17/11/2025
Eram în facultate, în troleu, în picioare, în plin haos urban. Aglomerație cât cuprinde, oameni lipiți ca în borcanul cu murături. Încercam să-mi dau seama pe unde suntem, ca să nu ratez statia la care trebuia să cobor.
La un moment dat, troleul a luat o curbă de parcă voia să ne testeze echilibrul interior. M-am dezechilibrat și… BAM! Am călcat pe piciorul unei doamne mai în vârstă. Nu grav, dar suficient cât să o activez.
„Îmi cer scuze, nu am vrut, chiar îmi pare rău”, am spus sincer, cu capul aplecat în semn de regret.
Ea s-a uitat la mine ca și cm eram ultima picătură ce umpluse paharul. Nu părea să mă creadă. Dintr-o dată … a început să mă calce. Repetat. De fiecare dată parcă luându-și mai mult avânt.
Eu? Șocată. Gura căscată. Piciorul… traumatizat.
Am vrut să-i spun ceva, dar în loc de scandal, mi-a ieșit:
„Dacă asta vă face să vă simțiți mai bine…”
A urmat stația mea. Am coborât cu Radu, colegul meu de troleu și de viață.
„De ce nu i-ai zis nimic?”, m-a întrebat el.
„Pentru că, imaginează-ți ce zi a avut doamna asta. Sau ce viață. Dacă un călcat accidental a fost scânteia, înseamnă că focul era deja acolo. Poate eu am fost doar în locul unde s-a descărcat. Și e ok. ”
De atunci, când cineva mă calcă pe nervi, mă gândesc la troleu, la acea doamnă. La faptul că toți trecem prin perioade grele.
Și uneori, o reacție calmă, o vorbă bună sau măcar lipsa unei replici acide… poate fi exact ce are nevoie celălalt ca să nu se prăbușească.
Așa că… dacă cineva te calcă pe picior (la propriu sau nu), respiră. Poate nu e despre tine. Poate e despre el/ea.
Și poate, fără să știi, tocmai ai făcut lumea un pic mai bună.
O săptămână ușoară tuturor!
