Cabinet Individual de Psihologie Claudia Bøndergaard

Cabinet Individual de Psihologie Claudia Bøndergaard Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Cabinet Individual de Psihologie Claudia Bøndergaard, Psychotherapist, Bucharest.

Psih.Specialist Claudia Bøndergaard
Psihoterapie și consiliere psihologică în limba română, italiană și engleză
Consulenza psicologica e psicoterapia in romeno, italiano e inglese
Psychotherapy and counseling in Romanian, Italian and English

Paștele ca renaștere lăuntrică: de la „mormântul interior” la luminăPaștele este, în inima tradiției creștine, sărbătoar...
13/04/2026

Paștele ca renaștere lăuntrică: de la „mormântul interior” la lumină

Paștele este, în inima tradiției creștine, sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos — biruința vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului și a iubirii asupra suferinței. În același timp, el poate fi trăit și ca o experiență lăuntrică profundă: o chemare la renaștere, la vindecare și la întoarcerea către ceea ce este viu și adevărat în noi.

Din perspectivă psihologică, Paștele ne aduce în fața propriilor locuri de ruptură. În fiecare dintre noi există un „mormânt” interior — un spațiu tăcut în care au fost așezate dureri, vinovății, iubiri neterminate, părți de sine uitate, negate sau abandonate. Iar Învierea vine și aici ca o veste lăuntrică: ceea ce pare sfârșit nu este întotdeauna pierdut. Ceea ce a fost rănit nu este condamnat să rămână frânt.

Ca în kintsugi, frumusețea nu izvorăște din perfecțiunea neatinsă, ci din felul în care fisura poate deveni loc de refacere și de sens. Vindecarea nu înseamnă absența rănilor, ci integrarea lor. Nu înseamnă ștergerea urmelor, ci transformarea lor din locuri de exil interior în locuri în care harul, adevărul și prezența pot lucra.

În acest sens, Paștele ne invită să lăsăm să moară în noi ceea ce nu ne mai lasă vii: frica, împietrirea, rușinea, vinovăția care blochează, vechile forme de supraviețuire. Și ne cheamă să înviem în adevăr, în iertare, în prezență și în lumină. Este și un drum de întregire lăuntrică, o apropiere de centrul nostru interior, acolo unde, sub privirea lui Dumnezeu, începem să devenim mai întregi.
De aceea, Moartea și Învierea nu rămân doar un adevăr teologic, ci devin și o realitate profund umană: ceva din noi are nevoie să se încheie pentru ca altceva, mai viu, mai curat și mai adevărat, să poată începe.
Acolo unde omul vechi tace, poate începe să respire omul adevărat.

Întrebare pentru tine:
Ce parte rănită din mine așteaptă, în acest Paște, să fie adusă cu blândețe la lumină?

Trimite cuiva care ar avea nevoie de un pic de speranță în perioada asta.

by Elin Melaas on Unsplash

Recunoscătoare pentru acest weekend de formare și pentru oamenii pe care i-am întâlnit în acest cadru frumos de învățare...
15/03/2026

Recunoscătoare pentru acest weekend de formare și pentru oamenii pe care i-am întâlnit în acest cadru frumos de învățare.
Workshopul ”Tulburările psihosomatice: EMDR, tehnici de integrare somatică și mindfulness”, susținut de prof. dr. Luca Ostacoli, a fost pentru mine o experiență valoroasă, plină de reflecții, sens și instrumente pe care le duc mai departe în practica mea de psihoterapeut.
Recunoștință și către Romania pentru implicare și pentru organizarea unor astfel de evenimente valoroase.

Turandot m-a făcut să văd cât de ușor o rană veche devine lege — și cm „schimbarea” poate fi libertate… sau presiune în...
15/02/2026

Turandot m-a făcut să văd cât de ușor o rană veche devine lege — și cm „schimbarea” poate fi libertate… sau presiune în alt ambalaj.

Am fost la operă acum câteva zile și am văzut Turandot. Pe scurt: într-un Beijing legendar, prințesa îi pune pe pretendenți la încercarea celor trei ghicitori, iar cine greșește este executat. Calaf acceptă proba și câștigă, dar Turandot refuză căsătoria, iar el pune un pariu pe numele lui: dacă până dimineață i-l află, îl poate omorî; dacă nu, trebuie să-l ia de soț. În noaptea căutării, Liù — servitoarea care îl iubește pe Calaf pentru un zâmbet de demult — se sacrifică pentru a nu divulga numele.

M-a prins nu doar ca spectacol, ci ca un „loc” în care vezi limpede: rănile vechi devin reguli, rolurile se fixează, iar schimbarea apare uneori mai ușor pe scenă (în artă și în psihodramă), decât în conversațiile noastre de zi cu zi.

Când un rol devine armură

În psihodramă ne uităm mult la roluri: care devin dominante, care lipsesc, care au rămas blocate. În Turandot, postura de „control / judecător” pare să fi devenit o armură: promite siguranță, dar aduce îngheț și violență.
O posibilă ieșire (în viața reală): să numim ce se activează („acum intru în control”), apoi să exersăm, treptat, un rol complementar care aduce apropiere: curiozitate, vulnerabilitate, o cerere clară, o limită spusă fără pedeapsă.

Loialitate față de trecut, cost în prezent

Turandot își justifică refuzul intimității printr-o poveste veche din „neamul” ei. Psihologic, mi-a sunat ca o misiune: „trebuie să previn, să nu repet, să repar”. Aici, loialitatea transgenerațională nu e o idee abstractă, ci o regulă de viață — cu urmări.
O posibilă ieșire: să facem această „misiune” vizibilă și discutabilă: „Pot să cinstesc trecutul fără să-mi sacrific prezentul?” Uneori, vindecarea începe când transformi datoria moștenită într-o alegere conștientă.

Scena ca spațiu de roluri: cine duce greul, cine apasă, cine cade

În jurul lui Turandot, curtea întreagă apasă și amplifică presiunea, iar personajele ajung piese într-un mecanism. Liù mi-a apărut ca figura care duce în ea ceea ce ceilalți nu mai pot duce: frică, neputință, costul uman al „regulii”.

O posibilă ieșire: să împărțim povara și să punem limite clare. Cine e „Liù” azi într-un sistem (familie/echipă/relație) — cel care poartă emoțiile tuturor? Ce se întâmplă dacă nu mai duc eu singur(ă) totul? În relații și în familii, ajută enorm să trecem de la „unul duce tot” la „ducem împreună”.

Spontaneitate: un răspuns nou la o situație veche

Spontaneitatea (în psihodramă) e capacitatea de a aduce un răspuns nou într-o situație veche, în loc să repetăm același scenariu. În Turandot, Calaf schimbă cadrul: mută miza din „ritual și pedeapsă” în „alegere și responsabilitate”.
Întrebarea mea rămâne: pariul lui Calaf creează cu adevărat un spațiu de alegere pentru Turandot — sau doar înlocuiește o formă de constrângere cu alta? În cadrul acestui pariu, Turandot mai poate spune „nu” fără consecințe (pedeapsă, vinovățire, presiune)? Dacă nu, atunci nu e spontaneitate, ci tot presiune — doar într-o altă formă.

Nu e despre a pune etichete pe personaje, ci despre cm arta ne arată — în siguranță — lucruri pe care le trăim și noi: traumă, loialitate, roluri rigide, frică, compasiune, consimțământ, vulnerabilitate.

Dacă ați văzut Turandot, ce v-a rămas mai mult: mecanismul de control, sacrificiul, orgoliul — sau acel mic spațiu în care apare un răspuns nou?

(Interpretarea este personală.)

Dacă ți-a venit în minte cineva când ai citit, trimite-i postarea.

După bullying, rușinea, frica și tăcerea rămân mult timp cu copilul.Nu e doar „o glumă la școală”. E o fisură în siguran...
01/02/2026

După bullying, rușinea, frica și tăcerea rămân mult timp cu copilul.
Nu e doar „o glumă la școală”. E o fisură în siguranță.

Uneori arată așa:
– un ghiozdan răsturnat, lucruri răscolite, un obiect dispărut;
– o frază aruncată în pauză: „ești dezgustător”;
– un bilețel cu etichete: „nebun”;
– sau un „joc” (toți împotriva unuia), în care colegii aruncă în copil cu rezerve de stilou și nu se opresc nici când li se spune să se oprească.

Iar când un părinte cere ajutor, primește uneori:
negare, minimizare, întoarcerea vinei:
„nu mai dramatizați”, „învățați să trăiți cu asta”.
Pentru copil, impactul se adună:
încrederea scade, apare nodul în stomac, mersul la școală devine teamă.
Unii copii se micșorează „ca să nu mai dea motive”.
Alții se apără prin provocare și zgomot.
Și ceva greu de spus, dar important:
bullyingul nu începe doar în curtea școlii.
De multe ori începe în felul în care vorbim acasă despre ceilalți:
„e gras(ă)”, „sunt săraci”, „nu te juca cu ei”.
Când un copil aude asta, învață că e acceptabil să lovești cu cuvintele -
dacă tu te simți „mai sus”.
La fel, când copiii sunt criticați, umiliți sau făcuți să se simtă neputincioși, pot internaliza agresorul:
vocea dură de acasă devine vocea lor interioară.
Și uneori o dau mai departe spre cei mai vulnerabili.
Iar felul în care reacționează părintele când copilul lui a rănit pe altcineva contează enorm.
Când vinovăția e transformată în negare („sunteți prea sensibili”), mesajul devine:
nu trebuie să îți asumi, nu trebuie să repari.
Bullyingul se oprește mai ușor când adulții aleg:
asumare + reparație + siguranță (pentru toți copiii implicați).
Nu protejarea imaginii cu orice preț.

Dacă te gândești la tine-copil, într-un moment în care te-ai simțit rănit(ă) sau exclus(ă)… într-un cuvânt, ce ți-ar fi fost de ajutor să auzi de la un adult?

Trimite postarea unui părinte / profesor care ar avea nevoie de perspectiva asta.

Fotografie via Pixabay

„Internalizarea criticii” înseamnă că mesajele din exterior ajung să fie repetate în interior ca o voce critică: „nu e s...
28/01/2026

„Internalizarea criticii” înseamnă că mesajele din exterior ajung să fie repetate în interior ca o voce critică: „nu e suficient”, „iar ai greșit”, „nu meriți”.
Uneori, critica poate conține un sâmbure util (ce pot ajusta). Alteori, e doar zgomot (ton, rușine, proiecții). Întrebarea mea pentru tine: criticul interior te ajută să crești sau te ține mic(ă)? Poate azi e un moment bun să observi: a cui voce aud când mă critic?

Un exercițiu simplu:

Ce este fapt și ce este interpretare?
Dacă cineva i-ar fi spus asta unei persoane dragi, cm i-aș răspunde eu?
Ce aș păstra ca feedback și ce aș lăsa să treacă?

Dacă îți sună cunoscut, nu ești singur(ă).

Un text la care țin mult, apărut în Revista Română de Psihodramă Clasică, nr. 8/2025. Am scris despre felul în care folo...
27/01/2026

Un text la care țin mult, apărut în Revista Română de Psihodramă Clasică, nr. 8/2025. Am scris despre felul în care folosim masca în relație cu noi și cu ceilalți – când ne ajută să ne mișcăm în lume și când începe, treptat, să ne îndepărteze de ceea ce simțim autentic.

Articolul se află la pagina 24 și poartă titlul „Masca între arhetip, mit și simbol”.

Muzica te învață ceva esențial: dacă simți, nu te plictisești.Azi, 24 ianuarie, am sărbătorit Unirea Principatelor Român...
24/01/2026

Muzica te învață ceva esențial: dacă simți, nu te plictisești.

Azi, 24 ianuarie, am sărbătorit Unirea Principatelor Române (Mica Unire) – momentul care a pus bazele României moderne – într-un mod care mi-a rămas în suflet: la Ateneul Român, la concertul „Clasic e fantastic”.
Ateneul Român nu e doar o sală de concerte — e un simbol cultural al României (inaugurat în 1888), legat de istoria, muzica și identitatea noastră. Să fii acolo pe 24 ianuarie are o semnificație aparte: cultura și identitatea națională celebrate prin muzică.
Am fost împreună cu fiul meu, iar la un moment dat mi-a spus că e puțin plictisit. I-am răspuns simplu: muzica nu e doar de auzit, e de trăit. Se simte. Și când simți cu adevărat, nu ai cm să te plictisești.
Atunci mi-am dat seama că plictiseala apare de obicei când nu ești conectat: nici cu ce se întâmplă în tine, nici cu ce se întâmplă „în fața ta”. Când ești în contact cu emoțiile tale, nu mai ești spectator. Ești participant. Și cu muzica e la fel: în clipa în care începi să o simți, ea devine o experiență vie.
Aș zice chiar așa: când mintea cere stimul, apare plictiseala, iar când atenția rămâne aici și acum, abia atunci începe trăirea. Iar muzica clasică, tocmai pentru că nu are mereu „cuvinte” sau un „refren” evident, te prinde cu totul: cu emoția, imaginația și corpul.
După aceea, s-a schimbat ceva: a început să fie atent, curios, prezent… și i-a plăcut tare mult.
Mi-a amintit cât de important este, indiferent de vârstă, să rămânem în contact cu emoțiile noastre. Pentru că acolo începe bucuria, sensul și legătura reală – cu muzica, cu oamenii, cu viața.

Dacă simți că ar prinde bine cuiva, dă un share — când simți, nu te plictisești.

Azi mi-am făcut SoftPOS prin ING pentru Cabinet Individual de Psihologie.Totul a mers brici până la “Obiect de activitat...
22/01/2026

Azi mi-am făcut SoftPOS prin ING pentru Cabinet Individual de Psihologie.
Totul a mers brici până la “Obiect de activitate”, unde am descoperit că banca e pregătită pentru absolut orice.

Dezmembrare utilaje? Bifat.
Servicii funerare? Bifat.
Servicii de escortă? Bifat.
Servicii psihologice? Nimic. Zero. Lipsă din meniu.

Eu pot reasambla doar suflete, nu utilaje, dar m-am adaptat. Am ales “servicii medicale”. În fond, tot vindecare e. Doar că uneori se face cu întrebări incomode, nu cu stetoscop.

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Iar în relații, leopardul ăsta are trei costume preferate…Popeye Marinarul:...
09/01/2026

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Iar în relații, leopardul ăsta are trei costume preferate…

Popeye Marinarul: manual de relații în 7 minute și-o cutie de spanac.

Aseară vorbeam cu fiul meu despre el.
Îmi spunea, cu ochii mari, cât de puternic devine când mănâncă spanac: îndoaie metalul, improvizează un v***r, sare la bătaie, o salvează pe Olly. Și cât de „plictisitoare” i se pare Olly.
Și mi-a venit să-i spun ceva care (recunosc) e și pentru adulți:
Popeye nu e „puternic” tot timpul.
E puternic când apare stimulul. Când miza crește. Când cineva e în pericol. Când intră competiția în scenă.
În rest… e liniște. E rutină. E o „musculatură” care, foarte bine, ar putea să doarmă.
Noi vedem gardul: rezultatul, imaginea, succesul, aplauzele, „ce bine îi merge”.
Dar nu vedem leopardul: frica, ambiția, rușinea, dorința de a demonstra, grija pentru cineva, foamea de validare, orgoliul, furia, nevoia de control, setea de libertate.
În spatele multor oameni „de succes” stă, de fapt, un leopard bine hrănit.
Și atunci mi-am dat seama de altceva: în Popeye, Olly și Brutus avem, aproape didactic, Triunghiul Dramatic al lui Karpman:
• Olly, în rolul de Victimă: „Ajutor! Uite ce mi se întâmplă!”
• Popeye, în rolul de Salvator: „Stai că te scot eu de aici!”
• Brutus, în rolul de Persecutor: „Fac eu regulile, eu te prind, eu te domin!”
În desene, rolurile par fixe (ca într-o distribuție de teatru). În viața reală, rolurile se rotesc rapid, uneori în aceeași zi. Și una dintre rotirile cele mai comune e asta:
Victima ajunge să fie percepută ca „persecutor” de către salvator atunci când refuză să fie salvată (sau nu se „salvează” cm se așteaptă salvatorul). Salvatorul, care a investit energie, timp și emoție, începe să simtă că e respins, folosit sau neapreciat. Se simte nedreptățit, secătuit și… pac: se transformă el în Persecutor („După tot ce am făcut pentru tine?!” / „Dacă nu faci ca mine, înseamnă că nu vrei!”).
Vestea bună e că triunghiul ăsta are și un „upgrade” mai blând: triunghiul compasiunii.
Aici, cu aceleași personaje, scenariul sună altfel:
• Olly nu mai e „victimă”, ci vulnerabilă: spune clar ce simte și ce are nevoie, fără sirena pornită non-stop.
• Popeye nu mai e „salvator”, ci grijuliu, cu limite: întreabă „Cum pot să te ajut?” și nu preia volanul din reflex.
• Brutus rămâne provocarea; tu alegi răspunsul: asertivitate, nu dramă.
Iar dacă tot ieși în lumina reflectoarelor, ieși cu claritate și limite: ca Popeye, care ajută fără să se sacrifice, și ca Olly, care cere fără să se declare neputincioasă.

Spanacul e opțional. Ieșirea din triunghi, nu.
Ți s-a întâmplat să te prinzi că ai intrat în unul dintre rolurile astea?

Foto: Pixabay

Poate îți vine în minte cineva 😊 Dacă da, dă postarea mai departe — ca să vă prindă bine (cu blândețe 😄).

Crăciunul e o reînnoire tăcută: se naște Isus și, odată cu El, ni se dă din nou șansa întoarcerii la inimă — la iertare,...
30/12/2025

Crăciunul e o reînnoire tăcută: se naște Isus și, odată cu El, ni se dă din nou șansa întoarcerii la inimă — la iertare, la sens, la lumină. E un timp în care nu doar „simțim”, ci ne reașezăm lăuntric.
Anul Nou, în schimb, e reînnoirea concretă, readucerea la km 0. Aici nu rămânem la intenție, ci trecem la faptă. Începem să punem ordine, să închidem ce e de închis și să deschidem ce e de deschis.
Ianuarie devine, astfel, o poartă. Și nu întâmplător: Ianus, zeul bicefal, privește și înapoi, și înainte. Un chip face inventarul a ceea ce a fost; celălalt privește spre ceea ce poate fi. În decembrie avem răgazul să vedem clar ce are nevoie de reînnoire — spiritual sau nu. Iar ianuarie, cu cele 31 de zile ale lui, ne dă timp să transformăm claritatea în pași reali.

Decembrie clarifică. Ianuarie concretizează.

Tu ce ai vrea să reînnoiești în 2026?

Sursa imagine: „Janus, the Roman god” (1878) – Wikimedia Commons (Domeniul public).

Dă un share dacă știi pe cineva care începe anul cu nevoie de sens și claritate.

De sărbători, feed-ul e plin de lumini și imagini „perfecte”. Dar uneori, în spatele ecranului, rămân doar o siluetă și ...
27/12/2025

De sărbători, feed-ul e plin de lumini și imagini „perfecte”. Dar uneori, în spatele ecranului, rămân doar o siluetă și niște gânduri foarte omenești…
Rețelele sociale devin adesea un ecran al „vieților perfecte”.
Creierul ajunge să compare viața ta întreagă cu trei secunde atent alese din viața altcuiva.
Avem, în noi, cel puțin două spații: unul al comparației, validării și fugii de emoții și unul mai liniștit, în care încap corpul real, emoțiile reale și oamenii reali.
Nu trebuie să renunți la rețele. Dar poți observa: unde stai mai mult în tine, zilele astea? Dacă te simți singur(ă), e posibil să nu fie „ceva în neregulă cu tine”, ci doar să fi rămas prea mult în spațiul comparației.

Tu unde simți că stai mai mult, în perioada asta?

Dă-o mai departe, dacă simți că ar prinde bine cuiva în perioada asta.

Foto: Pixabay

Crăciun fericit! 🎄În lumina sărbătorilor, îmi doresc ca „acasă” să însemne mai mult decât un loc — să fie o stare: căldu...
24/12/2025

Crăciun fericit! 🎄

În lumina sărbătorilor, îmi doresc ca „acasă” să însemne mai mult decât un loc — să fie o stare: căldură, tihnă, siguranță și oameni cu care putem fi noi înșine.
Să ne fie casa (și inima) un spațiu de lumină, în care se așază recunoștința pentru ce a fost bun și blândețea față de ce a fost greu. Iar anul care vine să ne aducă întâlniri cu sens, prezență autentică și roluri potrivite — roluri care ne hrănesc, ne apropie și ne sprijină să rămânem vii în relație, pe scenă și în viață. 🎭
Cu recunoștință către Asociația Română de Psihodramă Clasică - ARPsiC și către toți cei care țin viu spiritul psihodramei, pentru comunitate, pentru învățare și pentru spațiile de întâlnire pe care le construim împreună.

Un An Nou bun, cu bine, cu curaj și cu bucurie!

Foto: Pixabay

Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Individual de Psihologie Claudia Bøndergaard posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category

Noul Regulament privind protectia datelor cu caracter personal din 25 mai 2018

Prin “Like” se intelege apreciera dvs. pentru aceasta pagina.

Prin faptul ca dati “Like” la aceasta pagina nu inseamna ca aceasta pagina o sa va trimita mesaje personale in casuta de messenger despre evenimente, cursuri sau oferte.

Tot ceea ce o sa primiti de la aceasta pagina o sa fie doar notificari despre cursuri, evenimente sau oferte, NU MESAJE.

In cazul in care ma contactati folosind aceasta pagina de FB prin messenger apasand butonul “TRIMITE MESAj”, nu inseamana ca va voi colecta datele in interes personal si nici nu va voi trimite mesaje cu oferte, cursuri sau evenimente.