Psiholog Silvia Solomon

05/04/2025

Despre prietenie. Și curajul de a cere.

Mult timp mi-a fost teamă să cer.

Să cer atenție. Prezență. Sprijin. Respect.
Mi se părea prea mult. Mi se părea că, dacă cer, s-ar putea ca celălalt să plece.
Așa că am învățat să dau. Mult.
Să ofer spațiu, timp, ascultare, grijă — chiar și când nu mai aveam din ce.

Am învățat, în timp, că frica de a cere era, de fapt, frica de a fi refuzată.
De a fi percepută „prea sensibilă”, „prea complicată”, „prea needy”.
Dar, și mai adânc era teama de a descoperi cine poate — și cine nu poate — să mă întâlnească cu adevărat acolo unde sunt. Cine poate rămâne lângă mine nu doar când ofer, ci și când am nevoie.

Și da, a fost dureros să văd că nu toate relațiile supraviețuiesc acestui proces.
Că nu toți cei dragi pot (sau vor) să rămână aproape atunci când încep să-mi exprim nevoile cu sinceritate.
Dar a fost, în același timp, și extrem de eliberator.

Pentru că de-abia atunci au început să apară relațiile în care pot fi… eu.
Relațiile în care pot cere fără să mă simt vinovată.
În care pot spune „azi nu mai am energie” și să fiu înțeleasă.
În care cealaltă persoană nu se simte obligată, ci se simte liberă să aleagă.
Iar atunci când alege să fie acolo, știu că e dintr-un loc autentic, nu din datorie.

Sunt relații în care reciprocitatea nu înseamnă un schimb perfect, ci un spațiu viu și blând în care ne ascultăm cu atenție, ne ajustăm cu răbdare și ne respectăm nevoile.
Și da, uneori greșim, ne rătăcim, ne închidem — dar avem curajul să ne reîntoarcem una către cealaltă.

Nu este un drum ușor. Dar merită.

Pentru că atunci când înveți să ceri… începi, de fapt, să te alegi pe tine.

Și pentru prieteniile care au rămas, care au crescut odată cu mine, care m-au văzut în toate formele mele — port în suflet o recunoștință profundă. O recunoștință pe care nu știu de fiecare dată cm să o exprim, dar care există acolo, caldă și prezentă.
În fiecare zi învăț cm să mulțumesc fără să mă pierd pe mine, și cm să primesc fără să mă simt datoare.

08/03/2025

Mulți dintre noi am crescut cu ideea că „timpul le vindecă pe toate”, că trebuie să fim puternici, să strângem din dinți și să mergem mai departe. Să nu ne plângem, să nu deranjăm și să nu arătăm ce ne doare cu adevărat. Dar durerea nu dispare doar pentru că o ascundem.

Durerea nu are nevoie de o soluție rapidă, de un sfat grăbit sau de un „lasă, o să treacă”. Are nevoie de recunoaștere. De un spațiu în care să existe. De cineva care să o vadă și să spună: „Văd cât de greu îți este. Și e în regulă să simți asta.”

Nu suntem definiți de ceea ce am trăit, dar suntem modelați de felul în care ne-a fost îngăduit să simțim. Și uneori, primul pas spre a fi mai bine nu este să găsim un răspuns, o soluție, ci să ne dăm voie să fim, așa cm simțim să fim.

Atunci când oferim spațiu durerii – proprii sau a celor dragi – fără a încerca să o alungăm imediat, îi permitem să ne transforme, să ne învețe despre ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Astăzi, începe prin a-ți oferi permisiunea de a simți. Nu te grăbi spre soluții. Doar recunoaște ce este acolo și lasă-ți inima deschisă pentru ceea ce va să vină, într-o formă nouă, poate neașteptată.

Fiecare emoție e trecătoare, precum un val care aduce la țărmul conștiinței tale înțelegeri și posibilități pe care încă nu le poți vedea.

17/02/2025

Ai simțit vreodată că vrei doar să treci peste un moment, o zi, o etapă? Să ajungi cât mai repede la „după”, fără să mai fii nevoit să simți ce este „acum”?

Uneori, graba asta nu e doar despre nerăbdare, ci despre un mecanism adânc înrădăcinat, format în timp – un răspuns al minții și al corpului la momente de durere, frică sau nesiguranță.

Trauma ne poate învăța să fugim înainte să apucăm să simțim. Dar vindecarea înseamnă, treptat, să ne dăm voie să fim aici. În acest moment. Fără să mai alergăm spre un „după” care (doar) pare mai sigur.

Pe tine ce te ajută să rămâi ancorat în prezent?

18/01/2025

Uneori, vindecarea noastră poate veni din momentele în care ne lăsăm înconjurați de liniște, de natură, de acele părți din noi care încă știu să ofere și să primească blândețe.

Ea poate veni din fragilitatea noastră, pentru că acceptarea propriei vulnerabilități este cea care ne permite să ne regenerăm. Iar acest proces de regenerare, de cele mai multe ori, nu este unul activ sau zgomotos.

Câteodată poate însemna doar să stăm, să respirăm, să fim. Poate înseamna să recunoaștem că nu e nevoie să luptăm de unii singuri. Conectarea – cu noi înșine, cu ceilalți, cu locurile noastre de odihnă – poate deveni un sanctuar care ne hrănește.

10/09/2024

Uneori putem fi tentați să credem că vindecarea înseamnă să scăpăm de toate lucrurile dificile, să ne schimbăm complet viața sau să eliminăm orice urmă de durere din peisajul interior. Dar, de fapt, vindecarea sau mai bine zis recuperarea, începe atunci când învățăm să ne acceptăm realitatea interioară așa cm este — cu tot ce e frumos și cu tot ce e greu.

Cândva, acest lucru venea de la sine, în mod natural. De exemplu, când eram mici, dacă simțeam tristețe plângeam, dacă simțeam frică o luam la fugă și ne ascundeam, când trăiam o bucurie o manifestam ca atare, cu râsete și chichoteli. Însă, mulți dintre noi am trăit tot felul de evenimente și relații dificile care ne-au pus în poziția (în acele momente, benefică nouă) de a ne îndepărta puțin câte puțin tot mai departe de această capacitate naturală de a fi și a acționa congruent cu propriile emoții, nevoi și dorințe.

Iar atunci, recuperarea este despre a învăța să stai cu propriile sentimente, chiar și atunci când ele sunt copleșitoare sau indezirabile. E despre a te redobândi pe tine, de a te lua înapoi, „cu bune și cu rele”. Și de a le vedea pe cele „rele”, ca fiind cele „firești”, „normale” și „omenești”. Pentru că nu e nimic în neregulă în a fi vulnerabil, în a avea zile bune sau mai puțin bune sau a trăi disconfort, desi aparent ai poate toate „motivele” din lume să simți emoții mult mai plăcute.

Nu este ușor, însă cred că fiecare dintre noi merităm un loc de siguranță, chiar acolo în mijlocul trăirilor noastre, pe care să-l creștem și să-l ocrotim cu iubire. Ca un fel de căsuță, care în loc de materialele obișnuite de construcție ea să fie clădită pe compasiune, curiozitate, calm și înțelegere. Imaginează-ți un astfel de loc, chiar în centrul ființei tale, luminos și cald, care să te primească cu tandrețe, curiozitate și înțelegere, în special în momentele în care ai cea mai mare nevoie de asta.

Recuperarea înseamnă să nu mai alergăm cât mai departe de noi, ci să ne îmbrățișăm realitatea interioară cu blândețe și să ne amintim că merităm iubire și acceptare, chiar și atunci când lucrurile nu sunt perfecte. E un proces care cere răbdare și tandrețe, dar care, în cele din urmă, ne oferă cel mai prețios dar — sentimentul că suntem în siguranță în propria noastră ființă și în propria noastră viață.

Terapia - moment pentru Tine

30/05/2024

Te-ai simțit vreodată blocat într-un conflict interior, neștiind dacă să asculți de vocea critică sau de cea care te încurajează să riști? Poate ai momente când te simți plin de încredere, dar alteori îndoielile te copleșesc. Sau poate te surprinzi uneori luptând cu diverse părți din tine – una care ar dori să se relaxeze, iar alta care pare că te împinge să muncești neîncetat.

Aceste situații sunt manifestările subpersonalităților noastre care se activează. La atelierul „Sinele și Părțile” vom explora cm să recunoaștem și să armonizăm aceste voci interioare folosind tehnici din psihosinteză și din sistemele familiale interne (IFS).

🧩 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐬𝐢𝐧𝐭𝐞𝐳𝐚? Psihosinteza este o abordare holistică a dezvoltării personale, care integrează toate aspectele ființei noastre – minte, corp, emoții și spirit. Aceasta ne ajută să descoperim și să armonizăm diversele părți ale personalității noastre, conducându-ne spre o viață mai echilibrată și împlinită.

🌱 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐈𝐅𝐒 (𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐲 𝐒𝐲𝐬𝐭𝐞𝐦𝐬)? IFS este un model terapeutic care ne învață să ne vedem ca pe un sistem de „părți” interdependente, fiecare având rolul său unic. Prin IFS, învățăm să ne recunoaștem și să ne îmbrățișăm toate aceste părți, cultivând astfel un sine autentic și puternic.

🤲 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢? Imaginează-ți că ești o plantă care crește, cu rădăcini puternice și frunze sănătoase. La acest atelier, vei învăța cm să hrănești părțile tale interioare pentru a deveni cea mai bună versiune a ta. Vom folosi tehnici practice și meditații ghidate pentru a crea un spațiu sigur de explorare și vindecare interioară.

🎟 𝐂𝐮𝐦 𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐢? Pentru mai multe informații legate de atelier, accesează link-ul din comentarii.

Te așteptăm cu drag!

Terapia - moment pentru Tine

11/05/2024

În săptămâna 13.05 - 19.05 Asociația Fragile Society organizează o serie zilnică de workshopuri în care vom explora împreună cm putem folosi arta și comunitatea pentru a procesa durerea pierderii.

Cred că împreună este cheia, este ceea ce ne lipsește de cele mai multe ori când ne confruntăm cu pierderile celor dragi, motiv pentru care sunt recunoscătoare că am ocazia acum să fac parte din acest împreună, într-un context atât de necesar, pentru că și eu la rândul meu am cunoscut pierderea.

Și știu că mulți dintre noi ne regăsim în povestea asta, în special după pandemie. Multe povești încărcate cu suferința pierderii, dar poate, cu un potențial unificator semnificativ (atât înăuntrul nostru, cât și în afara noastră), potential pe care îl putem valorifica doar prin a ne aduce mai aproape unul de celălalt.

Alături de Fundația HERA (prin mine, Florența Simion, Camelia Clem, Adriana Prundaru și Anda Zarafu) vă aștept cu inima deschisă pe toți cei care simțiți nevoia de a fi împreună în acest proces de înțelegere și de acceptare a morții.

Mai multe detalii găsiți în link-urile din comentarii.

Iată și afișul la evenimentele din Brașov! Ne bucurăm pentru că am adunat la un loc toți oamenii care au contribuit la această îndrăzneală – de a (ne) provoca frica de moarte și a o îmblânzi prin intermediul artei.

Dați mai departe, invitați prieteni și familie – spațiul ORICE MOARTE E O POARTĂ este deschis tuturor! Link la rezervările spectacolelor din Brașov în comentarii!

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

14/03/2024

"Trauma is not trapped in the story, our brains are trapped in the story.
Trauma is trapped in the residue left in our body".