09/09/2025
Diferența dintre restricția mentală și alegerile alimentare de bun-simț
(ceea ce mulți oameni numesc „controlul porțiilor”) poate fi înțeleasă astfel:
Să zicem că ești sătul(ă) după cină, dar vrei desert.
O abordare de bun-simț ar fi să iei puțină înghețată sau ciocolată, dar nu atât de mult încât să te simți inconfortabil de plin(ă). Asta e o alegere rațională, bazată pe bun-simț, nu? Corect.
Cu excepția cazului în care te gândești:
* „Ia doar PUȚIN. Nu mai mult de atât.”
* „Poate mai bine nu mănânci, nu ți-e foame, de ce ești așa lacom(ă)?”
* „Nu o să slăbești dacă mănânci desert.”
* „Bine, ia doar o mușcătură, dar te supraveghez. Mâine fără dulciuri.”
*
Dintr-odată, am complicat „bunul-simț” cu restricție. Restricția se simte ca presiune, miză mare, judecată, vinovăție. Nu mai e o alegere, ci o povară.
Iar dacă avem și restricții fizice și/sau emoționale în același timp, nu mai putem mânca „o cantitate de bun-simț” pentru că fiziologia și sistemul nostru nervos sunt deja compromise.
Aici vezi câtă finețe există într-un singur concept.
De aceea, recuperarea după mâncatul compulsiv nu este doar un „sfat” sau o „tehnică” – este o săpătură profundă, o reconstrucție.
