriela Brașoveanu - consilier emoțional

12/04/2026

Mi-am dorit enorm să pot îmbrățișa un elefant. De mulți ani. Am ales un sactuar etic și m-am asigurat că interacțiunea va fi una blândă. Am întâlnit o ființă care a trecut prin suferință, a fost bătută pentru munci grele în munți. Și apoi salvată. La cei 64 de ani duce o viață demnă și am aflat că atunci când a dat din urechi mi-a spus că e fericită. 🤍 Acest Sanctuar a fost, pentru mine, lumina și pacea aduse de Paște. Departe de casă, m-am bucurat de un alt fel de Înviere, pentru trecerea de la suferință la libertate, de cea mai speciala îmbrățișare și cele mai simpatice urechi de elefant (ică). A învățat să aibă din nou încredere în oameni, m-a lăsat să o spăl și s-a bucurat de hârjoneala, cu furtunele cu apă, dintre mine și iubitul meu.
Acest moment va rămâne o ancoră profundă în suflet, despre speranță.
Paște luminat, cu iubire, împăcare, speranță, bucurie și puterea de a vedea și simți frumosul din tine și din jur. ❤️

10/04/2026

Doar și pentru a citi un astfel de poem merită să fi ales acest drum profesional. Mulțumesc, Stefanescu!❤️

Cu dedicatie speciala post-retreat:

_Rugǎciune_

Mǎ roagǎ sufletul sǎ-l gǎsesc
L-am uitat pe raftul cu fluturi pironiți
De vreo zece apusuri.
L-am cǎutat cu dinadins
Pe la samsarii de suflete
Dar m-au trimis sǎ-mi culeg lacrimile prin deșert
Şi de atunci hǎlǎdui
Pe podețuri de oase şi-mi trec mâinile prin mucegai
Poate, poate voi dibui vreo lacrimǎ perlǎ
Doar una de-aş pipǎi, poate c-aş mai cumpǎra un amurg.
Mai dǎ-mi Doamne o rugǎciune
Sǎ mi-o pun icoanǎ sub pleoapǎ
Cǎ mi-i tare greu sǎ cotrobǎi prin oase!

(Poem scris de Petruța Ștefănescu la finalul grupului din Thailanda. Îți mulțumim pentru profunzime și poezia pe care o aduci în tot ce faci, Petruța!)

08/04/2026

Geografia surorității! 💚🌱

12/03/2026

💜

08/03/2026

Perle, păsări și flori de portocali.

Voi face o mărturisire. Și cred că absolut toți cei cu care am lucrat sau lucrez vor avea un zâmbet, fie el și discret, pe interior sau la exterior.

Nu îmi este clar cm mă simt astăzi. Este un amestec de tristețe, cu recunoștință, un strop de bucurie și posibil și durere din regrete.

Iubesc perlele de când mă știu, dar mi le-am permis mult mai târziu. În imaginația mea, când adun femeile din neam, toate poartă perle. Cu siguranță că n-are nicio legătură cu realitatea. Pe mine, perlele mă unesc cu femeile din neam. I-am dăruit primele ei perle, mamei mele, anul trecut.Mă simt iubită și protejată când le port. Și o fac des. Și oamenii observă femeia din mine, mai des ca niciodată.

Cât de mult mi-aș fi dorit ca toate femeile din neamul meu să știe că sunt demne de a fi iubite, să se simtă iubite. De aici tristețea. Mă simt pasărea din familie, parcă prima care a avut voie să zboare sus. Îmi dau seama că port rochia cu păsări și cerceii mei iubiți, tot cu păsări. Mi-au ciripit neîntrerupt la geam, în cele aproape 3 săptămâni de Maroc, zi și noapte, că n-au odihnă. Parcă să îmi amintească să nu uit că sunt pasărea-femeie dintr-un neam de femei care au iubit libertatea, iar eu o trăiesc și pentru ele.

Știți cm miros florile de portocali? A iasomie și miere. Pentru mine, un paradox. Iubesc mirosul, iubesc culoarea portocalelor, dar nu mă dau în vânt după gustul fructului. E ca și cm mi se amintește să mă iubesc, sunt fructul unor flori care m-au ajutat să fiu, iar viața merită gustată pentru fiecare femeie din neamul meu. Și pentru fiecare bărbat care le-a ocrotit.

La mulți ani tuturor femeilor! Mulțumesc păsărilor din neam. Mulțumesc iubitului meu care mă lasă să fiu femeie și-mi e liniște ca mirosul de portocali.

06/03/2026

M-a întrebat, nu de mult, o persoană dintr-un grup de psihodramă cm reușesc să rămân atât de prezentă pentru fiecare membru, fără grabă și cu conținere.

Eram la finalul unei zile în care lucrasem peste 10 ore. Și am răspuns, fără să stau pe gânduri, că pur și simplu iubesc oamenii. Că niciodată nu mi-a fost frică de oameni. Cu fiecare grup simt asta și-mi e inima plină de dragul lor, sunt smerită în fața suferinței, dar mai ales a vindecării lor pe care fiecare o accesează, ca și cm ar toarce câte un fir din fuiorul vieții și l-ar transforma în plasă de siguranță, cu noduri mici și mari.

Și sunt atât de recunoscătoare pentru că sunt primită în spațiul acesta sacru al vindecării. Magia grupurilor este mare,iar eu nu am cuvinte să descriu ceea ce se întâmplă când suferința găsește siguranță. Pot spune doar atât: avem vreme doar de trăit. 🤍

01/03/2026

Oamenii sunt ca lumânările, nu trebuie sa arzi prea mult ca să te stingi. Uneori, după ce ai ars cu îndârjire, o singură pală de vânt te poate stinge. Și pare tot mai greu să ținem sufletele căuș, să ne protejăm de neprevăzut. Nu știi de unde vine focul sau de unde vine vântul. Să fiu departe de casă mă arde puțin pe dinăuntru, dar știu că un zâmbet, mirosul de flori de portocali, vanilia de pe piele și luciul ei de la uleiul de argan sunt semne de dezgheț, căci nu mai este de mult loc pentru iarnă în inima mea. Acum, eu doar continui primăvara, nu o încep! 💚

25/02/2026

💛💚🤎

23/02/2026

Am scris acest text despre d o r în urmă cu 3 ani. Este valabil și azi. Sunt departe de casa, pe alt continent și îmi e dor de iubirile mele de acasă. Un dor sănătos!🤍

A fost o bună bucată de vreme din viața mea când mereu îmi era dor. Dacă ar fi să îmi amintesc prima dată când am simțit sfâșierea asta, cred că aveam 4 ani. Era iarna și nămeții ca pe vremuri. Eram la grădiniță, părinții m-au lăsat ”la grupă”și eu am fugit în șorțuleț, desculță, în stradă, după ei. De dor.
După au venit multe doruri, unul mai apăsător ca altul. Apoi am avut o perioadă în care îmi era dor să îmi fie dor. Îmi place mie să spun că am dezvoltat o dependență față de emoția aceasta. Până când s-a făcut liniște. Desigur, târziu.
Ce s-a întâmplat? Nu îmi mai lipsesc oameni, locuri? Oooo, ba da!Și încă cum! Dar nu mă sfâșie, nu mă chinuie. Dorul îmi aduce bucurie acum. Între timp, golurile din suflet au fost umplute. Poate mai e nevoie de o mică cârpeală pe ici, pe colo. Dar știu că mi-am pus un degetar puternic și am brodat cu hărnicie fiecare ruptură, mai mică sau mai mare, din suflet. Ața se numește siguranță emoțională și credeți-mă, mi-e sufletul plin de broderii și goblenuri, unele mai stângace cusute, altele impecabil. Mă uit adeseori și pe dos, nu toată țesătura este ordonată, dar gaura nu mai există.
Astăzi îmi e dor, dar zâmbesc cu liniște. Sunt în siguranță!💜