Cabinet Individual de Psihologie Roxana Arjoca

15/10/2025

Tot mai mulți părinți află despre copiii lor ca au tulburare de opoziție sfidătoare… dar ce este ea?

Tulburarea de opoziție sfidătoare (ODD – Oppositional Defiant Disorder) este o tulburare de comportament caracterizată printr-un tipar persistent de atitudini negativiste, ostile și provocatoare față de autoritate (părinți, profesori, terapeuți etc.), care depășesc comportamentele normale de opoziție din copilărie.
Intervenția psihoterapeutică este complexă și implică lucrul pe mai multe niveluri – cu copilul, cu părinții și, uneori, cu mediul educațional.
— cauzele tulburării de opoziție sfidătoare (ODD – Oppositional Defiant Disorder) sunt multifactoriale, adică rezultă din interacțiunea complexă între factori biologici, psihologici și sociali.
Nu există o singură cauză, ci un ansamblu de vulnerabilități și influențe care modelează comportamentul copilului.

Iată o prezentare clară și structurată:

⸻

🔹 1. Factori biologici

Aceștia țin de vulnerabilitatea neurobiologică a copilului:
• 🧠 Disfuncții în reglarea emoțională și a impulsurilor, asociate cu activitate anormală în cortexul prefrontal, amigdala și sistemul dopaminergic.
• 🧬 Factori genetici – ODD are o componentă ereditară moderată; apare mai frecvent la copiii cu rude care au tulburări de control al impulsurilor, ADHD, tulburări de dispoziție sau de personalitate.
• ⚖️ Temperament dificil încă din copilărie – iritabilitate, nivel scăzut de toleranță la frustrare, reactivitate emoțională mare.
• 💤 Comorbidități neurologice – ADHD este prezent la peste 50% dintre copiii cu ODD; impulsivitatea și hiperactivitatea pot amplifica opoziția.

⸻

🔹 2. Factori psihologici

Aceștia țin de dezvoltarea emoțională, relațională și cognitivă a copilului:
• 😤 Dificultăți în gestionarea emoțiilor negative (furie, rușine, frustrare). Copilul nu știe să exprime nevoile sau limitele altfel decât prin opoziție.
• 💔 Nevoi de putere și control – copilul poate simți că are prea puțină influență în familie și încearcă să își câștige autonomia prin rezistență.
• 👁️ Modele de atașament nesigur (evitant sau ambivalent): copilul a învățat că apropierea de adult nu este predictibilă (uneori primește iubire, alteori critică).
• 🧩 Distorsiuni cognitive – interpretări ostile ale intențiilor celorlalți („m-au nedreptățit”, „toți vor să mă controleze”).
• 🔁 Lipsa empatiei și a mentalizării – dificultate în a vedea perspectiva celuilalt.

⸻

🔹 3. Factori familiali

Aceștia sunt printre cei mai importanți predictori ai apariției ODD:
• ⚡ Stil parental inconsistent – combinație de control excesiv și lipsă de afecțiune, sau, invers, permisivitate urmată de reacții punitive.
• 🧨 Conflicte parentale frecvente – copilul învață să folosească opoziția ca strategie de a obține atenție sau putere.
• 🧍‍♂️ Lipsa limitelor clare sau schimbarea lor permanentă („azi e voie, mâine nu”).
• 😔 Neatenție, neglijare emoțională sau respingere – copilul reacționează cu furie și sfidare la lipsa de conectare afectivă.
• 🎭 Modelare comportamentală – dacă părinții folosesc agresivitatea, sarcasmul sau controlul autoritar, copilul le va imita.

⸻

🔹 4. Factori sociali și de mediu
• 🏫 Probleme în mediul școlar – bullying, excludere socială, eșec academic.
• 🌍 Mediu instabil – sărăcie, lipsa rutinei, mutări frecvente.
• 👥 Influența grupului de egali – prieteni care valorizează comportamentele provocatoare sau de sfidare a autorității.

⸻

🔹 5. Factorul dinamic central (viziune psihodinamică și adleriană)

Din perspectivă psihanalitică sau adleriană, comportamentul opoziționist este o formă de comunicare inconștientă a nevoilor neîmplinite:
• copilul caută semnificație și apartenență,
• opoziția devine o strategie de afirmare a sinelui în fața unei autorități percepute ca intruzivă,
• sfidarea este adesea masca unei vulnerabilități profunde (rușine, teamă de respingere, sentiment de neputință).

⸻

🔹 6. Factori menținători

Chiar dacă tulburarea a debutat dintr-o combinație de factori, ea se menține prin:
• reacții parentale inadecvate (critică, pedepse, escaladare);
• lipsa de consecvență;
• absența intervenției terapeutice timpurii;
• întărirea involuntară a comportamentelor opoziționale (prin atenție, cedare, reacții emoționale).

02/07/2025

CÂND INIMA TACE: Rămas bun, dragii mei!

Pierderea unui animal de companie și ecourile ei în psihicul uman

De cele mai multe ori, iubirea nu are nevoie de cuvinte. O regăsim în ochii calzi ai pisicii care te așteaptă pe canapea sau în coada frenetică a câinelui tău care știe când ești trist. Dar ce se întâmplă când aceste prezențe dispar? Ce rămâne în sufletul nostru atunci când pierdem un animal de companie?

Un doliu invizibil, dar real

Pierderile emoționale nu se măsoară în cuvinte, ci în absențe. Deși adesea subestimată, durerea provocată de moartea unui animal de companie este una autentică, comparabilă în intensitate cu pierderea unei persoane dragi. Conform unui studiu publicat în Journal of Mental Health Counseling (Wrobel & Dye, 2003), majoritatea persoanelor care își pierd un animal experimentează simptome tipice doliului: tristețe intensă, anxietate, insomnie, pierderea apetitului și chiar izolare socială.

Această reacție nu este exagerată, ci naturală. Animalele devin parte din viața noastră emoțională, oferindu-ne atașament sigur, rutină, alinare și o formă unică de acceptare necondiționată.

Legătura om–animal: mai mult decât companie

Psihologia atașamentului, formulată de John Bowlby, explică modul în care stabilim relații profunde și securizante. În mod interesant, aceste principii se aplică și relației dintre om și animalul său. Un câine sau o pisică pot deveni “figuri de atașament” – surse de confort, siguranță și reglare emoțională.

Mai ales pentru persoanele singure, anxioase sau care au trecut prin pierderi umane, animalul este adesea ultimul bastion de stabilitate emoțională. Iar când el dispare, se rupe și această ancora psihică.

Când ceilalți „nu înțeleg”

O dificultate majoră pentru cei îndoliați este lipsa de validare socială. Pierderea unui animal este un doliu adesea „nereglementat” (disenfranchised grief, după Kenneth Doka, 1989), adică o suferință care nu este recunoscută în mod public sau social.

Comentarii precum:
• „Îți iei altul și trece.”
• „A fost doar un animal.”
• „Nu te mai gândi la asta.”

… pot accentua sentimentul de izolare și rușine. Din păcate, mulți oameni ajung să-și ascundă durerea, iar procesul de vindecare este astfel întârziat.

Cum ne ajutăm în fața unei asemenea pierderi

Psihoterapia recomandă câteva căi sănătoase pentru a traversa această durere:
1. Acceptarea durerii – A permite emoțiilor să se manifeste (plâns, tristețe, furie) este un pas esențial în doliu.
2. Ritualuri de rămas-bun – Aprinderea unei lumânări, scrierea unei scrisori sau crearea unui colț memorial pot ajuta psihicul să încheie simbolic relația.
3. Păstrarea amintirii – Fotografiile, obiectele preferate ale animalului sau chiar un desen comemorativ (cum poate fi o imagine cu el într-un peisaj senin) pot deveni forme de consolare și reconectare.
4. Discuțiile cu persoane empatice – Fie prieteni, fie terapeuți sau grupuri de suport.

Un nou început nu înseamnă uitare

Pentru unii, adoptarea unui alt animal este parte a vindecării. Pentru alții, nu. Important este ca fiecare persoană să aibă libertatea de a decide cm continuă povestea. Ce rămâne cert este că iubirea pentru un animal nu dispare, ci se transformă – într-o prezență simbolică, într-o lecție de compasiune, într-un colț de suflet păstrat mereu viu.

⸻

Resurse recomandate:
• American Psychological Association (APA): Coping with the death of a pet
• Wrobel, T. A., & Dye, A. L. (2003). Grieving pet death: Normative, gender, and attachment issues.
• Doka, K. J. (1989). Disenfranchised Grief: Recognizing Hidden Sorrow.

07/05/2025

Știați ca stresul psihologic este unul din factorii declanșatori și agravanți ai dermatitei?

Studiile spun ca stresul emoțional este recunoscut ca un factor semnificativ în apariția și întreținerea diferitelor forme de dermatită, în special:
• dermatita atopică,
• dermatita seboreică,
• dermatita de contact, dar și
• alte afecțiuni dermatologice cu componentă inflamatorie (ex: psoriazis, urticarie).

⸻

Cum influențează stresul pielea: mecanisme implicate
1. Axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală (HPA)
• Stresul activează această axă, crescând nivelul de cortizol (hormonul stresului).
• Cortizolul în cantități mari poate:
• slăbi sistemul imunitar,
• reduce capacitatea de regenerare a pielii,
• afecta funcția de barieră cutanată, crescând sensibilitatea la iritații și alergeni.
2. Inflamația neuro-imunologică
• Sub stres, corpul eliberează citokine proinflamatorii (ex: IL-6, TNF-alfa), care pot declanșa inflamația pielii.
• Se activează și celule precum mastocitele, care eliberează histamină – favorizând mâncărimea și inflamația.
3. Interacțiunea piele-creier
• Pielea are propriul sistem neuroendocrin, iar sub stres, fibrele nervoase din piele eliberează neuropeptide care agravează simptomele dermatitei.
• Astfel, apare ciclul vicios mâncărime–scărpinat–leziune–inflamație.
4. Tulburări ale somnului și reglării emoționale
• Stresul cronic perturbă somnul, afectează procesele de vindecare nocturnă ale pielii și scade toleranța emoțională la disconfort (mâncărime, senzație de arsură).

⸻

Cum se manifestă dermatita influențată de stres
• Mâncărime intensă, mai ales noaptea.
• Eczeme recurente sau care nu răspund bine la tratamente obișnuite.
• Leziuni care apar după episoade de stres intens (ex: conflicte, examene, pierderi).
• Zone afectate frecvent: față, gât, mâini, scalp.

⸻

Intervenții utile
• Psihoterapie (ex: terapii cognitiv-comportamentale, mindfulness, ACT).
• Tehnici de reducere a stresului: meditație, respirație conștientă, yoga.
• Tratament dermatologic adaptat: pentru calmarea inflamației și refacerea barierei cutanate.
• Colaborare interdisciplinară între dermatolog și psihoterapeut.

Mai jos aveți câteva tehnici eficiente de relaxare utile pentru reglarea stresului, anxietății și stărilor de tensiune – aplicabile atât în terapie, cât și acasă:

⸻

1. Respirația diafragmatică (profundă)
• Cum se face: Inspiră lent pe nas timp de 4 secunde, ține aerul 2 secunde, expiră lent pe gură timp de 6 secunde.
• Efecte: activează sistemul nervos parasimpatic (relaxare), reduce ritmul cardiac, calmează mintea.

⸻

2. Relaxare musculară progresivă (Jacobson)
• Cum se face: Încordezi timp de 5 secunde apoi relaxezi grupuri musculare (față, gât, umeri, mâini, picioare).
• Efecte: crește conștientizarea tensiunii corporale și eliberarea ei.

⸻

3. Imagerie dirijată
• Cum se face: Închizi ochii și îți imaginezi un loc sigur, calm (ex: o plajă, o pădure), folosind toate simțurile.
• Efecte: reduce stresul și creează un „spațiu interior” de refugiu.

⸻

4. Scanarea corporală (body scan)
• Cum se face: Atenția este trecută treptat prin toate zonele corpului, observând senzațiile, fără judecată.
• Efecte: reduce reactivitatea automată, cultivă prezența.

⸻

5. Mindfulness (atenție conștientă)
• Cum se face: Observi gândurile, emoțiile și senzațiile fără a încerca să le schimbi sau să le respingi.
• Efecte: crește toleranța la disconfort, reduce ruminarea și reactivitatea emoțională.

⸻

6. Tehnica 5-4-3-2-1 (împământare în prezent)
• Enumeri:
• 5 lucruri pe care le vezi
• 4 lucruri pe care le poți atinge
• 3 lucruri pe care le auzi
• 2 lucruri pe care le miroși
• 1 lucru pe care îl guști
• Efecte: ancorează în prezent, reduce atacurile de panică și supraîncărcarea mentală.

⸻

7. Meditația ghidată
• Se face cu ajutorul unei voci care te conduce printr-un exercițiu de relaxare (audio/video).

06/01/2025

De ce să ai depresie, ca tocmai a fost ziua ta!?
De ce să ai depresie, ca ai atât de mulți prieteni!?
De ce să ai depresie, ca nu ți lipsește nimic!?
De ce, de ce, de ce????

Voi ce întrebări ați întâlnit despre depresie?

Depresia nu este o alegere, depresia e o tulburare afectivă.

Principalele cauze ale depresiei:

1. Factori biologici:
• Dezechilibre chimice în creier: Niveluri scăzute sau dezechilibrate de neurotransmițători, cm ar fi serotonina, dopamina și norepinefrina, pot contribui la depresie.
• Predispoziție genetică: Dacă există membri ai familiei care suferă de depresie, riscul poate crește din cauza eredității.
• Modificări hormonale: Schimbările hormonale, cm ar fi cele din timpul sarcinii, postpartum, menopauzei sau problemelor tiroidiene, pot declanșa depresia.
• Afecțiuni fizice: Boli cronice (cum ar fi cancerul, diabetul sau bolile autoimune) pot crește riscul depresiei.

2. Factori psihologici:
• Traume sau abuzuri: Experiențele din copilărie sau evenimente traumatice pot contribui la dezvoltarea depresiei.
• Stres prelungit: Probleme financiare, conflicte în relații sau presiuni profesionale pot copleși resursele de adaptare ale unei persoane.
• Personalitate: Persoanele perfecționiste, autocritice sau care au o stimă de sine scăzută sunt mai vulnerabile.

3. Factori sociali:
• Singurătatea și izolarea socială: Lipsa unui suport social sau a relațiilor semnificative poate crește riscul depresiei.
• Pierderea unei persoane dragi: Moartea, divorțul sau despărțirile pot declanșa o perioadă de doliu care, în unele cazuri, evoluează spre depresie.
• Contexturi culturale sau sociale: Discriminarea, sărăcia sau incertitudinea economică pot contribui la depresie.

4. Evenimente stresante de viață:
• Schimbări majore (mutare, pensionare, pierderea locului de muncă).
• Probleme familiale sau relaționale.

5. Factori legați de stilul de viață:
• Lipsa activității fizice: Sedentarismul poate accentua stările de letargie și scăderea energiei.
• Dieta dezechilibrată: Deficiențele de vitamine, cm ar fi vitamina D sau B12, pot afecta sănătatea mentală.
• Consumul excesiv de alcool sau droguri: Acestea pot agrava simptomele depresive.

6. Cauze interne sau existențiale:
• Lipsa unui sens al vieții: Uneori, depresia poate apărea dintr-un sentiment de gol interior, lipsă de scop sau crize existențiale.
• Autocritică excesivă: Gândurile negative recurente despre sine pot amplifica vulnerabilitatea la depresie.

26/03/2024

Mulți dintre părinții copiilor autism au auzit despre importanta învățării teoriei minții dar parca nu e foarte clar tuturor, care sunt pașii de învățare a acestei abilități. Mai jos am făcut o sumarizare a acestor pași.

1. Dezvoltarea empatiei:

Identificarea emoțiilor: Începeți prin a-i ajuta pe copii să-și identifice propriile emoții și pe cele ale altora. Folosiți expresii faciale, imagini și povești pentru a ilustra emoțiile.
Etichetarea emoțiilor: Învățați copiii să numească emoțiile pe care le observă. Folosiți un limbaj simplu și clar.
Înțelegerea cauzelor emoțiilor: Ajutați copiii să înțeleagă ce poate provoca anumite emoții. Discutați despre evenimente care pot face pe cineva fericit, trist, furios sau speriat.

2. Înțelegerea perspectivei vizuale:

Exerciții de perspectivă: Ajutați copiii să înțeleagă că oamenii pot avea perspective diferite asupra aceluiași lucru. Folosiți jocuri și activități care implică luarea perspectivei altcuiva.
Povestiri din perspectiva altora: Citiți povești care sunt scrise din perspectiva diferitelor personaje. Discutați despre cm se simt personajele și de ce se comportă în anumite moduri.

3. Înțelegerea convingerilor:

Distincția dintre realitate și imaginație: Ajutați copiii să înțeleagă diferența dintre ceea ce este real și ceea ce este imaginat. Folosiți jocuri și activități care implică distincția dintre realitate și imaginație.
Înțelegerea convingerilor false: Ajutați copiii să înțeleagă că oamenii pot avea convingeri false. Folosiți scenarii și exemple concrete pentru a ilustra acest concept.

4. Dezvoltarea abilităților de comunicare socială:

Încurajarea interacțiunii sociale: Oferiți copiilor oportunități de a interacționa cu alți copii și adulți.
Predarea abilităților de conversație: Învățați copiii cm să inițieze și să mențină o conversație.
Dezvoltarea abilităților de ascultare: Ajutați copiii să învețe cm să asculte cu atenție ce spun ceilalți.

Fiecare copil cu autism este unic și va învăța în ritmul său.
Este important să fiți răbdători și perseverenți.

04/03/2024

Carl Jung, a propus conceptul de arhetipuri, modele inconștiente universale care influențează gândurile, sentimentele și comportamentul uman. Printre contribuțiile sale se numără identificarea unor arhetipuri masculine specifice, oferind o perspectivă asupra diferitelor fațete ale masculinității. Iată câteva dintre cele mai cunoscute arhetipuri masculine jungiene:

1. Regele: Acest arhetip reprezintă leadershipul, autoritatea, ordinea și structura. Regele își asumă responsabilitatea pentru un grup și asigură stabilitatea și direcția. Poate fi asociat cu figuri precum regi, lideri politici sau manageri de succes.

2. Războinicul: Arhetipul războinicului simbolizează curajul, forța, competitivitatea și lupta. Reprezintă voința de a depăși obstacole și de a lupta pentru ceea ce crezi. Poate fi asociat cu figuri precum soldați, sportivi de elită sau antreprenori care își asumă riscuri.

3. Magicianul: Arhetipul magicianului reprezintă transformarea, creativitatea, cunoașterea și abilitatea de a influența lumea din jur. Magicianul este un inovator, un catalizator al schimbării și un căutător al înțelepciunii. Poate fi asociat cu figuri precum inventatori, artiști, lideri spirituali sau antreprenori vizionari.

4. Iubitul: Arhetipul iubitului simbolizează intimitatea, conexiunea emoțională, pasiunea și capacitatea de a da și primi dragoste. Reprezintă expresia vulnerabilității, afecțiunii și grijei față de ceilalți. Poate fi asociat cu roluri precum partener romantic, tată, fiu sau prieten apropiat.

Este important de menționat că aceste arhetipuri nu sunt exclusive și nici nu sunt destinate să definească complet un individ. Fiecare persoană poate manifesta o combinație a acestor arhetipuri în grade diferite, iar exprimarea lor poate varia în funcție de contextul cultural și personal.

25/02/2024

20/02/2024

Importanța dezvoltării motricității fine la copii:
Dezvoltarea motricității fine la copii este esențială din mai multe motive:

1. Abilități zilnice: Motricitatea fină permite copiilor să realizeze independent diverse sarcini de zi cu zi, cm ar fi:
Mâncatul singur
Îmbrăcatul și dezbrăcatul
Spălatul pe dinți
Legarea șireturilor
Manipularea instrumentelor de scris
Decuparea și lipirea
2. Pregătirea pentru scris: Dezvoltarea motricității fine este esențială pentru a stăpâni abilitățile necesare scrisului, cm ar fi:
Controlul creionului
Coordonarea ochi-mână
Presiunea adecvată
3. Dezvoltarea cognitivă: Motricitatea fină este strâns legată de dezvoltarea cognitivă a copiilor. Activitățile care stimulează motricitatea fină pot contribui la:
Creșterea atenției și concentrării
Dezvoltarea memoriei
Îmbunătățirea abilităților de rezolvare a problemelor
4. Creativitate: Motricitatea fină permite copiilor să exploreze și să-și exprime creativitatea prin:
Desen
Modelaj
Pictură
Construcții
5. Încredere în sine: Stăpânirea abilităților motorii fine le oferă copiilor un sentiment de satisfacție și încredere în sine.

Legătura dintre motricitatea fină și limbaj:

Există o strânsă legătură între motricitatea fină și limbaj. Ambele abilități se dezvoltă simultan și se influențează reciproc.

1. Zonele cerebrale: Atât motricitatea fină, cât și limbajul sunt controlate de zone din emisfera stângă a creierului.

2. Coordonarea ochi-mână: Abilitatea de a coordona mișcările ochilor cu cele ale mâinilor este esențială atât pentru limbajul receptiv (înțelegerea), cât și pentru limbajul expresiv (vorbirea).

3. Mișcările buzelor și limbii: Pronunția corectă a sunetelor necesită o coordonare fină a mușchilor buzelor și limbii.

4. Dezvoltarea vocabularului: Activitățile care stimulează motricitatea fină pot contribui la extinderea vocabularului copiilor.

5. Stimularea senzorială: Experiențele senzoriale oferite prin activitățile de motricitate fină pot contribui la dezvoltarea limbajului.

Exemple de activități care stimulează motricitatea fină și limbajul:

Modelaj cu plastilină
Decupare și lipire
Jocuri cu puzzle-uri
Sortarea obiectelor mici
Desenat și pictat
Jocuri cu degetele
Cărți cu texturi
Spălarea vaselor
Îmbrăcatul și dezbrăcatul
Prin stimularea motricității fine, părinții și educatorii pot contribui nu doar la dezvoltarea abilităților motorii ale copiilor, ci și la dezvoltarea cognitivă, lingvistică și emoțională a acestora.

19/02/2024

Când durerea celuilalt e proaspătă și nouă, lasă-l s-o întâmpine. Nu încerca să i-o iei. Iartă-te că nu ai puterea asta. Suferința și durerea sunt precum bucuria si pacea; nu sunt lucruri pe care sa le înşfăcăm unii de la alții. Sunt lucruri sacre. Aparțin călătoriei fiecăruia. Tot ce putem face este să domolim această spaimă: sunt complet singură. Aceasta este spaima pe care o poti alina. Dăruiește-i celuilalt prezența ta, iubirea, pe tine însăți, astfel încât să înțeleagă că, indiferent de cât de tenebros va fi drumul, nu va păși de unul singur pe el. Dacă-i dăruiești asta, e de-ajuns.

G. Doyle - Nu te lăsa

08/02/2024

Ce este tulburarea de personalitate borderline?

Tulburarea de personalitate borderline (BPD), cunoscută și ca tulburarea de personalitate instabilă emoțional (EUPD), este o afecțiune de sănătate mintală care afectează modul în care o persoană se gândește, simte și se comportă. Se caracterizează prin:

Instabilitate emoțională: Fluctuații bruște și intense ale dispoziției, trecând rapid de la fericire la tristețe, furie sau alte emoții negative.
Relatii interpersonale instabile: Dezvoltarea intensă și rapidă a relațiilor urmată de deteriorarea bruscă a acestora.
Imagine de sine distorsionată: Sentimentul unei identități slabe sau fluctuante, lipsa unui simț puternic al sinelui.
Comportament impulsiv: Acțiuni nesăbuite și riscante, angajarea în comportamente auto-vătămatoare ca tăierea sau gânduri suicidare.
Frica intensă de abandon: Sentimentul teribil de singurătate și lipsă de valoare în cazul unor separări reale sau percepute.
Este important să rețineți că:
Simptomele pot varia de la o persoană la alta. Nu toți cei cu BPD prezintă toate simptomele și gradul de severitate poate diferi semnificativ.
BPD nu este o alegere a persoanei afectate. Există factori genetici și de mediu care pot contribui la dezvoltarea tulburării.
Există tratament disponibil. Terapia individuală și de grup oferă suport și metode de gestionare a simptomelor. Medicamentele pot fi, de asemenea, recomandate pentru unele simptome specifice.
Dacă vă regăsiți sau cineva pe care îl cunoașteți se confruntă cu simptome care sugerează BPD, este important să solicitați ajutor de la un profesionist din domeniul sănătății mintale. Diagnosticul și tratamentul precoce pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pentru persoanele afectate.

Recomandarea acestei cărți vine in ajutorul recunoașterii mai ușor a simptomelor BPD, dar diagnosticul medical se face de către un medic psihiatru și psihodiagnosticul de către psihologul clinician.