16/11/2025
Când te apasă ceva, când viața ți se sfărâma în bucăți și simți disperarea în gât, acel nod în gât, sau simți ca nu mai ai aer… știi deja că ai nevoie să te oprești, să respiri, să te uiți în tine.
Când te apasă ceva, când viața ți se sfărâmă în bucăți și simți disperarea în gât, acel nod în gât, sau simți ca nu mai ai aer… știi deja că ai nevoie să te oprești, să respiri, să te uiți în tine.
Dar de multe ori spui nu am timp, nu pot acum, nu am cum…
Exact aici apare cea mai subtilă formă de auto trădare și când îți spui toate astea îți spui de fapt: îmi este frică de mine, îmi este frică să mă întâlnesc!
Nu este lipsă de timp, nu este lipsă de resurse, este o fugă de tine, pentru că dacă te oprești, începi să simți ce ai tot amânat, dacă simți, începi să vezi ce ai ascuns, dacă vezi, nu te mai poți minți și dacă nu te mai poți minți, ești nevoit să trăiești altfel.
Și da, asta sperie!
Și da este mai ușor să rămâi ocupat, obosit, prins în „mai târziu”, este mai ușor să alergi în exterior decât să te așezi în fața adevărului tău interior.
Fuga ta nu te protejează, doar prelungește agonia, pentru că durerea ta este un strigăt de ajutor….și doar atunci când te vei opri, atunci vei auzi și vei înțelege acel strigăt: de ce mă doare?