What are the opening hours?

Monday 09:00 - 18:00 Tuesday 09:00 - 18:00 Wednesday 09:00 - 18:00 Thursday 09:00 - 18:00 Friday 09:00 - 18:00 Saturday 09:00 - 13:00

Clinica Neuro-Synapses, Strada Olteniei nr 23 Brașov, Brasov (2025)

04/09/2025

Neuroanaliza tulburării de identitate disociativă (DID)

Tulburarea de identitate disociativă (DID), cunoscută anterior sub numele de tulburare de personalitate multiplă, este una dintre cele mai complexe și controversate afecțiuni psihiatrice. Aceasta implică prezența a două sau mai multe stări de identitate distincte (alter ego-uri) care preiau în mod recurent controlul asupra comportamentului, însoțite de lacune de memorie care depășesc uitarea normală.

O abordare neuroanalitică (care combină neuroștiința, psihanaliza și psihologia traumei) relevă modul în care se dezvoltă DID, modul în care creierul o susține și modul în care terapia poate facilita integrarea.

1. FUNDAMENTELE NEUROBIOLOGICE ALE DID

Regiuni și rețele cheie ale creierului implicate

DID este, în esență, un mecanism de supraviețuire bazat pe disociere, în care traumele severe din copilărie (adesea înainte de vârsta de 6 ani) forțează creierul să compartimenteze identitatea și memoria. Mecanismele neuronale cheie includ:

• Dereglementarea hipocampului și amigdalei:

◦ Traumele cronice din copilărie duc la reducerea volumului hipocampului (afectând integrarea memoriei).

◦ Hiperreactivitatea amigdalei menține amintirile traumatice încărcate emoțional, dar fragmentate.

• Disfuncția cortexului prefrontal (PFC):

◦ Reducerea activității cortexului cingular anterior (ACC) și a PFC medial slăbește reglarea emoțională.

◦ Controlul descendent deficitar permite trecerea imprevizibilă de la o stare la alta.

• Joncțiunea temporoparietală (TPJ) și percepția de sine:

◦ Funcția modificată a TPJ perturbă sentimentul de proprietate asupra corpului, contribuind la fragmentarea identității.

• Dezintegrarea rețelei în mod implicit (DMN):

◦ În mod normal, DMN integrează gândurile autoreferențiale.

◦ În DID, stările de sine concurente au modele diferite de activare a DMN.

Anomalii neurochimice și de răspuns la stres

• Axa HPA hiperactivă: Traumatismele cronice duc la un nivel excesiv de cortizol, afectând centrele memoriei.

• Supraactivarea sistemului opioid endogen: Disocierea poate implica analgezie indusă de stres, amorțind durerea emoțională.

• Dereglementarea NMDA și GABA: modificarea echilibrului glutamat/GABA poate facilita recuperarea memoriei dependente de stare.

2. PERSPECTIVE PSIHODINAMICE ȘI DEZVOLTARE

Modelul disocierii structurale (Van der Hart, Nijenhuis, Steele)

DID apare din integrarea eșuată a identității din cauza traumelor extreme și repetate din copilărie. Psihicul se împarte în:

• Partea aparent normală (ANP): se ocupă de funcționarea zilnică, adesea fără a fi conștientă de traume.

• Partea emoțională (EP): păstrează amintirile și emoțiile traumatice, care apar în situații de stres.

Teoriile freudiene și ale relațiilor obiectuale

• Fragmentarea ego-ului: Ego-ul se „divide” pentru a se proteja de traume insuportabile (similar cu reprimarea, dar mai extrem).

• Dinamica abuzatorului internalizat: unele alter ego-uri pot imita îngrijitorii abuzivi, repetând legăturile traumatice.

Perturbarea atașamentului și disocierea

• Atașament dezorganizat în copilărie → disociere cronică ca mecanism de coping.

• Lipsa unei „narațiuni de sine” sigure duce la identități compartimentate.

3. MECANISME COGNITIVE ȘI COMPORTAMENTALE

• Memorie dependentă de stare: diferite alter ego-uri accesează diferite amintiri în funcție de starea emoțională.

• Bariere amnezice: creierul suprimă în mod activ amintirile traumatice între alter ego-uri.

• Flashback-uri somatice: corpul își amintește trauma chiar și atunci când conștiința nu o face.

4. DIAGNOSTIC ȘI CONTROVERSE

• DID vs. Tulburarea de personalitate borderline (BPD): Ambele implică disociere, dar DID are stări de identitate distincte (nu doar o imagine de sine instabilă).

• DID vs. schizofrenie: spre deosebire de psihoză, alter-egourile DID sunt ego-distonice (experimentate ca separate de sine).

• Dezbaterea privind amintirile false: Unii susțin că DID este iatrogenă (indusă de terapeut), dar neuroimagistica susține disocierea biologică.

5. TRATAMENT ȘI REINTEGRARE NEURALĂ

Terapia traumei orientată pe faze (Janet, Kluft, Steele)

1. Stabilizare: Învățarea tehnicilor de ancorare, reducerea autovătămării.

2. Procesarea traumei: EMDR, lucrul cu părțile (Sisteme familiale interne).

3. Integrare și reabilitare: fuzionarea alter ego-urilor într-o identitate coezivă.

Intervenții bazate pe neuroștiință

• Neurofeedback: ajută la reglarea conectivității PFC-amigdala.

• Terapie asistată de MDMA/psihedelice: Cercetările recente arată rezultate promițătoare în reducerea barierelor disociative.

• Terapii somatice: yoga, psihoterapie senzori- motorie pentru reconectarea conștiinței corporale.

-Abdel Rahman Bani Yassin , MD
📷: Pinterest

01/09/2025

Copiii expuși violenței în familie prezintă același tipar de activitate cerebrală ca și soldații aflați pe frontul de luptă , potrivit unui nou studiu.

În primul studiu funcțional de scanare cerebrală RMN care a investigat impactul abuzului fizic și al violenței domestice asupra copiilor, oamenii de știință de la UCL, în colaborare cu Centrul Anna Freud, au descoperit că expunerea la violența în familie era asociată cu o activitate cerebrală crescută în două zone specifice ale creierului (insula anterioară și amigdala) atunci când copiii priveau imagini cu fețe furioase.

Studii fMRI anterioare, care au scanat creierul soldaților expuși la situații de luptă violente, au arătat același tipar de activare crescută în aceste două zone ale creierului, care sunt asociate cu detectarea amenințărilor. Autorii sugerează că atât copiii maltratați, cât și soldații s-ar fi adaptat pentru a fi „hiperconștienți” de pericolul din mediul lor.

Cu toate acestea, insula anterioară și amigdala sunt, de asemenea, zone ale creierului implicate în tulburările de anxietate. Adaptarea neuronală în aceste regiuni poate ajuta la explicarea motivului pentru care copiii expuși la violența în familie sunt expuși unui risc mai mare de a dezvolta probleme de anxietate mai târziu în viață.

Dr. Eamon McCrory, autor principal al Diviziei de Psihologie și Științe ale Limbajului din cadrul UCL și al Centrului Anna Freud, a declarat: „Abia acum începem să înțelegem cm abuzul asupra copiilor influențează funcționarea sistemelor emoționale ale creierului. Această cercetare este importantă deoarece ne oferă primele indicii cu privire la modul în care regiunile din creierul copilului se pot adapta la experiențele timpurii de abuz în familie.”

Dr. McCrory a adăugat: „Toți copiii studiați erau sănătoși și niciunul nu suferea de probleme de sănătate mintală. Ceea ce am demonstrat este că expunerea la violența în familie este asociată cu modificări ale funcționării creierului în absența simptomelor psihiatrice și că aceste modificări pot reprezenta un factor de risc neuronal subiacent. Sugerăm că aceste modificări pot fi adaptative pentru copil pe termen scurt, dar pot crește riscul pe termen lung.”

În studiul publicat în revista Current Biology, creierul a 43 de copii a fost scanat cu ajutorul unui scaner fMRI. 20 de copii care fuseseră expuși la violență documentată în familie au fost comparați cu 23 de copii de aceeași vârstă care nu fuseseră expuși la violență în familie. Vârsta medie a copiilor maltratați era de 12 ani și toți fuseseră trimiși la serviciile sociale locale din Londra.

Când copiii se aflau în scaner, li s-au prezentat imagini cu fețe masculine și feminine care arătau expresii triste, calme sau furioase. Copiii trebuiau doar să decidă dacă fața era masculină sau feminină - procesarea emoției de pe față era incidentală. După cm s-a descris, copiii care fuseseră expuși la violență acasă au prezentat o activitate cerebrală crescută în insula anterioară și amigdala ca răspuns la fețele furioase.

Profesorul Peter Fonagy, director executiv al Centrului Anna Freud și profesor de psihologie la UCL, a declarat: „Cercetarea inovatoare a dr. McCrory ne-a adus, fără îndoială, cu un pas important mai aproape de înțelegerea devastării pe care o poate lăsa în urma sa expunerea copiilor la violență. Descoperirile sale interesante confirmă efectele traumatice pe care aceste experiențe le au asupra dezvoltării creierului.

Profesorul Fonagy a adăugat: „Raportul ar trebui să îi motiveze pe clinicieni și asistenții sociali să își dubleze eforturile pentru a proteja copiii de violență. Ajutându-ne să înțelegem consecințele maltratării, descoperirile oferă, de asemenea, o nouă inspirație pentru dezvoltarea de strategii de tratament eficiente pentru a proteja copiii de consecințele maltratării.”

Dr. McCrory a declarat: „Chiar dacă știm că maltratarea reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de risc din mediul înconjurător asociați cu anxietatea și depresia, se știe relativ puțin despre modul în care astfel de adversități „pătrund sub piele” și sporesc vulnerabilitatea ulterioară a copilului.”

„Următorul pas pentru noi este să încercăm să înțelegem cât de stabile sunt aceste schimbări. Nu toți copiii expuși la violența în familie vor dezvolta probleme de sănătate mintală; mulți își revin și duc o viață de succes. Vrem să aflăm mai multe despre mecanismele care ajută unii copii să devină rezistenți.”

Linkul studiului : https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0960982211011390

29/08/2025

Cel mai amplu studiu la nivel mondial privind traumele infantile descoperă o reconfigurare a creierului

Studiul – condus de dr. Megan Klabunde de la Departamentul de Psihologie a Universității Essex – a descoperit o perturbare în rețelele neuronale implicate în concentrarea asupra sinelui și rezolvarea problemelor.

Aceasta înseamnă că minorii sub 18 ani care au suferit abuzuri vor avea probabil dificultăți în gestionarea emoțiilor, empatiei și înțelegerii propriului corp.

Pot apărea și dificultăți la școală cauzate de memorie, sarcini mentale dificile și luarea deciziilor.

Cercetarea de ultimă oră a dr. Klabunde a utilizat inteligența artificială pentru a reexamina sute de scanări cerebrale și a identifica tipare.

Se speră că cercetarea va contribui la perfecționarea unor noi tratamente pentru copiii care au suferit abuzuri.

Acest lucru ar putea însemna că terapeuții se concentrează pe tehnici care reconfigurează aceste centre și reconstruiesc sentimentul de sine.

Factori declanșatori ai traumei

Dr. Klabunde a declarat: „În prezent, tratamentele bazate pe știință pentru traumele din copilărie se concentrează în principal pe abordarea gândurilor înfricoșătoare și evitarea factorilor declanșatori ai traumei.

„Aceasta este o parte foarte importantă a tratamentului traumelor. Cu toate acestea, studiul nostru a revelat că tratăm doar o parte a problemei.

„Chiar și atunci când un copil care a suferit o traumă nu se gândește la experiențele traumatice prin care a trecut, creierul său se străduiește să proceseze senzațiile din corp.”

„Acest lucru influențează modul în care o persoană gândește și simte despre „lumea sa interioară” și influențează, de asemenea, capacitatea sa de a empatiza și de a forma relații.”

Dr. Klabunde a analizat 14 studii care au implicat peste 580 de copii pentru cercetarea publicată în Biological Psychiatry Cognitive Neuroscience and Neuroimaging.

Sisteme cerebrale la scară largă

Lucrarea a reexaminat scanările de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI).

Această procedură evidențiază fluxul sanguin în diferite zone ale creierului , arătând activitatea neurologică.

Studiul a descoperit o diferență semnificativă între modul implicit (DMN) și rețelele executive centrale (CEN) ale copiilor traumatizați – două sisteme cerebrale de mare amploare.

Noi studii arată că DMN joacă un rol important în majoritatea problemelor de sănătate mintală și poate fi influențat de traumele din copilărie.

CEN este, de asemenea, mai activ decât la copiii sănătoși, ceea ce înseamnă că minorii cu antecedente traumatice tind să rumineze și să retrăiască experiențe teribile atunci când sunt declanșați.

Rampa de lansare pentru studiu

Dr. Klabunde speră că acest studiu va fi un punct de plecare pentru a afla mai multe despre modul în care trauma afectează mințile în dezvoltare.

Ea a spus: „Descoperirile noastre privind creierul indică faptul că tratamentele pentru traumele din copilărie par să omită o piesă importantă din puzzle.

Pe lângă prevenirea evitării situațiilor înfricoșătoare și abordarea gândurilor, terapiile pentru traume la copii ar trebui să abordeze și modul în care trauma afectează corpul, sentimentul de sine, procesarea emoțională/empatică și relațiile.

Dr. Klabunde a colaborat la acest studiu cu dr. Anna Hughes, tot de la Departamentul de Psihologie, și cu Rebecca Ireton, studentă la masterat.

Sursa: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2451902224000223

25/08/2025

De ce fiecare părinte ar trebui să înțeleagă condiționarea operantă și să o aplice ?

Tiparul psihic inconștient al copilăriei

Fiecare interacțiune cu copilul tău, fiecare recompensă, pedeapsă sau reacție emoțională scrie un cod tăcut în mintea lui inconștientă.
Psihanaliza relevă faptul că experiențele din copilărie nu dispar pur și simplu; ele devin arhitectura invizibilă a personalității, temerilor și relațiilor din viața de adult.

Iată cm alegerile părinților modelează acest proces și de ce trebuie să știți acest lucru:

1. Condiționarea operantă: recompensă și pedeapsă

Ce este:

• Întărirea pozitivă: recompensarea comportamentului dorit (laudă pentru împărtășire).

• Întărirea negativă: eliminarea disconfortului pentru a încuraja un comportament (încetarea cicălelii când sarcinile sunt îndeplinite).

• Pedeapsa: adăugarea durerii (certarea) sau eliminarea plăcerii (luarea jucăriilor) pentru a opri comportamentul.

Ce trebuie să știe părinții? :

• Recompensele construiesc căi neuronale: un copil lăudat pentru curiozitate devine un explorator; unul recompensat pentru conformitate devine un om care vrea să mulțumească pe toată lumea.

• Pedepsele au efectul invers: mustrarea severă poate opri accesele de furie pe moment, dar mai târziu va învăța copilul rușinea sau rebeliunea. Freud a arătat că emoțiile reprimate reapar sub formă de anxietate, furie sau autosabotaj.

Exemplu:
Un copil mic aruncă cu mâncare. Tu râzi (întărire pozitivă) → el repetă gestul pentru a atrage atenția. Tu țipi (pedeapsă pozitivă) → el asociază mesele cu stresul. Mai bine: Ignoră (extincție) + recompensează mâncatul politicos.

2. Condiționarea clasică: declanșatorii tăcuți

Ce este:
Stimuli neutri (tonul vocii, o cameră) devin asociați cu emoții.

Ce trebuie să știe părinții? :

• Vocea furioasă a unui părinte (neutră) + pedepse frecvente (stimul necondiționat) → copilul simte frică (răspuns condiționat) la orice voce ridicată, chiar și de la profesori sau parteneri.

• Probleme la culcare? Dacă un copil se opune somnului și primește atenție suplimentară, el învață: Rezistența = conexiune.

Perspectiva freudiană:
Aceste asocieri se reprimă în subconștient, reapărând mai târziu sub formă de fobii inexplicabile sau modele de relaționare.

3. Extincția: ruperea ciclurilor dăunătoare

Ce este? :
Când întărirea încetează, comportamentele dispar.

Ce trebuie să știe părinții? :

• Crizele de furie persistă pentru că dau rezultate (copilul primește bomboane sau atenție). Dacă retrageți întărirea, ele dispar.

• Dar dacă cedați intermitent, comportamentul devine mai greu de oprit (ca un aparat de jocuri de noroc).

Perspectiva psihanalitică:

Compulsia repetitivă din postulatul lui Freud explică de ce adulții repetă dinamica din copilărie (de exemplu, se întâlnesc cu parteneri distanți emoțional, precum un părinte neglijent). Ruptura acestor cicluri începe în copilărie.

4. Transferul: copilul tău va repeta relația ta pentru totdeauna

Ce este:
Copiii „descărcă” inconștient modul de relaționare al părinților, apoi îl repetă cu șefii, prietenii și propriii copii.

Ce trebuie să știe părinții ? :

• Un părinte critic → copilul crește auzind o voce critică interioară sau căutând parteneri duri.

• Un părinte care calmează suferința → copilul învață autoreglarea.

Exemplu:
Dacă pedepsești vulnerabilitatea („Nu mai plânge!”), copilul tău poate suprima emoțiile ca adult, până când acestea izbucnesc sub formă de furie sau depresie.

5. Sensibilizare vs. obișnuință: capcana traumei

• Sensibilizare: Trauma (de exemplu, țipetele constante) face ca un copil să fie hiperreactiv la stres.

• Obisnuință: Supraexpunerea la neglijare (de exemplu, indisponibilitatea emoțională) îi învață să-și ascundă nevoile.

Avertisment psihanalitic:
Aceste adaptări modelează creierul. Un copil obișnuit devine adultul care spune „Sunt bine”, în timp ce moare pe dinăuntru.

Ce ar trebui să facă toți părinții

1. Răsplătiți încercările : Lăudați efortul („Ai muncit din greu!”) mai mult decât trăsăturile („Ești atât de inteligent!”).

2. Pedepsiți mai puțin, conectați-vă mai mult: Pauzele funcționează mai bine când sunt însoțite de îmbrățișări după aceea.

3. Verificați-vă reacțiile: Furia dvs. poate învăța frica; calmul dvs. învață reziliența.

4. Denumiți emoțiile: „Văd că ești frustrat” dezvoltă inteligența emoțională.

5. Rupeți propriile cicluri: dacă ați fost pedepsiți aspru în copilărie, alegeți diferit în relație cu copilul vostru.

Moștenirea pe viață

Modul în care vă creșteți copiii nu doar îi crește, ci și construiește scenariul inconștient pentru viitorul lor:

• Stima de sine

• Alegerea partenerilor

• Relația cu emoțiile

- Dr. Abdel Rahman Bani Yassin

22/08/2025

Neuroplasticitatea este procesul prin care creierul nostru se adaptează la schimbările din mediul înconjurător.
Una dintre modalitățile prin care creierul nostru se schimbă este prin crearea de rețele neuronale. Acest lucru se întâmplă datorită potențării pe termen lung sau activării repetate a neuronilor. Acest lucru duce la o creștere a ramificării dendritice, ceea ce duce la o creștere a numărului de sinapse.
Sinapsele sunt structuri ale creierului care permit neuronilor să transmită un semnal electric sau chimic către un alt neuron.
O altă modalitate prin care creierul nostru se poate schimba este prin “tunderea”sinaptică - care înseamnă o “ tăiere” a numărului de sinapse ca urmare a eliminării ramificațiilor dendritice.

Tunderea , tăierea sau Altoirea poate fi rezultatul morții celulelor neuronale, al hormonilor precum cortizolul sau al lipsei de utilizare a unei căi neuronale. Este un proces natural care are loc în creier între copilăria timpurie și vârsta adultă. Se crede că tăierea sinaptică este un proces viral care crește eficiența creierului pe măsură ce îmbătrânim și învățăm informații noi și complexe.

Mecanismul exact al “tunderii ”neuronale nu este încă pe deplin înțeles. Dar ceea ce se poate observa este că, în timpul copilăriei, creierul nostru creează un număr imens de sinapse noi (sinaptogeneză). Această perioadă rapidă de sinaptogeneză joacă un rol vital în învățare, formarea memoriei și adaptare la începutul vieții.
La vârsta de 2-3 ani, numărul sinapselor este la maxim. La scurt timp după aceea, sinapsele neutilizate sunt eliminate. Sinapsele se slăbesc și se întăresc în funcție de frecvența cu care sunt utilizate. Conform unor cercetări recente, tăierea sinaptică continuă până în adolescență și până la vârsta adultă tânără. În timpul vârstei adulte tinere, tăierea are loc în principal în cortexul prefrontal al creierului, care este partea creierului puternic implicată în procesele de luare a deciziilor, dezvoltarea personalității și gândirea critică.

Un studiu realizat de Draganski a arătat că, atunci când căile neuronale nu sunt utilizate, ele pot fi eliminate.
Scopul studiului a fost de a vedea dacă învățarea unei noi abilități - în acest caz, jongleria - ar avea un efect asupra creierului participanților.
Eșantionul a fost format din 24 de persoane care nu știau să jongleze.
Fiecare participant a fost supus unei scanări RMN la începutul studiului, pentru a se vedea structura creierului înainte de experiment.
Participanții au fost repartizați aleatoriu în două grupuri. Într-unul dintre grupuri, li s-a cerut să învețe o rutină de jonglerie și să o exerseze zilnic până când o stăpâneau. Când au reușit, au făcut o a doua scanare RMN. Apoi li s-a spus să nu mai jongleze. Trei luni mai târziu, au făcut o a treia scanare RMN. Celălalt grup de participanți a servit pur și simplu ca grup de control. Folosind morfometria bazată pe voxeli, cercetătorii au măsurat densitatea materiei cenușii din creierul jonglerilor în comparație cu cel al persoanelor care nu jonglează. Jonglerii au prezentat o cantitate semnificativ mai mare de materie cenușie în zona temporală mediană din ambele emisfere - o zonă asociată cu memoria vizuală. La trei luni după ce participanții au încetat să jongleze, cantitatea de materie cenușie din aceste părți ale creierului a scăzut.

Acest lucru arată că, atunci când au învățat o nouă abilitate, s-au creat noi rețele neuronale. Cu toate acestea, când comportamentul a încetat și neuronii nu au mai fost activați, neuronii au fost eliminați.

sursa: Neural Networks & Neural Pruning | DP IB Psychology Revision Notes 2017

20/08/2025

Psihiatria trece printr-o schimbare de paradigmă, de la acceptarea diagnosticelor distincte la o reprezentare a bolilor psihiatrice care depășește granițele diagnostice.

Un nou studiu de cercetare a descoperit un alt mod prin care genele noastre pot influența creierul , făcându-ne mai vulnerabili la tulburări mintale .
Cercetătorii au identificat polimorfismele nucleotidice simple sau variații genetice care apar din cauza substituirii unui nucleotid ADN cu altul ( SNP) asociate cu tulburările psihiatrice pe baza a 136 de studii de asociere la nivel genomic.
Apoi, au comparat SNP-urile identificate cu conectomii structurali (hărți ale tuturor conexiunilor creierului) ai creierului la 678 de copii sănătoși din studiul PING.

Ei au descoperit că există unele covariații genom-conectom care sunt asociate cu un risc genetic mai mare de boli psihiatrice.
Acestea sunt, de asemenea, corelate pozitiv cu scorurile de risc pentru schizofrenie, tulburări legate de consumul de alcool, tulburări depresive majore, un fenotip combinat de tulburare bipolară-schizofrenie și alte tulburări mentale.

“ Rețeaua de vulnerabilitate” rezultată acționează ca un intermediar între predispoziția genetică și comportamentele care decurg din vulnerabilitatea psihiatrică, cm ar fi abuzul de droguri sau alcool, comportamentul impulsiv și multe altele. Aceste descoperiri ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă de ce unele afecțiuni tind să apară în familii și de ce persoanele diagnosticate cu o tulburare sunt mai susceptibile de a fi diagnosticate și cu o altă tulburare ; și anume cu cea care are factori de risc biologici comuni.

Sursa : https://www.nature.com/articles/s41380-020-0723-7
https://rdcu.be/eBqFW

Imagine: Rețeaua de vulnerabilitate in bolile psihiatrice.

19/08/2025

Dezechilibrul neurotransmițătorilor în tulburările neurologice și psihiatrice

Neurotransmițătorii sunt esențiali pentru funcționarea corectă a creierului, iar dezechilibrul acestora este asociat cu diverse afecțiuni neurologice și psihiatrice. Mai jos este prezentată o imagine de ansamblu a neurotransmițătorilor cheie, locurile lor principale de sinteză și rolurile lor în patologia bolilor:

1. Acetilcolina (ACh)

Locul de sinteză: Nucleul bazal al lui Meynert (creierul anterior)
Tulburări asociate:

• Boala Alzheimer (degenerarea neuronilor colinergici duce la tulburări cognitive)

• Boala Huntington (reducerea ACh în striatum contribuie la disfuncții motorii și cognitive)

2. Dopamina (DA)

Locul de sinteză: zona tegmentală ventrală (VTA), substanța nigra pars compacta (SNc) (creierul mijlociu)
Tulburări asociate:

• Boala Parkinson (epuizarea neuronilor dopaminergici din SNc duce la deficiențe motorii)

• Schizofrenie (hiperactivitate în căile mezolimbice vs. hipoactivitate în căile prefrontale)

• Depresie (dereglarea circuitelor de recompensă și motivație)

3. GABA (acid gamma-aminobutiric)

Locația sintezei: Nucleus accumbens (ganglionii bazali) și interneuronii inhibitori răspândiți
Tulburări asociate:

• Tulburări de anxietate (inhibiția GABAergică redusă duce la hiperexcitabilitate neuronală)

• Schizofrenie (disfuncția interneuronilor GABAergici contribuie la deficite cognitive)

4. Norepinefrină (NE)

Locația sintezei: Locus coeruleus (pons)
Tulburări asociate:

• Depresie (deficiența noradrenergică asociată cu oboseala și starea de spirit proastă)

• Tulburări de anxietate (activitatea excesivă a locus coeruleus crește răspunsurile la stres)

5. Serotonină (5-HT)

Locația sintezei: Nucleii raphe (trunchiul cerebral)
Tulburări asociate:

• Depresie (hipofuncția serotoninergică afectează reglarea stării de spirit)

• Tulburări de anxietate (semnalizarea 5-HT modificată influențează răspunsurile de frică și panică)

Implicații clinice și de cercetare

Înțelegerea acestor modificări ale neurotransmițătorilor este esențială pentru:

• Dezvoltarea de tratamente farmacologice țintite (de exemplu, SSRI, agoniști ai dopaminei, inhibitori ai colinesterazei).

• Explicarea simptomatologiei specifice bolii (de exemplu, deficite motorii vs. cognitive în Parkinson și schizofrenie).

14/08/2025

Dependența de jocuri de noroc este o tulburare mintală cronică caracterizată prin asumarea excesivă a riscurilor, în ciuda rezultatelor negative.

Acest tip de dependență a captat atenția majoră a clinicienilor și cercetătorilor, fiind singura dependență comportamentală recunoscută oficial în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a V-a (DSM-5).
Studiile științifice anterioare care utilizează RMN funcțional au arătat că dependenții au o activitate modificată în regiunile creierului legate de risc și recompensă, ceea ce îi face predispuși să prefere alegerile riscante.

O nouă cercetare fMRI realizată la Universitatea din Kyoto a găsit acum o
altă explicație pentru această tendință nesănătoasă: dependenții de jocuri de noroc au o capacitate redusă de a evalua și de a se adapta la situații cu risc ridicat.

Studiul a apărut recent în revista Translational Psychiatry.

„Am observat că dependenții de jocuri de noroc au, de asemenea, niveluri mai ridicate de tulburări de dispoziție și anxietate”, spune autorul principal Hidehiko Takahashi. „Prin urmare, plăcerea poate să nu fie scopul principal, ci mai degrabă incapacitatea de a recunoaște corect riscul și de a se adapta în consecință.”

„De asemenea am observat o activitate redusă în cortexul prefrontal dorsolateral,
o regiune a creierului implicată în flexibilitatea cognitivă”, concluzionează Takahashi. „Acest lucru indică faptul că subiecții respectivi nu au capacitatea de a-și adapta comportamentul la nivelul de risc al situației.”

Echipa speră că descoperirile sale vor contribui la o mai bună înțelegere a naturii dependenței de jocuri de noroc și, în cele din urmă, la dezvoltarea de noi metode de tratament.

Imaginea : Universitatea din Kyoto/Eiri Ono.
Sursa :https://www.nature.com/articles/tp201755.pdf

12/08/2025

O acțiune reflexă este o reacție rapidă și involuntară la un stimul, care are loc fără gândire conștientă. Este o reacție rapidă și automată mediată de măduva spinării, nu de creier, și este crucială pentru mecanismele de protecție.

Explicație:

Involuntară și rapidă:
Acțiunile reflexe au loc instantaneu și fără control conștient. Acest lucru se datorează faptului că sunt procesate prin măduva spinării, nu prin creier, ceea ce permite răspunsuri mai rapide.

Mecanism de protecție:
Reflexele ajută organismul să evite rănile sau leziunile. De exemplu, retragerea rapidă a mâinii de pe un obiect fierbinte este o acțiune reflexă.

Arcul reflex:

Calea neurală pentru o acțiune reflexă se numește arc reflex. Aceasta include:
Receptor: detectează stimulul (de exemplu, temperatura, durerea).
Neuron senzorial: transportă semnalul către măduva spinării.
Interneuron (în măduva spinării): transmite semnalul.
Neuron motor: transmite semnalul către efector (mușchi sau glandă).
Efector: Mușchiul sau glanda care execută răspunsul (de exemplu, contracția musculară).

Exemple de acțiuni reflexe:

Clipitul: Când ceva se apropie de ochi, clipești automat.
Reflexul de retragere: Retragerea mâinii de la un obiect fierbinte sau ascuțit.
Strănutul: Expulzarea involuntară a aerului din nas și gură pentru a elimina iritanții.
Reflexul rotulian: piciorul se extinde când se lovește ușor tendonul de sub rotulă.
Contracția pupilei: pupila ochiului se micșorează în lumină puternică.
Căscatul: o acțiune involuntară, adesea spontană, de a deschide larg gura și de a inspira profund.
Salivarea la vederea sau mirosul mâncării: unele surse spun că și aceasta este o acțiune reflexă.

11/08/2025

𝐁𝐫𝐚𝐢𝐧 𝐏𝐡𝐨𝐭𝐨𝐛𝐢𝐨𝐦𝐨𝐝𝐮𝐥𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐓 𝐡𝐞𝐫𝐚𝐩𝐲: 𝐀 𝐍𝐚𝐫𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐑𝐞𝐯𝐢𝐞𝐰
Farzad Salehpour, et.al

Terapia de fotobiomodulare cerebrală (PBM) care utilizează lumina roșie până la infraroșu apropiat (NIR) este un tratament inovator pentru o gamă largă de afecțiuni neurologice și psihologice.
Lumina roșie/NIR este capabilă să stimuleze complexul IV al lanțului respirator mitocondrial (citocrom c oxidază) și să crească sinteza ATP.
Mai mult, absorbția luminii de către canalele ionice duce la eliberarea de Ca2+ și la activarea factorilor de transcripție și a expresiei genelor. Terapia PBM cerebrală îmbunătățește capacitatea metabolică
a neuronilor și stimulează răspunsurile antiinflamatorii, antiapoptotice și antioxidante, precum și neurogeneza și sinaptogeneza. Rolul său terapeutic în tulburări precum demența și boala Parkinson, precum și în tratarea accidentelor vasculare cerebrale, a traumatismelor cerebrale și a depresiei a suscitat un interes din ce în ce mai mare.
În abordarea PBM transcraniană, administrarea unei doze suficiente pentru a obține o stimulare optimă este dificilă din cauza atenuării exponențiale a penetrării luminii în țesuturi.
Au fost sugerate abordări alternative, cm ar fi metodele de administrare a luminii intracraniene și intranazale, pentru a depăși această limitare.
Acest articol trece în revistă dovezile preclinice și clinice de ultimă oră privind eficacitatea terapiei PBM cerebrale.

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6041198/pdf/nihms934240.pdf

Clinica Neuro-Synapses

04/09/2025

01/09/2025

29/08/2025

25/08/2025

22/08/2025

20/08/2025

19/08/2025

14/08/2025

12/08/2025

11/08/2025

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 18:00
Tuesday	09:00 - 18:00
Wednesday	09:00 - 18:00
Thursday	09:00 - 18:00
Friday	09:00 - 18:00
Saturday	09:00 - 13:00