Cabinet de Medicina Familiei Dr. Mihailescu Corina

Cabinet de Medicina Familiei  Dr. Mihailescu Corina Medicina de Familie

04/02/2026
In atentia pacientilor!
08/01/2026

In atentia pacientilor!

28/12/2025

Când NU TREBUIE să mergeți la Urgențe cu un copil răcit

Ca să nu vă stricați vacanța așteptând multe ore într-o Unitate de Primiri Urgențe cu un copil răcit (altfel fiind un copil sănătos - această postare NU este despre copiii care au probleme importante de sănătate în afara episoadelor de răceli obișnuite) vreau să vă rog să priviți imaginea de mai jos.

Dacă raceala a început în urmă cu niște ore sau în noaptea trecută nu o să vă aducă nici o a**liză răspunsurile pe care le doriți: este o boală gravă? este o boală virală sau o maladie bacteriană? este necesar tratament cu antibiotic sau sunt suficiente antitermicele?

De ce?

Deoarece sunt necesare mai mult de 2 zile de la debutul răcelii cu ascensiuni febrile până apar modificări în hemogramă. Cu alte cuvinte facem DEGEABA o vizită într-un UPU superaglomerat dacă abia a început o răceală "normală".

Dragi părinți chiar nu este bine să așteptați 5-6 ore lângă alți copii bolnavi, doar pentru că dumneavoastră vă este frică, sau pentru că aveți mâine bilete de avion, sau o petrecere importantă.

Copilul dumneavoastră, care are febră de 4, 6 sau 12 ore, nu o să aibă niște modificări semnificative în numărul de leucocite sau în formula leucocitară - încă odată, pentru copiii obișnuiți fără comorbidități!

Nici măcar corelația cu valorile CRP (proteina C reactivă) nu aduce informații suplimentare în primele 1-2 zile.

De la Urgențe nu veți pleca (probabil...) decât cu o altă boală împrumutată de la cei 20 de copii bolnavi, aflați în așteptare în zona de triaj.

Mergeți zilele acestea la UPU doar cu un copil care are febră și alte semne de gravitate (respirație dificilă, vărsături frecvente, cianoză sau afectarea stării de conștiență). Dacă este de obicei un copil sănatos! Pentru că medicul dumneavoastră o să vă poată spune lucruri relevante doar prin examen clinic. Analizele normale nu spun NIMIC!! Ele pot fi acum normale pentru că sunt recoltate prea repede.

Link în comentarii despre kinetica biomarkerilor în infecțiile febrile ale copilului. Și un tabel cu ore😊

Sărbători fericite cu multă sănătate!

06/12/2025

Dragi parinti,

Mai exista în farmacii FLUENZ, vaccin împotriva gripei, cu administrare nazala...

Dacă mai sunt copii nevaccinati, de pe lista noastră, dati-ne de știre!!

Weekend liniștit tuturor!!!

14/10/2025

🩺 Scrisoarea medicală (Anexa 43 la Norme) — documentul care leagă pacientul, medicul de familie și medicul specialist

📘 De ce este importantă scrisoarea medicală?

Scrisoarea medicală este documentul central al colaborării dintre medicul de familie și medicul specialist. Ea asigură continuitatea tratamentului și garantează că pacientul primește îngrijiri coerente și sigure.
Dincolo de formalități, scrisoarea medicală este o verigă de încredere între pacient, medicul trimițător și medicul care stabilește diagnosticul final.

🧾 Ce este scrisoarea medicală?

Scrisoarea medicală este un document tipizat, reglementat de CNAS prin Anexa nr. 43 la Normele de aplicare a Contractului-cadru (CoCa).
Ea se eliberează:
● după o consultație la medicul specialist;
● în urma unei internări;
● atunci când specialistul stabilește un diagnostic sau inițiază un tratament.

👩‍⚕️ Cine are obligația de a o elibera?

Medicul specialist este cel responsabil pentru completarea și transmiterea scrisorii medicale.

El are obligația să:
● elibereze prima rețetă compensată, conform protocoalelor CNAS;
● menționeze durata pentru care tratamentul poate fi continuat de medicul de familie;
● trimită scrisoarea completată medicului trimițător.

📌 Nerespectarea acestor obligații se sancționează conform contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate.

🩹 Rolul medicului de familie:

Medicul de familie este coordonatorul dosarului medical al pacientului.
Pe baza scrisorii medicale el:
● poate continua tratamentul prescris de specialist, fără a-l modifica;
● decide momentul reevaluării pacientului, în funcție de valabilitatea scrisorii;
● arhivează un exemplar al scrisorii pentru a asigura continuitatea îngrijirii și respectarea legii.

🙋‍♀️ Drepturile pacientului:

● să primească scrisoarea medicală completă, clară și corect completată;
● să primească prima rețetă compensată de la medicul specialist, atunci când tratamentul este unul nou;
● să i se explice diagnosticul, durata și conduita terapeutică;
● să nu fie pus pe drumuri între cabinete pentru transcrieri inutile.

🧩 Ce trebuie să conțină o scrisoare medicală completă?

O scrisoare medicală validă include:
📄 Datele medicului și ale unității medicale, numarul contractului
👤 Datele pacientului
🏥 Datele medicului trimițător
⚕️ Diagnosticul principal și secundar (cu cod ICD-10)
🔬 Rezultatele investigațiilor
💊 Tratamentul recomandat (denumire, doză, durată)
🧾 Mențiunea privind prima rețetă eliberată
📅 Durata de valabilitate a tratamentului
✍️ Semnătura și parafa medicului emitent.

📤 Cum se transmite scrisoarea medicală?

Conform legii:
„Scrisoarea medicală se întocmește în două exemplare, din care unul rămâne la medicul care a efectuat consultația, iar celălalt se transmite medicului de familie, direct, prin poștă electronică ori prin intermediul asiguratului.”

Dacă este trimisă prin e-mail, documentul trebuie să fie semnat electronic calificat.
În lipsa unui sistem informatic funcțional, pacientul poate transporta fizic scrisoarea între cabinete.

⚠️ De ce apar probleme în practică?

Realitatea din teren arată frecvent disfuncționalități:
● Scrisorile nu sunt completate corect sau nu se transmit deloc;
● Comunicarea între cabinete este deficitară, deși adresele de e-mail sunt publice;
● Pacienții ajung la medicul de familie fără documente, punându-l într-o situație ilegală;
● Informațiile circulă informal (WhatsApp, fotografii), fără valoare juridică.

🔧 Cum putem îmbunătăți circuitul scrisorii medicale?

1. Respectarea legislației CNAS de către toți furnizorii medicali.
2. Digitalizarea reală a transmiterii documentelor între cabinete.
3. Informarea pacienților privind drepturile și obligațiile lor.
4. Colaborare colegială și comunicare directă între medici.

🌟 Concluzii:

🍀 Orice bilet de trimitere emis de către medicul de familie trebuie să fie însoțit de primirea unei scrisori medicale conforme. Această îndatorire este obligatorie și nu admite excepții.

🍀 Scrisoarea medicală nu este doar un formular birocratic — este actul care garantează siguranța pacientului și continuitatea tratamentului. Atunci când este completată corect și respectată de toate părțile implicate, ea devine un instrument de legalitate, încredere și profesionalism în relația medic–pacient–sistem. 💛💜🙏

13/10/2025

Sursa: Valentina Boanta/ Mihaela Oprițescu

💉 Tot ce trebuie să știi despre vaccinul anti-HPV (Gardasil 9)

🔹 1. Ce este HPV și de ce e important să ne protejăm?

HPV (virusul papiloma uman) este cel mai frecvent virus transmis pe cale sexuală. Aproape 8 din 10 persoane intră în contact cu el la un moment dat în viață — uneori fără să știe, pentru că infecția trece neobservată.

Problema este că, la unele persoane, virusul nu dispare. Rămâne „ascuns” în celule și, în timp, poate provoca modificări care duc la cancer.
Cele mai cunoscute forme de cancer provocate de HPV sunt:
● cancerul de col uterin
● cancerul vaginal, vulvar, penian
● cancerul a**l și orofaringian.
Cele mai periculoase tulpini sunt HPV 16 și 18, responsabile de peste 70% din cazurile de cancer de col uterin.

🔹 2. Cum acționează vaccinul Gardasil 9 ?

Vaccinul nu conține virus viu și nu poate provoca infecția.
El conține doar mici fragmente din învelișul virusului (numite „particule asemănătoare virusului”), care „antrenează” sistemul nostru imunitar să producă anticorpi puternici.

După vaccinare, organismul dezvoltă o imunitate de lungă durată, gata să recunoască și să neutralizeze virusul înainte ca acesta să poată provoca vreo infecție.
Nivelul de anticorpi obținut prin vaccinare este de zeci de ori mai mare decât după o infecție naturală.

Cu alte cuvinte, vaccinul „îi arată” sistemului tău imunitar cm arată virusul și îl învață să-l elimine instantaneu, dacă îl întâlnește vreodată.

🔹 3. Cine se poate vaccina și cum?

În România, vaccinarea cu Gardasil 9 este:
✅ Gratuită pentru fete și băieți între 11 și 27 de ani fără o zi;
✅ Compensată 50% pentru femei între 27 și 45 de ani;
✅ Disponibilă pentru oricine dorește să se vaccineze, indiferent de vârstă.

Prescripția rețetei gratuite sau compensate o face medicul tău de familie.

👉 Schema de vaccinare:

■ 2 doze (la 0 și 6 luni) pentru persoanele sub 15 ani;
■ 3 doze (la 0, 2 și 6 luni) pentru persoanele peste 15 ani.

Vaccinul poate fi administrat de medicul de familie, ginecolog, dermatolog sau urolog.

🔹 4. Siguranță și reacții adverse:

Vaccinul Gardasil 9 este extrem de sigur — a fost testat pe milioane de persoane din întreaga lume.

Cele mai frecvente reacții sunt minore:
● o ușoară durere sau roșeață la locul injectării,
● oboseală ușoară sau o stare trecătoare de disconfort.
● subfebrilitate sau febră mică.

👉 Nu s-a demonstrat nicio legătură între vaccinul HPV și infertilitate, boli autoimune sau alte reacții grave.

Este unul dintre cele mai monitorizate vaccinuri din lume, cu peste 15 ani de experiență clinică și rezultate excelente.

🔹 5. De ce merită administrat?

Pentru că este primul vaccin care previne un cancer.
Și nu doar unul, ci mai multe tipuri de cancer legate de HPV.

Țări precum Australia, Canada și Suedia au reușit deja să reducă foarte mult numărul cazurilor de cancer de col uterin, iar Australia este pe cale să-l elimine complet ca și boală publică.

În România, din păcate, cancerul de col uterin este a doua cauză de deces prin cancer la femeile tinere. De aceea, prevenția prin vaccinare este una esențială.

💬 Concluzii:

🔹 Vaccinul Gardasil 9 nu tratează, ci previne.
🔹 Este sigur, eficient și gratuit pentru tineri.
🔹 Oferă protecție împotriva celor mai periculoase tulpini HPV.
🔹 Este prima metodă reală de prevenire a unui cancer.

Medicina modernă se bazează pe prevenție și educație medicală.

14/09/2025

📌 Infecția cu HPV și cancerul de col uterin

👩‍⚕️ Ce este HPV?
Virusul Papiloma Uman (HPV) este cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală. Există peste 100 de tipuri de HPV, iar unele dintre ele pot provoca leziuni care, netratate, pot evolua spre cancer de col uterin.

⚠️ De ce e important?
• Infecția cu HPV este foarte comună: majoritatea persoanelor active sexual îl vor contracta la un moment dat.
• Nu dă simptome în fazele incipiente.
• Poate cauza nu doar cancer de col uterin, ci și alte tipuri de cancer (a**l, orofaringian, vulvar, penian).

🛡️ Cum ne protejăm?
• ✅ Vaccinarea anti-HPV – recomandată atât fetelor, cât și băieților.
• ✅ Screening regulat (test Babeș-Papanicolau și test HPV).
• ✅ Viață sexuală responsabilă și folosirea prezervativului (reduce riscul, dar nu îl elimină complet).

💡 Știai că…
👉 Aproape 100% din cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția persistentă cu HPV?
👉 Detectat la timp, cancerul de col uterin poate fi prevenit sau tratat eficient?

🔔 Mesaj pentru comunitate:
Ai grijă de sănătatea ta! Informează-te, programează-te la controale regulate și discută cu medicul despre vaccinarea HPV. Prevenția salvează vieți. ❤️

14/09/2025
08/09/2025

🎒Prima zi de școală aduce emoții, zâmbete și speranțe pentru un nou început!

Asociația Medicilor de Familie Brașov le urează copiilor, părinților, profesorilor, bunicilor, întregului personal școlar și comunității un an școlar cu sănătate, răbdare și multe reușite! 💙

Câteva gânduri bune la început de drum:
🌱 Pentru copii:
– începeți ziua cu un mic dejun hrănitor;
– spălați-vă des pe mâini și nu uitați de igiena personală;
– bucurați-vă de joacă, mișcare și prietenii noi;
– nu uitați să fiți curioși și să puneți întrebări!
🌱 Pentru părinți și bunici:
– oferiți celor mici încurajare și sprijin emoțional;
– păstrați echilibrul între școală, odihnă și joacă;
– colaborați deschis cu profesorii și medicul de familie.
🌱 Pentru profesori și personalul școlar:
– continuați să inspirați și să ghidați cu răbdare;
– aveți grijă de sănătatea și echilibrul dumneavoastră;
– fiecare copil are ritmul și unicitatea lui – cu toții au nevoie de încredere.

Să aveți un an plin de descoperiri, prietenii și bucurii! 💙

04/09/2025
În plus, participarea elevilor la activitățile de educație fizică și sport  NU  MAI ESTE CONDIȚIONATĂ de prezentarea avi...
03/09/2025

În plus, participarea elevilor la activitățile de educație fizică și sport NU MAI ESTE CONDIȚIONATĂ de prezentarea avizului medical "apt pentru efort fizic" sau "clinic sănătos", elevii NEMAIAVÂND OBLIGAȚIA de a prezenta cadrului didactic care predă disciplina educație fizică și sport, la începutul fiecărui an școlar, avizul medical cu specificația "apt pentru efort fizic în anul școlar .....";
Aceasta deoarece au fost abrogate prevederile Art. : 9, 14 lit. a) și b), și 20 lit. a) din "Metodologia organizării și desfășurării activităților de
educație fizică și sport în învățământul preuniversitar", aprobată prin OMECTS 3462/2012

La revenirea din vacanțe NU SE VA SOLICITA preșcolarilor și elevilor aviz epidemiologic! - Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 826bis/30 august 2021.
Mulțumim Ministerul Sănătăţii - România Ministerul Educației - România pentru precizările clare și venite la timp!

19/08/2025

Update: 20.08.2025

Vă informăm că toate locurile disponibile pentru testarea gratuită Babeș-Papanicolau au fost deja ocupate. 🙏

Vă mulțumim pentru interesul și încrederea cu care ați răspuns acestei inițiative! Numărul mare de înscrieri ne arată cât de important este să continuăm astfel de demersuri și ne dorim ca, în viitor, să organizăm noi sesiuni de testare pentru cât mai multe femei. 💙

👩‍⚕️ Sănătatea dumneavoastră este prioritatea noastră, iar împreună facem pași importanți pentru prevenție și pentru grija față de comunitate.

ℹ 𝐔𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐌𝐨𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐑𝐞𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐨𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯

În perioada 𝟮𝟱 – 𝟮𝟵 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟱, Unitatea Mobilă a Fundației Renașterea ajunge în orașul nostru pentru o nouă campanie de prevenție a cancerului de col uterin. 💗

Fundația Renașterea, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov, oferă femeilor teste Babeș-Papanicolau 𝗚𝗥𝗔𝗧𝗨𝗜𝗧𝗘.

📍 𝗨𝗻𝗱𝗲?
Curtea Spitalului Mârzescu, sediul DSP – Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 28A, Brașov

📞 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝗮̆𝗿𝗶 𝗹𝗮: 0751 221 969

Nu amâna! Programează-te din timp și ai grijă de sănătatea ta!

🔴 Ajută-ne să distribuim această informație la cât mai multe femei care au nevoie de ajutor!

Address

Strada Prahova 30
Brasov
500209

Opening Hours

Monday 08:00 - 13:00
Tuesday 10:00 - 15:00
Wednesday 08:00 - 13:00
Thursday 10:00 - 15:00
Friday 08:00 - 13:00

Telephone

+40268420470

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet de Medicina Familiei Dr. Mihailescu Corina posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category