19/12/2025
🍀 Cum arată o viață suficient de bună
Despre părinți, relații, joburi și sine care nu mai caută perfecțiunea
Ai observat vreodată cm ne comparăm constant cu o versiune idealizată a vieții?
„Ar trebui să fiu mai prezentă.”
„Să am o relație perfectă.”
„Să iubesc munca mea în fiecare zi.”
Dar ce s-ar întâmpla dacă, în loc de „perfectă”, am înlocui cu „suficient de bună”?
Winnicott și începutul libertății de a fi
Donald Winnicott, medic și psihanalist britanic, a vorbit pentru prima dată despre „mama suficient de bună”.
Acea figură care nu e mereu disponibilă, dar e acolo destul cât copilul să învețe că lumea nu e periculoasă.
O mamă suficient de bună nu e ideală — greșește, dar repară. Se retrage, dar revine.
Prin imperfecțiunea ei, copilul învață să existe separat, dar în siguranță.
Această idee simplă a schimbat tot: nu perfecțiunea susține dezvoltarea, ci contactul real dintre două ființe imperfecte.
Când ducem mai departe modelul
Cei mai mulți dintre noi nu am avut părinți perfecți — dar poate suficient de buni.
Și, totuși, mulți adulți trăiesc sub presiunea de a deveni parteneri perfecți, prieteni ideali, angajați exemplari.
Perfecțiunea devine noul mecanism de apărare.
Așa cm scrie Pete Walker în lucrările sale despre CPTSD (complex trauma), perfecționismul e uneori forma rafinată a fricii:
„Dacă voi fi impecabil, nimeni nu mă va respinge.”
Dar o viață suficient de bună nu e despre a fi impecabil — e despre a rămâne uman.
Relații suficient de bune
Un prieten suficient de bun nu răspunde mereu la mesaje imediat. Dar te ascultă cu prezență atunci când o face.
Un partener suficient de bun nu ghicește toate nevoile tale. Dar e dispus să rămână lângă tine în procesul descoperirii lor.
Într-o relație suficient de bună există loc pentru diferență, pauză și revenire.
Spațiul dintre doi oameni nu mai e o ruptură, ci un teren viu al creșterii.
Un job suficient de bun
Winnicott ar fi spus că jocul e esențial pentru sănătatea psihică.
Într-un job suficient de bun nu te simți inspirat zilnic, dar ai libertatea să fii curios și să te exprimi.
Există zile de epuizare, dar și momente în care te regăsești în ceea ce faci.
Jobul suficient de bun nu te definește, ci îți lasă spațiu să rămâi tu.
Sinele suficient de bun
O viață suficient de bună nu e una fără durere, ci una în care durerea are locul ei firesc.
În terapie, învățăm treptat să ne vedem cu ochii unui părinte suficient de bun interior:
– „Ai obosit, și e în regulă.”
– „Ai greșit, dar poți repara.”
– „Ai nevoie de timp, și nu e rușinos.”
Acest dialog blând e antidotul rușinii și al autoexigenței care ne țin prizonieri.
Reconectarea cu viața reală
Când renunțăm la idealul vieții perfecte, se întâmplă ceva paradoxal:
începem, pentru prima dată, să fim prezenți în viața noastră reală.
Să o simțim, cu tot ce aduce — bucurie, oboseală, dor, liniște.
Să trăim în loc să ne demonstrăm.
Așa arată o viață suficient de bună:
nu liniară, ci autentică.
Nu lipsită de durere, ci însoțită.
Nu despre control, ci despre încredere.
Take a mindful journey!
