27/04/2022
”Ce aș vreau eu să știe oamenii despre terapie?
👉🏼 În primul rând faptul că terapia nu este un proces reparatoriu, deoarece în terapie nu ajung oameni stricați sau defecți, ci oameni care au nevoie de ghidaj pentru o perioadă.
Cum știm să ne alegem terapeutul? Ce înseamnă ca un terapeut să fie bun?
👉🏼 Un terapeut bun este un ghid, nu un guru. Este tentant să întrebi un terapeut, „ce ar trebui să fac?” dar un terapeut este menit să te ajute să ajungi singur la acele răspunsuri, nu să răspundă la întrebare în locul tău. Acest lucru poate fi frustrant la început, dar la sfârșit, este împuternicitor.
Psihologul “bun” e cel care studiază asiduu, cel care nu se plafonează în canoane, cel care nu rănește și nu judecă( nici public, nici în intimitate).
Cabinetul psihologului nu e un atelier de lucru în plastilină, iar psihologul nu e cititorul personalității și vieții clientului. El nu clădește, nu e un fondator de valori, nu e un om care te toarnă în formă, nu e un om care îți pune etichete, nu e un om care te face să te simți vinovat, nu se supără pe tine, nu e un om care îți va arăta calea.
Psihologul are limite de interacțiune (umane și profesionale). Nu invita psihologul la tine acasă, nu insista să îl chemi cu tine la o cafea, nu poate răspunde la minut (uneori nu poate răspunde, punct) mesajelor tuturor, nu poate discuta la telefon ceea ce se discută în sesiune, există o mare posibilitate să nu poată reprograma la cerere șamd. Mai pe scurt, și psihologul este un simplu om condiționat de timp și spațiu.
Ce calități mai are un psiholog bun?
👉🏼 Psihologul “bun” e cel cu care ai un raport terapeutic corect, lejer, necondiționat, nu se supără dacă nu există o dinamică reușită în colaborarea voastră, își recunoaște limitele și își identifică biasurile, știe când să se retragă, nu depășește limitele relației profesionale și oferă un spațiu de siguranță și conținere, merge la rândul său la psiholog.
Care e rolul terapeutului în procesul terapeutic?
👉🏼 Cel mai important rol este cel în care psihologul reușește să stabilească și să mențină o relație terapeutică ocrotitoare, care facilitează formarea și menținerea procesului terapeutic.
Dezvoltarea încrederii într-o relație necesită timp și necesită un model de comportament de încredere. Încrederea nu se dezvoltă atunci când ți se spune ce vrei să auzi, ci este evident când persoana face ceea ce spune că va face.
Scopul unei relații terapeutice este de a ajuta individul în terapie să-și schimbe viața în bine. O astfel de relație este esențială, deoarece de multe ori este primul cadru în care persoana care primește tratament împărtășește gânduri, convingeri și emoții intime cu privire la problema (problemele) în cauză. Ca atare, este foarte important ca terapeutul să ofere o atmosferă sigură, deschisă și fără judecăți în care persoana afectată poate fi în largul său. Încrederea, respectul și congruența sunt componente majore ale unei bune relații terapeutice. Ca în toate relațiile funcționale, pentru a oferi un cadru prielnic de creștere psihologul trebuie să dea dovadă de empatie și autenticitate, să nu ia personal interacțiunile beneficiarului și să stabilească limite sănătoase care ajută la definirea comportamentelor acceptabile și inacceptabile în dinamica relațională.
Odată ce relația terapeutică este formată, un individ aflat în terapie ar putea fi mai înclinat să se deschidă emoțional și să ofere mai multe detalii despre preocupările sale iar acest lucru la rândul său îl ajută pe terapeut să înțeleagă mai bine punctul de vedere, sentimentele, comportamentele, trigger-urile, condiționările și contextele persoanei care se află în terapie.
Ulterior stabilirii unei relații terapeutice sănătoase, psihologul începe să își asume o multitudine de roluri care ajută beneficiarul în acest proces de creștere, sau de vindecare. De multe ori spun în glumă faptul că un psiholog e menajera emoțională a clientului. Venim cu forțe noi și energie, să îi ajutăm să ridice din mormanul de emoții clădit pe un colț de pat, fiecare strat de durere, veselie, amintire uitată care s-a mucegăit puțin între timp și a început să miroasă cam urât. După ce le organizăm pe categorii ne uităm ce se poate recondiționa, ce va fi aruncat, ce e nou și nepurtat, apoi triem împreună sau în cel mai bun caz, clientul face triajul iar noi suntem acolo pentru sprijinul său m
Uneori clientul nostru e obișnuit cu haosul, iar multitudinea de straturi emoționale sunt deasupra sa, îl sufocă, i se lipesc de piele. Atunci trebuie să prindem fiecare strat cu delicatețe și să-l îndepărtăm atenți , cu minim de durere, doar atunci când clientul este pregătit și dispus să expună acel petec de piele nouă, care a fost protejat până acum de vânt și de soare de stratul acela cleios de emoție. În acele momente trebuie să înțelegem profund faptul că pe pielea noastră vântul și soarele sunt o mângâiere, dar pentru o piele care s-a ascuns sub straturi de emoții, fiecare boare poate fi o schingiuire și fiecare rază domoală poate să fie resimțită ca un foc mistuitor.
Pe lângă acest rol de menajeră emoțională noi mai avem și rolul de mecanic emoțional. În timp ce organizăm haosul identificăm unde angrenajul e ruginit, unde a depozitat omul unelte pe care cu toate că le are, nu a învățat încă să le folosească, ne uităm dacă are suficient combustibil, dacă are spărturi, dacă lipsesc piese din sine sau din angrenajul său emoțional. Vedem dacă i s-au desprins părți importante, dacă a pierdut bucăți de suflete pe care nu le mai putem înlocui împreună, apoi ne transformăm în roți ajutătoare o perioadă, până învață cm să funcționeze singuri.
Apoi ești un fel de oglindă enervantă, un fel de om sâcâitor, care le amintește mereu că ar putea când sunt pregătiți, că au resurse, că au precedent, sau îi ajuți să vadă singuri aceste lucruri. Uneori îți vezi clientul după o săptămână sau două cu genunchii și coatele sufletului julite și însângerate și stai lângă ei prin durerea aceea ascuțită a vindecării, încurajându-i să clădească răbdare și încredere.
Iar cel mai important rol e cel de instructor de zbor, pentru că din prima secundă rolul terapeutului este să învețe clientul să zboare fără noi. Fie acest moment primul zbor din viață, sau primul zbor cu aripile rănite, succesul terapeutic va fi resimțit pe deplin în momentul în care clientul pleacă în zbor dinspre tine , cu încredere înspre existența proprie.”
Psiholog Sandra O'Connor - Mulțumim pentru toate aceste informații valoroase!
