Psihoterapeut Elisa Bouleanu

25/09/2025

Ai învățat de mic să spui „mulțumesc”, „te rog” și „îmi pare rău”. Să fii respectuos cu ceilalți. Să nu deranjezi. Să ajuți. Să nu spui ce te doare.
Dar nimeni nu ți-a arătat cm să vorbești cu tine când greșești. Cum să te iubești când ești obosit.
Cum să te susții când simți că nu mai poți.
📚 În copilăriile multora dintre noi, nu a existat un model de compasiune de sine, am crescut cu părinți critici, perfecționiști sau absenți emoțional. Iar în lipsa unui ghid emoțional sănătos, ne-am construit unul intern care spune:
– „Trebuie să fii mai bun.”
– „Alții se descurcă, tu de ce nu poți?”
– „Nu te mai plânge.”
– „E vina ta.”
– „Nu meriți pauză.”
– „Nu e suficient ce ai făcut.”
📖 Studii recente arată că lipsa compasiunii de sine este asociată cu:
– anxietate crescută
– depresie funcțională
– perfecționism malign
– stimă de sine instabilă
– burnout
În terapie, lucrăm exact aici. La reconstrucția acelui spațiu intern în care poți greși fără să fii demolat. Poți fi obosit fără să te urăști. Poți fi om, nu un proiect în corectare continuă.
✨ Compasiunea de sine nu înseamnă să te menajezi. Înseamnă să te porți cu tine măcar la fel de uman cm te-ai purta cu cineva drag.
📩 Dacă simți că vocea din capul tău e mai aspră decât orice ai auzit în afară, poate a venit momentul să înveți o altă voce. A ta — dar cu blândețe.

24/09/2025

Supraviețuitor al Holocaustului, psihiatrul Viktor Frankl credea că una dintre cele mai profunde nevoi umane este nevoia de sens. În celebra sa carte, „Man’s Search for Meaning”, el propune o viziune simplă, dar tulburător de profundă: viața nu devine insuportabilă din cauza durerii în sine, ci din cauza lipsei de sens.
Frankl a identificat trei moduri prin care putem descoperi un sens autentic:
1. Prin muncă – atunci când contribuim cu ceva valoros și exprimăm cine suntem.
2. Prin iubire – atunci când ne conectăm profund și transformator cu altcineva.
3. Prin suferință – atunci când durerea nu poate fi evitată, dar poate fi purtată cu demnitate și transformată.
💭 În teorie, aceste căi par accesibile. Dar în realitate, sensul nu se „obține”. Se caută. Se trăiește. Se construiește.
Iar căutarea lui presupune un act interior de curaj. Să stai față în față cu tine. Să nu te mai amăgești. Să nu mai fugi. Să accepți că sensul nu înseamnă fericire continuă sau certitudini. Ci direcție, coerență și ancorare – chiar și în mijlocul durerii.
🎯 Într-o societate care valorizează viteza, validarea și distragerea de sine, căutarea sensului devine un act radical de maturitate.
📩 Dacă ești în căutarea sensului tău, terapia poate fi acel spațiu în care să înveți să-l recunoști. Nu ca rețetă, ci ca adevăr personal.

23/09/2025

„Lasă trecutul în urmă și mergi mai departe.” Ai auzit asta de sute de ori, nu-i așa?
Dar dacă trecutul nu se lasă? Dacă îl simți prezent în fiecare clipă, chiar și atunci când nu vrei?
💡 Adevărul e că emoțiile pe care nu le-ai trăit atunci — tristețea, frica, furia, nevoia de a fi văzut și acceptat — nu dispar. Ele rămân în corp, așteptând să fie recunoscute.
De aceea:
• O critică banală azi te doare ca o rană veche.
• O despărțire reactivează frica de abandon din copilărie.
• Tăcerea cuiva apasă exact pe rana respingerii.
Nu ești „prea sensibil(ă)”.
Nu ești „slab(ă)”.
👉 Reacțiile tale nu sunt doar despre prezent, ci și despre trecutul pe care nu l-ai putut trăi atunci. Și de aceea nu funcționează îndemnul: „uită și mergi mai departe.” Pentru că trecutul nu are nevoie să fie uitat, ci vindecat și integrat.
Asta e ceea ce aduce terapia: un spațiu sigur în care să simți, să procesezi și să mergi mai departe cu adevărat.

17/09/2025

🍁 Toamna e lecția naturii despre renunțare și transformare. Copacii nu se agață de frunze, chiar dacă au fost parte din ei. Le lasă să cadă, pentru că au încredere că primăvara va aduce altele noi.

Și noi avem nevoie, uneori, să învățăm desprinderea: de așteptări imposibile, de povești vechi, de relații care nu mai hrănesc, de tipare care ne țin blocați.
Nu e ușor — pentru sistemul nostru nervos, „a lăsa să plece” e adesea perceput ca o pierdere. Dar la fel ca în natură, spațiul gol care rămâne nu e un capăt, ci un început.

Întreabă-te în această toamnă:
🍁 Ce frunză din viața mea e gata să cadă?
🍁 Ce spațiu vreau să creez pentru ceva nou?

Uneori, terapia e locul unde înveți să îți dai voie să lași frunzele să cadă.

05/08/2025

În terapie, mulți oameni încep procesul spunând: „N-am avut o copilărie traumatizantă. N-a fost chiar nimic grav...”
Și totuși, simt o goliciune pe dinăuntru. O oboseală greu de explicat. Un sentiment persistent că nu sunt „destul”, că iubirea trebuie câștigată sau că liniștea e periculoasă.
🔍 Ce lipsește din această poveste?
Nu doar ce am trăit ne rănește, ci și ce n-am avut.
Nu doar ce a fost prezent, ci și ce a lipsit: prezența emoțională, siguranța afectivă, vocea unui adult care să spună: „Îți e greu și e în regulă să simți asta. Sunt aici.”
– Ai crescut cu părinți ocupați, corecți, dar distanți emoțional. Nimeni nu ți-a pus întrebări despre cm te simți. Ai învățat să nu deranjezi.
– Ți s-a spus că ești iubit, dar rareori ai fost îmbrățișat sau privit cu blândețe.
– Ai fost mereu încurajat „să fii puternic”, dar niciodată învățat cm să-ți porți durerea.
– Ți s-au oferit explicații logice, dar nu și validare emoțională.
– Ai fost „cuminte” pentru că nu exista spațiu pentru tine cu adevărat.
Toate acestea lasă urme — în felul în care te relaționezi, te critici, te retragi, te forțezi, te anesteziezi.
🧠 În terapie, lucrăm și cu ceea ce n-a existat. Cu golurile tăcute care modelează adultul din prezent.
Pentru că absența siguranței, a empatiei și a validării nu doare mai puțin doar pentru că e „invizibilă”.
💬 Dacă ai crescut în lipsa unui limbaj emoțional sănătos, e firesc să simți azi confuzie, rușine sau apăsare. Dar nu ești „defect”. Doar ai fost lipsit de niște experiențe umane fundamentale.
📩 Terapia nu e doar pentru cei care „au trecut prin ceva rău”.
Este și pentru cei care n-au știut niciodată cm se simte „ceva bun”.

30/07/2025

🌱 Te-ai întrebat vreodată de ce alegi mereu același tip de relație, chiar dacă doare?
De ce te simți invizibil, abandonat, criticat sau „prea mult”?
De ce, oricât ai vrea iubire, ajungi în relații care nu te aleg pe tine cu adevărat?
📘 Am pregătit un ghid despre cm copilăria îți influențează relațiile de adult.
Despre cm ajungem să iubim cu rănile noastre, nu cu inima întreagă.
Și mai ales — despre cm poți rupe acest cerc și alege conștient parteneri și relații care nu repetă trecutul, ci te vindecă.
📩 Ghidul este GRATUIT și îl poți descărca aici: https://drive.google.com/file/d/1vYLVWRDl1wPAKugsvN99ty5ZzASxAv7R/view?usp=sharing
🔍 Dacă simți că trăiești aceeași poveste cu alt chip, poate e timpul să alegi altceva.
Poate e timpul să te alegi pe tine. ❤️

24/07/2025

Ai învățat, poate fără să ți se spună direct, că greșelile se plătesc.
Că trebuie să fii atent, perfect, „fără cusur” – altfel cineva se supără, se îndepărtează, te face de rușine.
Și acum, chiar și ca adult, frica de a greși e paralizantă.
Nu e despre o greșeală.
E despre pierdere. Despre respingere. Despre rușine.
În terapie, înveți să te întorci la partea aceea din tine care a fost speriată.
Să o asculți. Să o înțelegi. Să o eliberezi.
Și să simți, poate pentru prima oară, că ai voie să greșești… fără să pierzi iubirea.
💬 Ți-e cunoscută vocea asta? Ai simțit și tu asta?

23/07/2025

Sunt relații în care durerea devine normală.
În care așteptarea, îndoiala, respingerea sau nepăsarea se instalează treptat, dar profund. Și totuși, rămânem.
Poate pentru că am învățat – undeva, cândva – că iubirea vine la pachet cu efort, sacrificiu sau suferință. Poate pentru că o parte din noi crede, inconștient, că nu merităm mai mult. Că „asta ni se cuvine”. Că nu vom fi aleși niciodată, dar putem încerca să fim măcar… tolerați.
În terapie, întâlnim acea parte. Cea care s-a obișnuit să se mulțumească cu puțin. Care se agață de firimituri și numește asta dragoste. Care trăiește cu frica profundă că, dacă pleacă, nu va mai fi nimeni.
Dar adevărul e altul.
Relațiile care dor constant nu sunt „lecții”.
Sunt repetiții.
Ale unor răni vechi, netratate.
Și uneori, începutul vindecării nu e altceva decât o întrebare spusă cu blândețe:
👉 Ce parte din mine crede că asta merit?
💛 Dacă ai rămas prea mult într-o relație care te frânge, terapia poate fi un spațiu unde înveți să nu te mai abandonezi.

18/07/2025

„Vreau liniște. Stabilitate. Relații sănătoase.”
Așa spunem, conștient. Dar în adâncul psihicului, altceva se întâmplă: suntem programați să căutăm familiarul, nu neapărat ce ne face bine.
Dacă haosul a fost fundalul copilăriei tale – emoțional sau fizic – dacă liniștea însemna doar o pauză între două furtuni, e foarte posibil ca astazi, fără să știi, să recreezi acel climat.
🔸 Alegi oameni indisponibili, dar pasionali.
🔸 Te retragi când lucrurile devin prea blânde.
🔸 Îți sabotezi liniștea când „totul pare ok”, fără să înțelegi de ce.
🔸 Confunzi adrenalina cu iubirea.
🔸 Și, undeva în tine, crezi că drama = viață.
Acesta nu e un eșec personal. E rezultatul unui inconștient loial – care s-a adaptat haosului ca să supraviețuiască. Și care acum numește „acasă” ceea ce, cândva, te-a dezechilibrat.
Procesul terapeutic nu e doar despre a înțelege. E despre a simți că ești în siguranță în liniște. Despre a reînvăța să rămâi în calm, fără să te sperii. Să nu mai creezi zgomot doar pentru că tăcerea doare.
📩 Dacă ți se pare că fugi chiar de viața pe care spui că o vrei, poate nu e lipsă de voință. Poate e momentul să te desprinzi de familiarul care te ține în loc.

17/07/2025

„N-ar trebui să simt asta.”
Aceasta e una dintre cele mai frecvente forme de invalidare emoțională internă – și, de cele mai multe ori, nu începe cu tine.
Ai învățat, poate, că anumite emoții sunt „prea mult”, „inadecvate” sau „periculoase”. Ai crescut cu ideea că furia e lipsă de control. Că tristețea trebuie ascunsă. Că frica e rușinoasă. Că vulnerabilitatea e o slăbiciune.
Și ai făcut ce ai știut mai bine: Ai îngropat. Ai ascuns. Ai strâns din dinți. Ai învățat să funcționezi, dar nu să simți cu adevărat.
Emoțiile nu apar pentru că sunt logice. Apar pentru că sunt reacții vii la realitate. Și, mai ales, pentru că au rămas nevăzute în momente importante din viață.
Terapia nu te învață cm să simți „ce trebuie”. Terapia te ajută să stai, blând, lângă ceea ce e deja acolo. Să nu te mai lupți cu tine, ci să te asculți.
📩 Dacă îți spui des că „n-ar trebui să simți”, poate e timpul să întrebi: „De ce nu-mi dau voie?”

16/07/2025

„Am citit atâtea cărți… de ce mă simt în continuare blocat?”
Pentru mulți oameni, dezvoltarea personală începe cu o carte. Sau cu zece. Le-ai citit. Ai subliniat. Ai pus post-it-uri colorate. Știi cm arată traumele, tiparele, mecanismele.
Știi ce ar trebui să faci. Dar nu poți.
Pentru că realitatea e asta:
📚 O carte poate să-ți explice un mecanism.
🧠 Dar nu poate să te conțină când ți se activează o rană veche.
👂 Nu îți poate oferi o relație reală, vie, care să te însoțească prin disconfort.
Terapia nu îți spune ce să faci. Te ajută să înțelegi de ce faci ce faci. Și să alegi, conștient, altceva. Într-un spațiu în care poți explora ceea ce simți, fără să fii corectat, grăbit sau judecat.
Dacă simți că ai citit destul și că a venit timpul să te întâlnești cu tine – nu cu o versiune idealizată dintr-o carte –
📩 Scrie-mi.
📤 Salvează sau trimite unui prieten care încă speră că „își rezolvă viața” în 5 pași.

15/07/2025