Psihoterapeut Elena Dobre

23/02/2026

Să vă găsească cu bine rândurile de mai jos,dragi părinți.

Este despre momentul aplicării metodelor de creșterea stimei de sine, despre consecvență, și mai ales siguranță de sine ( a adultului care are în creștere un copil).

Stima de sine a copilului nu se laudă, știm cu toții că ea se construiește.

În cabinet văd des două extreme care dor:
- copilul care nu se simte suficient
- copilul care pare “prea sigur” pe el, dar se prăbușește la prima frustrare.

Între aceste două capete există un drum sănătos:
– stima de sine așezată, realistă, caldă și fermă.

Stima de sine nu înseamnă să îi spunem copilului că este extraordinar la orice.
Nici să îl “călim” prin comparații. Înseamnă să îi oferim un cadru sigur în care să știe trei lucruri:
💯Sunt valoros.
💯Pot învăța.
💯Am limite clare.

Copiii nu au nevoie de aplauze permanente. Au nevoie de părinți ancorați.

Menționez că un părinte nu are nevoie de facultăți și doctorate pentru a fii un părinte sigur pe el, conținător și clar. Are nevoie să se cunoască pe sine înainte de a da naștere unui copil, de a-și cunoaște limitele, valorile, imperfecțiunile, și toate acestea acceptate.

Îți dau două modalități verbale care cresc stima de sine, nu sunt singurele, nu este o rețetă, sunt două unghiuri din care poți privi în viitor cu întrebarea: "ce vreau să clădesc în copilul meu?" / " ce tip de adult mi-aș dori să devină copilul meu?"

1. Validarea specifică, nu eticheta globală
În loc de „Ești genial!”, aleg:
„Ai muncit consecvent la tema aceasta și se vede progresul.”
Observ comportamentul, nu definesc identitatea. Când lăudăm global, copilul devine dependent de performanță. Când validăm procesul, el învață că valoarea lui nu dispare la primul eșec.

Un copil care aude frecvent aprecieri realiste învață să se autoevalueze sănătos.
Nu are nevoie să se compare.
Știe unde este și unde poate ajunge.

2. Fermitate caldă: limita explicată, nu impusă haotic
„Înțeleg că ești furios. Nu este permis să lovești. Sunt aici și te ajut să găsim altă soluție.”
Aici se întâlnesc două forțe: conținerea și claritatea. Emoția este acceptată. Comportamentul distructiv este oprit. Copilul învață că are drept la trăiri, dar nu are dreptul să rănească.

Această formulă îl protejează de două
capcane: subevaluarea („Sunt rău”) și supraevaluarea („Fac ce vreau”).
Între haos și rigiditate există autoritatea blândă.

Iată și două modalități prin acțiune:

1. Responsabilități potrivite vârstei
Copilul de 3 ani poate strânge jucăriile.
Cel de 7 ani își pregătește ghiozdanul.
Adolescentul își gestionează o sumă de bani.
Responsabilitatea este cel mai bun antrenor al stimei de sine. Nu discursul motivațional, nu comparația cu alții, ci experiența directă: „Am făcut. Am reușit.”
În familiile unde copilul este fie supraajutat, fie criticat constant, apare dezechilibrul. Autonomia progresivă este antidotul.

2. Spațiu real pentru opinie, în funcție de maturitate
Un copil mic poate alege între două haine.
Un preadolescent poate participa la stabilirea regulilor de utilizare a telefonului.
Un adolescent poate negocia ora de ve**re acasă – în cadrul valorilor familiei.
Dreptul la opinie nu înseamnă lipsa ierarhiei. Înseamnă dialog. Copilul care este ascultat învață să se asculte. Iar cel care este implicat în decizii dezvoltă discernământ.
Siguranța psihică apare atunci când copilul știe că vocea lui contează, dar părintele rămâne reperul.

Compararea constantă este o rană culturală. Nu avem nevoie de copii mai buni decât alții.
Avem nevoie de copii ancorați în realitate, capabili să spună: „Sunt în proces.”
Stima de sine sănătoasă nu produce aroganță. Produce stabilitate.
Nu produce fragilitate. Produce reziliență.

Ca terapeut sistemic, cred cu tărie că familia este solul în care această structură interioară prinde rădăcini.

Iar solul bun are trei ingrediente: fermitate, claritate și căldură.
Copilul nu trebuie să fie perfect, așa cm nici părintele nu trebuie să fie perfect..
Trebuie să fie în siguranță.
Iar din siguranță cresc oamenii întregi.

Să ai zile binecuvântate alături de cei dragi,
Psihoterapeut Elena Dobre
0723 165 399

22/02/2026

Adolescentul singur poate avea mustrări.
Adolescentul în gașcă pierde oglinda interioară.
Când grupul devine mai important decât conștiința, violența nu mai pare greșită — pare necesară.
De aceea, cea mai puternică prevenție nu este pedeapsa, ci apartenența sănătoasă, construită de adulți care nu lipsesc.


Tedy Crestin
Tele7ABC HD

20/02/2026

În cuplurile certărețe, limbajul poate fi, fie benzină, fie apă peste foc.

Iar terapia reprezintă apa, cuvintele care vin din frici sau dureri pot aprinde focul.

Am zis să îți prezint trei fraze care mută conversația din ringul de box în spațiul de comunicare.

1. Când se întâmplă asta, eu mă simt… și am nevoie de…
NU „tu m-ai făcut să…”, ci „eu simt”.

- aici găsim diferența dintre atac și vulnerabilitate. Vulnerabilitatea apropie, iar atacul închide.

2. Încerc să înțeleg ce ai trăit tu în momentul acela.

- asta dezarmează, fiindcă amenii țipă mai rar când se simt ascultați. În spatele furiei este aproape mereu o teamă sau o durere. Eu le numesc frici mascate prin tonalitate, ironie, atacuri, acel bulliyng întâlnit între elevi.

3. Nu suntem unul împotriva celuilalt, suntem amândoi împotriva problemei.

- este o reașezare a frontului fiindcă,deseori conflictul devine ceva exterior relației, nu identitatea ei.

În terapia de cuplu, schimbarea nu începe cu tehnici sofisticate, ci cu o frază rostită altfel. Tonul blând este uneori mai revoluționar decât o ceartă câștigată.

Iar cuplurile solide nu sunt cele fără conflicte, ci cele care știu să transforme conflictul în dialog.

Să ai spor, zic.

Psihoterapeut Elena Dobre
0723 165 399

20/02/2026

Inițiativă necesară.
Atât femeile cât și bărbații sunt modele parentale pentru copiii lor .

Când propriul părinte acceptă, copilul va pune în practică în relațiile lui, ceea ce a învățat de la persoanele care l-au crescut.

Felicitări și la cat mai multe intervenții de informare.

20/02/2026

Trăind în neauzirea partenerului ne conduce în nesimtireA de a evolua la unison.

Motive...sunt multe - adică orgolii.
Cauzele....sunt sădite de proprii părinți - acolo se lucrează doar cu acceptare, nu cm impunere.

Pe scurt:

Oamenii se schimbă (cresc spiritual, se autoeducă, evoluează), doar dacă simt.

Cei care nu simt ce este mai valoros și trăiesc în confortul trecutului, vei auzi cu voce răsunătoare spunând în stânga și-n dreapta "EU NU MĂ SCHIMB".

Ce nu înțeleg ei, este că nu li se cere schimbare, li se cere abdatare.

Fix așa cm unui bebeluș îi introduci treptat alimente în alimentația lui, și mai târziu ajunge să exploreze mediul. Pentru că el vrea să imite adulții, și este încurajat.

Adulții când ajung în cupluri, în funcție de câte răni au, rămân "în trecut" din frica de necunoscut, sau, se "aruncă" în a-și cunoaște noi abilități pentru a se dezvolta.

20/02/2026

O floare înflorește și strălucește, atunci când este îngrijită și protejată atât cât are nevoie.

Ea, să spunem că ar avea instrucțiuni.

Dar dacă ai un copil, cm îi scoți la suprafață tot ce are mai bun?

Mai pe simplu:
1. Depistând nevoile lui.
2. Simțind cât să-i oferi din ce ai depistat.
3. Perseverând în a-i oferi, odată cu creșterea lui, pentru că nevoile se schimbă.

Da este adevărat, copiii de azi nu sunt cm am fost noi, sau bunicii.
Dar nevoile de bază sunt aceleași.

Diferită este societate în care ei s-au născut.
De aici vine diferența, fiindcă modul în care se depistează și se împlinesc nevoile sunt diferite.

Hai să lucrăm împreună la aceste diferențe alaturi de adulții din viața copilului tău.

Îți sunt alături dacă îți dorești, atât cât îți dorești.

Mă suni, îmi spui despre ce este vorba apoi stabilim împreună o întâlnire, în cabinet sau on-line.

Să fii bine,
Psihoterapeut Elena Dobre
0723 165 399

15/02/2026

De "răsfoit" amintiri. Amintirile partenerilor care au copiii, și își doresc real să primească anumite răspunsuri .

Când o mamă își vorbește de rău copilul, nu asistăm doar la o critică. Asistăm la o fisură în atașament. Iar atașamentul este arhitectul invizibil al stimei de sine.

Din perspectivă sistemică și transgenerațională, lucrurile se așază astfel:

Ce se rupe în copil?

Copilul nu filtrează. Nu face analiză critică. El nu aude „mama e obosită” sau „mama proiectează”. Aude: „Eu sunt greșit”.

Exemplu: o mamă spune frecvent „ești imposibil” sau „nu faci nimic bine”. Adultul de mai târziu devine perfecționist compulsiv sau evitant cronic. În spate stă convingerea: „Valoarea mea este condiționată.”

Ce exprimă de fapt mama
În sistem, rar vorbim doar despre prezent. De multe ori, critica este limbajul unei dureri mai vechi:
– o mamă care a fost comparată constant în copilărie compară la rândul ei;
– o mamă care nu a fost văzută devine excesiv de exigentă;
– o mamă în conflict cu partenerul poate descărca frustrarea pe copilul care seamănă cu tatăl.
Nu este scuză. Este explicație sistemică.
Loialitatea invizibilă
În logica descrisă de Bert Hellinger, copilul, din iubire oarbă, preia poveri care nu-i aparțin.
Se poate forma un pact inconștient:
„Dacă mama suferă, nu pot avea mai mult decât ea.”
Rezultatul? Autosabotaj, teamă de succes, dificultate în a primi iubire sau abundență.

Factori relaționali și comportamentali frecvenți
– comunicare bazată pe etichetare, nu pe comportament („ești leneș” în loc de „azi nu ți-ai făcut tema”);
– triangulare: copilul devine aliat împotriva celuilalt părinte;
– comparații între frați;
– ironie constantă prezentată drept „glumă”;
– lipsa reparării relaționale după conflict.

Cum se manifestă la adult
– hipersensibilitate la critică;
– nevoie excesivă de validare;
– dificultate în decizii;
– vinovăție difuză;
– relații în care repetă dinamica devalorizării.

Nimic nu este întâmplător.
Sistemele repetă până când cineva devine conștient.

Posibile direcții de analiză:
– diferențierea clară: „Ce este al meu și ce aparține istoriei mamei?”
– repoziționarea internă: „Eu sunt copilul. Tu ești adultul.”
– lucrul pe limite sănătoase în prezent;
– repararea relațională prin conversații mature, când este posibil;
– intervenție terapeutică pentru destructurarea loialităților inconștiente.

Vindecarea nu înseamnă acuzație. Înseamnă reașezare în ordinea firească a lucrurilor.

Copilul nu este sprijinul emoțional al părintelui.
Copilul este viața care merge mai departe.
Și mai spun ceva, cu convingere fermă: un părinte care își asumă greșelile rupe lanțul transgenerațional. Un adult care își vindecă rănile nu mai cere copiilor să le poarte.

Acolo începe libertatea.
Nu în reproș. Ci în conștiență și responsabilitate matură.
Iar când un copil – devenit adult – își ia viața în propriile mâini fără să mai caute aprobarea mamei, sistemul respiră din nou.

Psihoterapeut Elena Dobre
0723 165 399

15/02/2026

ADOLESCENȚII,

trăiesc în prezența materialului într-o familie absentă emoțional?

Cum identifici asta ?
Ce nu te lasă să accepți că este așa?
Cât de tare ți-ai dorit să oferi copilului ceea ce tu nu ai avut în copilăria ta?
Era și ceea ce el ar fi avut nevoie, atunci când ai început să pui în practică "oferte materiale"?...
Lista poate continua.

Știu că supără mulți părinți această emisiune, ceea ce am scris.

Nu am așteptări să primesc doar comentarii frumoase.

Îmi doresc tare mult să-mi spuneți cm va este vouă cu adolescentul vostru?

Cu respect și iubire față de tot ce ați reușit să clădiri până acum,
Psihoterapeut Elena Dobre
0723 165 399
Tele7ABC HD
Tedy Crestin

Tele7ABC HD este marca înregistrată și este protejată.Email:psihologiainviatata@tele7abc.roTelefon: 031 425 0121Whatapp : 0729 189 230

13/02/2026

Inima "zdrobită" a narcisistului are nevoie de oameni cu răbdare, siguranță de sine, limite cu germinate plină de iubire. Și toate acestea, cu riscul pierderii de sine.
Cine se "înhamă" la acest drum știe ce face.

Trăim într-o eră a imaginii, dar ce se întâmplă atunci când nevoia de validare pătrunde în cel mai intim spațiu al omului: viața spirituală? În acest episod,...

13/02/2026

Exemple de AȘA NU !

12/02/2026

ADOLESCENȚA,
- are nevoie să fie înțeleasă -

Libertatea nu este problema.
Problema este vidul.

Adolescentul nu se pierde pentru că iese în oraș.
Se pierde când iese în lume fără busolă. Iar busola nu se instalează la 16 ani.
Se așază, strat cu strat, din copilărie.

Poți să îi permiți să plece în tabără.
Poți să îl lași la un festival.
Poți să îi oferi încredere și spațiu.

Dar întrebarea rămâne:
știe cine este atunci când nimeni nu îl validează?
Știe să spună „nu” fără să tremure?
Știe să plece dintr-un context care îl umilește?
Astăzi pericolele nu mai au semne de avertizare evidente. Nu mai vin doar din stradă. Vin din mesaje private. Din grupuri închise. Din provocări virale. Din comparație continuă. Din presiunea de a arăta „cool”, „matur”, „experimentat”.

❗Un copil care nu a fost învățat să gestioneze frustrarea va căuta scurtături pentru a o amorți.
❗Un copil care nu a fost ascultat va vorbi cu oricine îl ascultă, chiar dacă acel „oricine” nu îi vrea binele.
❗Un copil care nu a simțit stabilitate emoțională va confunda intensitatea cu iubirea.

Și nu contează dacă ești căsătorit, divorțat sau crești copilul singur. Contează dacă ești prezent în mod real. Prezența nu este doar logistică. Nu înseamnă doar „l-am dus” și „l-am adus”. Înseamnă conectare.

💯Concret, ce ai de făcut?
1️⃣Vorbește despre rușine înainte să o trăiască public.
2️⃣Vorbește despre manipulare înainte să o întâlnească într-o relație.
3️⃣Vorbește despre reputație înainte să posteze orice.
4️⃣Vorbește despre demnitate înainte să fie pus la încercare.
5️⃣Vorbește despre consecințe fără amenințare, dar cu claritate.
6️⃣Arată-i cm se gestionează un conflict fără jigniri.
7️⃣Arată-i cm se cere ajutor fără rușine.
8️⃣Arată-i cm se construiește disciplina zilnică, nu doar entuziasmul de moment.

❗Un adolescent care știe să își tolereze disconfortul are șanse mult mai mici să caute anestezie emoțională.
❗Un adolescent care știe că poate veni acasă și spune adevărul fără să fie distrus, va veni.

Pericolul real nu este curiozitatea lor. Curiozitatea este firească.
❗Pericolul este singurătatea lor.
❗Când părintele spune „nu am timp acum”, internetul spune „eu am”.
❗Când părintele evită discuțiile incomode, altcineva le va avea cu el, dar fără valori și fără responsabilitate.

💯Nu este nevoie să fii perfect. Este nevoie să fii constant.
💯Nu este nevoie să știi tot. Este nevoie să fii dispus să înveți și să corectezi.
💯Copiii nu au nevoie de control excesiv. Au nevoie de limite clare și de o relație suficient de sigură încât să le respecte.

❗Dacă simți că te-ai îndepărtat, apropierea începe cu un gest simplu: oprește telefonul, stai lângă el și ascultă fără să corectezi imediat. Uneori reconectarea începe în tăcere.
❗Adolescența nu distruge ce a fost construit solid.
▶️Ea doar testează cât de bine a fost pusă fundația.
❣️Și fundația, fie că ești într-un cuplu sau singur, se pune în fiecare zi prin exemplu, consecvență și iubire care nu este doar spusă, ci trăită.

Noi că adulți înțelegem dificultățile care ne împiedică, duși vedem și simțim ce ar avea nevoie adolescenții noștri.

Doar că ei, tot de noi au nevoie în a le oferi direcție, siguranță emoțională și acceptare așa cm sunt ei în esența lor.

Dacă încercăm să-i schimbăm forțat, ei vor căuta acceptare în locuri unde vor găsi viața mascată în autenticitate.

Cu suflet,
Elena Dobre - Psihoterapeut sistemic de familie, cuplu și copil.

0723 165 399

12/02/2026

❗Ce spune "Iartă-mă " verbalizat în cupluri?

În cuplu, „iartă-mă” rostit fără schimbare este ca o pansare peste o rană care continuă să fie tăiată.

Cuvântul sună bine.
Dă impresia de maturitate.
Dar dacă nu e urmat de transformare, devine gol. Și golul acesta doare.

📌Ce se întâmplă de fapt?

Cel care greșește și spune „iartă-mă” fără să-și modifice comportamentul trăiește adesea un conflict interior.
▶️ Pe de o parte există rușine sau frică de a pierde relația.
▶️ Pe de altă parte există neputință, imaturitate emoțională sau chiar evitare.
Îi este greu să-și confrunte propriile tipare.

🫂Cuvântul „iartă-mă” devine o strategie de reglare rapidă a tensiunii, nu un angajament autentic de schimbare.

💔 În spate poate fi frica de conflict, frica de a fi criticat, sau credința că simpla recunoaștere verbală e suficientă.

🧐Cel care primește aceste scuze repetate începe să simtă confuzie, apoi frustrare, apoi dezamăgire.

🙂La început crede.
☺️Apoi speră.
🤔Apoi începe să se îndoiască de sine.
🥺Apare o fisură subtilă în încredere.

📌Creierul relațional funcționează pe predictibilitate și coerență.

❗Când vorbele nu sunt susținute de fapte, sistemul nervos nu se mai liniștește.
👀👀👀 Se instalează hipervigilența, retragerea sau izbucnirea.

😶În timp, nu mai doare doar comportamentul, ci lipsa de siguranță.

💯Din perspectivă sistemică, nu avem un „vinovat”, ci un dans. Unul greșește, cere iertare, celălalt acceptă, ciclul se repetă.

❤️‍🩹Fiecare contribuie involuntar la menținerea tiparului. Relația devine un circuit închis.

❗👀Ce facem?
În terapia de cuplu, primul pas este diferențierea între vinovăție și responsabilitate.

▶️Vinovăția spune: „Mă simt prost pentru ce am făcut.”

▶️Responsabilitatea spune: „Îmi asum să schimb ce fac.” Doar a doua repară relația.

❗Apoi lucrăm pe conștientizarea tiparului. Ce declanșează comportamentul?
Ce nevoie neexprimată există dedesubt?

De multe ori, în spatele comportamentelor repetitive se află nevoi fundamentale:
- validare,
- control,
- apartenență,
- autonomie.

Când aceste nevoi sunt aduse la suprafață, comportamentul devine inteligibil, nu doar condamnabil.
Un alt pas esențial este repararea activă. Nu doar „iartă-mă”, ci „ce pot face concret diferit?”.

❗Repararea înseamnă acțiuni observabile, consecvență, transparență.
Înseamnă timp.
Încrederea nu se reface prin emoție, ci prin repetarea consecventă a unui nou comportament.
❗Și mai este ceva profund tradițional și adevărat: caracterul se vede în continuitate.
❗Nu în intensitatea emoției de moment, ci în stabilitatea faptelor.
❗Dragostea matură nu e un foc de artificii, e un foc de vatră. Arde constant.

📌Pentru cupluri, mesajul e simplu și greu în același timp: nu vă opriți la scuze.

1️⃣Opriți-vă la tipar.
2️⃣Priviți-l împreună.
3️⃣Numiți-l.
4️⃣Asumați-l.
5️⃣Și transformați-l.

❗Altfel, „iartă-mă” ajunge să însemne „mai suportă-mă puțin așa cm sunt”.

💯Relațiile nu se distrug dintr-o greșeală, ci din repetarea ei fără conștiință.

💯Dar se pot reconstrui dintr-o singură decizie clară: schimb comportamentul, nu doar discursul.

💯Iertarea adevărată este un pod.
💯Dar podul trebuie susținut de piloni.

Altfel, la prima furtună, se prăbușește.

De aceea nimeni nu cere să fie iertat, precum nimeni nu oferă iertare.

Se cere și se oferă, RECIPROCITATE.

Simți că oferi tristețe, și primești opusul?
Oprește-te !

Simți că oferi bucurie, și primești opusul?
Oprește-te !

Este dreptul tău să îți respecți sufletul, fără a avea așteptări să ți se ofere respect din exterior.

Poți mai mult de atât!