30/03/2026
Draga parinte de copil special si minunat,
Daca uneori simti ca ai nevoie de un impuls sau de un motiv pentru a merge inainte, poate aceste randuri sunt pentru tine.
Intr-o lume care obisnuieste sa critice neobisnuitul si sa judece tot ce nu i se pare ,,normal'', intr-o societate care stigmatizeaza tot ce nu intra in tiparele pe care le-a construit, s-a nascut totusi copilul tau albastru.
Copilul tau, pe care prin eforturi demne de plecaciuni, il aduci zi de zi la terapie.
Copilul tau pe care il vad straduindu-se sa se descalte, sa urce scari, sa tina in mana un creion, sa isi ridice pantalonii, sa imi dea un servetel atunci cand i-l cer, sa-mi raspunda cand il strig si sa ma priveasca inapoi.
Copilul tau, care incearca, atat cat poate, sa se faca iubit. Si care are atat de multa nevoie de asta, desi poate nici nu vorbeste, poate nu stie s-o ceara, poate in loc sa te stranga in brate doar iti permite sa stai langa el, si crede-ma, este atat de suficient. Pentru ca asta e limbajul lui. Doar asa stie sa se exprime si nu e deloc vinovat pentru asta. Canalul de comunicare cu el exista, oricat de sever afectat ar fi.
Trebuie doar sa-l gasesti.
Uneori e o mangaiere, alteori e muzica, uneori e o strangere de mana, alteori e o pauza, uneori e o gustare d**a o activitate solicitanta, alteori e un cuvant de incurajare. Eu nu sunt cu el decat pret de cateva ore, insa sunt ore atat de importante...si mai important decat atat pentru el, este ca tu sa continui acasa ceea ce noi facem impreuna.
Sa continui sa impui limite si sa il pui sa-si stranga jucariile, sa continui sa emiti sunete si sa canti in masina acelasi cantecel cu vocale de care te-ai plictisit.
Sa continui prin a nu-i da voie sa loveasca, prin a nu-i permite sa ia jucariile copiilor din parc fara sa ceara voie, prin a nu-l lasa sa faca tot ceea ce isi doreste si prin a fi ferm in deciziile pe care le iei in ceea ce-l priveste, oricat de ,,dureroase'' ar parea uneori pentru el.
Dar mai presus de toate, sa continui sa-l iubesti cu aceeasi forta, sa continui sa crezi in el si in ceea ce poate, sa continui sa-l incurajezi, sa continui in credinta si in rugaciunea ta.
Sa continui sa te joci cu el, spontan si poate sa te intrebi din cand in cand, la fel cm ma intreb si eu ,,Oare cm o fi in mintea lui?''.
Sa nu-l judeci si sa nu te judeci nici pe tine. Sentintele sunt doar pentru cei care se considera pedepsiti si chiar daca e greu si un drum anevoios pe care ti l-ai imaginat o intreaga viata altfel, aminteste-ti ca e darul tau cel mai pretios.
Daca zambetul tau se va oglindi in ochii copilului, poate intr-o zi, prin imitatia de care ti-am tot povestit, o sa-ti zambeasca inapoi.
Tu sadesti in el.
Tu construiesti cu el.
Si crede-ma, chiar daca nu te consideri, esti un prainte bun!
