Roxana Florescu - Terapeut sistemic

Roxana Florescu - Terapeut sistemic Terapeut sistemic cu formare în Psihogenealogie și lucrul cu părțile sinelui (ego-states) "Love is nature's psychotherapy." Eric Berne
(1)

𝑪𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒆𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒂 𝒔𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍𝒂̆?Relațiile sociale sunt deosebit de importante pentru stima noastră de sine. Astfel, este es...
16/04/2026

𝑪𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒆𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒂 𝒔𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍𝒂̆?
Relațiile sociale sunt deosebit de importante pentru stima noastră de sine. Astfel, este esențial să avem în viața noastră oameni care ne plac și pentru care suntem importanți la rândul nostru. Dacă ar fi să ne imaginăm stima de sine ca pe o clădire, relațiile sociale ar fi unul dintre stâlpii de susținere ai acestei construcții. Cu cât relațiile sunt mai puternice și mai stabile, cu atât și stima de sine este mai consolidată.
În acest context vorbim despre o așa-numită competență socială, adica despre abilitatea de a influența situațiile sociale așa cm ne dorim.
Persoanele cu o înaltă competență socială reușesc:
- să inițieze și să întrețină contacte noi,
- să-și satisfacă propriile nevoi, fără a le încălca pe cele ale altora,
- să-și adapteze propriul comportament față de alte persoane în mod flexibil, în funcție de situație,
- să construiască relații care să corespundă propriilor nevoi,
- să-și exprime nemulțumirea și să pună limite, atunci când nevoile lor sunt încălcate,
- să țină sub observație ce nevoi au ceilalți oameni.

Te invit pe 𝟐𝟐 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 la prima întâlnire a 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆, pentru a explora împreună acest subiect: https://forms.gle/J939i9MinFfFKCxW8


www.roxanaflorescu.ro

Mie îmi zice să nu-i mai spun “fetița mea”, deși pentru mine ea tot asta este și acum, la fel ca acu douăjde ani, când d...
03/04/2026

Mie îmi zice să nu-i mai spun “fetița mea”, deși pentru mine ea tot asta este și acum, la fel ca acu douăjde ani, când deja știam că actriță o să fie (mă rog, nu dau detalii, va trebui să mă credeți pe cuvânt). Bine, acu și cu diplomă și toate alea (foarte curând). Dar nu asta contează, ci faptul că în sufletul ei e 100% artistă și sunt plină de admirație pentru ce și cm face.

‼️ SOLD OUT ‼️

🎭 PREMIERĂ – GEN Z

O clasă de studenți, aflați în ultima zi de facultate, ne poartă printr-un univers al amintirilor, jocurilor și regretelor — nu doar ale lor, ci ale unei întregi generații.

Între nostalgie și neliniștea începutului, redescoperă cât de simplu și autentic era să fii copil. Este, în același timp, un act de curaj: pasul necesar spre maturitate, spre a prinde direcția potrivită și a ieși din deriva fricilor unui nou început.

Un spectacol despre finaluri care sunt, de fapt, începuturi. Despre fragilitate, prietenie și curajul de a merge mai departe.

Regie: David Fărcășan
Asistent regie: Mihaela Vasilescu
Manager proiect: Luminița Bîrsan
Asistent manager: Iulia Rusu

Light Design: Dorin Părău
Tehnician sunet: Cătălin Bobariu
Video: Iuliana Revencu

Distribuție: Mădălina Foficaș, Briana Iacob, Sofia Ivan, Alexia Marcu, Ilinca Morar, Oana Noja, Bogdan Truță

Afiș și foto credit: Ariana Dobre

📍 Sala CAVAS
✨ PREMIERA 4 aprilie
🕖 Ora: 19:00

Rezervările se fac la linkul din primul comentariu!

Atunci când ai o 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞 bună, ai în majoritatea situațiilor sentimentul de bază că ești în regulă așa cm ești. ...
01/04/2026

Atunci când ai o 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞 bună, ai în majoritatea situațiilor sentimentul de bază că ești în regulă așa cm ești. Te consideri demn(ă) de a fi iubit(ă) și ești împăcată cu tine și cu viața ta în cea mai mare parte – chiar dacă poate nu ești complet mulțumit(ă) cu tot ceea ce ai realizat.

Ai o stimă de sine ridicată și stabilă atunci când:
- îți reușesc lucruri importante (de exemplu: o diplomă profesională, succes la locul de muncă, succes la o activitate sportivă, etc.)
- ai sentimentul că ești apreciat/ iubit de către oamenii care sunt importanți pentru tine
- ai crescut într-un mediu stabil în care ți s-a arătat apreciere și recunoaștere

Cu stima de sine au legătură și 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐞 și 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞. Încrederea în sine se referă la convingerea că poți realiza lucrurile pe care ți le propui – te poți baza pe tine. Compasiunea față de sine este atitudinea blândă și plină de înțelegere față de propria persoană, în special în momente caracterizate de stres și eșecuri.

𝑇𝑢 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑎𝑙𝑒 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖 𝑡𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑖 𝑜 𝑠𝑡𝑖𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑐𝑎̆𝑧𝑢𝑡𝑎̆?

Te invit să explorăm împreună acest subiect în grupul de dezvoltare personală cu tema: stima de sine - https://forms.gle/viVeozmxkmN9UAmaA

Fiecare dintre noi dispune de o multitudine de 𝒓𝒆𝒔𝒖𝒓𝒔𝒆, atât interioare, sub forma de calități, talente sau abilități do...
31/03/2026

Fiecare dintre noi dispune de o multitudine de 𝒓𝒆𝒔𝒖𝒓𝒔𝒆, atât interioare, sub forma de calități, talente sau abilități dobândite, cât și sociale (relații) sau culturale (muzică, mișcare, etc.) – tot ceea ce ne stă la dispoziție și ne ajută să gestionăm situații dificile, să le influențăm într-un mod pozitiv sau să reducem impactul negativ al unor evenimente. Practic orice experiență reușită, în care am făcut față și ne-am simțit puternici/ eficienți/ curajoși se stochează în repertoriul nostru de amintiri ca o resursă la care vom putea apela și în viitor. Doar că în situații de criză, accesul la aceste resurse se poate dovedi a fi mai dificil, uneori chiar imposibil. A le (re)descoperi poate fi de folos în multe etape ale drumului care ne așteaptă.

𝑺𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆 este o temă recurentă în mai toate procesele terapeutice sau de dezvoltare personală, indiferent de proble...
26/03/2026

𝑺𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒏𝒆 este o temă recurentă în mai toate procesele terapeutice sau de dezvoltare personală, indiferent de problemele cu care se confruntă clienții.

Un rol deosebit în ceea ce privește stima de sine îl joacă așa-numita „𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒑𝒕𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒖𝒕𝒐-𝒆𝒇𝒊𝒄𝒂𝒄𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆”. Autoeficacitatea înseamnă a porni de la premisa că prin propriile tale acțiuni ai capacitatea de a schimba ceva în lume. Persoanele cu o așteptare ridicată de autoeficacitate se simt, în principiu, capabile să facă față provocărilor vieții. Ele abordează problemele în mod activ și își asumă responsabilitatea pentru lucrurile pe care doresc să le schimbe sau să le realizeze. Acest lucru duce la experiențe de succes, care întăresc la rândul lor stima de sine!

Atunci când se află în situații dificile de viață, oamenii cu o așteptare ridicată de autoeficiență caută în mod activ soluții și nu cad pradă resemnării. De multe ori, ei ies întăriți dintr-o criză.
Aceste persoane își atribuie lor însele mult mai des sursa succesului din viața lor, spre deosebire de persoanele nesigure, care consideră că resposabile pentru schimbările pozitive sunt “circumstanțele” sau “norocul”.

Din aprilie deschid un 𝐠𝐫𝐮𝐩 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆, unde te invit să explorăm împreună tema stimei de sine și să experimentăm în ce fel îți poți îmbunătăți autoeficacitatea. Întâlnirile vor fi bilunare.

𝐒𝐭𝐚𝐫𝐭: 𝐦𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝟐𝟐 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖 – 𝟏𝟗:𝟑𝟎
Locație: Piața Sfatului 27, etaj 1
Cost: 90 lei/ persoană/ întâlnire

Dorești să participi? 👉 Rezervă un loc aici: https://forms.gle/Hapi32HFhYLRVyvP7

De mai bine de 30 de ani, știința ne spune ceva ce nu ne place să auzim și anume că experiențele pe care le-am avut în p...
20/03/2026

De mai bine de 30 de ani, știința ne spune ceva ce nu ne place să auzim și anume că experiențele pe care le-am avut în primii ani de viață determină modul în care vom trăi mai târziu și că avem o foarte mare responsabilitate față de copiii noștri, pentru că mediul pe care îl creăm pentru ei influențează modul în care vor trăi ei mai târziu.
În 1995 era realizat un studiu care avea să demonstreze legătura dintre experiențele nefavorabile din copilărie și riscurile de sănătate și comportamentele nedorite de mai târziu, din viața de adult.

Dar care sunt experiențele din copilărie care cresc riscul unor comportamente riscante și vulnerabilitatea fizică și mentală a adulților, mai târziu în viață?

Studiul ACE - Adverse Childhood Experiences (Experiențele Adverse din Copilărie) a sumarizat trei categorii de experiențe: 𝐚𝐛𝐮𝐳 (fizic, emoțional și sexual), 𝐧𝐞𝐠𝐥𝐢𝐣𝐚𝐫𝐞 (fizică și emoțională) și 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ (boală mintală, mamă brutalizată, divorț, rudă încarcerată/ pierdere și abuz de substanțe) și le-a asociat cu diferite riscuri.

Concluziile sunt clare: Cu cât scorul ACE (pentru fiecare experiență bifată se acordă 1 punct, 10 fiind maximul) este mai mare, cu atât crește probabilitatea ca mai târziu adultul să se confrunte cu:
- comportamente antisociale, inclusiv forme de violență
- consum de droguri
- alcoolism
- graviditate în adolescență
- o sporită vulnerabilitate față de depresie și tulburări anxioase
- probleme de sănătate fizică (𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑟𝑜𝑛𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑒𝑟𝑣𝑜𝑠 𝑠𝑖𝑚𝑝𝑎𝑡𝑖𝑐 𝑠̦𝑖, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒, 𝑒𝑥𝑝𝑢𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢𝑡𝑒 𝑑𝑒 ℎ𝑜𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑒𝑠, 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑐𝑜𝑟𝑡𝑖𝑧𝑜𝑙𝑢𝑙, 𝑎𝑟 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡𝑎 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑠̦𝑖 𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑏𝑖𝑛𝑒 𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒)

Sigur că aici mai intervin și diverși factori ai rezilienței umane, însă asta nu ar trebui să ne liniștească atunci când vine vorba despre modul în care alegem să ne educăm copiii. Pentru că multe dintre comportamentele pe care unii le numesc „metode de disciplină sau corecție” – pedepse, umilire, amenințări sau violență – se încadrează, de fapt, exact în acele experiențe adverse despre care știm deja că lasă urme pe termen lung. Iar dacă știm deja răspunsul oferit de știință, atunci poate că e momentul să alegem conștient alternative care construiesc, nu rănesc: limite ferme, dar blânde, relații bazate pe respect și siguranță emoțională.

Sursă: Centers for Disease Control and Prevention, Credit: Robert Wood Johnson Foundation

În cabinet întâlnesc mulți clienți care minimalizează răul produs de agresivitatea cu care s-au confruntat în copilărie ...
11/03/2026

În cabinet întâlnesc mulți clienți care minimalizează răul produs de agresivitatea cu care s-au confruntat în copilărie din partea părinților sau a altor îngrijitori. Și nu vorbesc aici de acele persoane care au ajuns să repete modelul primit și au devenit ei înșiși agresivi, practicând aceleași metode de “corecție”, cm ei le numesc. NU. Vorbesc despre oameni care evită agresivitatea, care o recunosc ca pe ceva care poate răni, mai puțin când vine vorba despre experiența lor din copilărie. Aud foarte des expresii de genul: 𝑎𝑠̦𝑎 𝑒𝑟𝑎 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖, 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑒𝑑𝑢𝑐𝑎𝑡̦𝑖 𝑐𝑢 𝑏𝑎̆𝑡𝑎𝑖𝑒, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑙𝑡̦𝑖𝑖, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑎𝑢 𝑧𝑖𝑙𝑛𝑖𝑐 𝑏𝑎̆𝑡𝑎𝑖𝑒, 𝑙𝑎 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑒𝑟𝑎 𝑏𝑖𝑛𝑒. Uneori aud povești despre bătaie spuse cu zâmbetul pe buze. Atunci când direcționez atenția către corp și senzațiile observate în timpul acestor relatări, invariabil primesc același răspuns: 𝑛𝑢 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 și 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑎𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑢𝑡 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎.

…Aici, conversația se oprește adesea pentru câteva secunde. Nu pentru că nu ar mai fi nimic de spus, ci pentru că „nu simt nimic” este, de multe ori, un semn că undeva în interior există foarte multe lucruri care au fost cândva prea greu de simțit.

Minimizarea nu este neapărat o dovadă că acele experiențe nu au avut impact. De cele mai multe ori este, mai degrabă, o strategie de supraviețuire învățată foarte devreme. Pentru un copil, dependența de părinți este totală. A recunoaște că persoanele de care depinzi pentru siguranță, hrană și afecțiune sunt și cele care te rănesc poate fi o experiență copleșitoare. În fața acestei contradicții, mintea copilului găsește o soluție: schimbă sensul realității. „Nu a fost atât de rău.” „Așa se făcea.” „Am meritat.” „Alții o duceau mai rău.”
Aceste explicații devin, în timp, parte din povestea personală. Ele protejează relația cu părinții și oferă o formă de coerență emoțională într-o perioadă în care copilul nu are alte resurse.
A privi aceste experiențe cu mai multă deschidere nu înseamnă a transforma părinții în monștri sau a nega contextul istoric în care au trăit. Mulți dintre ei au crescut, la rândul lor, în medii în care violența era considerată o metodă normală de disciplină. Dar putem să înțelegem contextul, fără să negăm impactul.

𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐳𝐢.
𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐧𝐮 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐥𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆.
𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥, 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐞𝐫𝐚 𝐩𝐮𝐫 𝐬̦𝐢 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐨𝐚𝐬𝐚̆.

Uneori, primul pas este să ne permitem să spunem, cu mai multă claritate: un copil care este lovit este un copil care este rănit. Chiar și atunci când acel copil, devenit adult, a învățat să spună că „nu a fost nimic”.
Iar de aici, încet, poate începe o altă relație cu propria poveste. O relație bazată pe compasiune, între adultul de azi și copilul care nu a avut atunci pe nimeni care să îi spună că ceea ce i se întâmplă e nedrept și doare. Dacă ne uităm cu adevărat la acel copil interior, care a tăcut, a minimizat, a râs când de fapt era speriat, fără explicațiile pe care le-am construit mai târziu, apare o întrebare simplă:
Care ar fi prima grijă pentru el astăzi? Cum am putea să-l însoțim cu compasiune, chiar și pentru câteva secunde, chiar și în gând?

www.roxanaflorescu.ro

10/03/2026
O idee centrală în terapia Ego-State este că în sistemul nostru interior există părți mai tinere ale sinelui care au fos...
05/03/2026

O idee centrală în terapia Ego-State este că în sistemul nostru interior există părți mai tinere ale sinelui care au fost rănite și care au rămas cumva „înghețate” în trecut. Ele nu au observat că timpul a trecut și că astăzi eu sunt un adult competent.

Desigur, acesta este un concept, o metaforă, dar una care și-a dovedit utilitatea clinică. Poate că nu se potrivește fiecărui client, însă este o invitație de a privi în interior și de a observa că acolo există părți – adesea părți de copil, la diferite vârste – care nu știu că eu sunt acum adult.

Există ceva profund înduioșător în reacția clienților atunci când copilul din interior descoperă existența adultului. De fiecare dată când am asistat la acest moment, am simțit cât de multă ușurare aduce. Este clipa în care, pentru prima dată, copilul nu se mai simte singur sau descoperă că nu mai trebuie să depună atâtea eforturi pentru a fi pe placul cuiva.

Situațiile pot fi foarte diferite. Însă atunci când copilul interior află că există un adult care se poate ocupa de provocări și că timpul a trecut – iar unele dintre ele nici nu mai sunt de actualitate – acest lucru aduce o liniște profundă întregului sistem interior.

www.roxanaflorescu.ro

𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐭𝐮, 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜?Atunci când “𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑒” devine sinonim cu „𝑎 𝑓𝑖”, existența ta depinde de performanță....
24/02/2026

𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐭𝐮, 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜?
Atunci când “𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑒” devine sinonim cu „𝑎 𝑓𝑖”, existența ta depinde de performanță. Te identifici cu ceea ce faci. Alternativa de a nu face nimic este practic imposibilă. Ar fi ca și când n-ai mai exista.

Există o nevoie profund umană de a fi văzut, de a avea un loc pe lumea asta. Dacă această nevoie este satisfăcută chiar la începutul vieții, dacă copilul simte că este bine-primit în brațele mamei sale, că este văzut și acceptat exact așa cm este, fără să fie nevoit să facă nimic pentru a primi acestă validare, atunci va începe să exploreze lumea cu curiozitate, având un sentiment de siguranță.

Dacă în schimb, el este ignorat, nevoile sale sunt trecute cu vederea, atunci va învăța destul de repede ce anume trebuie să facă pentru a primi atenția și acceptarea de care are nevoie: să performeze. Și își va pune toată energia în slujba acestui motor care îi va asigura validarea. Apoi va interioriza tot acest mecanism și singurul mod în care va simți că valorează ceva, va fi acesta: să performeze.

Nu spun că performanța ar fi ceva rău, chiar dimpotrivă, e un motor care ne împinge înainte și ne îndeamnă să fim mai buni, să ne depășim. Însă a fi mereu în dinamica asta înseamnă a încerca zadarnic să satisfaci în prezent o nevoie dintr-un trecut îndepărtat, ceea ce este o misiune care n-are cm să reușească. Și care poate duce la epuizare.

Dar ce se întâmplă atunci când te oprești?
Când nu mai ai task-uri de bifat, obiective de atins, oameni de impresionat? Când telefonul tace și nu e nimeni care să îți confirme că ai făcut bine? Pentru mulți, liniștea aceasta nu e odihnitoare. E neliniștitoare. Pentru că în absența „facerii”, apare o întrebare pe care am evitat-o mult timp: dacă nu fac nimic, mai contez?

Aici începe ruptura. Pentru că valoarea personală nu poate fi susținută la nesfârșit de performanță. Performanța fluctuează. Corpul obosește. Contextul se schimbă. Există întotdeauna cineva mai bun, mai rapid, mai eficient. Dacă identitatea ta e construită exclusiv pe rezultate, atunci fiecare eșec devine o amenințare la adresa existenței tale.

Poate că adevărata maturizare emoțională începe atunci când învățăm și să stăm în propria prezență fără a produce nimic. Să tolerăm disconfortul de a nu fi validați. Să ne oferim nouă înșine acea privire care, poate, a lipsit cândva: „Ești suficient. Nu trebuie să faci nimic ca să exiști.”

Paradoxal, abia din acest loc performanța devine sănătoasă. Nu mai este o strategie de supraviețuire, ci o alegere. Nu mai alergi ca să fii iubit, ci creezi pentru că ești deja în regulă cu tine.

Și poate întrebarea nu este doar „Cine ești tu, fără să faci nimic?”,
ci „Poți rămâne cu tine, chiar și atunci când nu demonstrezi nimic?”

www.roxanaflorescu.ro

„În mod paradoxal, trecutul se repetă nu doar în lumea exterioară a clientului, ci și în lumea lui interioară. Părțile a...
16/02/2026

„În mod paradoxal, trecutul se repetă nu doar în lumea exterioară a clientului, ci și în lumea lui interioară. Părțile au tendința de a repeta pe scena interioară modelele pe care le-au experimentat în exterior, atunci când clientul era un copil. Astfel, se poate întâmpla, ca o femeie adultă, care a fost respinsă atunci când era copil, să își respingă în viața adultă propriile părți de copil, făcând afirmații de genul: nu mai vreau să am de-a face cu ea, e o pacoste!“ (Watkins, 2003)

De multe ori, ceea ce ne rănește cel mai profund nu este ceea ce ni s-a întâmplat, ci felul în care am învățat să ne raportăm la noi înșine din cauza acelor experiențe. Copilul interior respins nu dispare — el rămâne prezent în emoțiile noastre intense, în reacțiile disproporționate, în nevoia de validare sau în tendința de a ne critica aspru.

Când partea adultă spune „e o pacoste”, de fapt repetă vocea mediului care a respins-o cândva. În acest fel, trauma relațională devine un dialog interior. Iar scena pe care odinioară jucau părinții, profesorii sau alte figuri semnificative este acum ocupată de propriile noastre părți.

Vindecarea începe în momentul în care observăm această dinamică. Când în loc să respingem partea vulnerabilă, ne oprim și o întrebăm: „De ce ai nevoie?” Când în loc de critică oferim curiozitate. În loc de rușine, compasiune.

Nu este un proces rapid și nici liniar. Dar este un proces profund transformator. Pentru că, în clipa în care adultul din noi învață să își țină în brațe copilul interior, trecutul nu mai trebuie să se repete. El poate fi înțeles, integrat și, în cele din urmă, eliberat.

Repetiția nu mai este destin — ea devine oportunitate de conștientizare.

www.roxanaflorescu.ro

07/11/2025

E ceva profund liniștitor în ideea unei vieți în care gândurile, emoțiile și acțiunile merg în aceeași direcție, sunt congruente. A trăi în acord cu tine este o viață în care nu te trădezi, ci alegi să îți fii loial. Nu o viață perfectă, nu e una fără greșeli, ci una în care nu te minți. În care, atunci când spui „da”, chiar vrei să spui „da”, iar când taci, o faci din alegere, nu din teamă.

Mi se pare că fiecare dintre noi trăiește, la un moment dat, într-un fel de contradicție și are conflicte interioare: vrem un lucru, dar facem altul; simțim furie, dar afișăm un zâmbet; știm ce ne doare, dar spunem că e „ok”. Ne adaptăm, ne protejăm, ne facem loc printre alții… și totuși, uneori, prețul e pierderea proprie voci și ajungem să nu ne mai placă de noi.

Asta e, de fapt, incongruența: acel mic decalaj între ce e în tine și ce arăți lumii. Nu e un păcat, dar pe termen lung devine o tensiune care te obosește. E ca și cm ai merge cu frâna trasă… înaintează mașina, dar simți un miros de fum interior.

Congruența, în schimb, e libertate și liniște. E momentul în care spui ce crezi, simți fără rușine și faci lucrurile care se potrivesc cu tine. E un echilibru viu, nu o rețetă de fericire. Oameni congruenți nu sunt cei care „le au pe toate în ordine”, ci cei care se cunosc și nu-și mai cer scuze pentru asta.

Ca să ajungi acolo, primul pas e să te observi fără să te judeci. Să te prinzi când faci ceva împotriva ta. De pildă, când spui „da” unui proiect de care nu ai chef doar ca să nu superi pe cineva. Nu e nevoie să te mustri, doar să recunoști: „Uite, aici n-am fost sincer cu mine.” În timp, exercițiul ăsta devine o formă de igienă mentală.

Al doilea pas e să-ți clarifici valorile. Nu în sens teoretic sau aspirațional, nu e un eseu de etică. Ci în sens practic: ce te face să te simți împăcat seara? Ce fel de om vrei să fii când nimeni nu se uită? Mulți dintre noi trăim după regulile altora și nici nu ne dăm seama. Congruența apare când încetezi să împrumuți convingeri și începi să le alegi.

Apoi vine partea cea mai grea: acceptarea emoțiilor. Nu doar a celor frumoase, ci și a celor care ne pun în încurcătură: furia, gelozia, frica, rușinea. Sunt semnale, nu defecte. Oamenii în dezacord cu ei, de obicei, nu sunt mincinoși, ci speriați. Le e teamă că, dacă ar recunoaște ce simt, ar pierde dragostea, statutul sau controlul. Dar emoțiile ascunse ies oricum, doar că pe alte uși: prin tensiuni, sarcasm, boală, sau tăceri prea lungi.

A fi în acord cu tine înseamnă să spui „nu” când chiar nu vrei. Să ceri ajutor când nu mai poți. Să nu zâmbești dacă nu ai de ce. Pare banal, dar în timp devine o formă de curaj.

Și, da, e normal ca uneori să nu-ți iasă. Nimeni nu trăiește permanent în acord cu sine. Viața e plină de compromisuri și contradicții, iar congruența nu e o stare fixă, ci un dans. Important e să simți când ai ieșit din ritm și să revii.

Uneori, drumul spre echilibrul ăsta e greu de parcurs singur. Un terapeut bun poate fi o oglindă în care te vezi mai clar, fără filtrul rușinii sau al vinovăției. Poate că merită să încerci, dacă simți că te lupți cu părți din tine pe care nu le mai înțelegi.

În final, cred că viața în acord cu tine însuți nu e despre a fi mereu „în echilibru”, ci despre a nu te abandona. Despre a-ți asculta inima chiar și atunci când îți tremură vocea. Despre a nu mai face pace cu o versiune falsă de tine, doar ca să placi.
Pentru că, la urma urmei, congruența nu e o lecție de morală. E un fel de liniște care se simte când, în sfârșit, nu mai trăiești împotriva ta.

Address

Piața Sfatului 27
Brasov
500035

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00
Saturday 10:00 - 13:00

Telephone

+40722303072

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Roxana Florescu - Terapeut sistemic posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Roxana Florescu - Terapeut sistemic:

Share

Category