03/05/2026
În ultima perioadă, aud tot mai des în cabinet adolescenți care poartă de luni sau chiar ani o durere neauzită.
Îmi spun că simt de mult timp că nu mai pot. Că au cerut ajutor, au încercat să spună, în felul lor, că ceva nu este bine. Dar, de multe ori, părinții sau cei apropiați au interpretat asta ca „dramă”, „lene”, „fițe”, „vârstă dificilă” sau „o perioadă care trece”.
Și este foarte dureros să vezi cât de vizibile pot fi semnalele depresiei și, totuși, cât de invizibile rămân pentru cei din familie.
Depresia este o realitate.
Nu este un moft.
Nu este o modă.
Nu este lipsă de voință.
Nu este „nu vrea să facă un efort”.
În România, datele UNICEF arată că aproximativ 22.000 de copii și adolescenți trăiesc cu un diagnostic de boală mintală, iar numărul celor care au dificultăți emoționale nediagnosticate este, cel mai probabil, mult mai mare. De asemenea, aproape 33% dintre adolescenții români între 11 și 15 ani au raportat că se simt triști mai mult de o dată pe săptămână, comparativ cu media de 13% din țările incluse în studiul OMS.
Dacă observi la adolescentul de lângă tine:
– se retrage tot mai mult în camera lui;
– nu mai are chef de lucruri care înainte îi plăceau;
– pare mereu obosit, trist, iritabil sau lipsit de speranță;
– doarme prea mult sau prea puțin;
– mănâncă mult mai puțin sau mult mai mult decât înainte;
– are scăderi bruște la școală;
– spune des „nu mai pot”, „nu are rost”, „nu sunt bun de nimic”;
– evită prietenii, familia, activitățile;
– plânge ușor sau pare complet amorțit emoțional;
– vorbește despre moarte, dispariție sau despre faptul că ar fi mai bine fără el
Nu minimaliza.
Nu certa.
Nu ironiza.
Nu transforma durerea lui într-o lecție despre cât de grea era viața „pe vremea noastră” ( asta mă enervează cel mai tare).
Întreabă. Ascultă. Rămâi aproape.
Și, mai ales, caută ajutor specializat.
Uneori, adolescentul nu are nevoie de încă un adult care să-i spună că exagerează. Are nevoie de un adult care să spună:
„Te cred. Vreau să înțeleg. Hai să găsim ajutor.”
A cere sprijin psihologic nu înseamnă că ai eșuat ca părinte, înseamnă că alegi să nu lași copilul singur cu ceva ce poate fi prea greu de dus.
Depresia nu trece prin rușinare.
Nu trece prin comparații.
Nu trece prin „ai tot ce-ți trebuie, de ce ești trist?”.
Depresia are nevoie de atenție, înțelegere și intervenție potrivită.
Uneori, cel mai important lucru pe care îl putem face pentru un adolescent este SǍ-L CREDEM înainte ca suferința lui să ajungă într-un punct în care ajutorul devine mult mai greu de primit.