10/04/2025
De Minecraft nimic? Au aplaudat copiii în sală de câteva ori, au ieșit știind că Gareth e Momoa și Steve Jack Black. Nu a primit Momoa așa ador de la sală nici în Aquaman. E prăpăd, Taylor Swift al filmelor, vor copiii de mai multe ori la el și e un film…bun nu e, doar că pentru a îl face prost nu am repere😁. Practic e in film colorat, în care se întâmplă chestii.
Wait for it, merg undeva cu ideea asta.
Observ tot mai des cât de greu le este adulților să accepte că lumea virtuală nu este o amenințare exterioară care vine să distrugă copilăria, ci una dintre realitățile prin care copiii cresc, învață, comunică, își dezvoltă gândirea și relaționează cu ceilalți.
Asta e, aduceți lemne pentru rug, că îmi asum. Tehnologia nu e ceva oribil. Nu ne face creierul o pastă dependentă de tick tock, nu ne face copiii praf, dacă e folosită CORECT și CONȘTIENT.
Wait for it E UTILĂ, E chiar…OMG…NECESARĂ😱😱😱nici rokul nu e chemarea tenebrelor când pui placa invers, nici e ranul nu e portalul spre pieire, dacă îți bați capul să faci munca de a seta linite și de a educa.
Ok, să se ocupe careva de autorizație pt. rug în piața publică(vin eu singură la eveniment), că am să mai dezvolt.
Minecraft-ul, de exemplu, nu este doar un joc, este un mediu de exprimare, de apartenență și de construire a unor relații de sens între copii care vorbesc aceeași limbă simbolică, care găsesc acolo un spațiu în care ideile lor capătă formă, în care creativitatea este validată de prezența celorlalți, în care ceea ce construiesc contează.
Filmul ăsta va fi abominabil pentru noi, dar pentru un copil, a vedea cm personajul său și lumea imaginată de el este integrată într-o poveste “reală”, aduce un sentiment clar de apartenență, va simți că e parte dintr-un grup care înțelege, care folosește aceleași coduri, care îl înțelege fără efort suplimentar.
Lumea virtuală pe care o demonizăm atât de mult, pericolul acesta, nu mai este separată de cea fizică, ci a devenit parte integrată din felul în care ne educăm, muncim, ne informăm, colaborăm și funcționăm în societate.
Nu e ceva ce stăpânim pe deplin, poate fi utilizată excesiv, greșit, poate face rău (la fel e și viața reală), ca în viața reală, sunt necesare limite, trebuie să știm și să educăm permisiunile și restricțiile, să clarificăm siguranța și valorile. Avem nevoie să echilibrăm timpul petrecut online cu activități care implică corpul activ în interacțiune cu lumea în care trăim, relațiile directe interumane, avem nevoie de pauze de deconectare, dar a trata universul digital ca pe ceva indezirabil sau periculos în sine înseamnă să ignorăm faptul că realitatea copiilor noștri este deja mixtă, iar excluderea completă a unei părți atât de prezente și relevante nu face decât să rupă legătura cu ceea ce pentru ei este deja firește integrat.
Ceea ce face aceste medii digitale cu adevărat valoroase nu este doar atractivitatea lor vizuală, multitudinea de stimuli, libertatea de explorare, ci capacitatea de a traduce nevoile copiilor într-un limbaj pe care ei îl pot controla, modifica, împărtăși.
E important să înțelegem că nu mai vorbim despre simple distrageri, ci despre spații care pot deveni resurse pentru dezvoltare, pentru joc simbolic, pentru colaborare, cu condiția ca adulții să fie prezenți, atenți, implicați, nu intruzivi, nu panicați, ci disponibili să observe, să ghideze și să creeze împreună contexte în care jocul digital devine o extensie coerentă a lumii reale.
Nu putem cere copiilor să excludă complet ceva ce a devenit deja parte din viața lor, putem însă să ne implicăm în felul în care învață să navigheze aceste lumi, să aducem discernământ acolo unde ei aduc curiozitate, să punem limite clare acolo unde ei testează granițe și să rămânem disponibili în procesul în care învață să-și găsească echilibrul. Pentru că nu DOAR timpul petrecut în fața ecranului definește calitatea unei experiențe, ci sensul pe care îl identifică în acel timp, conexiunile care se formează, ideile care prind contur, sentimentul că ceea ce fac contează.
În loc să ne întrebăm cm îi scoatem din lumea virtuală, ar fi mai util să ne întrebăm cm intrăm acolo cu sens, cm rămânem conectați cu ei chiar și atunci când aleg să se exprime într-un limbaj care nu ne este familiar, dar care pentru ei înseamnă prezență, apartenență și realitate.
Este important de menționat că cercetările recente susțin ideea că nu durata în sine a timpului petrecut în fața ecranelor este factorul care provoacă dificultăți emoționale sau cognitive, ci mai degrabă contextul, conținutul și calitatea interacțiunii digitale.
Yup, mai citește o dată.
De ce stai în fața unui ecran? Ce alimentează dependența? Că nu e doar dopamina, nu ești încleștat pe telefon fără motiv. Un copil care e conectat cu părinții și cu lumea exterioară nu va sta pe jocuri în neștire deoarece va utiliza tehnologia conform recomandărilor specifice vârstei, cu adulții lângă ei, cu lumite și într-un proces conștient, apoi ca adult va ști cm să își seteze și respecte singur limitele, nu va sta pe facebook și insta până la 2 noaptea pentru că e din generația care juca Prințul din persia, Mario, car race, Brick game și Duck hunt de visa toată noaptea jocul. Da, da, noi suntem generația fără limite, de asta suntem toți incapabili să vedem lumea aceasta virtuală ca pe una care poate fi sigură.
Un studiu publicat în World Psychiatry în mai 2024 subliniază că ceea ce contează cu adevărat este ce face copilul în acel timp:dacă este implicat activ, dacă are un scop clar, dacă participă la interacțiuni semnificative sau la conținuturi care stimulează creativitatea și gândirea simbolică. Așadar, nu vorbim doar despre „prea mult timp” în abstract(spun doar, deoarece si limita echilibrată are o importanță), ci mult mai mult despre CUM este trăit acel timp, ce sens are pentru copil, ce fel de experiențe construiește în acel spațiu digital. Iar aceste concluzii nu fac decât să confirme nevoia unei abordări nuanțate, în care prezența adultului nu înseamnă control rigid, ci ghidaj activ, încredere și interes autentic față de ceea ce copilul trăiește și în online.
Deci să terminăm cu a adera mereu ma extreme, vai, nu, on line, noi stăm acasă doar cu Păcălici ca să nu ne prăjim creierul și să învățăm cm să explorăm conștient această componentă pe care nu o putem evita sau elimina complet din existența noastră.
Tehnologia nu este un element care ține de copii sau adolescenți este deja o parte indispensabilă din viața noastră de zi cu zi, un strat funcțional al realității care susține structurile esențiale ale societății. Nu ne mai putem imagina sistemele bancare fără interfețe digitale, spitalele fără dosare medicale electronice, producția auto fără algoritmi care optimizează procesele, școlile fără baze de date conectate, transportul fără contribuții ale tehnologiei(pilotul nu pilotează ca șoferul, are pilot automat pentru majoritatea zborurilor), sau economia globală fără rețele de comunicații și tranzacții în timp real. Trăim într-o lume în care funcționarea noastră de zi cu zi este profund legată de tehnologie, iar a ignora această realitate( mai ales în ceea ce privește educația copiilor), înseamnă a le transmite mesaje contradictorii: pe de-o parte le cerem să devină parte activă a lumii în care vor trăi, iar pe de altă parte le refuzăm accesul ghidat tocmai la instrumentele care definesc această lume.
Vă jur că nu ne întoarcem la tăblițe, evoluția are loc cu sau fără participare noastră activă. Ajutați-i să navigheze lumea aceasta, nu le puneți interdicție la intrare. Ei vor intra în ea, cu sau fără voi.
Am tot spus că voi vorbi despre asta, vorbesc acum. Noroc cu Momoa, lui să-i mulțumim 😁
De Minecraft nimic? Au aplaudat copiii în sală de câteva ori, au ieșit știind că Gareth e Momoa și Steve Jack Black. Nu a primit Momoa așa ador de la sală nici în Aquaman. E prăpăd, Taylor Swift al filmelor, vor copiii de mai multe ori la el și e un film…bun nu e, doar că pentru a îl face prost nu am repere😁. Practic e un film colorat, în care se întâmplă chestii.
Wait for it, merg undeva cu ideea asta.
Observ tot mai des cât de greu le este adulților să accepte că lumea virtuală nu este o amenințare exterioară care vine să distrugă copilăria, ci una dintre realitățile prin care copiii cresc, învață, comunică, își dezvoltă gândirea și relaționează cu ceilalți.
Asta e, aduceți lemne pentru rug, că îmi asum. Tehnologia nu e ceva oribil. Nu ne face creierul o pastă dependentă de tick tock, nu ne face copiii praf, dacă e folosită CORECT și CONȘTIENT.
Wait for it E UTILĂ, E chiar…OMG…NECESARĂ😱😱😱nici rockul nu e chemarea tenebrelor când pui placa invers, nici ecranul nu e portalul spre pieire, dacă îți bați capul să faci munca de a seta linite și de a educa.
Ok, să se ocupe careva de autorizație pt. rug în piața publică(vin eu singură la eveniment), că am să mai dezvolt.
Minecraft-ul, de exemplu, nu este doar un joc, este un mediu de exprimare, de apartenență și de construire a unor relații de sens între copii care vorbesc aceeași limbă simbolică, care găsesc acolo un spațiu în care ideile lor capătă formă, în care creativitatea este validată de prezența celorlalți, în care ceea ce construiesc contează.
Filmul ăsta va fi abominabil pentru noi, dar pentru un copil, a vedea cm personajul său și lumea imaginată de el este integrată într-o poveste “reală”, aduce un sentiment clar de apartenență, va simți că e parte dintr-un grup care înțelege, care folosește aceleași coduri, care îl înțelege fără efort suplimentar. Lumea virtuală pe care o demonizăm atât de mult, pericolul acesta, nu mai este separată de cea fizică, ci a devenit parte integrată din felul în care ne educăm, muncim, ne informăm, colaborăm și funcționăm în societate.
Nu e ceva ce stăpânim pe deplin, poate fi utilizată excesiv, greșit, poate face rău (la fel e și viața reală), ca în viața reală, sunt necesare limite, trebuie să știm și să educăm permisiunile și restricțiile, să clarificăm siguranța și valorile. Avem nevoie să echilibrăm timpul petrecut online cu activități care implică corpul activ în interacțiune cu lumea în care trăim, relațiile directe interumane, avem nevoie de pauze de deconectare, dar a trata universul digital ca pe ceva indezirabil sau periculos în sine înseamnă să ignorăm faptul că realitatea copiilor noștri este deja mixtă, iar excluderea completă a unei părți atât de prezente și relevante nu face decât să rupă legătura cu ceea ce pentru ei este deja firește integrat.
Ceea ce face aceste medii digitale cu adevărat valoroase nu este doar atractivitatea lor vizuală, multitudinea de stimuli, libertatea de explorare, ci capacitatea de a traduce nevoile copiilor într-un limbaj pe care ei îl pot controla, modifica, împărtăși. E important să înțelegem că nu mai vorbim despre simple distrageri, ci despre spații care pot deveni resurse pentru dezvoltare, pentru joc simbolic, pentru colaborare, cu condiția ca adulții să fie prezenți, atenți, implicați, nu intruzivi, nu panicați, ci disponibili să observe, să ghideze și să creeze împreună contexte în care jocul digital devine o extensie coerentă a lumii reale.
Nu putem cere copiilor să excludă complet ceva ce a devenit deja parte din viața lor, putem însă să ne implicăm în felul în care învață să navigheze aceste lumi, să aducem discernământ acolo unde ei aduc curiozitate, să punem limite clare acolo unde ei testează granițe și să rămânem disponibili în procesul în care învață să-și găsească echilibrul. Pentru că nu DOAR timpul petrecut în fața ecranului definește calitatea unei experiențe, ci sensul pe care îl identifică în acel timp, conexiunile care se formează, ideile care prind contur, sentimentul că ceea ce fac contează.
În loc să ne întrebăm cm îi scoatem din lumea virtuală, ar fi mai util să ne întrebăm cm intrăm acolo cu sens, cm rămânem conectați cu ei chiar și atunci când aleg să se exprime într-un limbaj care nu ne este familiar, dar care pentru ei înseamnă prezență, apartenență și realitate.
Este important de menționat că cercetările recente susțin ideea că nu durata în sine a timpului petrecut în fața ecranelor este factorul care provoacă dificultăți emoționale sau cognitive, ci mai degrabă contextul, conținutul și calitatea interacțiunii digitale.
Yup, mai citește o dată.
De ce stai în fața unui ecran? Ce alimentează dependența? Că nu e doar dopamina, nu ești încleștat pe telefon fără motiv. Un copil care e conectat cu părinții și cu lumea exterioară nu va sta pe jocuri în neștire deoarece va utiliza tehnologia conform recomandărilor specifice vârstei, cu adulții lângă ei, cu lumite și într-un proces conștient, apoi ca adult va ști cm să își seteze și respecte singur limitele, nu va sta pe facebook și insta până la 2 noaptea pentru că e din generația care juca Prințul din persia, Mario, car race, Brick game și Duck hunt de visa toată noaptea jocul. Da, da, noi suntem generația fără limite, de asta suntem toți incapabili să vedem lumea aceasta virtuală ca pe una care poate fi sigură.
Un studiu publicat în World Psychiatry în mai 2024 subliniază că ceea ce contează cu adevărat este ce face copilul în acel timp:dacă este implicat activ, dacă are un scop clar, dacă participă la interacțiuni semnificative sau la conținuturi care stimulează creativitatea și gândirea simbolică. Așadar, nu vorbim doar despre „prea mult timp” în abstract(spun doar, deoarece si limita echilibrată are o importanță), ci mult mai mult despre CUM este trăit acel timp, ce sens are pentru copil, ce fel de experiențe construiește în acel spațiu digital. Iar aceste concluzii nu fac decât să confirme nevoia unei abordări nuanțate, în care prezența adultului nu înseamnă control rigid, ci ghidaj activ, încredere și interes autentic față de ceea ce copilul trăiește și în online.
Deci să terminăm cu a adera mereu la extreme Vai, nu on line, noi stăm acasă doar cu Păcălici ca să nu ne prăjim creierul și să învățăm cm să explorăm conștient această componentă pe care nu o putem evita sau elimina complet din existența noastră.
Tehnologia nu este un element care ține de copii sau adolescenți este deja o parte indispensabilă din viața noastră de zi cu zi, un strat funcțional al realității care susține structurile esențiale ale societății. Nu ne mai putem imagina sistemele bancare fără interfețe digitale, spitalele fără dosare medicale electronice, producția auto fără algoritmi care optimizează procesele, școlile fără baze de date conectate, transportul fără contribuții ale tehnologiei(pilotul nu pilotează ca șoferul, are pilot automat pentru majoritatea zborurilor), sau economia globală fără rețele de comunicații și tranzacții în timp real. Trăim într-o lume în care funcționarea noastră de zi cu zi este profund legată de tehnologie, iar a ignora această realitate( mai ales în ceea ce privește educația copiilor), înseamnă a le transmite mesaje contradictorii: pe de-o parte le cerem să devină parte activă a lumii în care vor trăi, iar pe de altă parte le refuzăm accesul ghidat tocmai la instrumentele care definesc această lume.
Vă jur că nu ne întoarcem la tăblițe, evoluția are loc cu sau fără participare noastră activă. Ajutați-i să navigheze lumea aceasta, nu le puneți interdicție la intrare. Ei vor intra în ea, cu sau fără voi.
Am tot spus că voi vorbi despre asta, vorbesc acum. Noroc cu Momoa, lui să-i mulțumim 😁
