01/01/2026
Cuvântul anului 2025 a fost, pentru mine, .
De câțiva ani, este deja o tradție ca la început de an să îmi aleg un cuvânt care să îmi însoțească toate intențiile și procesul de manifestare a lor. Prin acțiune, fără afirmații pozitive puse pe frigider sau alte locuri, la vedere, din casă.
Bineînțeles că autenticitatea din 2025 a venit cu costuri. De a fi judecată, etichetată, neînțeleasă, chiar și de către cei mai apropiați. Nu am reușit 100% să fiu în acest fel, programele de adaptare și-au mai făcut apariția și au mușcat din autenticitate, cu sau fără prezența mea. Însă sunt mulțumită de felul în care m-am raportat la mine, în primul rând, și la relațiile din viața mea, semnificative sau cu relevanță mai mică.
A fost un an în care, tocmai pentru că am ales binele meu, fără să justific, am socializat mai puțin, am spus mai des te iubesc acolo unde am simțit, am fost sinceră cu prețul unor discuții incomode.
Simt că am sacrificat puțin din mine, extrem de puțin, și că m reușit, zic eu, să rănesc la fel de puțin.
Pentru 2026 aleg cuvântul . Știu că este o alegere grea. Aleg acest cuvânt și pentru a mă provoca. Și încă cum. Sunt tentată să spun că, pentru mine, dușmanul bucuriei este responsabilitatea. Acea responsabilitate pentru binele altora, înainte de binele meu sau pentru prea multe detalii. Este un cerc vicios, uneori. Îmi aduce bucurie să ajut, dar dacă adun prea multe ”nu-uri” spuse mie în acest timp, vine tristețea.
Am mai scris despre mine că știu că am fost un copil „prea serios”, am fost adesea lăudată pentru că eram „sfătoasă”, o calitate apreciată în familie și în școală. Însă reversul acestei monede a fost că nu am accesat, prea des, spun eu, în mod natural, starea de bucurie. Nu pentru că nu aș fi avut motive, ci pentru că nu mi-am permis. Părea că am mai multe beneficii din starea de "serioasă ". Parcă îmi era imposibil să mă bucur pur și simplu.
Acum știu sigur că în copilărie am absorbit un anumit tip de mesaje din jur (părinţi, educatori) și le-am integrat la nivel intern, ceea ce a modelat mai degrabă o identitate serioasă decât una jucăușă . Serioasă cu beneficii! 😃
Am început să creez spațiu pentru redescoperirea bucuriei doar pentru că exist, nu pentru rezultate. Învăț să mă bucur de cine sunt, nu doar de ceea ce fac. Așadar, provocarea pentru 2026 este să aduc în corp multă bucurie.
Aleg bucuria pentru că știu că nu se naște în vid și nu vine din excese sau întâmplări spectaculoase, ci din relațiile în care mă simt văzută, mă țin și mă oglindesc cu onestitate. Din oamenii alături de care pot fi întreagă, nu performantă sau perfectă, cu minusurile mele care pot fi greu de acceptat pentru alții.
Sunt profund recunoscătoare pentru legăturile construite în timp, cu răbdare, adevăr și asumare, chiar și atunci când au cerut efort, renunțări, discuții sau tăceri incomode.
Aleg bucuria pentru că privesc înapoi la drumul meu și simt mulțumire. Am construit cu intenție, cu muncă și disciplină, uneori mai mult decât mi-a fost comod. Știu să recunosc bucuria atunci când apare, o cunosc, o pot numi, o pot simți. Nu reușesc însă mereu să o susțin ca stare pe termen mai lung. Și asta nu înseamnă tristețe, ci doar o accesare mai grea, un drum interior care încă trebuie exersat.
Aleg bucuria și ca pe un act de blândețe față de mine. Pentru a-mi da voie să nu o merit doar prin efort, să nu o condiționez de rezultate sau de cât de utilă sunt pentru ceilalți. (asta da provocare). Îmi doresc să vină fără presiune, fără obligația de a rămâne și să fie fără vinovăție atunci când pleacă.
Pentru 2026, aleg să cultiv bucuria ca pe o stare care se antrenează, nu se forțează. Merg la sala de antrenat bucuria 😃, sper să fie cu greutăți mici, sunt dispusă să mă mișc mult, să fac abdomene de râs, să lucrez picioarele în multe călătorii, fesierii să fie mai puțin turtiți pe scaun și văd eu ce mișcări mai fac. 🤺
O las să apară în relații, în pauze, în recunoștință, în corp. ❤️
