
25/07/2025
🩷 Ahhh, vacanța aia o țin minte perfect și nu doar pentru peisaje, istorie și experiență. Ci pentru că pentru prima oară în viața mea n-am mai numărat nimic. Nici calorii, nici pași, nici pahare de limoncello sprizt.
Era o zi caldă, eram pe o terasă în Napoli, soarele blând, vânt ușor și sandwich-ul cu mozzarela, roșii zemoase, busuic, uleiul de măsline și pâinea prăjită mă privea în ochi.
În mod normal, mintea mea intra pe pilot automat:
"Cam mult ulei. Pâine albă? Ai luat micul dejun acum 1 oră. O să te simți vinovată."
Dar în ziua aia, mi-am dat voie să mușc din sandwich cu o plăcere nevinovată, cu poftă și cu bucurie. Cu un „să-mi fie bine acum” în suflet. Și știi ce s-a întâmplat după?
Nimic rău.
N-am simțit vină. N-am simțit că am stricat ceva. Am simțit libertate. Și corpul meu mi-a mulțumit. Că l-am ascultat. Că n-am luptat cu el.
Concediul ăla m-a învățat ceva ce nicio dietă n-a putut: că atunci când îți dai voie, corpul nu devine dușman. Devine aliat.
Și gustul mâncării... mmm, e altul când mănânci cu inimă ușoară.
Ți s-a întâmplat și ție ceva asemănător sau ai vrea să ți se întâmple?
Povestește-mi. Poate concediul următor devine și pentru tine aliat!