Psihoterapie & parenting specializat in Brasov

17/01/2026

Vindecarea îşi are preţul său.
Unii nu sunt dispuși să îl plătească.
Și ca să înțelegeți la ce mă refer, o să vă adresez o întrebare: „La ce sunteţi dispuşi să renunţaţi, ca să-L întâlniţi pe Dumnezeu?".

Cerinţa de a renunţa la ceva simbolizează acordul nostru de a capitula în fața Voinței divine, este testul credinței noastre depline în Divinitate.
Acest test apare iar şi iar - de fiecare dată când întâlnim o nouă provocare în viaţa noastră. Și noi nu suntem testaţi doar o singură dată, ci suntem întrebați iar și iar de-a lungul vieții: „Care este lumea în care ai încredere - a ta sau a Mea?".

Am pus aceste întrebări participanților la un seminar:
*„Dacă vindecarea ar necesita să vă schimbaţi locul de muncă, aţi face-o?"
Cei mai mulţi participanţi au răspuns „Da".

*„Dacă vindecarea ar necesita să vă mutaţi în altă parte a ţării, aţi face-o?"
Din nou, cei mai mulţi au răspuns afirmativ.

*„Dacă vindecarea ar necesita să vă schimbaţi majoritatea atitudinilor faţă de ceilalţi şi faţă de voi înşivă, aţi face acest lucru?"
De această dată oamenii s-au gândit un pic mai mult. Răspunsurile au variat.
Unii au spus că nu cred că atitudinile lor trebuie să se schimbe chiar aşa de mult.
Alţii au spus că dacă ar fi nevoie de o schimbare de acest gen, ei ar încerca să o facă.

*„Dacă vindecarea ar necesita să fiţi singuri pentru o perioadă lungă de timp - poate să vă retrageţi un timp mai îndelungat, dându-vă posibilitatea să vă confruntaţi cu Umbra voastră, aţi face acest lucru?"
De data aceasta răspunsurile au devenit mai interesante.
Unii participanţi au devenit defensivi: „De ce ar trebui să fac aşa ceva?”.
Alţii au zis imediat „Nu”, ca şi cm s-ar fi temut că un răspuns pozitiv i-ar fi „programat” automat pentru o retragere de trei luni în singurătate, imediat după seminar.

*„Dacă vindecarea naturii voastre emoţionale şi psihice ar necesita să trăiţi experienţa unei boli fizice - probabil una lungă şi dificilă - ca mijloc de a lua legătura cu aceste părţi din voi, aţi accepta această provocare?"
Majoritatea a răspuns „Nu”.
Unii au spus că „poate, dacă n-ar avea de ales”.
Doar o singură persoană a răspuns: „Da, absolut".

*„Dacă pentru a vă însănătoși ar fi necesar să pierdeţi tot ceea ce vă este familiar - casă, soţ/ soţie, serviciu, ați fi de acord?"
De data aceasta, grupul a rămas tăcut. Nimeni nu voia să răspundă.
Ştiam că erau speriaţi.

Când i-am întrebat de ce le era frică, unii au răspuns cu întrebări de genul: „De ce vindecarea unei boli necesită atât de multe pierderi şi atâta muncă? De ce nu poate fi uşoară?".

Caroline Myss via Mihaela Dan

17/01/2026

"De multe ori te simți obosit nu pentru că ai lucrat prea mult, ci pentru că ai făcut prea puțin din ceea ce te face să strălucești."
Mind Journal

26/12/2025

26/12/2025

“Oamenii nu descriu realitatea. O descriu pe cea din interiorul lor.
Când vorbesc despre alții, își pictează propriul portret — strat cu strat, până la adevăr.
Tonul, alegerea cuvintelor, veninul sau blândețea — toate sunt oglinzi ale interiorului.
Judecata e doar o radiografie a celui care o emite, nu a celui vizat.
Limbajul devine fereastra prin care se vede mizeria sau noblețea dinăuntru.
Și uneori, cel care critică cel mai tare e doar cel care se teme să fie văzut.”

Sursa: Confussius & Metamorfoze

24/12/2025

Cu iubire pentru tine prieten drag care mă citești!

Pentru tine, cel ce poate nu ai pe nimeni lângă tine astăzi.
Pentru tine, care porți tăceri grele și zâmbete oferite din obișnuință.
Pentru tine, care ești puternic nu pentru că vrei, ci pentru că a trebuit.

Să știi că singurătatea nu te definește.
Faptul că nu ai pe cineva lângă tine nu înseamnă că nu ești demn de iubire, de grijă, de lumină.

Uneori, cele mai frumoase suflete merg singure o vreme, pentru a învăța cât de mult valorează.
Dacă nimeni nu ți-a spus astăzi, să știi că contezi.
Existența ta are sens. Respirația ta are valoare. Inima ta, chiar obosită, bate cu un scop.

Nu ești slab pentru că ți-e dor.
Nu ești uitat pentru că aștepti.
Și nu ești singur, chiar dacă așa pare.
Universul lucrează în tăcere pentru tine.

Oamenii care te vor vedea cu adevărat sunt pe drum. Iar până atunci, fii blând cu tine. Ține-te de mână. Vorbește-ți frumos. Odihnește-ți sufletul.

Dacă nimeni nu te îmbrățișează astăzi, primește aceste cuvinte ca o caldă îmbrățișare.
Ești suficient. Ești important. Ești lumină.
Pentru toți prietenii mei de aici, mai ales pentru cei care se simt singuri — vă văd, vă simt și vă trimit iubire.

Nu renunța. Mai vine înspre tine chiar acum, multă lumină.

Cu iubire și respect pentru sufletul tău!❤️❤️❤️❤️❤️

Bianka Luz

20/12/2025

Copiii tăi nu încearcă să-ți facă viața grea.
Ei trec printr-o perioadă grea.

Când fiica ta are o criză de nervi, se zbate și spune că nu vrea să meargă la școală, nu o face ca să te epuizeze. Cel mai probabil, o apasă gândul la ziua care urmează și nu știe încă cm să pună în cuvinte ce simte.

Când fiul tău strigă „Te urăsc!” și trântește ușa din cauza unor clătite „nu suficient de bune”, nu încearcă să te rănească. Este copleșit de frustrare și nu are încă instrumentele emoționale pentru a o gestiona altfel.

Când copilul tău se ceartă cu tine pe hainele de școală, nu este despre încăpățânare sau lipsă de respect. Este despre nevoia de control, despre dorința de a simți că are un cuvânt de spus asupra propriei vieți.

De cele mai multe ori, aceste izbucniri nu au legătură cu noi, ca părinți. Copiii își descarcă emoțiile acolo unde se simt cel mai în siguranță. Iar asta spune, paradoxal, cât de mult ne iubesc.

Ei nu știu încă să-și regleze emoțiile intense. Învață.

Și da, este greu să ne amintim asta în momentele tensionate, pentru că și noi suntem oameni. Obosim. Ne enervăm. Ne simțim depășiți. Dar, uneori, cea mai mare nevoie a lor nu este de corectare, ci de calmul nostru.

Nu vor să ne facă viața grea.
Fac tot ce pot cu resursele pe care le au în acel moment.

Așadar, copiii tăi nu sunt problema.
Ei sunt oameni mici care învață să trăiască emoții mari.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

04/12/2025

"Când omul ajunge bătrân, bolnav, la final, nu devine mai bun, ci doar mai transparent. Boala rupe filtrele, iar bătrânețea smulge toate măștile pe care le-a purtat o viață. Rămâne acolo doar ceea ce omul a fost cu adevărat: fricile lui, limitele lui, felul lui de a iubi — sau incapacitatea lui de a iubi.

Răutatea nu îmbătrânește. Nu moare odată cu trupul, uneori își lasă efectele în răul făcut altora, generații la rând. Dacă nu a fost vindecată, dacă n-a fost înțeleasă, rămâne tânără în om până la capăt și în urma lui. Unii oameni ajung la final de drum exact cm au trăit: prinși în nevoi primare, atașați de puțini oameni, capabili de puțin, închiși într-un spațiu emoțional strâmt.
Finalul nu luminează viața. O amplifică. Cei care au iubit doar câțiva oameni rămân agățați de aceia. Cei care s-au hrănit doar cu instincte nu descoperă brusc sensul existenței. Cei care au rănit nu devin, în mod magic, blânzi. Moartea nu te transformă — doar te dezbracă.
Faza terminală demolează controlul. Rareori produce revelații, mai degrabă regresie. Omul devine copilul neînvățat din el. O inimă care n-a cunoscut empatia, puțin probabil să o descopere la final. Proporțiile emoționale rămân aceleași.
Răutatea nu intră în faza terminală. Se oprește doar pentru că puterea de a o manifesta dispare.

Adevărul crud e acesta: moartea nu înnobilează. Doar expune. Iar în expunerea aceea vezi limpede ce-ai fost și ce-ai lăsat în urmă.

Și poate tocmai acolo începe înțelepciunea celor vii — în decizia de a rupe tiparele și de a nu ajunge niciodată un om redus la instincte, pe un pat de spital, la marginea propriei vieți."
Alina Albert

03/12/2025

,,Dacă astăzi ar fi ultima ta zi pe Pământ, ți-ai da seama cât de prostesc este să fi petrecut ani de zile amânând.

Te-ai trezi în zori, nu din obișnuință, ci de teamă să nu ratezi dansul final al soarelui cu cerul.
Ai vrea să rupi distanța dintre tine și cel pe care îl iubești, să alergi fără suflare spre îmbrățișarea pe care ai refuzat-o, să spui „Te iubesc” și „iartă-mă” cu o voce tremurândă, fără rușine, fără reținere.

Te-ai uita în jur și ți-ai da seama că nimic din ce ai acumulat nu te va salva: nici orele pe care le lucrezi, nici banii din bancă, nici proiectele de pe agenda ta.
Ai înțelege că ai trăit ca și cm ziua de mâine ar fi fost garantată, ca și cm viața ți-ar fi promis o reînnoire a contractului.

Dar nu: astăzi îți prezintă factura, iar înăuntru nu sunt anii la care ai visat, ci doar zilele pe care nu le-ai trăit.
Și atunci înțelegi: nu moartea te sperie, ci o viață irosită.

Sunt cuvintele nespuse niciodată, sărutările ratate, călătoriile anulate, mâinile pe care nu le-ai ținut niciodată, ochii în care nu te-ai uitat niciodată.
Este persoana pe care ai eliberat-o din mândrie, este iertarea pe care nu ai avut curajul să o oferi, este visul pe care l-ai pus în pod „pentru că nu era momentul”.
Astăzi înțelegi, dar poate că e prea târziu.

Așa că spune-mi: de ce aștepți până în ultima zi ca să o trăiești pe prima?

De ce aștepți până la sfârșit ca să-ți amintești să începi?

Trăiește acum.
Țipă acum.
Iubește acum.
Pentru că atunci când va veni ultima zi, singurul lucru care te va răni...
va fi să realizezi că nu ai trăit niciodată cu adevărat."

Giuseppe Totaro
🙏❤️

04/11/2025

Terapeutul meu mi-a spus odată să fac ceva ciudat.

A zis: „Scrie totul ca și cm ai muri peste 30 de minute.”

Am râs și am spus: „Ce? Asta nu e adevărat...”

Dar înainte să pot termina, el a strigat: „Ești nebun? Ți-am spus că mori. Scrie asta!”

Tonul lui a schimbat totul. Voiam să pun întrebări, dar el a țipat din nou:
„De ce pierzi timpul cu mine? Mai ai 29 de minute și 30 de secunde.”

Așa că am luat stiloul și am început să scriu.

La început, nu știam ce să spun. Apoi am scris părinților mei, prietenului meu, fraților mei. Am scris tot ce nu spusesem niciodată cu voce tare.

A fost ca și cm toate sentimentele ar fi ieșit din mine deodată.

Când cele 30 de minute s-au terminat, terapeutul meu mi-a spus să mă opresc.

„Odihnește-te cincisprezece minute, apoi îți voi spune ceva.”

Am stat acolo respirând greu, cu ochii umezi și inima complet scăpată de sub control.

Mi-a dat un pahar cu apă și a spus: „Acum citește ce ai scris.”

Am citit încet. Fiecare cuvânt era plin de dragoste, regret și lucruri nespuse.

Apoi m-a întrebat: „De ce n-ai scris șefului tău? Sau foștilor tăi? Sau celor despre care te plângi mereu?”

Am spus: „De ce aș scrie lor?”

El a zâmbit și a spus: „Exact. Dacă nu contează în ultimele tale momente, de ce contează atât de mult acum?”

Fraza aceea mi-a rămas în minte. M-a făcut să înțeleg ceva simplu, dar atât de profund: nu toată lumea merită un loc în mintea ta.

Unii oameni sunt doar zgomotul pe care poți alege să nu-l mai asculți.

Asta m-au învățat ultimele 30 de minute.

Ceea ce rămâne la final este ceea ce contează cu adevărat în viață.

22/10/2025

Începând de astăzi, nu mă voi mai îngrijora pentru ziua de ieri.
Ea aparține trecutului, iar trecutul nu se va mai schimba niciodată.
Doar eu mă pot schimba, alegând să o fac.

Începând de astăzi, nu mă voi mai îngrijora pentru ziua de mâine.
Mâine va fi mereu acolo, așteptându-mă să profit de ea la maximum.
Dar nu pot trăi la maximum ziua de mâine fără să profit mai întâi de ziua de astăzi.

Începând de astăzi, mă voi privi în oglindă și voi vedea o persoană demnă de respectul și admirația mea.

Această persoană capabilă care mă privește înapoi este cineva alături de care îmi place să petrec timp
și pe care aș vrea să o cunosc mai bine.

Începând de astăzi, voi prețui fiecare clipă din viața mea.
Apreciez acest dar care mi-a fost oferit în această lume și îl voi împărtăși neegoist cu ceilalți.
Voi folosi acest dar pentru a îmbunătăți viețile celor din jur.

Începând de astăzi, voi face un pas în afara drumului bătătorit
și mă voi bucura de misterele pe care le voi întâlni.

Voi înfrunta provocările cu curaj și hotărâre.
Voi depăși orice bariere care ar putea să-mi stea în cale în drumul meu către creștere și autoperfecționare.

Începând de astăzi, voi trăi viața pas cu pas, zi după zi.

Descurajarea nu va fi lăsată să păteze imaginea mea de sine, dorința mea de a reuși
sau capacitatea mea de a iubi.

Începând de astăzi, voi merge cu o credință reînnoită în bunătatea umană.
Indiferent de ceea ce a fost înainte,
cred că există speranță pentru un viitor mai luminos și mai bun.

Începând de astăzi, îmi voi deschide mintea și inima.
Voi primi cu bucurie experiențe noi.
Voi cunoaște oameni noi.
Nu voi aștepta perfecțiunea nici de la mine, nici de la alții:
perfecțiunea nu există într-o lume imperfectă.
Dar voi aplauda efortul de a depăși slăbiciunile omenești.

Începând de astăzi, eu sunt responsabil(ă) pentru propria mea fericire
și voi face lucruri care mă fac fericit(ă)…
voi admira minunile naturii, voi asculta muzica mea preferată,
voi mângâia un pisoi sau un cățel, mă voi relaxa într-o baie cu spumă…
Plăcerea se poate găsi în cele mai simple gesturi.

Începând de astăzi, voi învăța ceva nou;
voi încerca ceva diferit;
voi savura toate aromele variate pe care viața mi le oferă.
Voi schimba ceea ce pot schimba, iar restul îl voi lăsa să treacă.

Voi depune eforturi să devin cea mai bună versiune a mea posibilă.
Începând de astăzi.
Și în fiecare zi.

— Penny White – „Beginning Today”

20/10/2025

Fiecare persoană are propria sa magie, aducând în această lume ceva ce nimeni altcineva nu poate aduce.
Ai încredere că ești exact cine și unde trebuie să fii, iar viața se desfășoară așa cm este menit.

Credința noastră poate fi pusă la încercare atunci când trecem prin greutăți, boală, dezamăgiri sau pierderi.
În acele momente dificile, putem alege fie să ne sprijinim pe credință, fie să ne îndepărtăm de ea. Ținându-ne strâns de credință, putem privi vremurile grele ca pe o parte a călătoriei, nu ca pe o pedeapsă. Este convingerea că există mai mult în viață decât ceea ce vedem în lumea fizică.

Ușa către cele mai frumoase lucruri se deschide atunci când renunți la frici și ezitări și înaintezi cu credință. Eu cred că totul devine mai puternic atunci când începe cu credință și încredere. Credință și încredere în tine însuți, în intuiția ta și într-un plan mai mare.

Credința înseamnă să ai încredere în călătorie, să crezi că există un plan, iar în acest plan există lecții și alegeri.
Credința înseamnă să fii într-un loc al lui „da”.
Să ai încredere în intuiția și în simțul tău interior pentru a te menține în fluxul vieții, nu împotriva lui.
Să lași lucrurile să curgă, să renunți la control și frică și să trăiești dintr-un loc al încrederii.

Viața poate fi complicată, dar rămâi în magia ta.
Rămâi în flux și lasă credința, inima și intuiția să te ghideze.
Și nu uita niciodată să presari puțină magie de-a lungul drumului… ✨

17/10/2025

"Una dintre cele mai răspândite iluzii relaționale este că bunătatea necondiționată ne va aduce, într-un final, ceea ce merităm. Că, dacă dăruim destul – timp, atenție, înțelegere, empatie – ceilalți vor simți, cumva, obligația morală sau spirituală de a ne răspunde cu aceeași monedă. Dar realitatea relațională nu funcționează pe legi mistice, ci pe dinamici concrete de respect reciproc, claritate și echilibru emoțional.
𝐑𝐞𝐜𝐢𝐩𝐫𝐨𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐬ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢 𝐫𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞.
Dacă nu există reciprocitate, nu există relație. Există un dezechilibru travestit în virtute. O relație în care doar unul oferă – oricât de nobilă ar părea intenția – devine o relație în care acel unul se va simți epuizat, neauzit și, în final, folosit. Iar în psihologie, acest tip de dezechilibru cronic poartă un nume: co-dependență funcțională (Beattie, 1987).
𝐍𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐠𝐨𝐢𝐬𝐦 𝐜𝐚 𝐬ă 𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐢𝐩𝐫𝐨𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞.
În cultura populară, ideea de a cere înapoi ceea ce oferi e adesea confundată cu tranzacționalitatea mecanică sau cu meschinăria. Dar această interpretare ignoră complet baza relațiilor mature: faptul că ele se construiesc pe echitate. Când dai fără măsură și nu primești înapoi, nu ești un erou moral. Ești, poate, un adult cu granițe șterse, crescut într-o cultură în care a „nu deranja” era mai important decât a „te respecta”.
𝐍𝐮 𝐞ș𝐭𝐢 𝐨 𝐟𝐢𝐢𝐧ță 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐫ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜ă î𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢. 𝐄ș𝐭𝐢 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞.
„Eu iubesc necondiționat” sună frumos într-un citat Instagramabil, dar în viața reală poate însemna: „Eu ignor constant dovezile că nu contez pentru celălalt.” Într-o relație matură, condițiile minime de funcționare includ respectul, disponibilitatea emoțională și reciprocitatea gesturilor – nu pentru că suntem contabili, ci pentru că suntem ființe care au nevoie de echilibru pentru a funcționa psihologic.
𝐑𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐟ă𝐫ă 𝐫𝐞𝐜𝐢𝐩𝐫𝐨𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳ă 𝐧𝐚𝐫𝐜𝐢𝐬𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐜𝐞𝐥𝐮𝐢𝐥𝐚𝐥𝐭 ș𝐢 𝐞𝐩𝐮𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐚.
O persoană care primește în mod constant fără să întoarcă nimic înapoi nu devine „recunoscătoare”. Devine obișnuită cu ideea că a primi este un drept și că a oferi este datoria celuilalt. Studiile despre dinamica narcisică arată că absența limitelor ferme și a reciprocității validează comportamentele exploatatoare (Campbell & Foster, 2007). Cu alte cuvinte, când refuzi să ceri respectul care ți se cuvine, devii complice la propria degradare.
𝐑𝐞𝐜𝐢𝐩𝐫𝐨𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐚𝐥𝐚𝐥𝐭ă 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧ă. 𝐄 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐢 𝐭𝐮 𝐬ă 𝐟𝐢𝐢.
Să ceri reciprocitate înseamnă să-ți onorezi timpul, energia și umanitatea. Să refuzi relații dezechilibrate nu este un act de agresiune, ci un act de sănătate mentală. De fiecare dată când accepți o relație unilaterală, îți transmiți singur mesajul că nu meriți mai mult. Iar creierul tău emoțional înregistrează și normalizează această idee.
𝐍𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐛𝐚 𝐭𝐚 𝐬ă 𝐫𝐞𝐩𝐚𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐚𝐦𝐢𝐜𝐢. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐛𝐚 𝐭𝐚 𝐬ă 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨ș𝐭𝐢 𝐝𝐢𝐧𝐚𝐦𝐢𝐜𝐢.
Poate că ai fost învățat că trebuie „să înțelegi”, „să fii empatic”, „să ai răbdare”. Toate aceste calități sunt virtuoase – dar numai într-un mediu care le respectă. Într-un mediu dezechilibrat, ele devin un combustibil pentru menținerea dezechilibrului. Dacă cealaltă persoană nu se ridică la înălțimea relației, nu ai obligația să o „înalți” tu. Ai obligația față de tine să nu rămâi acolo.
Reciprocitatea este filtrul prin care separi relațiile sănătoase de cele distructive. Nu e un capriciu, ci un semn vital. Dacă cineva nu poate sau nu vrea să funcționeze pe bază de reciprocitate, nu e datoria ta să-l convingi. E datoria ta să te retragi.
Dacă vrei relații echilibrate și respectabile, adoptă fără rușine principiul reciprocității. Altfel, te vei trezi într-o capcană construită de propriile tale intenții nobile – aceea de a oferi necondiționat, sperând că „universul” sau „karma” îți vor livra înapoi.
Singurele excepții reale sunt relația părinte-copil (până la un punct) și unele situații limită. În rest, regulile sunt clare: ori există reciprocitate, ori ești exploatat.
Așa funcționează realitatea, indiferent de cât de romantic vrei să o vezi:
• Îți ofer respect? Îl vreau înapoi. Altfel, mă retrag.
• Îți ofer claritate? Nu am timp de manipulări pasiv-agresive. Fii clar sau pa.
• Îți respect limitele? Mi le vei respecta și tu, altfel nu vei mai avea ocazia să te lovești de ele.
• Te ajut? Aștept să fii acolo când am nevoie. Altfel, relația nu e de parteneriat, ci de servilism.
• Îți ofer timp? Dacă nu faci la fel, înseamnă că timpul meu nu are valoare pentru tine. Nu e nevoie să discutăm, voi acționa în consecință.
• Te ascult? Nu sunt tomberonul tău emoțional. Dacă nu ai aceeași disponibilitate pentru mine, atunci nu avem o relație, avem o direcție unică de descărcare.
• Îți tolerez haosul? Dacă al meu te irită sau te face să dai ochii peste cap, atunci e clar: relația nu e una de susținere reciprocă, ci de superioritate mascată. Nu joc jocul ăsta.
• Depun efort pentru tine? Dacă nu observi sau nu întorci gestul, atunci înseamnă că sunt fie un naiv, fie un idiot util. Nu vreau să fiu nici una, nici alta.
• Îți vreau binele? Nu confunda asta cu disponibilitatea mea de a fi exploatat. Binele tău nu trebuie să însemne sacrificiul meu.
Reciprocitatea nu este o tranzacție seacă, ci o regulă fundamentală a relațiilor sănătoase. Nu e despre contabilitate meschină, ci despre a nu permite ca bunătatea să fie confundată cu disponibilitatea eternă de a fi folosit.
În momentul în care cineva îți demonstrează că nu joacă după aceste reguli, nu e treaba ta să-l „înveți” sau să „înduri”. E treaba ta să pleci. "

Acest text face parte din cartea semnată 𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐀𝐦𝐚𝐛𝐢𝐥 - 𝑽𝒆𝒅𝒆𝒂-𝒕𝒆-𝒂ș 𝒊𝒔𝒑𝒊𝒕𝒊𝒕 𝒔ă 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒉𝒊𝒛𝒊 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕ă 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆.