Psihoterapeut Luminita Lisca

30/04/2026

✍️
Limbajul secret al supraviețuirii.
Reacția la stres.

Probabil că știți că, atunci când trecem prin stres ori când simțim că suntem în pericol, corpul nostru reacționează în 4 moduri diferite, fiecare dintre noi având propriul tip de răspuns în funcție de modul în care creierul a învățat să supraviețuiască, de experiențele din copilărie, mediul familial și altele.
Să le luăm pe rând:
LUPTĂ (FIGHT) - este reacția de confuntare a pericolului, când creierul crede că avem resurse pentru a învinge amenințarea. Ce facem la modul concret? Ne enervăm, ridicăm tonul, ba chiar devenim furioși ori agresivi. Dorim să controlăm situația, pulsul devine crescut și respirația rapidă.
FUGI (FLIGHT) - este reacția de evitare a pericolului. Ce facem? Vrem să plecăm, să evităm discuția sau confruntarea. Devenim agitați, neliniștiți.
ÎNGHEȚI (FREEZE) - este reacția de blocare. Corpul nu poate nici să lupte, nici să fugă. E ca si cm s-a instalat o paralizie temporară, mintea e goală, nu putem lua decizii. Este o senzație de îngheț, nu știi ce să faci ori ce să spui.
FACI PE PLAC (FAWN) - este reacția de a-i mulțumi pe ceilalți, a fi people pleaser, a deveni (prea) amabil, (prea) serviabil, a evita conflictul cu orice preț.

Aceste reacții nu sunt rele sau bune, ci sunt moduri diferite de a recționa cu scopul de a ne proteja. Este important să înțelegem aceste reacții, de ce apar și cm se manifestă, în felul acesta putând să ne înțelegem pe noi sau pe ceilalți mai bine.

26/04/2026

✍️
Atunci când ne îndepărtăm de propriul sine...

De multe ori vin în terapie oameni care spun:
„Lumi, eu nu (mai) știu cine sunt.”
„Parcă trăiesc printr-o versiune a mea în care nu sunt eu.”
„Cred că m-am pierdut undeva pe drum.”
Ei bine, aceasta nu este neapărat o criză de identitate, ci ar putea fi o formă de îndepărtare de sine.
Mai precis, acel moment în care, pentru a face față durerii, respingerii, criticii, abandonului, dorinței de a corespunde sau chiar exigențelor vieții, îți construiești o variantă a ta care știe să funcționeze cm "i se cere", dar nu mai știe să fie autentică.
Construiești un „alt sine”: acel sine care mulțumește pe toată lumea, care este mereu puternic sau care este altfel decât restul oamenilor. Acel sine impecabil (oare?), care nu are voie să aibă propriile nevoi.
Acest „alt sine” nu apare ca falsitate, ci ca o formă de protecție.
De ce se întâmplă asta?
Psihicul este creativ când vine vorba de supraviețuire.
Dacă, la un moment dat, ai simțit că a fi tu însuți aduce respingere, rușine sau pericol, e posibil să fi învățat, fără să-ți dai seama, să te adaptezi excesiv.
Să devii cine trebuie.
Nu cine ești.
Uneori asta se vede prin perfecționism.
Alteori prin people pleasing.
Alteori prin detașare emoțională, control rigid, hiperperformanță sau senzația de a purta permanent o mască.
În limbaj psihologic, putem vorbi despre disociere, alienare de sine, „false self”, mecanisme defensive de adaptare.
Mai simplu spus: uneori te rupi de tine ca să nu te mai doară.
Ce efecte are?
Costul apare mai târziu.
Poți avea succes și totuși să te simți gol.
Poți fi admirat și să simți că nimeni nu te cunoaște cu adevărat.
Poți funcționa impecabil și să fii obosit de propriul personaj.
Și poate apărea anxietatea fără o cauză clară, confuzie legată de cine ești și ce vrei, dificultăți de intimitate ori autocritică severă.
Este acea senzație că „trăiesc, dar nu mă simt viu”. Și asta nu pentru că e ceva greșit cu tine, ci pentru că ai supraviețuit prea mult timp prin adaptare.
Cum revii la propriul sine?
Revii prin reconectare, prin a începe să observi ce simți tu, nu ce se așteaptă de la tine. Ce îți dorești tu și nu ce faci pentru a performa (obligatoriu).
Unde te abandonezi pe tine pentru a nu fi abandonat de ceilalți, pentru a fi acceptat de ceilalți.
Revenirea la sine presupune, adesea, mai puțin să construiești ceva nou și mai mult să recuperezi ceva uitat: "vocea" ta, nevoile tale, propriul tău adevăr.
Uneori cabinetul de psihoterapie devine exact acest spațiu: locul în care omul încetează să mai joace roluri și începe, încet, să se "locuiască" din nou.
Iar poate una dintre cele mai importante idei este aceasta:
Sinele autentic nu dispare. Se protejează.
Și poate așteaptă, răbdător, momentul în care îi vei face din nou loc.
Poate vindecarea nu înseamnă să devii altcineva.
Poate înseamnă să ai curajul să revii la cine ai fost înainte să te convingi că trebuie să fii altfel.

25/04/2026

https://www.facebook.com/share/183i9Q9Dbf/

23/04/2026

https://www.facebook.com/share/p/1FhLhVBww2/

Așa cm nu poți evalua singur o intervenție chirurgicală, este firesc să nu știi dacă într-o ședință de psihoterapie se lucrează exact ce ai nevoie.

La RENIA, progresul real al clienților noștri se datorează protocoalelor terapeutice validate științific, aplicate de psihoterapeuții noștri și adaptate constant nevoilor reale ale fiecărei persoane.

Nu urmăm rigid un manual.
Lucrăm într-un cadru terapeutic structurat, care susține pași reali spre schimbare.

Progresul este evaluat constant și orientat spre atingerea obiectivelor terapeutice stabilite împreună.

Programează-te pe clinicarenia.ro sau sună la 📞 0748.662.662
📍 Str. Dr. Nicolae Turnescu, nr. 11 (lângă Palatul Cotroceni)

06/04/2026

✍️
Despre emoțiile noastre și cm le gestionăm

Emoțiile nu pleacă pentru că le ignorăm,
ci pentru că nu le-am ascultat (incă).
Sunt emoții care nu trec și asta nu pentru că sunt „prea puternice”, ci pentru că sunt neînțelese.
Le împingem deoparte, le minimalizăm, ne spunem că „nu ar trebui să simțim asta” sau că "hm, astea-s prostii".
Și totuși… ele rămân și nu numai atât. Ele revin în aceleași situații, în aceleași reacții, în aceleași noduri în gât sau tensiuni în corp.
Pentru că o emoție nu dispare nici atunci când o respingi, nici când o eviți.
Dispare atunci când este identificată, trăită, înțeleasă și integrată.
Există oameni care nu au nevoie să li se spună ce să facă, dar au nevoie de un spațiu în care să poată simți, fără să se teamă.
Pentru că, dincolo de fiecare emoție „dificilă”,
există o parte din noi care încearcă să se protejeze.
Iar vindecarea nu începe atunci când scăpăm de emoții. Ea începe atunci când începem să ascultăm emoțiile cu răbdare, cu blândețe și nu în ultimul rând, cu sens.

28/03/2026

✍️
"Viața e pe zile" spunea cineva foarte înțelept.

Vine… zi după zi, nu toată deodată.
Și uneori e blândă, alteori grea sau foarte grea.
Uneori clară, iar alteori fără răspunsuri.
Și, fără să ne dăm seama,
învățăm s-o luăm așa cm vine —
cu ce ne aduce, cu ce ne ia ori cu ce lasă în noi.
Nu putem controla tot.
Dar putem merge mai departe.
Pas cu pas.
Zi după zi.
Și, în felul acesta tăcut,
viața se așază în noi… exact cât (probabil) putem duce.

27/03/2026

26/03/2026

✍️
Observ că în spațiul public apar din când în când opinii critice despre psihoterapeuți.
Unele dintre ele ating un punct sensibil și real: nevoia de transparență și claritate profesională.
Și da, cred și eu că este esențial ca fiecare terapeut să își asume și să comunice deschis: formarea de bază, parcursul profesional și cadrul în care lucrează.
În același timp, totuși, e important să nu reducem psihoterapia la câteva exemple discutabile. Și să nu generalizăm.
Psihoterapia este un domeniu serios, care înseamnă ani de formare continuă, lucru personal, supervizare și nu în ultimul rând, responsabilitate față de oameni.
Psihoterapia nu este doar aplicare de metode și tehnici validate științific, ci și întâlnire autentică, relație și proces profund de înțelegere.
De asemenea, este de precizat că psihologia, psihiatria și psihoterapia nu sunt în competiție. Ele se completează.
Iar dincolo de titulaturi, ceea ce contează cu adevărat este: calitatea prezenței, etica și respectul față de omul din fața ta.

11/03/2026

✍️
Despre iubire, pierdere si curajul de a merge mai departe

Există iubiri care nu se termină niciodată, chiar dacă oamenii "pleacă".
Când pierzi o persoană foarte dragă, nu dispare doar omul. Dispare o întreagă lume: gesturi familiare, conversații neterminate, planuri. Toate acestea rămân suspendate undeva între memorie și dor.
Durerea pierderii nu este doar tristețe. Este o formă de dezorientare pentru că o parte din interiorul tău se clatină.
De multe ori apare un blocaj: viața merge mai departe, dar tu rămâi, parcă, undeva în urmă. Continui să faci lucrurile de zi cu zi, dar ceva în interior refuză să înainteze.
Uneori apare și o vinovăție: mai am voie, mai pot să râd? Voi mai putea merge mai departe? Mă voi mai putea bucura? Dacă fac toate astea, înseamnă că am uitat?
Nu, nu înseamnă că ai uitat.
Iubirea adevărată nu se măsoară prin cât de mult rămânem blocați în durere. Iubirea adevărată nu dispare, ci se transformă.
La început este prezența, apoi devine amintire, pentru ca mai târziu să devină o formă liniștită de prezență interioară.
Ceva din persoana pe care o iubești și nu mai este lângă tine, rămâne mereu lângă tine, prin felul în care privești lumea, în valorile pe care le-ai învățat, în felul în care ai învățat să iubești.
Așa că, a merge mai departe nu înseamnă a abandona pe cineva, ci înseamnă să integrezi acea iubire în povestea ta.
Uneori cea mai mare și frumoasă formă de loialitate față de cei care nu mai sunt este tocmai aceasta:
Să avem curajul de a merge mai departe cu ei în inimă, nu în absență.

08/03/2026

Eu impreuna cu colegii si colegele mele de la Clinica de Psihologie Renia va ajutam sa descoperiti cauzele insomniei dumneavoastra si modalitatea de a o trata.

02/02/2026

✍️
Trăim într-o lume în care nimeni nu mai ascultă, dar toată lumea știe.
Știm ce vrea să spună celălalt, ce simte și ce ar trebui să facă, fără să-l mai lăsăm să termine propoziția.
Adică presupunem, proiectăm, prejudecăm.
Poate că adevărata inteligență nu e să ai mereu dreptate, ci să poți spune, din când în când:
„Nu știu. Spune-mi tu. Te ascult."