Psihoterapeut Luminita Lisca

04/01/2026

✍️
II.
Una spunem, alta facem
..spunem lucruri frumoase, corecte, așa cm ar trebui să fie sau cm credem că am vrea să fie.
Și totuși, facem exact opusul lor.
Din afară, poate părea că nu ne pasă.
Că suntem inconsecvenți.
Că nu știm ce vrem sau, mai rău, că îi ducem pe ceilalți în eroare.
Spunem „da”, în timp ce corpul și emoțiile strigă „nu”.
E ca și cm am fi "rupți în două".
O parte din noi știe ce ar fi sănătos, ce ar fi matur, ce ar fi corect, insă cealaltă parte e plină de răni vechi, de neîncredere, de experiențe care au învățat-o să se protejeze.
Și atunci apare acest comportament contradictoriu:
"promit, dar mă retrag".
Pentru cei din jur, insă, acest lucru rănește, creează confuzie, distanță, neîncredere.
Și poate că, până la urmă, cel mai greu nu e judecata celor din jur, ci momentul în care îți dai seama că nu te mai poți baza nici măcar tu pe tine.
Așa că, atunci când simțim că nu putem controla propriul comportament și nu putem fi consecvenți cu propriile noastre hotărâri, poate ar fi util să ne adresăm chiar nouă următoarea întrebare:
"Ce parte din mine se teme atât de mult încât nu mă lasă să fiu consecvent? ...nu mă lasă să îmi urmez propriile hotărâri?"
Pentru că, în spatele incongruenței, nu e lipsă de caracter, ci, probabil, o durere care încă nu a fost ascultată.

02/01/2026

✍️
I.
Ce se află în spatele discrepanței dintre ceea ce spunem și ceea ce facem?

În practica psihoterapeutică, întâlnim frecvent persoane care afirmă un lucru, în timp ce comportamentul lor transmite un mesaj opus. Această discrepanță nu este un semn de lipsă de onestitate sau ipocrizie, ci indică, de cele mai multe ori, existența unui conflict intern încă nerezolvat.
Discrepanța dintre vorbe și comportament nu este un defect de caracter și nici un eșec personal. Este, de multe ori, semnul unei părți din noi care încearcă să se protejeze, chiar dacă o face într-un mod care ne îndepărtează de ceea ce ne dorim cu adevărat.
Atunci când spunem un lucru, dar facem altul, nu este pentru că „nu vrem suficient” sau pentru că nu suntem consecvenți. De cele mai multe ori, este semnul unui conflict interior: o parte din noi își dorește schimbare, iar alta încearcă să ne protejeze de ceva ce, cândva, a durut.
Acest comportament nu apare din lipsă de voință, ci din emoții vechi, automate, care se activează mai repede decât gândirea conștientă. De aceea, discrepanța nu se rezolvă prin autocontrol, ci prin înțelegere și siguranță.
Pe măsură ce învățăm să ne ascultăm cu blândețe, să recunoaștem de ce ne este teamă și ce avem nevoie cu adevărat, comportamentul începe să se alinieze natural cu intențiile noastre. Nu pentru că ne forțăm, ci pentru că nu ne mai luptăm cu noi înșine.
Alinierea dintre ceea ce spunem și ceea ce facem apare atunci când ne simțim, în sfârșit, în siguranță să fim noi.
Schimbarea apare treptat, prin pași mici și repetați, nu prin forțare. Atunci când o persoană se simte văzută și înțeleasă – inclusiv de ea însăși – comportamentul începe să se alinieze natural cu intențiile declarate.
În procesul terapeutic, această aliniere se construiește într-un spațiu sigur, în care experiențele vechi pot fi aduse la suprafață, înțelese și integrate. Nu este vorba despre a deveni „altcineva”, ci despre a putea fi mai aproape de sine, fără teamă.
Când vorbele și comportamentul ajung să meargă în aceeași direcție, nu este pentru că persoana s-a schimbat „suficient”, ci pentru că a învățat să nu se mai lupte cu părți importante din ea.

02/01/2026

✍️
Începutul de an este momentul în care ne creem rezoluții despre ce avem de făcut sau ne-ar plăcea să facem în noul an, insă, de multe ori, acestea rămân doar la stadiul de dorință.
Totuși, realist vorbind, ce am putea face în acest an astfel incât să fim bine noi cu noi, în primul rând?
Ce-ar fi dacă am începe prin a ne educa gândurile și nu am mai trăi la comanda lor?
Gândurile nu greșesc, dar sunt automate, vechi și adesea neverificate.
Ele amplifică durerea, creează scenarii, suspiciune, anxietate și/sau depresie.
Suferința adesea nu vine din ceea ce ni se întâmplă, ci din ceea ce spune mintea noastră despre ceea ce ni se întâmplă.
Creierul creează mecanisme excelente de apărare și dintr-un detaliu poate trage o concluzie, dintr-o emoție, un adevăr, și astfel ajungem să trăim mai mult în interpretări decât în prezent. Ca și cm am avea o minte magică.
Ce ne poate ajuta să învățăm să ne gestionăm gândurile?
O cale sigură ar fi psihoterapia.
În psihoterapie, nu "eliminăm" gândurile și nu le "contrazicem" într-un mod agresiv.
Învățăm să le observăm, să le încetinim și să le înțelegem rolul.
Să facem distincția între realitate și interpretare, între pericolul real și o rană activată veche, între vocea interioară a fricii și nevoia reală din spatele ei.
Gestionarea gândurilor nu înseamnă pozitivitate forțată, acel îndemn: fii pozitiv!... ci prezență și, mai presus de toate, discernământ.
Psihoterapia este un spațiu de antrenament pentru minte, un spațiu în care se exersează modalitatea/modalitățile de a învăța că un gând nu este un verdict despre tine, despre ceilalți sau despre viață.
Poate că aceasta este una dintre cele mai valoroase și realizabile rezoluții pentru 2026: o relație mai sănătoasă cu propria minte.
Uneori, acest proces începe simplu cu o conversație în cabinet.
💚

22/11/2025

21/11/2025

✍️
Exista oameni (din fericire, inca mai exista) care construiesc, caramida cu caramida, zi d**a zi, pas cu pas, lucruri cu sens. Cu sens pentru ei, dar poate si mai mult, cu sens pentru altii.
Efortul lor nu neaparat se si vede: orele tarzii pana la care muncesc, renuntarile tacute, emotiile puse la bataie.
Rezultatul este, insa, la vedere.
Si totusi, exista momente in care tot acest efort poate fi spulberat într-o clipa de cineva care nu stie sa vada sau nu vrea sa vada, nu poate sa simta si nu vrea sa inteleaga.
Persoane frustrate, fara scrupule, care, nu neaparat pentru ca sunt puternice, ci pentru ca nu au învatat sa construiasca, distrug.
Adesea, cei care nu pot ridica nimic în propriul lor suflet sunt si cei mai grabiti sa darame ceea ce altcineva a creat cu truda.
Si asta doare. Durerea vine din nedreptate, din faptul ca efortul real cere timp, iar distrugerea cere doar un gest impulsiv, o intenție rea, un cuvant rostit fara inima.
Totusi, chiar si asa, omul care construieste ramane cu ceva ce nu ii poate fi luat: capacitatea de a crea din nou. Puterea de a se ridica, poate mai încet, poate mai prudent, dar cu aceeasi dorinta interioara de a lasa ceva in urma, de a construi, pe care nimeni nu o poate distruge.
Iar cei care construiesc din autenticitate sunt cei care, în final, lasa urme. Nu prin perfectiunea rezultatelor, ci prin curajul lor de a continua, în ciuda tuturor furtunilor.

03/11/2025

✍
Cand victimizarea este o forma de control.

Există oameni care par mereu neajutorați, nedreptățiți, „mielușei” în fața vieții.
De multe ori insa, în spatele acestei blândeți se ascunde un mecanism psihologic complex: victimizarea ca strategie de control emoțional.
Pentru unii, rolul de victimă este modul de a obține atenție, protecție sau putere asupra celorlalți.
Cum?... prin vinovăție. Prin slăbiciune afișată.
Unii oameni par blânzi, fragili, mereu victime ale vieții. Se plâng constant, se simt nedreptățiți, iar suferința lor pare fără sfârșit. Dar, dincolo de aparențe, această victimizare continuă poate ascunde ceva mult mai subtil: nevoia de control emoțional.
O parte dintre acești oameni nu caută vindecare, ci atenție, milă și putere. Ei folosesc suferința ca monedă de schimb. Te fac să te simți vinovat, responsabil pentru durerea lor, până ajungi să te îndoiești de tine.
Victimizarea e o formă de manipulare pasivă: pare neputință, dar e o modalitate de a domina.
Din punct de vedere psihologic, în spatele acestui tip de comportament se află adesea o stimă de sine fragilă, o teamă profundă de respingere și dificultatea de a-și asuma responsabilitatea personală.
Joacă rolul victimei, dar în realitate pot fi agresori pasivi. Îți induc vinovăție: „Uite cât sufăr din cauza ta...”
Îți subminează încrederea: te fac să te simți nedrept, crud sau insensibil.
Când îi confrunți, te acuză că ești „rău” sau „fără inimă”.
Pe termen lung, pot produce confuzie, vinovăție cronică, anxietate și epuizare emoțională în cei care se lasă prinși în jocul lor.
Cum te protejezi de astfel de persoane:

* Nu le oferi mereu validare automată („vai, săracu’…”).
* Încurajează-i să găsească soluții („înțeleg că e greu, ce crezi că ai putea face?”).
* Nu te lăsa prins în vinovăție — observă dacă victimizarea e repetitivă și disproporționată.
* Pune limite clare și nu intra în rolul de salvator.

Dacă simți că e o manipulare constantă, distanțează-te. Fii ferm.

22/08/2025

✍
Iata cateva precizari succinte cu privire la rolul psihoterapiei si al psihoterapeutului.
Psihoterapia este un proces care se desfasoara intr-un spatiu sigur sub indrumarea unui specialist, un spațiu în care ești ascultat și înțeles.
Insa, fie că este vorba despre anxietate, depresie, dificultăți de relaționare, stres, pierderea unei relatii, a unei persoane dragi, a unui job sau pierderea echilibrului personal, procesul începe cu o anamneză atentă. Doar astfel psihoterapeutul poate înțelege contextul de viata și poate alege metode, atentie, VALIDATE STIINTIFIC, potrivite pentru fiecare persoana in parte.
În terapie, munca se împarte intre client, care vine cu trăirile, întrebările și dorința de schimbare, si psihoterapeut, care oferă ghidaj, instrumente și un cadru de lucru care să facă posibil progresul.
Psihoterapeutul nu ofera sfaturi ori retete de viata, nu judeca, nu pune etichete, nu isi exprima propriile pareri.

06/06/2025

În România, femeia trebuie „să fie cuminte”. Să nu deranjeze. Să nu se plângă. Să nu ridice tonul. Să rabde. Să înțeleagă. Să lase de la ea. Foto: Profimedia

23/05/2025

✍
Despre SOMATIZARE in termeni simpli.

Cineva care se confrunta cu stres intens sau anxietate poate simti dureri de stomac, dureri de cap, tensiune musculara, oboseala, desi analizele medicale sunt normale.
Aceste simptome sunt reale, nu sunt inchipuite si afecteaza serios calitatea vietii.
Situatia in care o persoana resimte in corp simptome fizice pentru care medicii nu gasesc o cauza medicala clara, prin care corpul transmite un disconfort real, care are la baza factori emotionali sau psihologici, nu o boala fizica, poarta numele de SOMATIZARE.
Acest fenomen apare ca un mod inconstient prin care mintea incearca sa exprime emotii greu de procesat: tristetea, furia, frica, ingrijorarea.
Atunci cand simptomele persista si nu au fost identificate cauze medicale clare, este important sa dam atentie starii noastre emotionale si sa solicitam sprijin medical, dar si psihologic, cm ar fi psihoterapia, pentru a intelege mai bine legatura dintre minte si corp.

23/05/2025

✍
De ce este importanta consecventa in procesul psihoterapeutic?

Atunci cand ai inceput sau iti doresti sa incepi un proces terapeutic, este necesar sa intelegi ca acesta presupune timp, rabdare si, nu in ultimul rand, continuitate.
Psihoterapia nu este un "reparat rapid", intr-o sedinta - doua, ci este un proces care necesita consecventa.
De ce este nevoie de consecventa?
Pentru ca te ajuta sa fii conectat cu tine, sa observi tiparele comportamentale ce pot fi lucrate in sedintele de terapie. Pentru ca iti ofera ritmul necesar pentru o schimbare sanatoasa si de durata.
Frecventa constanta, de minim o sedinta pe saptamana (d**a caz), confera coerenta procesului terapeutic.
In schimb, pauzele lungi intre sedintele de terapie, rup firul procesului, rup contactul cu psihoterapeutul si ingreuneaza reluarea lucrului in cabinet de acolo de unde procesul a fost intrerupt.
E ca si cm incepi sa citesti o carte si sari capitole importante. Sau vrei sa mergi cu bicicleta si te opresti foarte des. Ca sa iti recapeti echilibrul atunci cand pornesti din nou, esti nevoit sa depui efort pentru a-ti recapata echilibrul si a prinde viteza.
Asa este si in terapie.
Cu fiecare intalnire constanta cu terapeutul, devii mai constient, mai prezent si mai aproape de indeplinirea obiectivului pe care l-ai avut cand ti-ai dorit sa incepi psihoterapia.
Venind in salturi, se pierde firul, coerenta terapiei, se pierde contactul cu psihologul, reiei lucruri deja discutate si poate chiar lucrate si nu simti ca avansezi cu adevarat.

"Terapia e un drum, nu o destinatie."
Mergi pe acest drum cu pasi constanti, cu incredere si continuitate.

29/04/2025

✍
Rezistenta la schimbare.
De ce ne e greu sa ne schimbam, desi ne dorim?

Oamenii vin in terapie cu speranta unei vieti mai bune, mai pline, pe care sa o obtina repede.
Insa schimbarea nu e un drum linear si, desi ne-o dorim, ceva din interiorul nostru ne opreste.
Vechiul, oricat de dureros, il cunoastem. Il stim de ceva vreme, a fost o forma de supravietuire si ne temem sa renuntam la ceea ce stim.
Si apoi, daca ne schimbam, mai stim cine suntem?
Daca ne schimbam, oare nu ne tradam familia si atunci putem ramane singuri?
Nu e mai simplu sa ramanem asa cm suntem, pe un teren cunoscut, decat sa mergem pe un teren necunoscut, nestiut?
Poate ca da pentru ca rezistenta la schimbare ne da voie sa ramanem loiali trecutului nostru.
Totusi e bine de stiut ca schimbarea e posibila. Cu blandete, cu compasiune fata de noi insine, pas cu pas, fara presiune, dandu-ne spatiu si timp.
Schimbarea nu vine peste noapte, ci vine atunci cand suntem pregatiti, chiar daca ne e frica sau daca ezitam.
Asa ca merita sa incercam.

22/04/2025

✍
PSIHOTERAPIE. PSIHOTERAPEUT.

"De ce faci asta?"

E o intrebare pe care o primesc mai des decat as crede si mi-as dori.
"Adica stai toata ziua si asculti problemele altora?"
"Nu te-ai plictisit?"
"Dar nu te incarci cu problemele lor?"
"Si… ce faci, le dai sfaturi?"

D**a ce trec de uimirea (mea) initiala ca oamenii inca nu stiu ce face un psihoterapeut, incerc sa raspund, uneori mai inspirat, alteori poate nu.
Inca o data, si inca o data...pana cand nu o voi mai face. Pana la urma, e o lume libera in care inca mai putem face ceea ce ne place si simtim ca ne implineste. Cati pot spune asta despre jobul lor?

Sa fii psihoterapeut nu inseamna sa dai sfaturi (chiar DELOC), ca la o cafea cu prietenele.
Nu inseamna sa ai un raspuns pentru orice.
Si nici sa-ti bagi nasul in treburile altora.
Psihoterapeutul nu este detectiv, nici vrajitor, nici preot, nici judecator sau avocat.
Nu ne tinem pacientii in brate si nu avem un buton magic care rezolva anxietatea, depresia, traumele ori relatiile toxice.

Ceea ce facem, insa, este infinit mai frumos.
Iubim oamenii.
Ascultam cu adevarat.
Punem intrebari care deschid usi, aduc constientizari.
Asteptam, cu rabdare, pana cand cineva isi da voie sa simta, sa inteleaga, sa se ierte, sa se vindece.
Uneori, un "Aha!" sau "Ihi" rostit d**a o lunga tacere ori d**a o respiratie mai "altfel", mai adanca, mai profunda, valoreaza cat o biblioteca de sfaturi.

De ce iubesc profesia asta?...o iubesc nu pentru ca e usoara (chiar nu e!), ci pentru ca e profunda. Pentru ca imi ofera rarul privilegiu de a vedea cm un om invata sa se vada pe sine, sa se (re)construiasca, sa-si recunoasca limitele, durerea si, foarte important, PUTEREA.

Si nu, nu ma plictisesc. Uneori obosesc. Alteori invat. Invat perspective noi ale vietii.
Si fac psihoeducatie, nu dau sfaturi.
Si ma minunez in fiecare zi.
Si ma bucur de zambetul sincer si uneori rar al celor care vin in cabinetul meu.
In cabinetul meu am privilegiul de a vedea oamenii asa cm sunt ei, indiferent de statut, profesie, religie sau rol in societate.
Pentru asta e nevoie de curaj din partea lor si incredere in mine. Si pentru asta le multumesc!🙂🙏