
16/12/2023
Dragii mei prieteni virtuali, vreau să vă anunț o mare bucurie. Sunt foarte onorată si recunoscătoare pentru minunatul dar primit în pragul sărbătorilor de iarnă din partea stimatei doamne Mirela Minuţa Alexa și a Ligii Scriitorilor Români, Filiala" Ioan Slavici" Arad.
Bunul Dumnezeu mi-a facut marea bucurie de a participa cu câteva poezii la Antologia colectivă "Dăinuire prin cuvântul scris". Marturisesc faptul că port o deosebită admirație stimatei doamne Mirela Minuța Alexa, sufletul acestui minunat proiect, precum și stimaților artiști plastici, care au însoțit modestele mele creatii și le-au dat valoare prin deosebitul lor talent: doamna Nynna Vizireanu, domnul Mihai Cătrună, dar și tuturor celor care au întregit opera de Artă, născută prin toți cei care și-au pus amprenta între filele acesteia: scriitori, poeți, artiști plastici, redactori, tehnoredactori, creatori de frumos și de bucurie.
Mulțumesc cu recunoștință pentru Diploma de Gratitudine!
Doresc tuturor inspirație și putere creativă pe mai departe ! Sărbători pline de Lumină și Iubire!