Marina Varabief - Cabinet Individual de Psihologie

05/11/2025

Când un adolescent este înțeles, el înflorește.
Când se simte văzut, începe să se descopere.

Nu forțat.
Nu „ca să fie ca ceilalți”.
Ci în ritmul lui.

În terapie, el are un spațiu în care poate vorbi liber, fără să fie grăbit sau judecat.
Uneori stăm în tăcere.
Alteori explorăm emoții pe care nu a știut să le numească.
Încet, relația devine locul în care poate să se simtă în siguranță cu ceea ce trăiește.

Acolo începe schimbarea.
Întâi în interior.
Apoi în felul în care se raportează la el și la lume.

A fi adolescent poate fi greu.
Dar a nu fi singur în asta… face o mare diferență.

Psihoterapeut Marina Varabief
0726276796

Fotografia este ilustrativă — spațiul din cabinet oferă confort, siguranță și încredere.

31/10/2025

https://www.facebook.com/share/p/1HArJC2Rqw/

Clubul de socializare și prietenie
(Pentru preadolescenți cu autism, 11–14 ani)

Dragi părinți,

Începând cu ianuarie 2026, deschidem porțile unui grup dedicat preadolescenților cu autism, unde accentul este pus pe socializare, prietenie și dezvoltare personală.

De ce un astfel de club?
Perioada preadolescenței aduce multe provocări: nevoia de a-și face prieteni, de a comunica mai bine, de a se integra în activități de grup și de a câștiga încredere în sine. Clubul nostru oferă un cadru sigur și sprijinitor, unde fiecare copil este încurajat să-și descopere și să-și dezvolte potențialul.

Obiectivele clubului:

Dezvoltarea abilităților de comunicare și conversație

Învățarea regulilor de bază ale prieteniei și interacțiunilor sociale

Creșterea încrederii în sine și a autonomiei

Exersarea cooperării, ascultării și a respectării regulilor de grup

Exprimarea emoțiilor într-un mod clar și adecvat

Recunoașterea emoțiilor celorlalți și dezvoltarea empatiei

Învățarea de strategii pentru gestionarea frustrării și a situațiilor dificile

Exersarea rezolvării de conflicte și a exprimării respectuoase a nevoilor

Experimentarea sentimentului de apartenență la un grup

Descoperirea și valorizarea punctelor forte personale

Învățarea unor mici abilități de viață prin activități de echipă (responsabilitate, organizare, respectarea timpului)

Cum se desfășoară:

Întâlniri săptămânale, în grupuri mici, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă

Activități variate: jocuri de rol, discuții, exerciții practice, activități creative și de colaborare

Fiecare ședință este ghidată de două doamne psiholog cu experiență în lucrul cu copiii cu autism

📍 Locația: Cabinetul de psihologie Gând și Glas
📅 Începem: Ianuarie 2026
⏰ Durata unei întâlniri: 90 de minute

📞 Înscrieri și detalii:
0726 276 796 - Marina Varabief

0723 189 864 - Cristina Mirea
✉️ Email: gandsiglas@gmail.com

Locurile sunt limitate, pentru a păstra o atmosferă caldă și personalizată.

Împreună putem să le oferim copiilor șansa de a-și construi prietenii, de a-și dezvolta abilitățile și de a se bucura de experiențe frumoase! 🌈

27/10/2025

Odihna în adevăr

De multe ori, în terapie întâlnesc oameni care poartă în ei povara trecutului.
Durerea unor pierderi care nu au fost plânse.
Întrebările rămase suspendate – „de ce eu?”, „de ce atunci?”.
Vinovății care continuă să apese chiar și atunci când, rațional, știm că nu am fi putut face mai mult.

Aceste poveri nu dispar odată cu trecerea timpului.
Ele se așază în corp, în emoții, în felul în care privim relațiile de azi.
Uneori apar ca neliniște fără nume, alteori ca tensiuni cu cei dragi, alteori ca o oboseală care nu trece.

Și totuși, poate că liniștea nu vine din a uita sau din a nega trecutul.
Poate că liniștea apare atunci când putem privi povestea noastră așa cm este – cu lumini și umbre – și să spunem:
„Da, așa a fost. Și eu pot să merg mai departe.”

Această așezare aduce un alt fel de odihnă: odihna în adevăr.
Nu e o liniște fragilă, care se destramă, ci una care ne așază în noi înșine.
Din ea relațiile noastre se pot deschide, pentru că nu le mai cerem celorlalți să repare ceea ce nu le aparține.
Din ea apare libertatea de a fi cu adevărat prezenți și autentici.

Tu unde simți că ar putea fi loc de odihnă în adevăr, în propria ta poveste?

23/10/2025

𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗶 𝘁𝘂? – 𝗿𝗮̆𝘀𝗽𝘂𝗻𝘀𝘂𝗹 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹 𝘃𝘀. 𝗿𝗮̆𝘀𝗽𝘂𝗻𝘀𝘂𝗹 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗮𝗱𝘂𝗹𝘁

Mi s-a părut mereu fascinant cm un copil mic, întrebat „Cine ești tu?”, răspunde simplu și curat: „Sunt Marina”.
Atât. Fără explicații, fără justificări. Identitatea lui este ancorată în nume, în existența pură.

Pe măsură ce creștem, însă, lucrurile se schimbă. Un adult întrebat aceeași întrebare va răspunde prin roluri: „Sunt medic, sunt mamă, sunt soț, sunt bucătar, sunt șofer, sunt sora cuiva…”

Din perspectivă psihologică:

În copilărie, identitatea se construiește pe esență. Copilul știe că „este”, iar numele devine cea mai simplă și autentică expresie a ființei sale.

La adolescență și la maturitate, începe căutarea sensului prin roluri sociale. Erik Erikson descria asta ca o criză a identității: vrem să știm nu doar cine suntem, ci și cm ne raportăm la ceilalți.

Astfel, la maturitate, identitatea noastră devine narativă și relațională. Ne definim prin ceea ce facem și prin ceea ce oferim: părinți, profesioniști, parteneri, prieteni.

Dar apare și o provocare:
Când ne confundăm total cu rolurile noastre, riscăm să pierdem contactul cu acel „eu simplu” de la început. Când toate rolurile dispar sau se schimbă (copiii pleacă, cariera se transformă, relațiile se modifică), mulți oameni rămân cu întrebarea: „Și eu, cine mai sunt?”

Ca psihoterapeut, cred că este esențial să ne reîntoarcem, măcar uneori, la acel răspuns simplu și autentic: „Sunt eu. Sunt Marina.” Dincolo de etichete, dincolo de funcții, dincolo de roluri.

Și acum te întreb pe tine: dacă ar trebui să răspunzi acum, în acest moment, la întrebarea „Cine ești tu?”, ce ai spune?

19/10/2025

𝗗𝗶𝗻 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗶̂𝗻𝘃𝗮̆𝘁̦𝗮̆𝗺, 𝗶̂𝗻 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝗺, 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗴𝗮̆𝘀𝗶𝗺 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗹𝗶𝗯𝗿𝘂𝗹.
În cabinet, nu lucrez doar cu un copil, un adolescent sau un adult – ci cu poveștile și legăturile care îi înconjoară.

Fiecare dintre noi face parte dintr-un sistem: familie, relații, comunitate.
Atunci când unul dintre noi primește sprijin, relațiile din jur încep să se transforme.

Cred că vindecarea nu este niciodată un drum singuratic, ci o călătorie pe care o parcurgem împreună.

15/10/2025

🧠 Creierul adolescenților și setea de adrenalină

Mulți adolescenți pe care îi întâlnesc în terapie simt nevoia de experiențe puternice și caută provocări care să le testeze limitele, chiar dacă uneori asta îi duce în situații riscante.

🔹 De ce?

Creierul lor este într-un proces intens de dezvoltare.

Sistemul limbic (emoții, recompensă) este foarte activ și răspunde puternic la nou și periculos.

Cortexul prefrontal (rațiunea, autocontrolul, anticiparea consecințelor) nu este încă pe deplin maturizat.
Rezultatul: dorința de risc e mare, dar „frâna” autocontrolului e mai slabă.

🔹 Ce pot face părinții:
- Recunoașteți că nevoia de risc face parte din dezvoltarea normală.
- Discutați despre pericole fără moralizări, ci cu interes real față de ce simt și caută copiii.
- Oferiți alternative sigure pentru adrenalină – sporturi extreme, arte marțiale, dans, explorare în natură, voluntariat în proiecte active.
- Fiți prezenți și disponibili – conectarea emoțională scade tentația de a căuta doar senzații periculoase.

Concluzie:
Adolescenții nu caută probleme, ci experiențe. Rolul nostru este să-i ajutăm să transforme curajul și energia în oportunități care îi cresc, nu care îi rănesc.

Tu cm vezi nevoia de risc la adolescenți? Ai trecut prin asta cu copilul tău? Dacă simți că e dificil să gestionezi aceste situații, sunt aici să te sprijin.

04/10/2025

Toamna ne arată că viața este alcătuită din cicluri de începuturi și sfârșituri. Frunzele care cad nu înseamnă pierdere, ci pregătire pentru un nou anotimp.

Și noi, la rândul nostru, avem nevoie să ne desprindem de ceea ce nu ne mai hrănește – convingeri, relații, tipare – pentru a face loc unor resurse noi, unor versiuni mai blânde și mai autentice ale noastre.

Terapia devine acel spațiu sigur în care putem învăța să privim schimbarea cu încredere, să acceptăm desprinderea ca pe o formă de eliberare și să ne întoarcem la noi înșine cu mai multă seninătate.

În fiecare sfârșit există deja promisiunea unui nou început.

Tu ce ai simți că ești gata să lași să plece în această toamnă, pentru a face loc noului?

30/09/2025

Evaluarea psihologică – mai mult decât un test

Mulți oameni se gândesc la evaluarea psihologică doar ca la niște teste, chestionare sau diagrame. În realitate, ea înseamnă mult mai mult: un proces prin care înțelegi cine ești, ce resurse ai și unde ai nevoie de sprijin.

Pentru copii și adolescenți, evaluarea oferă părinților și profesorilor o imagine clară asupra felului în care gândesc, simt și se raportează la ceilalți. Poate scoate la lumină atât punctele lor forte, cât și dificultățile care le fac drumul mai greu la școală sau în familie.

Pentru adulți, evaluarea devine un instrument de autocunoaștere și clarificare. Te poate ajuta să înțelegi de ce te simți blocat în anumite situații, să identifici tiparele care te limitează și să descoperi resurse noi pentru schimbare.

Evaluarea psihologică nu este o etichetă, ci un punct de plecare spre dezvoltare. Este ca o hartă: îți arată unde te afli acum și ce drumuri ai la dispoziție pentru a merge mai departe.

Uneori, cel mai important pas spre echilibru este să îți permiți să fii văzut și auzit cu adevărat.

A cere o evaluare nu înseamnă slăbiciune, ci curajul de a te cunoaște mai bine.

26/09/2025

Pașii pe care îi învățăm împreună

Plimbarea prin natură te învață ceva despre ritm. Apa curge în felul ei, frunzele se mișcă după vânt, iar tu îți cauți pasul între toate acestea.

Uneori, relațiile seamănă cu un dans pe care îl învățăm împreună. Nu poți controla pașii celuilalt, dar poți să îți ajustezi tu ritmul. Atunci când alegi să faci asta, ceva se schimbă: se creează spațiu pentru sincronizare, tensiunea se topește și apare loc pentru o armonie nouă.

Ajustarea pașilor nu înseamnă renunțare, ci respect pentru diferențele dintre voi. Înseamnă să observi unde reacționezi mecanic și să încerci alt răspuns. Să asculți cu adevărat, nu doar să pregătești replica. Să respiri înainte de a ridica vocea. Să pui o întrebare în loc de o acuzație. Și să recunoști micile schimbări care dau tonul dansului comun.

Dansul relațiilor prinde viață atunci când pașii se transformă în influență reciprocă și când ritmul creat împreună îi face pe amândoi să se simtă văzuți și auziți.

Tu ce pas mic ai putea ajusta astăzi pentru a aduce mai multă armonie în dansul tău relațional?

27/08/2025

Când instinctele se estompează, iubirea nu dispare

1. „Reflexele materne” și vârsta

Cercetările în neuroștiințe arată că instinctele materne sunt influențate de hormoni, vârstă și context. La vârste mai tinere, secreția de oxitocină și prolactină e mai intensă, ceea ce crește răspunsul de îngrijire și tandrețe automată (McNeilly et al., 2019).
Pe măsură ce trec anii, componentele instinctive tind să se mai atenueze, iar îngrijirea devine mai mult o alegere conștientă, susținută de valori și responsabilitate (Swain et al., 2014). Asta nu înseamnă lipsă de dragoste, ci doar că reacția automată se schimbă.

2. Impactul îngrijirii pe termen lung a unui copil cu nevoi speciale

Literatura vorbește de „parental caregiver burnout” – un fenomen des întâlnit la părinții care îngrijesc copii cu dizabilități severe (Masefield et al., 2020).
Se manifestă prin epuizare, scăderea „reflexelor spontane”, și mutarea atenției pe sarcini de bază (hrană, igienă).
Nu e un semn de lipsă de atașament, ci un mecanism de supraviețuire psihologică.

3. Diferența între „instinct matern” și „îngrijire conștientă”

Studiile în psihologie arată că ceea ce numim „instinct matern” este parțial biologic, parțial social și psihologic (Hrdy, 2009).
Odată cu trecerea anilor și după perioade lungi de îngrijire intensă, multe mame raportează că dragostea nu dispare, dar spontaneitatea gesturilor materne se diminuează. E un proces normal, mai ales când grija devine rutină și nu mai e acompaniată de noutatea începutului.

✅ Concluzie: Nu este nimic în neregulă cu tine dacă ești mamă de copil cu dizabilități și simți că instinctele tale nu mai sunt la fel ca la început. Cu trecerea timpului, corpul și mintea se adaptează. Reflexele spontane se mai estompează, dar asta nu înseamnă că iubirea ta s-a micșorat.

Dacă dorești să vorbim mai multe despre acest subiect și să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine, te aștept cu drag în cabinet.

09/08/2025

08/08/2025

Dansul în relație: libertatea de a fi tu, chiar și în doi

Dansul cere prezență.
Să fii atent la partenerul tău dar să nu te pierzi pe tine.
Să știi când să te apropii și când să te retragi puțin, fără să rupi legătura.

Într-un dans bun, nu cauți controlul.
Cauți ritmul — al tău, al partenerului, al momentului.

5 ponturi pentru a cultiva libertatea într-o relație:

1. Oferă și cere spațiu personal, fără vinovăție
Timpul cu tine nu este o amenințare pentru cuplu, ci o sursă de echilibru. Onorează-l și susține-l și la celălalt.

2. Nu confunda apropierea cu simbioza
E sănătos ca fiecare partener să aibă gânduri, emoții, pasiuni și ritmuri proprii. Nu trebuie să trăim prin sau pentru celălalt.

3. Încurajează exprimarea autentică
Creează un spațiu în care partenerul tău se simte liber să fie el însuși — nu doar „pe placul tău”.

4. Alege dialogul, nu controlul
Întrebările sincere și ascultarea deschisă construiesc mai multă apropiere decât presupunerile și așteptările nerostite.

5. Fii prezent, dar nu invaziv
Prezența reală nu înseamnă a verifica, a corecta sau a impune, ci a fi acolo — disponibil și atent, fără a sufoca.

Dansul devine frumos nu pentru că e perfect, ci pentru că e viu, liber și plin de intenție.

Tu cm simți echilibrul dintre apropiere și libertate în relația ta?